Încă un parlamentar cu probleme grave

constantin popaSă facem cunoştinţă cu d-l Constantin Popa, senator UNPR. D-l Popa este un patriot, la fel ca luminatul lider al partidului din care face parte. Mintea d-lui Popa, o galaxie in devenire, este în continuu preocupată cu problemele poporului român şi, în UNPR-izmul dogoritor, caută soluţii întru izbăvirea neamului:

“Am fost și voi rămâne deschis față de problemele cu care se confruntă cetățenii. Aceștia vin la cabinetul meu parlamentar din Buzău și îmi aduc la cunoștință ce greutăți au. Una dintre acestea este legată de medici și de deficitul de cadre medicale.” (Constantin Popa, facebook)

Bun, bun, un sufletist, un om al poporului. Nu doar constată, ci găseşte soluţii:

“În aceste zile m-am consultat cu mai multe persoane și am ajuns la concluzia că, dacă vrem să ne aducem medicii înapoi în țară sunt necesare unele facilități și stimulente prin care aceștia să fie tentați să profeseze din nou în România.” (Constantin Popa, facebook)

Fabulos! Trebuie să fi fost nişte genii persoanele prezente la consultări. Tot din Buzău?

“Prin activitatea mea în Parlamentul României încerc să găsesc soluții la aceste probleme stringente ale societății românești.” (C. Popa, facebook)

Aşa…creşte suspansul, aşteptăm SOLUŢIA.
Continue reading

Justiţie frumoasă, elegantă, cât de cât

De astăzi, 4 iulie 2015, Vasluiul nu va mai străluci la fel. Vedeta locală, psihopatul criminal Luţă, a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare.

Fapta este din septembrie 2013. Acum suntem în iulie 2015. Timp de 2 ani, Luţă a fost judecat în stare de libertate! Da, un judecător s-a uitat la respectivul şi a considerat că e în regulă; mai excentric băiatul, dar în niciun caz pericol public. Doar un suflet de artist ce trebuie înţeles: Frumos, elegant, cât de cât.

Tot în Vaslui (surpriză), şapte tineri artişti au răpit o fată în vârstă de 18 ani şi au violat-o pe un câmp. Până când a leşinat. Au aşteptat să îşi revină, după care şi-au reluat activitatea artistică. A durat câteva ore. Răpirea şi violul în grup au avut loc anul trecut, în luna noiembrie. Cei 7 acuzaţi sunt cercetaţi în stare de libertate şi împart în continuare acelaşi mizerabil sat vasluian cu victima şi familia ei. (Sursa)

La audieri, unul dintre cei 7 şi-a recunoscut fapta şi a zis că nu îi pare rău de ce a făcut, ba chiar este mândru. Pericol public? Neooo, lăsaţi, maică, copiii în pace! Liberi!
Continue reading

Una scurtă despre Mircea Badea

mircea badeaÎl urmăresc pe Mircea Badea de mult timp (10 ani probabil). De cele mai multe ori nu sunt de acord cu el. Nici el nu mă găseşte simpatic: “ăla cu neg pe faţă, cartof în loc de nas şi cu probleme la căpuţ”.
Îmi permit aroganţa, ca după 10 ani de studiu, să îi fac o caracterizare succintă:

Mircea Badea are o inteligenţă peste medie. Mult peste medie. De aici glumiţele, spontaneitatea, capacitatea de a improviza, chiar o oareşce carismă.

Dar Mircea Badea are maturitatea emoţională a unui preşcolar. De aici orgoliul nemărginit, încrederea nejustificată în propriile calităţi, incapacitatea de a accepta alte puncte de vedere, aroganţa, agresivitatea în gândire, virulenţa în limbaj, încăpăţânarea de a merge pe un drum greşit până la capăt.
Preocuparea obsesivă de a face albie de porci orice element din afara ariei sale de simpatie. Jubilările morbide declanşate de ghinionul celor care gândesc diferit.

În concluzie, Mircea Badea poate fi considerat un geniu. Dar nu neînţeles, ci ratat.

Sta-v-ar macroeconomia-n gât!

grecia1. În urmă cu mai mulţi ani, am străbătut Grecia de la nord la sud. A durat 4-5 ore, am mers NUMAI pe autostradă şi am trecut prin aproximativ 90 de tuneluri.
2. În anul 1997, România a fost aproape de faliment. A depăşit momentul, vânzând Romtelecom-ul către OTE, o companie greacă.
3. Firmele şi băncile ridicate de greci în România nu o mai duc la fel de bine. Sunt curios cum o duc alea româneşti ridicate în Grecia.

