Tolontan s-a dat pe brazdă

wozniacki-ivanovic-halep-data“În fond, scopul participării la o competiție este acela de a o cîștiga. Dacă, la un Campionat Mondial de fotbal, o echipă și-ar odihni jumătate din titulari și ar remiza în ultima partidă din grupe ca să nu întîlnească Germania, ci Paraguay, în “șaisprezecimi”, am considera asta o mișcare strategică, nu un blat. Iar dacă ar fi “naționala” României, am obliga-o să-și gîndească traseul astfel încît să meargă mai departe!
Doar pentru că tenisul e un sport individual, nu cumva concentrarea noastră de ultramoraliști pică pe un singur cal de bătaie?” (Cătălin Tolontan)

Într-un articol de pe tolo.ro, mămica presei sportive din România (tăticul e nea Ovidiu) încearcă să taie firul de păr în patru, vertical şi transversal. De ce avem pretenţii de moralitate în cazul Simonei Halep, iar în cazul unor fotbalişti nu? Să îi înţelegem mai bine alegoria fotbal-tenis, Tolo ne prezintă scenariul de mai sus, cu echipa de fotbal care îşi odihneşte titularii.
Continue reading

Siberia

siberia1A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg. Pe final de octombrie, surpriză de la demiurg. M-am bucurat; îmi plac întunericul şi gheaţa, iubesc frigul cu patos. Extaz, în overcast de nimbostratus.

Ieşii azi în cojoc jupuit de pe berbec. La pâine, să-ndoi viforul pe piept. Şi-am transpirat ca porcul în piele de ovină, cu ditai plăvanul de soare-n spinare. Ce băşină.

Eu vreau răşină! S-o trag pe nări, cocoţat în vârf de brad congelat, cu ochiul omletă în zări. Vreau iarnă şi ger şi roţi scârţâite pe dungi de oţel. Vagoane cu ţurţuri şi iz de motor, să-mi care prostia şi suflul şi Firea.

Adânc în Siberia.

Norocosul şi superstitiosul

iordanescu-psd_mfax-765x581Din momentul în care Răzvan Burleanu a fost ales preşedintele FRF, am avut o senzaţie agasantă de făcătură. De cărţi însemnate pe la colţuri şi împărţite pe sub masă. Nu l-am cunoscut vreodată personal pe preşedintele Burleanu, l-am văzut în carne şi oase într-o singură ocazie, la un chef formal organizat de berari.

Mi-a lăsat aceeaşi senzaţie. Un tânăr venit cu un scop, nu neapărat al lui.
Nici dorinţa de a-l schimba pe norocosul Nea Piţi cu superstitiosul Tată Pui nu cred că-i aparţine. Asta nu e o idee venită dintr-un sânge proaspăt de june conducător. Mi se pare încă o împărţeală făcută pe sub masă, “noi între noi”.
Continue reading

Râsete duminicale

Glumele nu sunt recente, dar acum le-am găsit. Au fost o gură de aer proaspăt după ultimele imbecilităţi realizate cu “camera ascunsă”. Nu sunt despre clovni psihopaţi care te aleargă cu toporul prin parc, nici despre amuzanţi care le ţipă pensionarilor în ureche. Nici măcar despre unii care te iau pe sus şi te aruncă într-un tomberon, crăcănându-se de râs: Hahaha, glumă, frate! Eşti la camera ascunsă!

Sunt glume decente, inofensive şi ingenioase. Cel puţin cea cu Isus şi copilul care aleargă vertical pe bloc:

Continue reading

Serena Williams este marea favorită

halepDupă cum vedeţi, casele de pariuri o dau pe Serena mare favorită în finala de astăzi. Nu vreau sa îi supăr pe specialiştii care, vorba aia, din asta îşi câştigă pâinea, dar am câteva motive de îndoială.

