Presa – între securism şi cancan

Scriu următoarele consideraţii din perspectiva privilegiatului independent politic şi ideologic. Da, sunt în poziţia asta, am libertatea să pup felurite fese – de la Iohannis, Hillary la Dragnea, Trump – şi toate variaţiunile cunoscute. Şi să înfig şuturi cu aceeaşi dezinvoltură. Mi se pare un amănunt esenţial pentru criticile ce vor urma.

Bazându-mă pe experienţa anilor irosiţi în online-media şi pe inteligenţa nativă (am documente care ar plasa-o peste medie), mi-aş paria toate clipele arse şi punctele de IQ pe faptul că presa centrală românească nu are privilegiile mele. Fie produce excrement halucinogen, fie prestează la comanda finanţatorului.

Ştiu, fiecare aveţi favoriţii şi urmăriţii voştri; persoane integre, independente, care au descoperit albul din gaura neagră şi vă luminează zilnic. Aduceţi-mi orice exemplu din presa centrală şi despicăm firul în comentarii.

Ohoo, câte exemple pot primi, dar, mai important, câte am ratat graţie fabuloasei calităţi a timpului – Trece.
Continue reading

Preţul integrităţii tale

Mărturisesc cu regret că nu există personalităţi româneşti contemporane pe care să le urmăresc entuziast, sedus de integritatea şi talentul emanate. Am avut câţiva pretendenţi, dar în timp mi s-a stins văpaia. Fie din cauza maturizării, fie zgâriat de grosolănia evenimentelor.

Nu caut perfecţiune, înţeleg natura umană, slăbiciunile speciei, realitatea că orice structură are un punct critic la care va crăpa. Repugnanţa mea se declanşează atunci când, urcaţi pe un piedestal, diverşi indivizi ţin musai să ne fluture himere, idealuri menite să le pudreze orgoliul. Nimeni nu le-a cerut să îmbrace corsete feciorelnice şi totuşi…
Continue reading

Ptiu, iar au venit!

Cutreieram zona Unirii cu prietenul Marcu – celebrul Marcu, personaj episodic din „Introspecţiile unui cocoş” – zâmbăreţi şi încrezători, executanţii pasului apăsat de straşnic bărbat. El, cu barba stufoasă, cărunţită până la nivelul care degajă simultan înţelepciune şi virilitate.

Eu, cu gulerul ridicat pe jumătate, cât să pară un aranjament spontan, o textilă intrată în erecţie involuntar, de la vibraţia corpului. Se înnegreau garoafele roz, iar florăresele ţopăiau şugubeţe pe valuri de feromoni. Ţopa-ţopa-ţop, barbă, guler, valuri, valuri; noroc că bărbia mea este mai stearpă, altfel se sufocau sărăcuţele într-un tsunami de bărbăţie.
Continue reading

Introspecţiile unui cocoş – Lansare

Acel moment când totul devine clar, când eşti convins că ţi-ai îmbibat neuronii în chintesenţa a tot ceea ce este, şi tot ce ar putea fi. Ai avea atât de multe de spus şi totuşi îţi lipsesc mijloacele. Încerci din răsputeri să scoţi prin orificii bulgărele de energie ce ţi-a crescut pitit undeva între atriul drept şi esofag.

Nu îţi găseşti cuvintele. Şi nu din cauza unei posibile intoxicaţii. Cuvintele s-au scurs spre baza stivei de memorie pentru că erau nedemne; depăşite de gravitatea momentului. Încă nu s-au inventat acele cuvinte potrivite pentru a-ţi exprima cu exactitate dibăcia gândului.

Continue reading

Catifea

S-a uscat pălămida peste lacrimi de ciment, mormoloci mumificaţi strănută cenuşa în puţuri. Fără boare de vânt, amprenta tălpilor se dizolvă în coloane verticale, şerpuite doar de lentoarea moleculelor. Pustiu şi flămând, cerul aspiră inerenţa telurică. Stefuţ îşi răsfaţă fesele într-un muşuroi abandonat; chircit, sub palme frământă grumazul, îşi stoarce granule de sare din pleoapele arse.

La o cocoaşă de izlaz mai sus, Mirana se roteşte cu mâinile întise şi cântă. Miracole centrifugale i-au întins fusta şi clopotul s-a transformat într-un titirez înflorat. Singurii ochi care i-ar putea urca pe coapsele dezvelite tremură maturaţi într-o saramură uscată.

