Bucureştenii s-au resemnat

fireaCum era de aşteptat, PSD-ul a câştigat Bucureştiul: definitiv şi irevocabil, toate sectoarele şi primarul general. Rezultat normal, ţinând cont că au fost singurul partid mare care a participat la aceste alegeri.

Am ascultat ieri toţi analiştii plescăitori de gogoşi uleioase; unii frapaţi, unii indignaţi (şi nu înţeleg de ce), iar restul, puţini ce-i drept, jucându-se cu cioara vopsită prin studiouri: “V-am zis că aşa se întâmplă? V-am zis?”

Sunt dispus să îi cred pe toţi, să fiu de acord cu analizele lor derizorii. Până la urmă, facem filozofia nimicului. Greu de pus pe masă certitudini, ales adevăruri şi uşuit minciuni. Cu o singură teorie nu sunt de acord. Nerozia asta: “Iar au votat toţi moşii, toţi asistaţii social, toţi fomiştii mituiţi cu ulei şi zahar. Huuuo, pensionari şi sărăntoci care ţineţi PSD-ul în braţe!”

Cu asemenea inepţie translucidă nu pot fi de acord. Pentru că aici nu mai este vorba de filozofie, ci de matematică. Atunci când apar cifrele, ne pierdem libertatea bătutului de câmpi.
PSD-ul are în Bucureşti aprox. 40%. Prezenţa la vot în Bucureşti a fost de 33% (cea mai mică din ţară).

Ştiţi ce înseamnă asta? Un alegător din opt a votat PSD-ul. Atât. Din opt bucureşteni cu drept de vot, unul singur a votat PSD. Dar el este de vină, nu ceilalţi şapte.
Probabil unul din douăzeci doreşte instaurarea fascismului. Să fie! În timp ce nouăsprezece fecioare imaculate îşi mângâie himenul.

Nu îi acuz pe cei care au preferat să stea în casă, să dea o biclă prin parc sau o labă de urs pe grătar. Am vrut doar să remarc absurditatea retoricii de mai sus. Lăsaţi “pensionarii şi sărăntocii” în pace! Este dreptul lor să voteze, la fel cum este dreptul vostru să biclă, casă, labă.

Cei mai mulţi bucureşteni s-au resemnat de câţiva ani în privinţa primarilor. Pentru că i-au avut pe toţi – politici de diferite culori şi independenţi. Iar Bucureştiul a fost aceeaşi mizerie.

Vara, tot într-un picior stai în autobuz, făcând schimb de fluide cu ceilalţi 10 călători lipiţi de tine. Iar iarna, tot afară te duci să te încălzeşti – echilibristică pe bordurile îngheţate, cu o javră înfiptă în fund.

PS: Am buletin de Vâlcea.

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

3 Comments

  1. ”ţinând cont că au fost singurul partid mare care a participat la aceste alegeri.”
    Aici imi permit sa te corectez:a fost singurul partid care a participat la alegeri.
    Cu ceva timp in urma am postat un comentariu pe Reactii.ro prin care-mi exprimam uimirea ca avem din nou un singur partid dupa 89.Nu o sa-nteleg vreodata de ce celalalt partid s-a sinucis politic inspirat parca de crin antonescu.

    Reply

Leave a Comment.