Sunt o anomalie

20150720_192821

Poza a fost făcută seara, după ora 7 p.m.
Da, am aer condiţionat şi merge în continuu. Cei de la Enel ar trebui să îmi facă reducere pentru consumul industrial.

În Bucureşti nu sunt 34,35,36 de grade, sau cât măsoară staţia meteo din Pădurea Băneasa. La amiază, asfaltul care acoperă în mare parte capitala noastră iubită se încinge mult peste 50 de grade. Pe acoperişul blocului meu, care coincide cu tavanul meu, poţi găti liniştit ouă ochiuri.
Continue reading

Interviu Marius Trancă

arhanghel mihailAşa cum am anunţat ieri AICI, avem interviul. Cele 10 întrebări au fost “rezolvate” mai rapid decât am anticipat.
Marius Trancă şi decalogul adevărului:

Dani Corban: Ai fost condamnat de două ori pentru „fascism şi xenofobie”. Este o premieră pentru România. Ce te-a determinat să apelezi la acţiunile extremiste pentru care ai fost condamnat şi ce ai sperat să realizezi?

Marius Trancă: Acum 10 ani, am fost condamnat la inchisoare pentru ca utilizasem in public “simboluri fasciste, rasiste si xenofobe” si pentru ca promovasem ideologiile legate de aceste aspecte (OUG 31/2002)…nu comentez decizia instantei, desi as avea destule de zis (imi aduc aminte cum cautau oamenii legii sa citeasca despre astea in cartile de istorie sau cum incercau sa gaseasca…via internet, simbolurile respective!!!), dar…”Qui prodest?”.

Actiunile nu au fost de natura extremista, simbolul zvasticii fiind extrem de vechi. Procurorii au dorit sa faca din toata “treaba” o premiera in justitie, sa creeze un precedent.

In multe situatii nu au exista probe, procurorii apeland la martori falsi, care sub amenintare au declarat lucruri total neadevarate. Ce rost ar mai avea sa mint? Oricum nu ma pot condamna de doua ori pt aceeasi fapta.
Continue reading

Interviu reactii.ro

marius tranca

Nu am postat această poză pentru a-l vedea pe Badea călare peste Zoso. Interesant pentru mine este locul trei. Site-ul nationalisti.ro este deţinut şi întreţinut de Marius, primul român condamnat şi încarcerat pentru fascism. De două ori, să fie!

Am discutat săptămâna trecută cu Marius, pe facebook. El a fost cel care a iniţiat dialogul. În primă fază, mi s-a părut un patriot incurabil, chiar excentric, permanent agitat de gândul “Hai să facem ceva!”
L-am întrebat ce anume vrea să facem, dar nu am ajuns (încă) la o concluzie. Momentan nu am făcut cunoştinţă cu latura sa fascistă.

Am stabilit şi o discuţie viitoare, dar nu între patru ochi precum precedenta. Vom avea un interviu cu Marius Trancă; chiar acum mă gândeam ce întrebări aş putea formula.
Dacă există întrebări pentru Marius, din partea voastră, le pot adăuga la selecţia mea. Interviul va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare.

Cu moartea la un grătar

P7150425Mă uitam ieri la acest şoricel, în timp ce ațâțam grătarul. Şi mi-au venit câteva gânduri legate de viaţă, moarte, locşorul animăluţelor vii, calde, într-un Univers veşnic tăcut şi rece.

În primul rând, moartea nu există. Este doar un termen prin care definim absenţa vieţii. La fel cum frigul şi întunericul nu există.

Dar acest şoricel nu a fost conştient vreodată de propria existenţă. S-a mişcat, a respirat, a mâncat, a scormonit pământul şi a ros sacii de rafie. Toate, absolut toate, acţiuni declanşate de reflex, nu de gândire.

