Author: Dani Corban
Ca la mă-sa acasă
Am auzit săptămâna trecută că noi, românii, experimentăm cea mai călduroasă vară din ultimii 50 de ani. Apartamentul meu din metropola Berceni are o calitate aparte – Atunci când afară sunt 28 de grade, la mine sunt 35. Iar spre 4 dimineaţa, scad undeva la 32. După două luni de tortură, am ajuns ieri la mare. Marea Neagră, marea pentru toţi.
Tot ieri, aflu că în Bucureşti a fost cea mai friguroasă zi de august din 1961 încoace. Cum e zicerea aia doldora de înţelepciune? Prost să fii, noroc să ai? Huoooo! Îmi vreau norocul înapoi!
În două zile, am prins fix 20 de minute de soare. Dintre care 10 au avut şi ploaie. Ştiu sigur, pentru că am stat cu ochii numai pe ceas. La ce altceva să mă uit?
Continue reading
Profesoara de latină
(…)
Atunci când visul îmi scoate melcii pe nas şi gărgăunii din urechi, se lasă o ceaţă străvezie şi un miros de broască tăvălită prin mâl. Parcă m-aş cufunda într-o mlaştină; fundul îmi alunecă de pe scăunel, nivelul băncii creşte, iar eu încerc să mă pitesc. Să mă fac mic, să mă comprim cu totul în pantofii botoşi. Doar să nu mă observe ea, profesoara de latină.
“Domnul Corbaaan, unde sunteeeţi? La tablăăă, mhhh…”
Este singura fiinţă cuvântătoare, care după fiecare idee slobozită simte nevoia unui geamăt înăbuşit. Exprimă simultan plictiseală şi lascivitate. Încă ar avea poftă, dar parcă o bate cam tare blazarea în gât. Gemea sofisticat, cu preţiozitate şi lehamite. Ca o suferindă de zoofilie, familiarizată cu toate zvâcnirile şoricelului ascuns în chiloţi.
“Haide, Corban, haideee. Ce să mă mai fac cu tine? Mhhh…”
Continue reading
Dumnezeul din procente
Ce fac instiTutele de sondare a opiniei publice, atunci când nu sunt alegeri şi politicienii nu pontează la fundul lor pentru manipulări, propagandă şi alte delicateţuri din fişa postului?
Atunci când nu sunt alegeri politicești, institutele măsoară nivelul de dumnezeire din sufletul poporului…
Potrivit unui sondaj IRES, cei mai mulţi români (96%) cred în Dumnezeu, 86% consideră că Biserica oferă răspunsuri pentru nevoile spirituale ale oamenilor, 69% se roagă zilnic şi peste jumătate merg să se spovedească. Detalii AICI.
Ce nu reuşesc să înţeleg din datele riguros calculate de IRES:
Continue reading
Fenomenul Halep
Despre Simona Halep nu mai sunt multe de spus. O consider cel mai bun produs sportiv, de origine românească, din ultimii 10 ani. Este sportivul român care ne-a păstrat în centrul atenţiei, între reflectoare, după ce Lucian Bute a făcut mai mulţi paşi în spate.
Am mai avut şi alţi sportivi de renume în ultimii 10 ani, bineînţeles. Unii dintre ei chiar campioni mondiali. Dar trebuie să ţinem cont şi de disciplina la care au excelat. De popularitatea sportului respectiv, de atenţia pe care i-o acordă publicul, de publicitate, audienţă, bani. Pentru că, din toate astea rezultă concurenţa în acel sport.
Tenisul este un sport popular, există o concurenţă acerbă. Din aceste considerente îmi permit să apreciez mai mult un loc trei mondial la tenis, decât o medalie de aur la spadă, gimnastică sau tras cu arcul.
“Fenomenul Halep” nu este o exalațiune de cuvinte despre Simona. În cazul ei, totul clar, cleştar. “Fenomenul Halep” este despre noi, românii.
Continue reading
Game of Thrones şi Adevărul
Într-un interviu acordat celor de la New York Observer, R.R. Martin mi-a spulberat visul finalizării perfecte.
Încă de acum doi ani, mi s-a înfiripat ideea unei încheieri apocaliptice. În naivitatea mea, mi-am imaginat bătălia finală ca pe un Armagedon laic – lupta dintre bine şi rău, mistificată în lupta dintre foc şi gheaţă (A Song of Ice and Fire).
Ca şi cum focul ar fi bun şi gheaţa rea. Dar pentru mine, asta ar fi însemnat deznodământul perfect.
Zombii de gheaţă cei răi, care vor să distrugă toate fiinţele calde. Iar în tabăra adversă, cei trei dragoni călăriţi de Daenerys, care vor rezolva problema cu ajutorul focului magic.
Se pare că R.R. Martin are altă părere. Întrebat de reporterul celor de la Observer dacă romanul se va termina într-o “oribilă apocalipsă”, d-l Martin a răspuns:
– Încă nu am scris finalul cărţii. Dar nu, în mod sigur nu aceasta este intenţia mea. Finalul va fi într-o notă dulce-amară (bittersweet).
