Moldoveanca şi fofeaza

El este Felix Baumgartner, băiatul care în 2012 a uimit întreaga planetă cu saltul din stratosferă. Impresionantă nu a fost doar altitudinea de la care s-a făcut saltul (39,045 km). În prima parte a coborârii, acolo unde moleculele sunt rarefiate şi frecarea aproape neglijabilă, Baumgartner a atins viteza de 1342,8 km/h, depăşind-o pe cea a sunetului. Fabulos: Paraşutistul supersonic!

pula

Marele câştig al paraşutistului supersonic, care este şi pilot de elicopter, se numeşte Mihaela Rădulescu. Cum altfel ar fi venit diva de sub Pietrişica chitită să-l înfofolească în mrejele-i moldoveneşti?
Continue reading

Am văzut lumina

11330449_1062494900445885_1193057741_n
Aceasta este Catedrala Mitropolitană din Timișoara. O clădire impozantă, dimensiuni şi stil arhitectural unice în România. Da, la cei peste 90 de metri, este cea mai înaltă biserică românescă. Şi, la ce am văzut până acum pe plaiurile carpato-danubiene, o consider cea mai frumoasă.

Este o catedrală ortodoxă cu forme şi culori atipice stilului lăcaşelor ortodoxe ridicate în vechea Ţară Românească şi Moldova; adică la sud şi est de Carpaţi. Deşi s-au păstrat unele influenţe bizantine, vedem în centrul Timişoarei o fortăreaţă cochet ornamentată, cu turle semeţe împungând cerul. Departe de stilul bizantin clasic al bisericilor albicioase, scundace şi durdulii – foma căpăţânii de usturoi.
Doar la ortodocşii bucovineni am văzut ceva asemănător catedralei din Timişoara, dar cu totul alte dimensiuni.
Continue reading

Excitatio

cocosAtunci când îţi presezi urechea de pernă, involuntar construieşti un receptor universal, capabil să recunoască orice frecvenţă cunoscută de om, animal, vânt şi bormaşină. Asculţi glasul universului în cea mai performantă boxă: cea din fulgi de gâscă.

În dimineaţa asta, cu siguranţă m-am trezit mult prea devreme. Străzile şi bormaşinile încă dorm, iar perna tace. Sporadic se mai aud scurte bătăi înfundate; ca un cioc de pasăre lovind capacul unui sicriu adânc îngropat. Nimic nou, cunosc bine sunetul. Este inima Pământului şi o aud în pernă, atunci când restul lumii tace.

Bucureşti, sfârşit de februarie, 2014. Dintr-un apartament ponosit de periferie, înjur printre buze fiecare dimineaţă şi aştept lumea de afară să se schimbe. Până atunci, mă simt confortabil ignorând-o şi dezvoltând complexe relaţii de convieţuire cu perna.
Continue reading

Român supărat în căutare de ficat

betivi“Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele, asta e dovedit statistic. Şi majoritatea celor de la ţară sunt umflaţi de alcool, pe cuvântul meu. S-a schimbat efectiv fizionomia. Din cauza alcoolului. Şi pe de altă parte, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de viaţă. Oamenii nu sunt mulţumiţi de viaţă şi din cauza tranziţiei ăsteia care ţine de 25 de ani şi nu le aduce ceva bun” (Neagu Djuvara, 2014)

România se află pe un respectabil loc 5 european la consumul de alcool. În U.E. suntem pe 2, devansaţi de lituanieni. De ce DOAR pe locul 5 în Europa? Pentru că în statisticile astea nu apar vinurile, ţuicile şi pălincile fabricate artizanal în odaia ţăranului român. Nimeni nu poate calcula exact câte cazane şi pufoaice au fiert într-o noapte geroasă vasluiană.

Obişnuiesc seara să ies la terasele din cartier. Îmi place berea, în special aia rece, băută în linişte sub un tei de pe vremea ciobanului Bucur. Sunt atent la detalii, natură, oameni, jocul norilor; toate avantajele ieşitului la terasă. Mă interesează comportamentul uman, discuţiile vecinilor de cartier, particularităţile indivizilor ce au ridicat cartierele muncitoreşti bucureştene.
Continue reading

De ce nu cumpără românii cărţi?

carteLuna trecută am avut ocazia să văd câteva statistici despre sumele rulate şi profitul realizat de editurile din România. Fără un termen de comparaţie, mi s-ar fi părut nişte cifre înşiruite fără noimă. N-aş fi ştiut dacă sunt de bine ori de rău, tot ce aveam erau legendele despre românii care nu cumpără cărţi.

Ulterior, am fost informat despre sumele rulate şi profitul editurilor din Germania. Într-adevăr, nemţii sunt de vreo 4 ori mai numeroşi. Au şi venituri de vreo 7-8 ori mai mari. Dar nu putem explica doar prin asta diferenţele urieşeşti; puntea multiplilor de o sută agăţată între România şi Germania.

