Băsescu a ţinut cu Ponta!

basescu2De câteva zile privesc uluit diverse guri de presă propagând ideea conform căreia Iohannis e “omul lui Băsescu”. De fapt alegerile astea nu au fost câştigate de Iohannis, ci de El Emperador, El Băsinho.

Nu aş fi luat în seamă propaganda, dar văd că a început să prindă. Nu doar la adulatorii ciosvârtei de ţuică. Sunt oameni în toată firea, inteligenţi, intelectuali şi toate cele care achiesează la aşa ceva.

Prin intermediul acestui site, doresc să le transmit şi părerea mea.

La alegerile de duminica trecută, Băsescu a ţinut cu Ponta!

Care a fost scopul discursului ţinut de Traian Băsescu vineri, înainte de alegeri? Acel discurs prin care l-a susţinut vădit pe Iohannis. El Băsinho are foarte multe defecte, e în multe feluri matroana, dar proastă, sigur nu.
Continue reading

Votează cel mai bun om de televiziune

jurnalisti buni„Bunătatea” din titlu nu se referă la eficienţă, nu se traduce în puncte de audienţă. Pentru aşa ceva ar fi absurd să votăm, audienţele sunt clare, realităţi matematice, nu gusturi subiective exprimate printr-un vot online.

„Bunătatea” pe care o propunem este un sinonim al credibilităţii. Care sunt, după părerea voastră, jurnaliştii tv onorabili, profesionişti şi destoinici? Cei care îşi respectă în primul rând meseria, nu interesele obscure ale trustului din care fac parte.

Pentru însănătoşirea audiovizualului nu este suficient să votăm doar “Cel mai mizerabil om de televiziune”. Avem nevoie de exemple pozitive, repere, o temelie de încredere pe care să construim o nouă presă. Una comestibilă, pe care să o consumăm fără teama otrăvirii.
Continue reading

Strofa de joi

Culeasă de aka anatati:

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Din fotoliu se vede altfel

Am auzit de foarte multe ori nemulţumirile prietenilor despre statutul fotbaliştilor. Mai ales al fotbaliştilor români. Ce e aia, să dai de două ori cu piciorul într-o băşică şi să primeşti o căruţă de bani?

Mai ales că sunt toţi nişte fetiţe, nişte prefăcuţi şi nişte trişori. Cad ca frunza veştejită la orice adiere de vânt, se vaită mai ceva ca o şcolăriţă răsfăţată peste măsură.
Iniţial le-am dat dreptate cârcotaşilor şi vitejilor de maidan (ăia care în locul oricui sigur o băgau în aţe). Dar s-ar putea totuşi ca fotbalul din teren să se vadă puţin altfel din tribune. Ori din puful fotoliului.

Ţineţi minte accidentarea lui Rusescu? La televizor a părut un simplu cot primit în obraz. Nici puternic şi nici hotărât. Ba chiar o lovitură involuntară, din neatenţie. “Hai mă, Rusescule, ce dracu? Simulezi? De-abi te-a atins. Fii bărbat!”
Continue reading

Votează cel mai mizerabil om de televiziune

jurnalismPentru însănătoşirea societăţii nu este nevoie doar de reforma clasei politice. Este necesară şi o legătură sinceră între politic şi alegători, o presă profesionistă şi liberă. Deocamdată, în România suntem foarte departe de normalitatea audiovizualului. Citându-l aproximativ pe Octavian Paler, suntem ţara în care câinele de pază al democraţiei s-a transformat în hienă.

Ceea ce s-a întâmplat în ziua alegerilor prezidenţiale îmi întăreşte convingerea. A fost ziua când angajaţii mai multor posturi de televiziune şi-au lepădat definitiv haina de jurnalist, îmbrăcând-o pe cea de propagandist politic. Am trăit clipe rupte parcă dintr-un alt secol, dintr-o altă epocă, în care libertatea era o simplă lozincă.
Continue reading

Cum pierzi alegerile cu Antena3

Simplu! Te duci de câteva ori pe săptămână să îţi facă Gâdea reclamă. Eşecul este garantat. Nu o spun din ostilitate, amintesc doar ultimele evenimente:

Tăriceanu, plecat din vechiul PNL şi reformat în noul. A luat după el şi o bună parte a votanţilor liberali. Atunci când şi-a anunţat candidatura avea 10% intenţie de vot, în majoritatea sondajelor.

Ulterior, a fost în repetate rânduri “invitatul special” de la Sinteza Zilei, emisiune moderată de Mihai Gâdea la Antena3. Emisiunile au fost mai mult decât călduroase pentru liberalul reformat, Gâdea dovedindu-se, din nou, un expert în periat şi cocoloşit.
Rezultatul: Cei 10% iniţiali s-au înjumătăţit în ziua votului. Probabil d-l Tăriceanu regretă şi acum faptul că nu a stat cuminte acasă, lângă televizor, cu o cutie de pop-corn.
Continue reading

Raţiune sau emoţie?

10440742_10152931099224260_6088490056979804705_nE gata. Am greşit pronosticul în iulie, când am anunţat pentru 2015 echipa Ponta – preşedinte, Tăriceanu – premier. Am greşit pronosticul şi saptămâna asta, când am anunţat Iohannis – 48%.
Sunt foarte bucuros că în ambele cazuri nu am avut dreptate.

Nu pentru că aş fi un mare fan Klaus Iohannis. Dar pentru prima dată, m-am simţit răzbunat de restul românilor care s-au scârbit la fel ca mine. S-au scârbit de propaganda mizerabilă, de voturi pentru mici şi bere, de insistenţa unora de a ne considera un popor de cerşetori.

Propaganda PSD a fost într-atât de scabroasă încât s-a depăşit pragul critic. Acela de la care efectul pozitiv scontat se transformă exact în opus, într-un dezastru de proporţii cosmice. Da, scorul care se vehiculează acum, la ora 3 dimineaţa, nu este doar o înfrângere pentru PSD, ci un dezastru cosmic.
Continue reading

Prostul strigă “Proştii!”

Mâine cred că vom avea un record de prezenţă la vot. Toţi cei din jur sunt frămâtaţi de un singur gând. Până şi la meciul României de ieri, cei din birt erau prinşi în discuţii politice, nu despre fotbal. Asta da, într-adevăr o premieră!

La primul gol al României, un bruneţel mai durduliu de la masa de lângă s-a ridicat şi a început să strige: “Esteeee! Să vină Victor Ponta! Să vină Viorel Ponta!” Era la o masă de vreo 15-16 persoane. Păreau mai mult decât prieteni, un fel de familie foarte numeroasă. Vârste de la 50 şi ceva, până la un sugar de câteva luni, adus la marele meci în fum de ţigară.

Ca să nu vă faceţi o impresie greşită, toţi 15-16 erau români de etnie română. Mai bruneţei ce-i drept, dar români. Aveau haine şi telefoane scumpe, comportament decent şi păreau duşi pe la şcoală, măcar vreo 10 clase.

Şi totuşi aveau ceva aparte. Dacă m-ai fi ţinut legat la ochi o săptămână, să nu mai am habar pe unde sunt, iar apoi să mă aşezi lângă masa lor şi să-mi descoperi ochii, aş fi ştiut. Deşi nu-i mai întâlnisem, nu-i cunoşteam, mi-aş fi dat seama instant că sunt într-un mare oraş, între Dunăre şi Carpaţi.
Continue reading