Mândru de România

000daniAm ajuns în Obzor (Bulgaria) după un drum îmbietor de aproximativ 6 ore. La bulgari mare lucru nu s-a schimbat; aceleaşi blocuri comuniste ridicate din moloz ca nişte turnuri de tortură post-apocaliptice. Aceleaşi feţe acrite de usturimea crăpăturilor din palme. Tot undeva departe, spre vest, a fugit şi soarele lor, smulgându-şi razele din ţărâna ridicată peste viţa pitică.

Dar la capitolul servicii hoteliere sunt ani lumină înaintea noastră. Preţuri ridicol de mici şi camere spaţioase, cum vedeam în copilărie prin viloacele din telenovele argentiniene. Am înţeles că au venit ceva nemţi să investească în turismul bulgăresc, după ce ai noştri le-au închis elegant uşa în nas.

În fine, m-am abătut de la titlul articolului. Voiam să vă povestesc despre doamna pe care am întâlnit-o pe o alee îngustă din Obzor. Avea nevoie de un leu pentru taxa de pod spre România. Venea după un drum de aproximativ 1200 km din Kiev. I-am dat leul, am mai zăbovit la două-trei perechi de taclale, şi ne-am cerut scuze pentru hârtoapele din drumurile româneşti ce o aşteaptă. Recunosc, răspunsul doamnei ne-a surprins:
Continue reading

Mircea Badea dansează pe manele

xxxbadea maneleAm urmărit înregistrarea cutremurat de emoţie, scăldând o reverie săpunoasă în fermentul neuronilor morţi. Mi-a plăcut, m-am îmbătat într-o linişte ancestrală, cum mai găseşti poate doar în inima granitului mâzgălit de chihlimbare.

Şi am început să lăcrimez, amintindu-mi de Santa Lucia Iuntana, cântată live la Los Angeles, în anul 1994. Cei trei magnifici, virtuozii celor mai înalte voci s-au lichefiat într-un elixir dumnezeiesc ce a picurat două decenii mai târziu în două suflete rătăcite.

Am retrăit magia anului 1994, cu Pavarotti şi Domingo pulsând din bicepsul lui Mircea Badea. Iar în dreapta lui, legănat în anonimat, sufletul lui Jose Carreras. Într-o carcasă nouă, dar la fel de vechi şi prăfuit.
Continue reading

Concluzii mondiale

cr 7 kfcMinutul 95: Varela loveşte cu capul mingea centrată de pe partea dreaptă, SUA – Portugalia se termină 2-2, niciun jucător din cei 22 nu se bucură, ambii antrenori privesc în gol, înmărmuriţi. Victoria istorică a americanilor a fost furată de ultimele două secunde. Se visau deja favoriţi la câştigarea grupei. Da, un egal în meciul cu Germania le-ar fi asigurat prima poziţie.

Portugalia este oricum cu un picior pe aeroport. Doar o victorie împotriva ghanezilor cumulată cu o înfrângere la scor a americanilor în ultima etapă i-ar mai putea salva. Adică basme cu CR7 şi mingile de aur în care nici ei, portughezii, nu mai cred. Avem şanse mai mari să-l vedem pe Cristiano înfulecând aripioare picante la KFC (halucinantă reclama, apropo)

Nu-i nimic, vom avea spectacol în optimi cu Chile, Costa Rica, SUA şi, posibil, Algeria. Nu avem nevoie de spanioli, englezi, portughezi şi alţi multimilionari îmbuibaţi, care aleargă după minge ca Mutulică după fusta Albei ca Zăpada.
Continue reading

Electoratul din România

Aşa arată electoratul din România:

Comentariile au fost postate pe pagina de facebook, la articolul în care ceream demisia preşedintelui Băsescu.

xxxbas1

xxxbas2

xxxbas3

Au fost în total peste 100 de comentarii, dar cele selectate sunt reprezentative. Aceştia sunt cetăţenii vocali, cei care vor să îşi exprime o părere despre societate, despre justiţie, despre politică, despre orice. Aceştia sunt cetăţenii care merg la vot.
Continue reading

DEMISIA!

traian-basescu-plangeDeclaraţia plângăcioasă prin care Traian Băsescu alege consolidarea justiţiei în locul instinctului de a-şi proteja fratele este o nouă injurie adusă „românlor”. Ce altceva ar fi putut declara pentru a nu părea complet ţicnit? Declaraţia nu are legătură cu demnitatea, cu sacrificiul sau cu onestitatea preşedintelui. Sunt doar vorbe goale şuşotite într-un salon de surzi. Încă o fumigenă fâsâită pentru a ne ascunde declaraţia potrivită situaţiei: „Eu, Traian Băsescu, îmi dau demisia din funcţia de Preşedinte al României.”

Când fratele tău se foloseşte de funcţia ta de preşedinte pentru negocieri cu clanuri mafiote, singura soluţie este DEMISIA. Fără lacrimi, fără consolidarea justiţiei, fără prosteli şi fără injurii. Nu ne-ai hulit suficient în ultimii 10 ani? Îţi baţi chelia de noi cu fiecare ocazie şi tot tu plângi?