Şoricelul nu a existat vreodată pentru el sau pentru altcineva, drept urmare nu a fost înzestrat cu viaţă. Moartea este absenţa vieţii. Dacă pentru acest şoricel, propria viaţă nu a existat, putem spune că a murit? Sau în cazul lui, moartea a fost starea normală dintotdeauna?
Continue reading

Uit pi şier ş şierul taşi

Astăzi a fost placiditate pe cerul Moldovei. O înecăciune persistentă de amar plumbuit; de parcă gospodarul văzduhurilor şi-a întins la zvântat cenuşa îmbibată de ploaie.
Câţiva stropi mărunţi, adieri timide, de provenienţă tăinuită: atât de anemice încât nu ştiai dac-au slobozit din cenuşa cerului ori dintre aripile unui cocoş.

Sunt deja două zile de când caut echilibrul spiritului între dealurile Moldovei. E linişte. Răcoare şi simţământ împământenit de “hai în culcuş”. Plăcintele, vinul şi paturile unse cu dragoste de tihnă îţi giugiulesc mintea şi-ţi înfrăgezesc trupul din călcâi în creştet, via noadă.

Aici, la porţile Edenului, au trecut două zile. În teluricul mânjit s-au rulat probabil câteva generaţii, religii, epoci. Tocmai am primit acestă poză din partea unui muritor damnat.

berceni
Continue reading

Imagini live de pe Pluto

plutoAstăzi vom putea viziona pe NASA TV primele imagini live din proximitatea planetei Pluto. “NASA” cu “A” la sfârşit, nu “U”

Transmisiunea va începe la ora 7:30 a.m. EDT, adică la 14:30 – ora Bucureştiului. Probabil serverele NASA vor fi suprasolicitate, nu îmi imaginez să existe cineva neinteresat de primele reportaje cu plutonieni. Drept urmare, recomand să deschideţi livestream-ul NASA pe la un 14, chiar 14 fără ceva. Să prindeţi loc (ha-ha).

Drona New Horizons va fi cel mai aproape de Pluto la 14:49, ora Bucureştiului. Cel mai aproape însemnând o distanţă de 6200 de mile. Aş fi preferat ceva mai aproape; oricât de performant ar fi zoom-ul dronei, tot pixelaţi ies sânii plutoniencelor.
Continue reading

Despre greci şi teoria conspiraţiei

greciaAţi observat că, de aproximativ o lună, toată presa este total dedicată subiectului “criza din Grecia”?
Nu mă refer doar la presa românească; foarte multe dintre articolele “româneşti” sunt oricum traduceri din presa internaţională. Dar intraţi pe ăştia mari (BBC, Euronews, Spiegel, Le Figaro, etc). Negreşit veţi da peste Grexit şi peste privirea încruntată – de erou negativ periculos – a lui Tsipras.

Este un subiect, într-adevăr. Dar mi se pare totuşi anormal de multă atenţie acordată. Parcă nici Putin nu s-a bucurat de atâta băgare în seamă anul trecut, când a invadat Ucraina. Vă amintiţi să fi fost aşa tărăboi despre criza din Irlanda? Sau despre datoriile Italiei şi Spaniei, care sunt mai mari decât ale Greciei?

Toate acestea sunt fapte. Ce urmează reprezintă doar interpretarea mea, posibil greşită. În acest buluc jurnalistic dedicat grecilor, am observat câteva elemente comune. Presa centrală, în integritatea ei, pare cumva loială unei direcţii generale.

Din punctul meu de vedere, subiectul este tratat tendenţios. Articolele conţin formulări şi insinuări mai mult sau mai puţin discrete – în funcţie şi de capacitatea intelectuală a jurnalistului de la tastatură.
În presa noastră, discreţia nu a fost o preocupare. Aşa arată titlul de primă pagină din Gândul:
Continue reading

Politicienii apelor negre

Am primit pe mail de la un prieten articolul de mai jos. Garantează că tabelul este real şi va fi folosit în campania strângerii de semnături. Informaţia este proaspătă, încă nu a fost preluată de presă.
Un articol de Jan:

“Incolora , inodora , insipida asa stim noi sa facem diferenta intre apa si orice alt lichid. Pana acum cand au venit niste baieti care zic ca ei au o bautura neagra care este ca apa dar mai buna. – blk. Black Water. Sigur nu poate avea nici un efect negativ, am fost noi dezinformati pana acum.


Continue reading