Şi atunci, de ce nu cumpără românii cărţi? Să fie vina editurilor? Posibil, dar într-un procent infim. Editurile româneşti apărute după ’90 nu au ştiut să atragă, să crească, să vândă. Indicatorii economici care au ghidat personalul editorial în economia socialistă nu au mai fost valabili. Dar cu problema asta s-au confruntat toate societăţile comerciale postdecembriste. Toate domeniile de activitate au fost spălate de avalanşa înnoirii capitaliste. De ce piaţa de carte nu s-a adaptat din mers, la fel ca restul?
Continue reading

Să o cunoaştem pe Andreea Mitu

andreea mituAndreea Mitu, 23 de ani, 1,75 metri, jucătoare de tenis.
Treceri în revistă:
“Andreea Mitu are mintea Simonei de anul trecut” (Cristian Tudor Popescu)
“Nu ştiu cine este Andreea Mitu” (Ilie Năstase)
“Felicitări, gogoşico!” (comentator gsp.ro)

La Roland Garros 2015, Mitu a reuşit performanţa să îi fure prima pagină Simonei Halep. Meritat. A jucat în optimile de finală, spre deosebire de compatrioata ce încă ocupă locul 3 WTA. Prin această performanţă am aflat şi noi, împreună cu Ilie Năstase, că pe Andreea Mitu o mai cheamă şi Cristina. Şi este cu 5 zile mai bătrână decât Halep.

Cristina-Andreea Mitu nu pare o persoană timidă. Imediat după performanţa de la Roland Garros, a răsfăţat cu interviuri presa, brusc foarte interesată, şi publicul, încă prietenos. Ne-a spus că suprafaţa preferată este zgura şi turneul preferat Wimbledon-ul. Ciudată combinaţie. Atunci când se va turna zgură peste iarba londoneză, cu siguranţă Mitu va fi printre favoritele turneului.
Continue reading

Beretristul

dani bere“Şi cum mi se topeau ochii peste ogorul ţaţei Corina, văd în capătul pârleazului o fătuşcană cu chip măsliniu şi părul negru, despletit, jucând în vânt ca o coadă de lup. Venea Magdalena lu’ Măgădan cu un sac de costreie, călărind un măgăruş deşirat şi plin de spume.

Venea agale spre mine, zâmbăreaţă, muşcându-şi gentil buza de jos şi ştergându-şi cu mâneca boabele de năduşeală împoponate pe fruntea negricioasă. A descălecat măgarul şi se apropia cu paşi apăsaţi, sfărmând pământul uscat sub călcâiele goale.

Îi jucau ţâţele sub cămaşa transpirată mai ceva ca ugerul vacilor când se întorc vara de la izlaz. Am vrut să o salut din priviri, ea a vrut să mă soarbă. Şi-a lăsat coapsele goale, arcuindu-şi trupul subţire şi lung. Ne-am prins în braţe şi ne-am prăvălit acolo între cioturile de varză uscată.

Şi-am început să-mping, să mă opintesc, să mă sufoc şi iar să-mping, de se cutremura ogorul şi zburau brazdele din copitele măgarului speriat de aşa vuiet şi urlete.
(…)
Continue reading

Totul până la mâncare!

lady-and-the-tramp

Cât de drăguţe sunt activităţile de cuplu? Cele mai! Peste tot numai perechi de porumbei drăgăstoşi, chicoteli, gingăşii şoptite pe sub zulufii tâmplei, şi ventuze neobosite: mua, mua, mua, muaaa! Salivă, iubire, salivă.

În această trainică fortăreaţă a îndrăgostelii generalizate, ridicată odată cu anotimpul călduros şi creşterea consumului de bere, există o breşă. Da, perfecţiunea este fiica utopiei; orice fortăreaţă are măcar un bolovan subred, gata să plesnească la prima trâmbiță.

Bolovanul identificat de mine se află la temelie, acolo unde zidarul ancestru ne-a aşezat nevoile primare: sex şi mâncare. Teribil momentul când avem de ales între cele două!
Şi am observat chinul alegerii pe feţele tuturor bărbaţilor puşi în următoarea ipostază:

O seară romantică, în compania femelei iubăreţe şi iubite. După o zi de muncă, în care ai supravieţuit doar cu un hotdog, cafea şi seminţe, binecuvântatul chelner îţi aduce farfuria cu cefe de porc, cârnaţ, cartof pai şi mujdei. În dreapta farfuriei se afla ea, jumătatea, comoara vieţii. Care este divă şi la regim, drept urmare şi-a comandat un capucino şi o sălăţică de lăptucă.
Continue reading

Un campionat trist şi ciudat

becali

Steaua este campioana României pentru a treia oară consecutiv. A trecut linia de final pe brânci, gâfâind, cu o remiză chinuită la Iaşi. Fără suporteri, fără strălucire, fără suflet; mirajul banilor a părut singura călăuză în anevoiosul drum spre Champions League.

Cu această ocazie s-a terminat şi cel mai ciudat campionat din ultimii 25 de ani. Cele mai bune echipe, Steaua şi Tg. Mureş, nu au reuşit în ultima etapă să învingă Iaşul şi Galaţiul, două echipe care au intrat pe teren fără obiectiv.
Mai mult, gălăţenii au învins în deplasare Steaua şi Tg. Mureş, deşi sunt pe ultimul loc în campionat şi retrogradaţi matematic de etape bune.

Rămânem cu imaginea unui campionat şchiop, definit prin mediocritate şi insolvenţă. Foarte multe echipe cu organizare diletantă şi exprimare în teren pe măsură. Şi cea mai slabă dintre ele demonstrând un joc superior în meciurile directe cu primele două clasate.
Continue reading