PSD în impas – nimic de furat

Am înţeles că a fost Dragnea uns nou jupân în PSD, cu unanimitate de voturi – l-au votat un milion de pesedişti plus moaştele sfintei Parascheva. Sau ceva de genul… Important că a câştigat. Şi-a ţinut discursul de premiu Nobel pentru cârdăşie (un fel de Nobel pentru pace, dar cu mai multă iubire)

Şi-a iubit partidul, echipa, presa, poporul, mai avea puţin şi o băloşea în pupături şi pe Codruţa. De înţeles; omului îi creşte inima la băutură şi la veselie. De la Băsescu la Dragnea, am avut baftă numai de lideri inimoşi.

Dacă acum s-a bucurat aşa, vă daţi seama în ce extaz s-ar fi bălăcit în urmă cu vreo 20 de ani? Pe vremea când se putea fura ca pe faţa nevăzută a Lunii. Şi cu 10 ani în urmă era bine. Hai şi 5, să fie! Dar acum, la spartul târgului, când a mai rămas un nimic de pitit sub fustă? Până şi pe nimicul ăla stă DNA-ul cu ochii bulbucaţi.
Continue reading

Dilemă de weekend

sah1În copilărie am fost o prezenţă foarte sprintenată – tot timpul voios, dinamic, pasionat de şeptic, şah, animaţii cu Son Goku şi alte sporturi. Asta cu şahul m-a ţinut până în primii ani de liceu, perioadă în care s-a dovedit o îndeletnicire salutară.

Nu aş fi supravieţuit plictiselilor de smârc clocit, de gasteropode alergate, de cuc numărându-şi fulgii, repetate la nesfârşit în timpul orelor de limba română (şi literatură sau ceva). Aşa, pitit bine în ultima bancă şi jucând şah cu creionul pe hârtie, am avut o şansă. Săr’mâna, doamna Amalia! Veşnice mulţumiri pentru doiul din clasa a unşpea. M-a făcut bărbat.
Continue reading

Nu mai sunt femeile de altădată

strip clubÎncep să am tot mai des senzaţia că mă înghite noul val, generaţia tânără. Sunt diferenţe enorme de comportament şi mentalitate între 21 şi 28 de ani (da, nețărmurita paletă de culori a douăzecilor). Nici nu vreau să mă gândesc cu ce spaimă privesc spre noi bătrânii, ăia trecuţi de 30.

Mă recunosc depăşit de galopul avangardist al tineretului, sunt o discketă îndesată cu forţa în CD-ROM.
Cel mai la îndemână exemplu – Cum se agăţau femeile pe vremea mea?

Nu, nu le scoteam la horă. Dar mergeam “în oraş”, într-un loc unde aveau băuturi şi (opţional) mâncare; un loc iluminat şi liniştit. Iluminat, din motive logice de verificare a mărfii înainte de achiziţie închiriere. Şi liniştit ca să… Cum se numea chestia aia? A, să te poţi auzi unul pe celălalt, om cu femeie. Conversaţie, mă, ăsta era termenul!
Dar conversaţie din aia de rânduială strămoşească. În viu grai. Fără asl-plm-stf-IheartU
Continue reading

Tolontan s-a născut mai sărac

jegsp

Probabil cea mai şubredă lozincă pe care s-a clădit democraţia americană este asta:
“All men are created equal” – Thomas Jefferson, 1776.

Cum să fie toţi oamenii creaţi egali? Cătălin Tolontan, cel mai bun contraexemplu. Aţi auzit cu toţii de sintagma “simţul ruşinii”. Este un simţ prezent la fiecare dintre noi, în cantităţi variabile (după cum ne-a fost norocul). Fiecare am primit la naştere un bagaj cu felurite calităţi şi simţuri. D-l Tolontan s-a născut mai sărac decât restul. Cineva (putem bănui cine) a uitat să-i pună toate simţurile în desagă. Asta este… atotputernic, omniprezent, dar cam uituc.
Continue reading

Stejarii de esenţă moale

stejarÎn câteva minute va începe partida de rugby România – Italia. Este ultimul meci disputat de “stejari” în cadrul Campionatului Mondial. Italienii sunt mari favoriţi, la fel cum sunt toate echipele care joacă împotriva României la Campionatul Mondial. Victoria împotriva Canadei a fost o surpriză.

