Un antrenor spectaculos

louis-van-gaal-of-holland-1405066256Acum ceva timp am postat ACEST articol, lansându-mă într-o critică belicoasă şi absolut gratuită la adresa antrenorului Louis van Gaal. Unii m-aţi tras de urechi, şi pe bună dreptate. Am vorbit la acea vreme în necunoştinţă de cauză despre parcursul fabulos al unui legendar club ce a investit aproximativ 150 mil. de euro în transferuri. Doar în anul 2014!

Printre multe alte neadevăruri, am scris atunci despre van Gaal că ar fi un antrenor prea defensiv. Daţi-mi voie să îmi retrag cuvintele. În urmă cu câteva minute Man United a fost zdrobită de titanii de la Leicester cu scorul de 5 la 3. Asta după ce United a condus cu 2-0 şi 3-1. Louis van Gaal este într-adevăr un antrenor spectaculos.
Continue reading

Mao Ponta cu topping de brânză

ponta andronescuŞi-a lansat oficial candidatura domnul VV Ponta. A fost şi ziua dânsului din ce am înţeles. Motive suficiente pentru a închiria Arena Naţională. Spectacolul oferit de viitorul preşedinte al românilor a fost de un grotesc ce ar face până şi puţa de necrofil să leşine. Nu am fost în stare să privesc tot sacrilegiul speciei umane. Mi-au fost suficiente câteva secvenţe pentru a îmi umple venele de furie purulentă.

Scârboşenia a fost atât de evidentă încât în seara asta s-au scandalizat chiar şi marionetele anteniste, cu foca Sorin Roşca Stănescu în frunte. Doamna focă Stănescu l-a comparat pe VV Pota cu Mao Zedong şi a recunoscut pâinea şi circul oferite “poporului pesedist”.

Singurul vertebrat cu măduva veşnic hâdă prezent în studioul antenist a fost Ecaterina Andronescu. Din păcate, o cunosc pe d-na Andronescu de vreo 8 ani. Au fost perioade în care am cunoscut-o mai mult decât mi-aş fi dorit. Posibil să devin subiectiv în cazul dânsei, din cauza experienţelor. Motiv pentru care îmi cer scuze cititorilor, limbajul folosit în articolul de faţă este mârlănesc.
Continue reading

Ponţii, tonţii şi naivul

ponta terminatorÎntr-un interviu publicat astăzi de gandul.info, Stelian Tănase a ţipat din toţi rărunchii “Presiuni, presiuni, nu mai pot!” Cine este în acest moment Stelian Tănase? Președintele Societății Române de Radio și Televiziune. Rezumat rudimentar, dar drept, este şeful TVR.

“Să fii şeful TVR în an electoral este o experienţă foarte proastă, foarte proastă, pentru că sunt presiuni enorme, telefoane peste telefoane, rugăminţi, suspiciuni (…) Foarte greu, foarte greu să ştiţi şi nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea.” (Citat Stelian Tănase)

Nu are rost să vă prezint şi alte fragmente pentru că întregul interviu este în registrul citatului de mai sus. Ce dificil este să fii în funcţia mea, cât de greu mă descurc, nu mai pot cu presiunile politice, dar totuşi aş mai rămâne puţin.
Apropo, presiunile la care se referă Stelian Tănase vin din partea PSD, să nu existe confuzii.
Tot pesediştii au cerut şi “capul lui Sorin Avram” (formularea îi aparţine d-lui Tănase).
Continue reading

Plangaciosul

Un capitol captivant al viitorului bestseller, Dracula’s Kitchen, este cel in care Pierre paseste pe fagasul initierii prin foc, sabie, tortura, moarte.

Fiind vorba despre un capitol in care fictiunea s-a construit cu ghiulele de tun, pirati si corabii vechi de secole, a fost mai complicat sa sustinem textul cu fotografiile potrivite. Cum de corabie si tun inca nu am facut rost, am inceput cu partea mai simpla: Hai sa il chinuim pe Pierre si sa-i imortalizam ochii incarcati de suferinta.

Asa arata un actor amator si nepriceput care habar nu are sa planga la comanda:

pierre7l
Continue reading

Poezia şi succesul la femei

poezieAm auzit de mai multe ori mestecată o afirmaţie găunoasă: “Astăzi nu mai agăţi fete recitând poezii.” Nu sunt de acord. Mi se pare un adevăr pe jumătate spus, care în forma lui incompletă este prost perceput. Un fel de minciună prin omisiune.
Nici astăzi, nici ieri, alaltăieri sau în orice altă zi a omului modern, recitarea poeziilor memorate sau compuse pe loc nu a fost o bună “momeală” pentru agăţat femei.