Din 1, 2, 3 şi alte zeci, sute de puncte pe care le-aş putea înşira, rezultă un proverb românesc, nu grecesc: “Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.”
Cine a năzărit aşa proverb nu avea habar că noi, dacii, suntem lupi, nu câini.
Continue reading

Umor rusesc

strike1Aş spune zâmbitor că este gluma zilei, dacă nu ar veni din partea unui Hannibal Lecter rusofon. Şi el zâmbeşte, din spatele gratiilor ornamentale; nu ştii dacă în acel moment eşti un partener de şuetă sau următorul prânz.
Gluma (sau nu) sună cam aşa: Procurorul general al Rusiei anchetează dacă URSS a recunoscut în mod legal independenţa ţărilor baltice, în 1991. (Sursa)

Rusia anchetează dacă Rusia a făcut o ilegalitate în anul 1991, atunci când le-a zis Estoniei, Lituaniei şi Letoniei “Sunteţi liberi!”
Cred că putem anticipa lejer rezultatul “anchetei” deschise de procurorul general. Doar nu se apucau de treaba asta pentru a reconfirma independenţa balticilor.
Continue reading

Ca viţeii la poarta nouă

Mi-am amintit o secvenţă poznașă pusă la cale de nişte comedianţi olandezi. Într-o galerie de artă, au introdus câteva tablouri cumpărate cu mai puţin de 10 euro din Ikea. Le-au prezentat vizitatorilor ca pe nişte excepţionale opere şi au întrebat ce preţ ar fi dispuşi să ofere. În foarte scurt timp, talourile de 10 euro au ajuns sa valoreze zeci de mii.

La fel cum “iubitorii de artă” olandezi priveau tablourile, noi privim felul de a face politică. Încărcaţi cu seriozitate, snobism şi pretenţii, dar fără să avem habar, câtuşi de puţin, dacă analizăm un măr sau o cămilă.

Am ales exemplu ultimele comunicări publice făcute de cei doi piloni politici:

ponta
iohannis
Continue reading

Welcome to the Hotel Corvaris

corvarisUn antreprenor ambiţios s-a decis să dezvolte industria hotelieră în prepuțul Berceniului. La limita periferiei, acolo unde pretenţiile de Bucureşti pălesc în faţa provincialismului ilfovean. Veste bună pentru mine; la doar 5 minute de alergare uşoară, ambiţiosul antreprenor mi-a ridicat hotel-restaurant (cu mâncare bună şi ieftină). Şi în inspiraţia-i neţărmuită, l-a numit Corvaris.
Încă nu i-a picat fisa, dar ăsta ar fi sloganul perfect de promovare “Corvaris: neţărmuire”

Decorul zbârleşte părul până şi artiştilor minoritari de la periferia Berceniului. O combinaţie de roz şi mov atotprezentă, piloni gălbui, terminaţi în arcade împopoțonate cu leduri multicolore, de care atârnă impozantele lustre turcoaz. Iar pe mesele de culoarea oului de raţă, mult plastic alb, negru, roşu aprins şi maro.
Totul într-o lumină fierbinte care-ţi dizolvă corneea mai abitir decât într-un magazin de bijuterii.
Continue reading

Despre admiterea la liceu

young-photographer1Din punctul meu de vedere, admiterea la liceu este primul meci oficial pe care viaţa ni-l pregăteşte. Dacă până la vârsta de 14-15 ani, şcolile şi colegii erau uşor de ales – mai cu o relaţie, mai cu o şpăguţă – un examen naţional este mult mai strict şi corect în alegerea şi respectarea criteriilor.

Nu aş merge până într-acolo încât să afirm cu gravitate “Admiterea la liceu îţi decide viitorul”. Viaţa are o complexitate absurdă, viitorul poate fi oricând schimbat radical de o şoaptă rătăcită la metrou, de o savarină insuficient siropată, o picătură de rouă, un vas de croazieră, de lut, de sânge. Toate sunt elemente egale în drepturi care ne ţeş în continuu viitorul.
Continue reading

Utopia – serial englezesc

utopiaUtopia are acel british flavor care o diferenţiază de producţiile americane. Nu cu mult, dar suficient pentru a îţi da seama că ai gustat din altceva.

I-aş acorda un calificativ bine spre foarte bine la capitolul efecte vizuale. Fiecare cadru pare o fotografie artistică atent dichisită. De la lanurile de grâu fraged şi lavandă, care te rătăcesc în nemărginirea culorii, până la interiorul spaţios şi rece, ridicat pe siluetele mobilierului ascuns în semiîntuneric.

Şi un calificativ suficient (adică nota 5-6) pentru scenariu. Ideea de bază care declanşează toată acţiunea este un clişeu tâmpiţel. “Vai de mine, ce se va întâmpla cu omenirea din cauza suprapopulării? Cataclism, urgie, dezastru!” După care sunt înşiruite toate acele informaţii culese de pe linia de producţie a ONG-iştilor panicarzi.
Continue reading

Cel mai ciudat vis

vis2Odată cu apropierea senectuţii, am început să obosesc mai repede şi să dorm mai mult. Astăzi, de exemplu, am fost matinal, m-am trezit la ora 8:10. Iar la ora 9:30 am adormit din nou şi m-am trezit la 14:30.

Mai am o explicaţie pentru somnurile astea lungi, pe lângă cea a ramolirii. Chiar dacă dorm, creierul meu este hiperactiv şi nu se odihneşte corespunzător. Am observat asta în multitudinea visurilor produse. E activitate mai ceva ca la Bollywood în mintea mea, nu trece zi fără măcar un vis pe care să mi-l amintesc în detaliu.

Cel mai recent a fost astăzi, în jurul orei 14:00. Eram în vacanţă în State cu un prieten (să îi spunem Charlie). Şi vizitam un pod construit pe un munte foarte înalt. Dacă alunecai de pe pod, ajungeai direct la câmpie, într-o cădere liberă de 400 de metri.

Ştiu că îmi era foarte frică; nici treaz nu am simţit vreodată aşa spaimă ca în visul ăsta. Mă lipisem cu burta de pod şi mă târam ca râma, tremurând.
Continue reading