Bucovină, plai cu flori

IMG_7716Locuiesc de ceva timp într-o pensiune „ca-n poveşti”. Adică izolată cu bezea, turtă dulce şi marţipan. Din camera mea se aude tot. Dacă se excită două muşte cu un etaj mai jos, eu le aud gâfâitul. Dacă vecinul a închis televizorul pe Antena3, eu încă mai aud ecourile limbii. Dacă grăsana de la parter visează noaptea o omletă, eu deja aud cum se crapă coaja oului. Dacă…în fine, aţi prins ideea.

Un obicei al locului este ca după ora 9 dimineaţa (sinonim cu noaptea-n cap pentru mine) toată lumea să presupună că sunt deja treaz. Eventual chiar plecat prin pădurile bucovinene după căprioare şi mânătărci. Şi la ora 9:01 fix, mă trezesc în suspine şi chinuri din matca focului când aud aşa vuiet venind din holul pensiunii.

Mopuri pleoşcăind, mături pufăind, unghii şi tălpi de pantof râcâind, ferestre trântite, uşi trosnite şi două voci ba piţigăiate, ba răguşite. Ca de cloşcă înfoiată şi sugrumată. Erau cameristele în acţiune. Se plimbau dintr-o cameră-n alta, băteau la uşi, vârau chei prin broască, cuvântau toate trăsnăile lipsite de sens şi râdeau cu o falcă-n cer şi alta în iad.

Îmi ascund căpăţâna sub pernă, pun si plapuma peste şi mă rog la o minune. Hai, poate, poate sar cumva peste camera mea, îşi văd de drum şi mă lasă să dorm. Mă uit spre uşă şi răsuflu uşurat. Da, am fost precaut noaptea trecută, am încuiat camera şi am lăsat cheia în broască. Nimeni nu mă mai poate deranja acum, nimeni!

Cloşcovanele ajung în dreptul uşii mele. Încep să bată. Eu, pitit sub plapumă, nu scot grai. Mi-e frică să trag şi aer în piept, nu cumva să îmi simtă respiraţia pe sub uşă. Bat încă o dată, acum cu tot pumnul, nu doar două degete ca la început.

– Camerista sunt! Am venit să iau gunoiul!

În continuare, tac mâlc. Aud cheile scormonind prin broască şi un proaspăt şi ascuţit „Cameristaaa!”. M-aş fi aşteptat ca orice om normal să înţeleagă situaţia, să prindă uşor contextul unei uşi încuiate cu cheile în broască pe dinauntru. Nu, nenică. Hai să mai scormonim vreo 10 secunde, să apăsăm de vreo 5 ori pe clanţă (s-o fi blocat mecanismul) şi să ne opintim cu toată forţa în uşă, poate, poate o zbura din balamale.

– Fato, ăsta cre-că doarme şi a uitat cheia înăuntru!
– Hiii, să ştii că aşa a făcut!
– Hai, şşşşş! Hai uşurel să mergem, să nu-l trezim.

Şi au plecat uşurel pe vârfuri, delicate ca două floricele.

Foto: Ion Cristina-Velina

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

5 Comments

Leave a Comment.