După un sfert de secol de tranziţie, România a ajuns în sfârşit pe mâini bune. Adică pe mâinile altora. Pentru mine au fost de fiecare dată bine conturate schiţele primite de statul român din afară. Un stat de drept, democratic, independent, dar totuşi mai puţin independent decât altele. Vorba porcului lui Orwell “Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele.”
Este bine. Cineva, o entitate superioară nouă, românilor, s-a săturat de toate mâzgăliturile ultimilor 25 de ani. Acum trebuie doar să aşternem acuarela peste schiţa desenată de cinevaul preeminent. Sunt americani, sunt nemţi, francezi, englezi, NATO, UE şi tot acaretul camuflat în servicii şi agenţii. Sunt tot mai vizibili, mai vocali şi mai direcţi. Dar este bine.
România, ţara minunată, dar veşnic inadecvat locuită, a demonstrat de-a lungul istoriei doar stângăcie şi corupţie în tentativa de autoguvernare. Singurele zone care s-au dezvoltat sănătos social şi cultural, pentru o scurtă perioadă, se găsesc în Transilvania. Iar perioada coincide cu stăpânirea habsburgică. Austrieci, da? Nu urmaşi ai lui Ştefan, nici nepoţi de vampiri sau şerpi de dudău.
Continue reading
