Băsescu a sărit pe ruşi de unul singur

basescuAm scris într-un articol, în urmă cu 8 zile:

“Niciun alt şef de stat nu a făcut afirmaţii atât de dure şi răspicate la adresa Rusiei. Toţi sunt prudenţi, calculaţi, chiar temători de o escaladare a conflictului. Mai puţin bărbatul politic Băsescu, miezul propriei fantasme egocentrice.

Cel mai probabil, tensiunile se vor consuma în timp. Se vor face compromisuri, se vor găsi scuze, se vor ascunde gunoaie sub preş, vor cădea câteva căpăţâni seci de tâmpiţei pro-ruşi. Şi lumea îşi va urma făgaşul, lăsând în urmă morţii şi lacrimile.”

“Lumea” s-a recalibrat pe făgaş chiar mai repede decât m-am aşteptat în urmă cu 8 zile. Amintiţi-vă care era starea de spirit generală la o zi, două după doborârea avionului. Mai toţi au văzut suspendată în frame-uri de slow motion ultima picătură ce avea să reverse paharul îngăduinţei vestice.

Se anticipau secvenţe apocaliptice, un cutremur planetar nimicitor, şi în cutiuţa imaginativă a majorităţii, avionul în flăcări lovea pământul mai ceva ca meteoritul ce a stârpit dinozaurii. S-au inflamat toţi. De la oameni de presă, telespectatori şi cititori de ziare, până la preşedinţi de stat. Pardon, preşedinte de stat, ca să fim corecţi până la capăt.

Putem să ne consolăm cu gândul că al nostru Traian nu a fost singurul politician care s-a înecat în propria-i importanţă. A mai apărut un personaj exotic în Olanda, ţara afectată în cel mai crunt şi direct mod în urma tragediei. Este vorba despre primarul care a cerut ca fiica lui Vladimir Putin să fie expulzată din Olanda. Spre deosebire de al nostru Traian, exoticul primar olandez şi-a recunoscut rapid gafa debitată, cerându-şi public scuze.

Oricât de repugnant ar părea un eveniment, ca om politic nu ai voie să te comporţi asemenea unui pieţar înlăcrimat de sentimente. Nu ai voie să acuzi un stat de parteneriat cu teroriştii, atât timp cât ancheta este în desfăşurare şi nu există dovezi concrete acceptate de o instanţă avizată. Nu ai voie să ceri expulzări pe motiv de înrudire cu preşedintele statului presupus vinovat.

Pentru că, mai grav decât tragedia aviatică, ar fi derapajul general spre viitoare abuzuri, aparent menite să facă dreptate. Iar tu, din funcţia de înalt politician, ai responsabilitatea de a împiedica derapajul. În niciun caz să îl provoci!

Zburător, versificator şi prozator amator
Cărţi publicate: Povestiri de la Olanu şi Introspecţiile unui cocoş

7 Comments

  1. Maaamaaaa, da' ce "dishtept" esti tu …. Mai pune mana si citeste reactiile de pe Yahoo! news la mesajul presedntelui. Si retine: Yahoo inclina mai degraba spre stanga ! Mai taci !

    Reply
  2. Sanctiunile “dure” vor veni. Vestul va anunta astazi si va publica maine, noile sanctiuni impotriva Rusiei. Mai exact impotriva lui Putin. Chiar daca pare banal, popririle conturilor, respectiv interdictiile de a parasi tara, pentru apropriatii lui Putin, care sunt in mare parte si finantatorii separatistilor respectiv al masinariei militare rusesti, interdictia de a tranzactiona pe pietele bursiere mondiale, pentru marile companii rusesti, lipsa de capital strain in Rusia, va pune enorma presiune asupra lui Putin.
    Strategia vestului este de a-l izola pe Putin, de oamenii lui, care deja se cer “afara” si vor sa “dezerteze”.

    Putin va fi obligat sa se distanteze de separatisti. Parerea mea este ca dupa ancheta, toata tragedia va fi pusa in seamna unei crime de razboi, iar vinovatii vor fi separatistii. Rusii se vor distanta de ei. Vor da toata vina pe ei, renuntand la estul Ucrainei. Probabil ca rusii din acele regiuni est-ucrainiene, vor fi primiti in Rusia, unde vor fi incetateniti. End of story.

    Reply
    • Cum ziceam şi în urmă cu 8 zile: “vor cădea câteva căpăţâni seci de tâmpiţei pro-ruşi.” Clar vor fi unele sancţiuni şi pentru Rusia. Dar nu de asemenea gravitate cum s-ar fi aşteptat. Cred că va fi sancţionată şi Ucraina.

      Statul ucrainean poarta mare parte din vina. Erau la curent cu pericolul din zona respectiva, stiau foarte bine ca estul tarii este in razboi. Si cu toate astea au refuzat sa isi inchida spatiul aerian. Este de datoria statului cu pricina sa rezolve siguranta spatiului aerian.

    • In mod evident statul Ucrainean poarta o mare parte din vina.
      Demisia guvernului si a premierului ucrainean, dovedeste asumarea acestei responsabilitati. Chiar daca in afara, demisiile in lant nu au fost argumentate astfel. Alte sanctiuni nu vor exista impotriva Ucrainei.

      Ce sanctiuni impotriva Rusiei mai grave decat inchiderea robinetului de bani pentru magnatii pro-Putin ar putea exista?
      Eu cred ca aceste sanctiuni lovesc fix unde trebuie. Efectele nu se vad imediat, dar vor veni.

Leave a Comment.