– Lie, lie, ciooo-cârli… heeei, Stefuţ! Stefuuuţ!
Continue reading

Cu de-a sila

Imediat după vacanţa de Paşte, a dat primăriţa Firea într-o forfoteală şi un scremet pasional, demne de ultima zi petrecută printre pământeni, înaintea exilului cosmic. Ce hărnicie! Ce pricepere! Ce noroc pe pirpiria specie bucureşteană! Şi a reuşit: După rafale de lătrături, ciufuleli, nervi mestecaţi şi scuipaţi, primăriţa a deschis Pasajul. Da, este viu şi gâfâie. Celebrul pasaj de la Piaţa Sudului a scos capul după o naştere întinsă pe cinci ani.

O fi mai chircit, lung cât cămara cârtiţei şi ciungit de o bandă, dar este al nostru; aşteaptă iubire şi plecăciuni. Într-adevăr o izbândă, malul mântuitor la care ne-a scos Găbiţa Columba, asigurându-se că întregul univers a aflat de eforturile sale urieşeşti. Cu toată opoziţia constructorului hoţoman, a Dorelului leneş şi a comisiilor răuvoitoare, a reuşit.
Continue reading

1 Mai Muncitoresc

Peste Predeal s-a rostogolit o ceaţă deasă, vie – te mângâie lasciv şi murmură prometeian. S-au schimbat stăpânii grătarelor, la fel şi mititeii sclavi, muncitoreşti. Acum sfârâie moviliţe de pământ reavăn, mărunţit. Li se ridică seva într-un decor lăptos al luxurii umede şi mute.

Particularităţile zonei? O divizie fudulă de căsoaie ridicate în râzgâiala opulenţei, arheologic încadrată la stilul starleto-hollywoodian. Şi legenda urşilor peregrini. La ce înfumurare leagă hornurile boiereşti, m-aş aştepta să-mi taie calea un urs în frac şi joben, sugând prețios din narghileaua cu aromă de fragi.
Mor, mor, mor! Poftiţi, vă rog, în antreul bârlogului de vacanţă!”

1 Mai Muncitoresc, vreme bună pentru șemineuri scărpinate de vătrai, campionate de şah, whisky cu amaretto şi boabe de cafea.

Insula Tăntăluş (fragment)

Stuful pocneşte în vânt. Şiroaie grele, pietroase, te lovesc până îţi îndoaie ceafa. Sunt calde, dor, se sparg în creştet şi îţi plantează ecouri între urechi. Cerul s-a spintecat, sângerează, mânjeşte puritatea nopţii. Coloane purpurii au luminat balta, cât să-i vezi siluetele plaurilor şi deschiderea spre o apă mai mare.

– Teribil balamuc sub nori! Mai sus, deasupra lor, trebuie să fie o linişte absolută.
Marţianul părea la fel de impasibil ca mine sub loviturile şi urletele furtunii. Chiar mai dezinvolt acum, ud şi împins de vânt, decât în răsfăţul focului de tabără.
– Da, probabil… Linişte.
– Sunt ghid în Deltă de când mă ştiu. N-am văzut noapte cu aşa cer aprins. Şi nici turist să-i placă ploaia cum îţi place ţie.
Continue reading

Naivii de pe urmă

Un nabab furăcios şi fudul explicând poporului cum este curat ca lacrima. Nu pentru că n-ar fi făptuit, ci pentru că este atât de înfipt încât legea nu i se aplică. Baronul Mischie, stăpân peste prostime, alături de întreaga familie. Au trecut aproape 15 ani şi ne uităm la altă familie boierească: Pandele, succesoarea familiei Mischie pe linie împărătească de la Tutanion Iliescu benedicțiune.

Cu toţii credincioşi, bisericoşi, aleşii Domnului fără îndoială, captivi într-o frescă medievală care îndeamnă la meditaţie: “Oare batem pasul pe loc de 15 ani sau de câteva secole?”
Probabil reflecţia, introspecţia, analiza abstractă şi somnambulismul secular sunt singurele refugii în calea neputinţei.
Continue reading

Corectitudinea politică naşte monştri

Donald Trump, Marine Le Pen, Nigel Farag, Geert Wilders: doar câţiva dintre copiii political correctness-ului. În România nu putem vorbi despre aşa ceva, societatea noastră rătăcind în etapele imaturităţii, departe de political correctness, bullying, sindromul burnout şi alte probleme occidentale.

De ce suntem încă imuni? Nu burnout-ul este principala ta grijă, atunci când salariul este mai mic decât chiria. Iar când părinţii îţi dau două curele peste fund în loc de mic dejun şi te expediază la şcoală în şuturi şi înjurături, bullying-ul devine socializare. În România nu există serviciu social, adopţiile sunt doar nişte ciorne teoretice, iar puțintimea orfelinatelor, incubator pentru şobolani.

Singurele interacţiuni cu stupizenia corectitudinii politice exacerbate apar accidental – fie încercări de vedetism ale unor mediocrităţi frivole (cazul Dănăilă), fie foamea pseudo-jurnaliştilor de cancan (recentul caz Ilie Năstase).
Continue reading