În primul rând, partida din urmă cu doar câteva zile. Acel sec 6-0, 6-2 a însemnat cea mai clară înfrângere a Serenei din ultimii 16 ani!
Nimeni nu a făcut din asta un fenomen; poate doar fanii Simonei. Cei care nu au descoperit tenisul de câteva ore, printr-o conjunctură improbabilă, au digerat scorul calm şi cinic: “Ha, a subestimat-o americanca.”

Da, şi eu cred că Serena a intrat pe teren dăunător de relaxată. Dar după ce pierzi primul set cu 6-0, nu poţi să pui eşecul din cel de-al doilea tot pe seama aroganţei şi a abordării superficiale.
Eu am văzut cu totul altceva în acel joc. Diferenţă clară de valoare la toate capitolele. Chin şi neputinţă în grimasele americancei, în niciun caz ușurătate.
Continue reading

Votaţi prostul cel mai mic

3301Victor Ponta: M-a dezgustat ura oarbă, stupidă, văzută la unii comentatori, că să ajungă toţi în închisori. Ce câştigă statul din faptul că Gică Popescu stă în închisoare?

Claudiu Pândaru: Cât costa o oră de meditaţie la profesorul Iohannis?
Iohannis: Nu îmi amintesc.
Claudiu Pândaru: Primeaţi banii în mână, în plic, cum se proceda?
Iohannis: Nu îmi amintesc.
Continue reading

Pornografia voluntară, o investiţie pentru viitor

Zombies_Porn_StatsDupă ce au făcut din wrestling cel mai urmărit show la nivel naţional şi au inventat concursuri de flatulare viteză sub brandul “Got Talent”, americanii s-au plictisit. Era nevoie de încă un pas pe înalta scară a evoluţiei spirituale…

Aşa că au descoperit o nouă senzaţie: pornografia voluntară. Orice femeie modernă şi emancipată din US poate acum aplica pentru o partidă de sex moca alături de actorul porno James Deen. Din zecile de mii de aplicante, James alege periodic fericita veveriţă pe care o va scărmăna, filma şi prezenta poporului.

Propunerea este reală, deja s-a umplut internetul cu noile vedete ingurgitatoare de hot dog. Printre ele se numără şi ziarista Gwen Derringer, cea care s-a sacrificat de dragul anchetei jurnalistice.
Continue reading

Jaful din Harghita si Covasna

defrisariL-am auzit de curând pe veşnicul candidat la preşedinţie, fostul poet ceauşist Corneliu Vadim Tudor. În nebunia devenită demult marcă înregistrată CVT, a venit vorba şi despre unguri (surpriză). Mai exact, despre un pârâu din judeţul Harghita, pe care, conform CVT-ului, îl trecea gâsca într-un picior. Între timp, au tăiat ungurii pădurile, pârâul s-a umflat şi a înecat zece oameni…

Acum nu ştiu dacă au fost chiar zece, cât a zis viitorul preşedinte al României, dar pârâul clar a făcut prăpăd. Şi cum în orice nebunie există şî un sâmbure de adevăr, mi-am adus aminte:
Continue reading

Pussy on fire

pussyGuzganii se aleargă între ei cu ghearele ascuţite pe furiş. Lăbuţele încă le sunt murdare de pleava porumbului şutit. Şi-ar beli blana unul altuia, să o dea gaj până se ascund după obloane.

Viaţa de rozător oricum e scurtă şi miroase a căcărează fermentată. Dar parcă ar vrea să mai apuce încă o zi. “Pisss, pis, pis, haleşte-i pe toţi, cu ăl rozaliu în frunte! Măcar de te saturi azi şi nu-l ronţăi pe Doctor Micky. Ce-o fi mâine vedem. O luăm de la capăt.”

Mâţa DNA-ului e în campanie. A intrat mai demult în călduri, adevărat. Dar acum e în flăcări. Scenariu iscălit la comun de Woody Allen şi Hitchcock. Comedie slapstick pentru noi, thriller de şi-au umezit blăniţa, pentru şoricei. Superb! Prima comedie thriller cu titlu de film porno: Pussy on fire
Continue reading