Noroc că m-am născut ortodox

femeie2Una dintre întâmplările marcante ale anului 2014 a fost sărbătoarea egiptenilor din Piata Tahrir. Mândrul popor egiptean, care în urmă cu milenii ridica piramide, a serbat instaurarea democraţiei şi alegerea noului preşedinte. Iar apogeul distracţiei a fost violarea unei femei, în centrul pieţei. S-au bucurat de ea câteva sute de bărbaţi, în grupuri organizate. Mi se pare normal, doar e femeie. Un bun comun al societăţii ce trebuie împărţit frăţeşte.

Nu departe de egipteni sunt turcii, mândrul popor care ne-a călărit mai multe secole, ciocănind de câteva ori chiar pe la porţile Vienei. De bună voie şi nesiliţi de nimeni, cetăţenii turci l-au ales vara trecută preşedinte pe Recep Tayyip Erdogan. Personaj care înainte de a fi votat preşedinte a fost prim-ministru timp de 11 ani şi primar al Istanbulului timp de 4.
Continue reading

Carei, culmea nesimţirii

electricaLăsaţi bancurile, tâlcurile şi trăsnăile lui Bulă. Adevărata culme a nesimţirii e să laşi un oraş fără curent electric timp de trei zile. România, 2015, oraşul Carei. Pardon, municipiul Carei.

Pana de curent s-a produs în data de 31 decembrie 2014. În ziua respectivă, Buletinul de Carei se plângea de pierderea petrecerii de an nou. Li se părea scandaloasă ipoteza în care îmbuibaţii de la SC Electrica vor rezolva problema de-abi în dimineaţa zilei de întâi.

Aţi făcut nazuri, mofturoşilor?! Na, că e aproape 3 ianuarie şi tot cu lumânarea între palme staţi. Să vă fie învăţătură de minte!
Continue reading

2001 şi pretenţiosul Kubrick

2001În prima zi a anului m-am răsfăţat cu Stanley Kubrick şi capodopera anilor ’70: 2001: A Space Odyssey
Dacă încă nu aţi văzut odiseea lui Kubrick şi nu vă puteţi stăpâni curiozitatea, încercaţi să nu ignoraţi data producerii. Filmul a fost lansat pe 15 mai 1968. Cu un an înaintea primului pas făcut de om pe Lună.

Şi totuşi, secvenţa aselenizării imaginate de Kubrick seamănă izbitor cu materialul filmat în data de 20 iulie 1969 de echipajul Apollo 11. Până şi imaginea Pământului văzut de pe Lună: 15 mai 1968 aproximativ egal cu 20 iulie 1969. Spun “aproximativ” pentru că, trebuie să recunoaştem, în imaginile din ’69 Pământul este filmat cu detalii mai pretenţioase. Arată mai natural, mai veridic.
Continue reading

Strofa de joi – Ediţie specială

poza2015 ierni născute şi înmormântate în ieslea Nazaretului. Maternitatea şi cripta rugilor, a plânsetelor şi a fericirilor. Toate exalaţiile emanate din fânul jilav, muiat în placentă, în viaţă. Ridicate din iesle, răstignite, îngropate sub pale de fân viu şi din nou înălţate. Pure şi destoinice, ecouri contopite timp de 2015 ierni într-o singură voce.

Vocea noastră, de astăzi. În ea purtăm sânge, lacrimi, vinuri, lauri şi ghimpi, săbii şi cruci; toate ecourile străbunilor ne pătrund, doar pentru a se contopi cu ale urmaşilor.

La mulţi ani! E sărbătoare, e aniversare, am adus dar: Ecoul meu de petrecere, ofranda adusă Vocii.
Continue reading

Nu mai eşti bărbatul pe care l-am votat

iohannisAm citit ieri acest articol scris de Ramona Strugariu, cunoscută deja ca “românca din Bruxelles”. Eroina de la 16 noiembrie două mii paişpe, vocea revoluţiei din diaspora, deschizătoarea de ochi şi de drumuri.

I-am citit cu greu articolul pentru că, recunosc în faţa voastră dar să nu mai ziceţi, nu prea o înghit pe românca noastră din Bruxelles. Nu îmi place cum scrie, nu îmi place cum gândeşte. Dar, din păcate, chiar este vocea unei impresionante mase de cetăţeni. Involuntar, îi reprezintă la nivel de discurs.