Măcar atunci când te-ai cufundat în rahat până la gât, dă-ţi seama că pute. Aruncă-ţi la gunoi batistuţa umezită şi fii bărbat. Ia-ţi mâna de pe banii murdari, ia-ţi mâna de pe servicii, de pe Codruţa, de pe gazetăria scatofilă, tragi aer în piept şi strigă odată cu mine: „Pfaaa, ce tare pute!”
Continue reading

Lebăda curviştină

lebadaLa umbra stufului se bălăceau trei boboci. Rânjiţi, zglobii, cu puful mângâiat de Mama şi Tata Lebădă. Tatăl, ciolănos, cu pana grasă, gâtul viguros, privirea aprigă de străjer al purităţii. Mama avea o mlădiere aparte şi îşi arcuia corpul zvelt în legănări de vals.

Eleganţa-i îmbietoare se oglindea din stropi de val în grinzi de cer, în ochi bulbucaţi de răcănel, până sub gâtul înmărmurit al unui lebădel adolescentin. Şi s-a apropiat tinerelul de cuib, hipnotizat de fantezii şi mirosuri carnale.

Tata Lebădă îl simte pe tânărul amorezat. Îşi încordează gâtul, îşi zbârleşte penele şi taie luciul apei cu vârful ciocului. Îl fixează pe iubăreţ între ochii lucind a furie. Porneşte atacul, despicând balta şi zvârlind stropii fierbinţi dincolo de mal. Lebăduţul bate în retragere. Se opreşte mai departe de cuib, cam la un minut de zbor lebădesc. Şi aşteaptă.
Continue reading

Trei măgari

trei magariPe o insulă pustie păşteau nişte măgari. Ceva fire de buruiană flocăită de vânt, printre nisip împuţit de scoici putrezite. Măgăruşii sunt pe insulă de anul trecut. Acolo au iernat, s-au hrănit, s-au iubit şi au făcut puiuţi cu blana creaţă şi bălegoasă. Puiuţi care vor creşte si se vor iubi între ei, fraţi cu surori, şi vor făta la rândul lor noi generaţii de urecheaţi vânjoşi.

Poate îi va adopta totuşi o familie de săteni inimoşi. Şi le vor tăia copitele care au crescut lungi şi încovoiate ca opincile de spiriduş irlandez. Măgăruşii sunt dornici să plece. Atunci când aud o barcă în apropiere, vin la mal şi te privesc cu ochii mari şi duioşi: “Salvează-ne, ia-ne de aici. Ne-am săturat de ciulini uscaţi şi de incest!”

Arbitrul din Sequoia se coia

zzztateMă uit printre picături de ştiucă şi puf de pelican la Campionatul Mondial de Fotbal. Observ că în fiecare meci, echipa teoretic mai puternică primeşte câte un penaly. Eventual şi un cartonaş roşu pentru adversari, cum am văzut mai devreme în Franţa – Honduras. Şi aliniera astrelor ce îl determină pe fluiericiul zurbagiu să sufle se întâmplă pe la finalul primei reprize; atunci când puternicilor nu le iese băgatul în aţe.

Pentru mine, spectatorul neutru, suflatul ăsta în fuduliile favoriţilor pute a brânză de guvid. La fel strâmbă din nas şi ceilalţi neutri. Este firesc pentru noi să ţinem cu ăia mai slabi, să încurajăm underdog-ul. Iar în condiţiile astea golăneşti de arbitraj părtinitor, trebuie să fii Costa Rica pentru a avea şanse.

Şi măcar de ar fi doar intenţia necurată a fluiericilor. Dar mulţi greşesc din nepricepere. Înţeleg şi cu globalizarea asta, cu şansele egale indiferent de culoare, limbă şi lungime, dar şi ipocrizia trebuie să fie controlată de o limită a ridicolului. Ce mămicuţa lu’ Garrincha caută la Campionatul Mondial arbitri care vor să crape mingea de fotbal şi să bea laptele din ea?
Continue reading

Masonul Zoso, urmaş al lui Hegel

zoso_106Circulă vestea în online că bloggerul, influencerul şi înecătorul de ţărani ca pe şobolani, alias Zoso, şi-a vândut 51% din site către Emag. Inevitabil, în online-ul românesc s-a căscat un mare vid. Noi, poporul, oamenii muncii (sîc), avem nevoie de un nou Zoso. Nu se poate. Zoso este unic şi indispensabil. Mai ceva ca izmana de ienicer. Să vă spun de ce.

În primul rând, Zoso este mason. Face parte din ordinul bavarez Grundeln Kopf. Strămoşii lui, veri de grad terţ cu Hegel, au crescut în zona Stuttgart-ului şi au dominat sud-vestul Germaniei până spre a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Stră-stră-străbunica lui Zozo este celebra Hure Schwarzwald, cea după care locuitorii Stuttgart-ului au denumit munţii de obârşie a Dunării.

Moştenind bagajul genetic al lui Friedrich Hegel, Zoso a cultivat idealismul românesc al perioadei postbăsiste. Laitmotivul filozofic incipient „Pupă Udrea mălăiaţă unde-i reavănă şi creaţă“ s-a transformat la apogeul creaţiei în „Băs zemos şi răspupat pe pişcotul fermecat“.

Idealismul zosoian are temelii de ordin teologic, la fel ca în cazul strămoşului Hegel. Nu puţine sunt cazurile în care cititorii filozofului sunt expediaţi întru purificare în Sfintele Paşti şi în Dumnezeii mamelor, ori îndrumaţi spre relaţii intime cu sfinţii şi dumnezeirea.
Continue reading