”ECHIDISTANȚĂ” de Mircea Anghel

– O recenzie onestă despre un roman onest –

Autor: Teodora Vescan

Într-o lume în care toți vrem să uităm și să ștergem cu buretele trauma mondială ce a fost pandemia de Covid 19 care ne-a ținut paranoici și închiși în case, răsare din valurile literaturii acest roman. În cele numai 192 de pagini ale sale, „Echidistanță” este un debut fără cusur.

Într-un număr atât de scurt de file, Mircea Anghel a reușit să expună toate problemele care ori au apărut odată cu perioada de carantină, ori care existau și înainte, dar au fost intensificate.

Traume generaționale, violență domestică, tulburările alimentare, cyberbullying, abandon, moartea prematură și suicidul, toate aceste plăgi ale societății moderne sunt abordate cu eleganță, fără a abuza de latura șocantă a acestor aspecte pentru pură controversă. Continue reading

Scorpia de la ghișeu este reflexia noastră


Am fost ieri la Poștă să-mi ridic carnetul de șofer. O singură tanti la ghișeu, coadă săracă de cinci, cu mine inclus, părea treabă scurtă și lesne rezolvabilă în liniște și pace.

În capul cozii, un om al muncii tot scotocea prin buzunare și încărca tejgheaua implorând un „suficient!” – părea că s-a prezentat nepregătit la examen și înșiră pe foaie tot ce știe, cumva să împuște un 5 de milă. În fundul cozii, eu, cu buzunarele ferecate și goale, jonglând buletinul de 10 între degete.

Între noi, un tată cu bebelușul în brațe, o Coana Joițica descendență vasluiană, și un Nichita care a mai dus-o câțiva ani fără ficat, iar în loc de poezii a scris bilete la Pronosport.
Continue reading

Povestea Datagroup de la A la Z – cărți, mâncare, băutură și voie bună!

Eu…  

Eu, Baraba, am fost primul și ultimul din Babylon. Mi se spune uneori și Magistrul de la malul vieții, dar astea-s doar Umbre în memoria timpului.

Important e că vedeam tot în jurul meu, de la mic, la mare, de la mare, la mic. Ochii mei băteau de la Pustiul celui de-al 9-lea cer, tooocmai până la Neamul de sub tufa de iasomie.

Așadar, purtat de Valsul Sângelui, din străbuni în străbuni, am să vă spun o poveste demnă de Istoria comicului românesc, una despre cărți, mâncare, băutură și voie bună! Continue reading

Cina pe deal în Vojvodina

Ajuns în Vojvodina (Banatul sârbilor), vezi cum livezile cresc ordonat peste culmile dealurilor cu strășnicia dungilor colorate care definesc drapele. Verde viu, roșu fructat, siropat, rumeniri întinse sub cerime să prindă toate picăturile de soare.

Foamea sârbească ți se înfiripă doar privindu-le brazda și rodul. Apoi îți cucerește toracele sufletului, umflată de tihna caselor bănățene/voivodinene; casele așezate cu credință serafimică fix în buza drumului, lipite de caldarâm. Atunci când scoți mâna pe geamul mașinii, de fapt să o bagi prin fereastra caselor, să mângâi cozonacii și pulpele fierbinți.

Primul oraș ieșit în cale, Vršac/Вршац sau Vârșeț, cum îi spun bănățenii români, iar în Vârșeț ne oprim la Etno House Dinar, ținta desfrânărilor pantagruelice.

Continue reading

Lipitura proastă

Într-un gând trecut-au anii și mi-au răscolit fiorii. Nu le-am înțeles menirea căci răscoala apriori m-a lăsat cu mintea seacă să privesc în zări cocorii.

Ori sunt berze, ciori vopsite, cuci cu pântece lipite; nu le judec falsitatea știind că mi-au lipit și mie cioburi, zdrențe de menire, toate zburătoarele survolându-mi poalele.

Fiind paiața răscusută, un deșeu de lipituri, știind că orice neștiută mi-a lins sufletul pe colțuri, pot doar să mă-înec în zare cu găinaț de zburătoare.

O fi barză, o fi cuc, limbile se taie-n colțuri și de sânge m-au umplut peste sufletul secat, pirpiriu și dezolat.

Multe cuvinte stupide, eufemisme: eschivele vieții livide. Treceți, păsări călătoare! Și dacă m-ați prins de poale, strângeți gheara peste moale! Să se spargă fudulia, să vă umple ghearele, sufletul și palmele. Căci cu palma veți jura: N-am văzut în viața mea așa lipitură proastă de menire peste viață.

Cântecul cireșilor

Am făcut poza săptămâna trecută, în parcul Herăstrău. Fără editări și filtre; cireși reali, oameni reali și (probabil) vaccinați ieșiți după multă vreme la o gură de viață.

Pentru mine a fost încă un motiv de a-mi pune la îndoială bunătatea sufletească, chiar și calitatea materialului ce-mi dă formă și face umbră pământului. Imaginea înălțătoare a învierii neamului nu m-a umplut de fericire, nu m-a ridicat pe culmile extazului, cum ar fi fost normal pentru un bun creștin sănătos mintal.

După mai mult de un an, am înviat! Pășesc printre noi oameni reali, nu carcase ascunse în ambalaj monocolor și fără etichetă. Cireși reali care miros și cântă.
Continue reading

Piaza rea

Neluș alu Bărzăun ascultă cum se împing bolovanii în temelia Casei Wagner.
– Nemțoaico, te rod șobolanii, fato! îi strigă jovial din prag.
– Ooo, dom’ filozof, bite, bite! îi răspunse cu vocea fragedă, înainte să o călească tutunul și două decenii de cârciumărie.

Trandafiriul asfințitului îi mângâie lui Neluș silueta de sprinten holtei. Are părul lung, prins în coadă, și ambii obraji rumeniți, dar netezi: lipsește cicatricea semilună.
Cordelia îl momește cu mirosul de liliac și îl trage spre bar, flexându-și degetul, cum ai mulina spre mal mreana fibroasă.
Pe la jumătatea cursei, își lipește unghia prețioasă de buze și îl străpunge cu ochii, mulinându-l spre adâncul turcoaz.
Continue reading

Scutură Cruci (I+II+III)

Pădurea merilor cocoșați se aprinde la capăt într-o spuză de broboane. Sunt măceșii opăriți în asfințit, o armură de sfere incandescente care înzăpușește fruntea izlazului. Ștefuț expiră zdrențe de plămân. Privește înapoi Grobiștea Arsă și Casa Veche, unite ombilical prin albia gârlei.

Din uscăciune se înalță sclipiri de sare și sticlă pisată. Mângâie moțul soarelui, se retrag în albie, țopăie nervos până întregul izlaz se cufundă într-o pâclă aurie.

Între pâclă și limpezimea cerului au rămas doar el și Mirana. A renunțat să-i mai urmărească silueta atunci când i s-au inundat ochii cu sudoare. I-a vărsat peste bombeuri până i-a rămas privirea lipită de pământ. O aude și o miroase, suficient ghidaj.

După o zi de țopăit câmpenesc, Mirana miroase a levănțică și cireadă. A uger dodoleț scăpat dintre palmele proaspăt cremuite. Numai în glas și-a păstrat curățenia: „Ștefuuuț! Hai, Ștefuț, că am ajuns!”
Continue reading