Cand medicul încetează să fie medic

În pijamale, buimac de somn, medicul se ținea strâns cu o mână de bara uleioasă din spatele Aro-ului iar cu cealaltă împingea cutia de scule care tot venea zdrăngănind spre el. Mașina zbura pe drumul forestier, troncănind din toate bucșele și părând că ia curbele în ultimul moment din cauza luminii slabe a farurilor pline de noroi.

Deschise ușa în timpul frânei violente și auzi imediat peste zgomotul motorului urletele din apropiere. Un molid se răsucise aiurea și-l prinsese în cădere pe Vasia. Și de câte ori le spusese să nu mai înceapă munca înainte de venirea zorilor…

Tăiaseră copacul cu drujbele și acum ridicau bucata de trunchi de pe om. Bărbați aspri, încruntați, cu palmele cât lopețile și fața brăzdată de viață, toți cu ochii în lacrimi. Băiat tânăr, copil mic acasă, om cald și drag la toți Vasia…

Medicul își aruncă paltonul luat în grabă de pe cuier într-o parte, l-ar fi încurcat și se repezi spre locul doborâturii. Pirpiriu cum era, cu pijamalele dungate fâlfâind în aerul rece în timp ce țopăia peste bolovani și râpe, arăta ca un cosaș nebun și probabil ar fi stârnit râsul tuturor dar nimeni nu se gândea la asta în urletele celui sfărâmat.

Anestezic, garouri, pense, perfuzie, cam tot ce avea prin geantă era acum pe sau în Vasia. Nu numai că avea zeci de oase rupte dar crengile ascuțite ale coniferului îi sfâșiaseră carnea atât de rău că jumătate din corp era terci.

Jumătate de oră mai târziu, același Aro gonea spre județ și medicul începuse să spere. Nici el nu își explica cum bărbatul încă mai trăiește și inima a continuat să îi bată deși pierduse atâta sânge. Dăduse telefon dinainte așa că știa că-l așteaptă sala pregătită. Ținând pe loc perfuziile stătea soția lui Vasia, urcase când se opriseră să ia sânge și n-o mai putuse da jos.

Când îl văzu în spitalul județean, tânărul medic zâmbi cu inima strânsă, făcuse tot ce putuse și acum era în mâinile celor mai buni medici din zonă. Se lăsă pe unul din scaunele din hol și începu să tremure, abia acum îl izbise frigul ce-l trăsese în pădure.

– Mi-au zis că face 5000 de lei așa ceva – auzi ca prin ceață o voce plânsă și când se uită în sus o văzu pe Ana frecându-și mâinile disperată.

– Stai liniștită că vorbesc eu.

Auzise povești în timpul facultății dar nu le crezuse niciodată. Intră în sală și-i spuse chirurgului că banii sunt pregătiți si să-și vadă de treabă.

– Gata, am vorbit, nu-ți fă probleme.

Trei zile mai târziu, Vasia era conștient și știa că o să trăiască. Mai avea vreo patru luni de stat în spital și apoi ani de dureri bruște dar era bine.

Cinci zile mai târziu medicul intra cu un plic la chirurg. Il dădu în mână, i se uită fix în ochi și-i zise:

– Tu nu ești medic, mă nenorocitule!

*

Povestea e reală, dată din tată în fiu. Da și pe vremea lui Ceaușescu se întâmpla. Fiu de medic fiind, nu-s înclinat să arunc cu pietre în ei ba dimpotrivă și poate de asta eu nu am nici o dilemă în a cataloga un medic drept medic sau nu.

Medicul își face treaba și nu cere. Faptul că ia ce îi dai nu-l face mai puțin medic, îl face un om care nu poate să reconcilieze salariul de mizerie care-l primește cu responsabilitatea lucrului pe care îl face și cu efortul și sacrificiile depuse pentru a ajunge la nivelul de a salva vieți, un om care are nevoie de mai mult decât primește de la stat pentru el și familia lui și chiar merită mai mult.

Cât timp nu cere (el sau altcineva pentru el), își face treaba oricum și nu se uită niciodată la ce i-ai dat, e medic într-un sistem de mizerie.

Medicul care își face treaba oricum dar cere nu mai e medic. E atât de simplu – când banii devin motivul pentru care faci medicină și transmiți clar pacientului tariful nu mai ești medic ci afacerist cu studii medicale.

Medicul care nu își face treaba dacă nu primește ce cere, nu numai că nu e medic, ăla nu mai e om. Punct.

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

Abonează-te la editorialele lui Vlad B Popa

4 Comments

  1. Wow, mă întreb că dacă nu și-ar fi primit banii, ticălosul ăla ar fi lăsat omul ăla să sângereze până la moarte în zbierete groaznice de durere pe masa lui de operație?

    Sau mă mai întreb o chiestie. Să spunem că medicul ăla s-ar fi plimbat seara prin oraș cu nevastă-sa și, dintr-odată, aude un strigăt de ajutor venit din partea unui bărbat – nevastă-sa urma să nască. Ar fi trecut impasibil mai departe, știind că este în afara ¨programului de lucru¨ și că nu va primi nicio ¨mulțumire material㨠pentru ajutorul acordat, sau s-ar fi dus să ajute? Tind să cred că a doua variantă ar fi ales-o, după povestirea ta.

    Oare cum pot dormi noaptea asemenea oameni?

    Reply
    • Eu nu cred că există medic care să lase un om să moară, sper să nu existe. Însă când într-un caz grav tragi de timp câteva minute ca să sperii familia pacientului pentru contribuție sau dacă nu e de viață și de moarte pur și simplu te speli pe mâini dacă nu ți se dă, om oricum nu ești.

Leave a Comment.