Cetăţenii care au votat masiv pro Iohannis în urmă cu o lună jumate, au sădit sămânţa revoluţiei şi a reformelor. Iar acum înjură pământul băltos din care încă nu a răsărit pomul plin cu fructe. De ce Ponta, de ce Mihalache, de ce SMURD, de ce ISU, de ce fii-su.
Continue reading

Aptitudini femeieşti

IMG_2018x750Faceţi cunoştinţă cu noul Syma S32. Achiziţia făcută pe motiv de Moş C. de generalul Punct.
Este o sculă versatilă, deşi a fost concepută pentru manevre limitate: doar trei axe de comandă. Rotorul este fix, nu se înclină, drept urmare elicopterul nu se poate deplasa în lateral cu ajutorul rotorului coaxial.

Poate executa doar manevre de yaw şi pitch, fără roll. Mai exact, se roteşte în jurul propriei axe prin diferenţa de cuplu generată de rotorul coaxial (yaw). Iar în coadă are o fofează care se poate roti în ambele sensuri. În funcţie de sensul rotaţiei, fofeaza din coadă generează portanţă în sus sau în jos, provocând coborârea sau urcarea botului (pitch).

Cum mă incomodează toate detaliile astea tehnice? De exemplu, atunci când Syma S32 de apropie de un obstacol, cum ar fi ghiveciul cu a mai răsfăţată floare a lui Punct. Dacă S32 se deplasează în partea stângă, spre ghiveci, instinctul format la comanda unor jucării adevărate îmi spune să dau comandă “manşă dreapta”.
Continue reading

O scurtă paralelă

taraniNew York, 1901: Oscar Spate, un afacerist britanic, vine cu o idee inovatoare din categoria “afaceri cu statul”. Achită suma de 500 de dolari administraţiei parcurilor pentru a instala bănci cu plată în locul celor obişnuite. Administraţia este de acord, iar în Madison Square Park vizitatorii sunt obligaţi să plătească suma de 5 cenţi pentru a se aşeza pe bancă. Un fel de parcări Dalli, dar pentru pietoni.

La scurt timp, cetăţenii New York-ului se revoltă, pretinzând că prin taxarea băncilor li se încalcă drepturile. Aproximativ 1000 de newyorkezi ies în stradă şi se manifestă violent în faţa hotelului Fifth Avenue. Două zile mai târziu, administraţia renunţă la bancile cu plată instalate de Oscar Spate. Peste 10 mii de newyorkezi se adună în Madison Square Park pentru a sărbători victoria.
Continue reading

Futilii lui Fute-vânt

sondaj-ires-cropÎnainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale (sau a doua naştere a lui Hristos, cum a numit-o Cristoiu), un alt jurnalist-tătic, CTP, a lansat apelativul Fute-vânt. Aşa i-a numit d-l Tudor Popescu pe membrii electoratului de tastatură şi touchscreen via facebook. Mai exact, pe toţi cei care se rezumă doar la votul virtual.

Probabil a avut dreptate atunci când i-a etichetat în asemenea mod, taxându-le indiferenţa şi inutilitatea acţiunilor. Mă încearcă acum curiozitatea de a vedea cum îşi numeşte d-l Tudor Popescu colegii de la ziarul online gandul.info. Colegi care, referindu-se la un sondaj realizat de IRES, pun titlul ăsta: “Sondaj IRES: Câtă încredere au românii în diaspora şi Facebook.”

Rezultatul sondajului se vede mai sus, în poza ataşată articolului. Cele două elemente din titlu, “diaspora” şi “Facebook”, se află pe locurile şase şi şaptesprezece. Facebook-ul este antepenultimul, între mass-media şi Academia Română.
Continue reading

Strofa de joi

culeasă de aka anatati:

“vină, vină poezie
cin’ te-aude să se-nvie
vină, vină poezie
pe sub pleoape de te scrie
poezie, zie frustă
să-mbraci fetele în fustă
poezie, zie-uşoară
cu un vârf se scorțişoară
poezie în doi peri
să ne râzi, să nu ne superi
poezie fără pizmă
să ne pui pinteni la cizmă
poezie fără seamă
să ne legi la cataramă
poezie cu bun gust
ca să-mi lase gura must.”

(Frumoasele dezechilibre, Mircea Moroianu)