Scutură Cruci (II)

Ștefuț plutește spre desiș cu genunchii anesteziați. Presiunea intracraniană s-a adunat în spatele frunții și i-a înfundat nările. Bătăile inimii, tot mai agresive și dese, îi împing plutirea spre foștii arbuști, acum înălțați până la infinitul nopții.

Își simte corpul macerat: curge cu picioarele înainte spre o gură de flăcări albastre. În gură joacă focuri de gheață, iar tăietura frigului i-a pătruns în suflet, la rădăcinile dorințelor. Nu știe dacă își mai poate mișca degetele, limba, ochii – orice gând de a-și abandona paralizia generală i-a fost retezat.

În câmpul vizual strict delimitat de privirea încremenită, i se desfășoară o magazie lungă, de forma unei galerii miniere, cu pereții ascunși în obscuritate. Plutirea s-a terminat în gura albastră de la capătul magaziei, iar flăcările s-au separat cuminți și reci, fiecare în vârful unei lumânări înalte, ceremoniale.
Continue reading

Cripto

Neluș îl trage pe Marcu de braț până în dreptul curții cu gardul surpat.
– Păcat!
– Eh, facem altul.
– Lasă gardul. Păcat de maică-mea. S-a necăjit cu zilele din cauza miliției. Le zic așa dintr-un adevăr, nu din ură. Tot milițieni au rămas…

Goliciunea curții avea un miros de râncezire diluată în uitare; asemeni unui cufăr deschis după zeci de ani. Pe Marcu îl furnica repulsia la fel ca în prima zi, când l-a cunoscut pe bunicul Miranei în barul cu igrasie. Neluș are ochii umezi, pofticioși. Îl strânge de braț și arată spre pustiul curții ca spre o comoară îngropată:
Continue reading

Aventuri în Leordeni – Intro

În Popești Leordeni nu există școli, licee și trotuare. Unii îl numesc un “cartier dormitor” sau viitorul ghetou al Bucureștiului. Până să-l pășească tremurânzii încălțați în pungi, mă hrănesc din absurdul ce-i umple zările: supradoză de kitsch sau suprarealism? Botezatu Beauty Center, Chic Boutique, Classic Beauty Lounge sau Kitty Beauty Salon între aprozare care vând găini, brânză, cuie și porumb fiert.

Peste genele false de beauty kitty se așterne cimentul șantierelor care separă Leordeniul de pălămidă. Este un sat cu blocuri și metrou. Universul David Lynch cu iz de copită arsă; Te scurgi într-un delir inoperant căutând potcovăria printre termopane și alarme.
Continue reading

Plăcinta cu dovleac

Mama ta știe să-ți facă plăcintuță cu dovleac.
Mama mea e fugăreață cu un petic după sac.
De m-ar prinde sub fuior să îmi coasă fir cu dor,
Coasă rece și tăioasă sub bărbia mea de drac,
Perpelit ș-mpielițat – curge sufletul în sfincter de fecior:
Prost și depravat!

Te-am vrăjit că sui în pod să scriu rime dichisite
Dar suii să mă ascund de teluric și să plâng,
Fi-mi-ar peticul al dracu peste plăgi de prunc cărunt!
Niciun pântec nu m-ar ține să îmi crească stalactite
Din mucii lui Jung.

Continue reading

Moartea căpitanului de vas

Autor: Heautontimoroumenos

Bătrîne matelot, aprinde-o lumânare!
O, simt un ultim val ca valul meu dintâi…
Corabie a mea, coboara mişcătoare
Şi culcă-mi sub un val bătrânul căpătâi.

Mă leagănă tu, val, mă urcă şi coboară
În spuma cea de mări şi-n ale ei culori;
Ca vela-n vântul greu, ce flutură usoară
Mă frâng şi eu, mă pierd ca vela ce-o cobori.

O masă şi-un compas, o hartă-n colţ uitată,
Atâta eu am fost – o, suflete sărman!
Sub pleoapele-ţi se-nchid atâtea zări deodată,
Când pleci spre Paradis sau focul lui Satan.
Continue reading

Un bolovan

Peste lumi stăpân apasă El, un bolovan.
Toate-n jur spre moarte curg
Legănat, iluzii ude dintr-un pântec sărăcan
Curg în pulbere de oase și se strâng
În materna sepultură, adevărul sub pământ.

Între seceri și ciocane, doar iluzii simt durere.
Țipăt strangulat în foame: muzicuțe efemere

Între ierni desmiardă luciul talpa crudă.
Îi înghiți avid plutirea în fărâme de secundă.
Sânge-n picuri printre ploi, plete moi și fir cărunt
Ai rămas curat în toate
– nu ai pofte, nici păcate –
Toate-s pulbere în vânt.

Impacienţă (I)

Autor: Heautontimoroumenos

Sub limba ceasului bătrân plâng clipele-n bătaie,
Că-i totu-atât de lent sub vechiul lor popas.
Pășesc în umbra-ți, Tată Timp; sub tălpile-ți greoaie
Aștept să treci, să treci… de ce ai tot rămas?

Și tot aștept, aștept și-aștept și verdele se-ndoaie,
Dar tu nu treci, nu treci de limbile de ceas.
Sub limba ceasului bătrân plâng clipele-n bătaie,
Că-i totu-atât de lent sub vechiul lor popas.
Continue reading

Neluș alu Bărzăun (I)

La marginea satului, bătrânele au ridicat foc înalt din salcâmi și araci putrezi. Fumul suie printre strugurii grei, acoperă movilele viticole într-un batic alb, de sărbătoare. Au lipit lângă foc tuciul pentru nunți și parastase. Mama lui Neluș a pus în tuci cocoșul colorat, de prăsilă. Vecinele toacă ce au găsit mai bun prin grădinile de zarzavat. De câțiva ani le-a ocolit parastasul, iar ultima nuntă în sat și-o amintesc puțini, mai mult din poveștile altora. Bătrânele au scos tuciul pentru Neluș. De dimineață, a coborât de la gară prin vie, s-a întors acasă.

– Am făcut în fiecare seară rugăciune, să știi! îi zise maică-sa, căutându-i fața cu mâinile veștejite.

Neluș privește penele coloarate ale cocoșului; maică-sa le-a făcut morman în capătul viei, pe unde a ieșit Neluș de dimineață. Își pune capul între mâinile mamei, îi simte valurile de căldură ieșind prin albeața ochilor.
Mirana și Ștefuț privesc focul de la distanță, așezați la marginea drumului central. Șoldurile li se ating. Mirana își freacă tălpile goale de un smoc crud, oftează:
Continue reading