Într-adevăr, poezia poate fi romantică. Dar nu este genul de romantism care stârneşte sex appeal. Poţi doar să îţi stânjeneşti, ori în cazul fericit să îţi amuzi partenera. Chiar dacă, pintr-un miracol, reuşeşti să o conectezi la intimitatea ta spirituală, îi prezinţi gândul frumos şi dezgolit pe care îl înţelege şi place. Te vei alege cu o bună amică. Fără beneficii.
Continue reading

Despre jeguri umane

Acum ceva timp eram un admirator al concursurilor televizate din categoria “Got talent”. Aici includ X factor, Vocea si Xuliştii au talent. Între timp, s-a ajuns aici, cu Simon Cowell în rol principal:

Aţi prins ideea, da?
Un băiat a venit să cânte în preselecţii. S-a descurcat bine cu prima melodie, după părerea mea de amator. Dar juriul nu a fost de acord. Pentru că lipsea drama. Ce a urmat depăşeşte cu mult orice senzaţie de regurgitaţie violentă.
Continue reading

Boa de România

Remus-PricopieSocietatea Ornitologică Română (SOR) ne anunţă că a fost descoperit şarpele boa de nisip, undeva în Lunca Dunării:

“După 80 de ani, a fost redescoperit cel mai rar şarpe din România – boa de nisip (Eryx jaculus). Această specie ajunsese să fie considerată un adevărat «Sfânt Graal» al herpetologilor, o specie pe care toţi o credeau dispărută din fauna României şi care acum a fost regasită. Din 1937 nu a mai fost văzut boa de nisip în viaţă” (SOR)

Echipa de herpetologi care a investigat descoperirea a găsit 10 exemplare, printre care o femelă cu şase pui.
Continue reading

Frumuseţile Moldovei

Să nu mă mai plâng că de fiecare dată împart cuşeta trenului cu doamne uscate de timp şi volubile, soarta mi-a oferit acum tineret. Un cuplu româno-italian fraged şi frumos.
Ea, delicată şi inocentă, cu ochi mari de căprioară blajină. Avea un zâmbet ce te gâdila în tălpile sufletului. Şi un iz îmbietor de pădure virgină şi reavănă.
El, italian.

Să nu credeţi că am ceva cu împerecherea dintre naţionalităţi şi etnii diferite. Ba din contră. Iubesc diversitatea şi hibridarea. Dar totuşi, nu găsiţi puţin ciudat că în 99,(9)% dintre cuplurile româno-italiene, femeia este româncă?

Îi şi văd pe tinerii Tiberius şi Quintus alergând-o pe neprihănita Muremista prin codrii Sucevei.
Iar atunci, cerul s-a deschis şi a pogorât o voce groasă:
– Aveţi răbdare, fiii mei! Peste două mii de ani, vor veni ele să vă bată la uşă!
– Tot neprihănite?
– Buahahahaha! (râset diabolic)
Continue reading

Nu îmi plac glumele bune

Mai periculoasă decât o glumă proastă mi se pare o glumă de succes. Iar succesul se măsoară mai nou în aproape 7 milioane de vizualizări pe săptămână.

Nu ştiu dacă şi asta a fost regizată, la fel cum sunt 99,(9)% din farsele de succes încărcate pe youtube. Pentru calitate ai nevoie de regie, actori anonimi şi siguranţă. Nu vrei surprize, atacuri de panică sau accidentări.

Nu pentru că ai da doi bani pe cei accidentaţi, dar poţi da foarte mulţi bani silit de lege. Dar, repet, farsa de mai sus are ceva indicii de veridicitate. Unul dintre ele este alegerea atenta a victimei: Musai să fie copil, nu care cumva să poată reacţiona violent împotriva clovnului amuzant şi curajos.

De ce mi se par periculoase glumele de succes? Pentru impactul pe care îl au asupra spectatorului pueril. Cel care râde până se scapă pe el atunci când vede un glumeţ sărind din boschete şi ţipând la bătrâni. Când vede un clovn alergând cu drujba prin parc sau orice altă farsă cretină, care executată fără regie s-ar termina tragic.
Continue reading

Crezul maghiarilor transilvăneni

tinutul_secuiescChemat la inaugurarea drumului judeţean 174A Vatra Dornei – Borsec, Liviu Dragnea a refuzat să taie panglica de culoare alb-verde. Mi se pare un gest normal. Drumul respeciv a fost construit din banii bugetului de stat. Statul român, nu maghiar. Nu este o ţiţeică ridicată din cheta secuilor, pentru a fi ulterior împodobită cu beteala Ţinutului Secuiesc.

De fiecare dată când văd câte o năzbâtie separatistă scornită de maghiarii transilvăneni, mă întreb: Ce vreţi voi, de fapt?
Continue reading