E clară treaba. Specialiştii de la HBO l-au convertit pe Martin din zburător interstelar în gospodină plângăcioasă. Hai să lăsăm fantezia de-o parte. Să fie dramă! Da, da, da. Şi intrigă, şi lamentări, şi mult, mult patetism. Dulce, amar, dulce.
Mă aştept ca până la final, dragonii să scuipe replici răutăcioase în loc de foc.
“Groaaar, groaaar, groaaar! Mori de ciudă, rege al zombălăilor! Mi-am pus oul la clocit sub Jose Armando. Ha-ha-ha-ha! Groaaaar!”
Auziţi, domnul Martin. Dacă tot am început să transformăm un basm superb într-o telenovelă condimentată cu ţâţe şi penisuri, măcar să o facem profi. S-a cam plictisit lumea de aceleaşi scene cu sex (sex între fraţi, pe faţă, pe dos, sex scurt, sex negru, sex surpriză). Fanii înflăcăraţi cer să treceţi la un alt nivel. Dacă nu ştiţi cum, inspiraţi-vă din ziarul quality Adevărul:
Continue reading
Corvidele lui Odin
Ţările nordice au cel mai delicat sistem de reeducare din lume. Şi nu mă refer doar la celebrul caz Breivik – cel care a ucis premeditat 77 de persoane, a fost găsit vinovat şi psihic responsabil, după care “pedepsit” să-şi petreacă următorii 21 de ani într-un hotel de 4 stele, dotat cu smart tv şi playstation.
Breivik nu a fost o excepţie, un răsfăţat al sistemului judiciar. Astea sunt legile lor! Genocid şi terorism? Hm, ai cam sărit calul. Fără măcar 9-10 ani de reeducare pe banii statului nu scapi. În timpul ăsta ai acces la fitness, spa, tot felul de tehnologii şi gadgeturi. Poţi chiar să termini 2-3 facultăţi. Gratis.
Bastoy este considerată cea mai drăguţă închisoare din lume. Este construită pe o insulă din (surpriză!) Norvegia şi arată aşa:
Un premier de nota 10
Domnul prim-ministru Victor Ponta s-a întors din concediu. O refacere psihică necesară, în condiţii plăcute, dar totuşi austere. “Mai ieftin decât la noi, la Mamaia” a spus domnul prim-ministru, elucidând pentru tot poporul secretul vacanţelor în Miami.
Concediul a fost binemeritat, asemeni unei tabere organizate la Năvodari pentru premianţi şi olimpici. Consider că d-l prim-ministru – al meu, al tău, al nostru, sufleţel călduţ din fiecare – ar fi meritat o pauză mult, muuult mai lungă. Şi lui i-ar fi plăcut. În Miami, la ieftineală, alături de familia iubită. Însă dragostea de patrie a fost mai puternică (slavă Ţie Doamne!) şi ni l-a adus acasă.
Comitetul de primire a eroului naţional a încercat, zău că a încercat. Dar nimic din cele pământeşti nu poate cuprinde o galaxie în devenire. Nici măcar facebook-ul lui Mihai Gâdea.
E ca atunci când vrei să pupi un luceafăr, dar buzele îţi sunt prea scurte. Chiar şi ale lui Mihai Gâdea.
Astra Giurgiu, noua campioană
Astra Giurgiu va fi noua campioană a României la fotbal. Am un singur argument pentru infailibila previziune: Ioan Niculae. Ăştialalţii – Budescu, Alibec, Silviu Lung, Valerică, ţăranul cu puţa mică – simple instrumente. Dălţi şi ciocane care vor sculpta opera, mânuite de o forţă divină.
Să vă explic de ce secretul reuşitei se reduce la Ioan Niculae. Amintim doar câteva fărâme din armata buchilor purtate de subsemnatul în luptă:
-despre Ioan Niculae, 26 septembrie 2014-
Cum a ajuns figurantul de slapstick în pantofii celui mai breaz miliardar? Furând de la stat, la fel ca şi restul colegilor din top 100 cei mai îmbuibaţi români. Doar că a furat mai mult. Explicaţia pentru care a folosit gaze din rezerva statului, la preţ de nimic, este antologică: “Era presiunea prea mare în conducte şi dacă nu consumam eu gazul, se puteau produce explozii catastrofale”
Mulţumim! Ne-ai salvat de catastrofă. Ia vezi, presiunea la petrol cum e? Nu de alta, dar poate se sparg conductele şi ne înecăm cu toţii. (de AICI)
Continue reading
Cei mai vecini manelişti
Cu vecinii de bloc nu am probleme. Probabil eu sunt cel mai gălăgios, atunci când mă obligă domşoara coabitantă să dau cu aspiratorul la miezul nopţii; după care să bat carnea de șnițele. Deci vecinii de bloc sunt în regulă, îi ţin la respect pe toţi.
Ce mă scoate din minţi şi nu pot înţelege, mă deprimă şi în acelaşi timp îmi dă nervi de taur căpiat, este existenţa clubului Alice. Ăl mai manelist focar de janghină, fix peste stradă de mine, în inima Berceniului. Noaptea trecută, pe la un 2 jumate, îmi vibra lustra de la “Da, mamă, sunt beată!” – varianta manelistă, în interpretarea unui grăsun de mangaliţa în ciocate.
Continue reading