Nu sunt un fan al rugby-ului. Îl consider un sport lipsit de spectaculozitate, din cauza infinităţii de reguli care duc la o fragmentare continuă.

Nu trece un minut, că se ia pauză încă vreo două. Se organizează apoi un snop mare de bărbaţi – drept pedeapsă şi se împing câteva secunde până intervine din nou arbitrul. Iar pauză?? Da, nu ai împins perfect perpendicular cu umărul drept – Fault! Ia acum şi bubuie mingea asta ovală spre o poartă aflată la 50 de metri.
Continue reading

Cei şapte de ce

romania
1. De ce jucăm cu decalibratul Keseru şi îl punem să bată loviturile libere?
2. De ce dominăm net aerian o echipă şi nu reuşim să marcăm din nşpe mii de faze fixe?
3. De ce jucăm cu garda jos şi atacăm ca bezmeticii, noi fiind în toată istoria o echipă de „reacţiune”?
4. De ce poartă Burleanu epoleţi pe sub sacou?
5. De ce insistăm să ne frecăm pe sfârcuri cu icoanele lui Father Chicken?
6. De ce încă nu l-am pupat cu nesaţ în fund pe arbitrul partidei?
7. De ce vrem să mergem la Euro?

Ce este un terorist?

USA“Barack Obama a appelé depuis le Bureau ovale mercredi 7 octobre la présidente internationale de Médecins sans Frontières (MSF), Joanne Liu, pour « s’excuser et présenter ses condoléances » après le bombardement par l’armée américaine samedi d’un hôpital de l’ONG à Kunduz, en Afghanistan, qui a fait 22 morts.” (de AICI)

A durat ceva până să îşi scrie discursul. Dar, într-un final, şefu’ de la Land of the free home of the brave şi-a cerut scuze. Foarte bine, problema rezolvată, mergem înainte. Asta este, omul este supus greşelii. Numai cine nu bombardează nu striveşte 22 de civili într-un spital.
Continue reading

Stăpâna şi Ștrumeleagul

holmes-in-handcuffsM-a scos o damă bună în oraş, la masă. Buzată, cu ochi de leoaică înfierbântată, forme, talie subţire, ca prin inel trasă. Fardată cu model şic, o bluză mulată, vârâtă-n buric. Cizme, cu tocuri lungi, din piele de iapă în dungi. Şi pantaloni subţiri, din latex. Gagica miroase a sex.

Eu aveam pofte, simţeam cum pulsez, explodez. Cu ochii-ntre ţâţe, ziceai că-s motan necastrat într-o turmă de mâţe. Am încercat să-i vorbesc, să o ameţesc; din vorbe, din slove – scrise de alţii, scrise de mine, cele mai sexi si fine.

M-a ignorat complet, futil ca un acord fără predicat şi fără subiect. Mergea cu un pas înainte, cu mâna vârâtă la mine-n budigăi. Tăcea, mergea şi mă târa după ea ca pe un sac de păstăi.
Continue reading

Sat de munte

sat-din-apuseniVeneam după un drum lung şi agasant. M-am trântit pe burtă în roua rece, să-mi îmbib hainele îngălate în lacrimile muntelui. Transpiraţia fiartă îmi corodase deja pielea; acum simţeam mâncărimi în carne şi gâdilături viermănoase în măduva oaselor. Spală-mă, rouă! Spală şi stinge tot jegul încolţit în mine!

Mi-aş fi azvârlit şi bocancii, să îmi dreg arsurile din călcâie. Dar nu mai era timp. Oamenii muntelui deja se adunau în jurul meu, cu ochii bulbucaţi şi gurile căscate; mai ceva ca la un circ vandalizat de clovni nebuni.

Comunicau fără a se privi; fălcile colţuroase de acromegali aruncau trosnituri scurte în lateral, muntenii păstrându-şi traiectoria de înaintare. Fiecare îşi respecta raza cercului, ghidat de ecolocaţie. Iar în centru mă aflam eu, pe jumate dezbrăcat şi tăvălit în iarba udă.
Continue reading