Cabana din pădure (fragment)

“Atunci mi-a sărit cu fesele în poală, agăţându-şi călcâiele în spatele genunchilor mei – m-am înmuiat ca un vrej ofilit. Îmi apăsa tâmplele cu podul palmelor, îşi rostogolea limba peste buzele mele înlemnite.

S-a arcuit de două ori, aruncându-şi în spate părul vâlvoi; simţeam căldura inundându-mi abdomenul la fiecare arcuire, îmi încolăcise mijlocul între picioare şi strângea, strângea cu asalturi spasmatice şi explozii de aburi fierbinţi.

Locul arăta pregătit din timp, probabil folosit şi cu alte ocazii. Eram în mijlocul camerei fosforeşcente, lungit pe spate, într-o blană închisă, groasă, cu peri lungi şi cornoşi. Păreau din ceva coamă de cal sau din cozile unor tauri, dar miroseau a câine ud.
Uscăţica mă dezbrăcase de la brâu în jos: era caldă şi se arcuia din şolduri, cu amplitudini tot mai mari, azvârlindu-şi părul peste umerii ascuţiţi, sânii peste coastele măslinii, năduşite.

Mă strânge de tâmple, îi văd turbarea prin ochii turtiţi, pofta nebună de carne.
Îşi varsă în clocot fluide, din sfârcuri îi slobodă picuri fierbinţi, iar eu mă înăbuş în blana de câine.
Eu sunt în ea şi ea e în mine!

Îmi scuipă jăratic în gât, prin vintre mi-a supt toată carnea – din vârf până-n noadă.
Mă simt despicat, cu sufletul rupt, topită îşi varsă seva în mine – o lasă în mine să ardă.

I-am frânt spinarea şi geme cu limba în nările mele. Se clatină-n falus şi coastele aprig trosnesc – uscate surcele.
Acum îi cresc aripi măreţe, din pene ardente, un clocot de lavă şi prafuri de stele.

I-au crescut aripi, ca la un sfânt, născut din pământ. Le simt în omoplaţii mei, pulsând. Îmi plac, îmi vin bine.
Căci eu sunt în ea şi ea e în mine.”

*fragment Cabana din pădure – Introspecţiile unui cocoş
(37% reducere prin librărie.net)

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

Leave a Comment.