Ardelenii-s fala ţării

Am cutreierat Ardealul, din Haţeg în Bistriţa, momit de legenda civilizaţiei molcome şi superioare. Acest fălos popor descendent din Bathory, Szekely şi de Habsburg, scăldat în nobleţe, nu în sugiuc topit, ca oltenii piperniciţi şi negricioşi.

Să fi adormit pentru câteva minute, imediat ce am părăsit autostrada dintre Gilău şi Turda. M-am pomenit tremurând în picuri reci de năduşeală, speriat de claxoane, urlete, motoare turate; înecat cu fumuri de cărbuni arşi, păcură şi smoală clocotită.

În faţa mea, un autobuz vechi de măcar juma de secol, soios şi scorojit pe toate părţile, cum nici în anii copilăriei nu mi-a fost dat să văd la satele olteneşti.

Mă uit în jur la blocurile ce tuşesc funingini, bag de seamă şi vreo două intersecţii de drumuri strâmte, fără semafor – Autobuzul ăsta de epocă nu transportă cartofi pe vreun deal uitat de lume. Suntem într-un fălos oraş ardelenesc şi tocmai am descoperit transportul în comun.
Continue reading

O vizită nocturnă

Hotel Silva, Vatra Dornei – Asta văd în fiecare dimineaţă când ies pe balcon:

poza dorna

Mă simt ombilical legat de liniştea muntelui, cât timp hotelul este pustiu. Ieri m-am întâlnit cu o ceată de gnomi pleșuvi, scăpaţi o leacă prin putina cu prune. M-am rugat degeaba de zeii păgâni, nu cumva să înnopteze chelboșii la etajul meu.
Era trecut de 2 noaptea, când aud lovituri sălbatice în uşă.
Continue reading

Heracle şi Prinţesa Ardealului

Acestea sunt patru din cele şapte miorlăitoare care mi-au ţinut companie în ultima săptămână. Plus Vlad, bineînţeles.

danipispis

Motanul grizonant şi dungant care vă tratează cu spatele este Heracle, cea mai fioroasă vieţuitoare din Ţara Haţegului. Jumate muritor domestic, jumate zeitate sălbatică – Mama lui, Miaucelmena, şi-a ridicat codiţa pe crestele munţilor bântuite de mârtani neîmblânziţi.

Se vede în dârzenia şi agresivitatea lui. Le bate pe restul mâţoşeniilor de nu ştiu ce le-a trăznit. Lăbuţe aruncate din fundul grădinii, scurte îngherate, perniţe-n bot pe contră a la Mayweather… tot arsenalul.

O vedeţi pe aia care păşeşte timid pe trepte? I-a întrat groaza-n oase de când Heracle a muşcat-o de gât şi i-a scuipat blăniţa. Fără înflorituri vă zic – A muşcat-o, a mestecat pofticios de vreo trei ori, cum mesteca John Wayne tutunul, şi a scuipat o biluţă de blană.
Continue reading

Budincă de vin

Aşa arată o budincă din secolul al XIX-lea:

budincavin

Reţeta a fost culeasă de Constantin Negruzzi şi Mihail Kogălniceanu. Pentru a găti minunea paşoptistă a trebuit să înţelegem următorul text:

“Cincisprăzăce dramuri unt pui într-o tigaie să se înfierbinte şi pui de la patru franzele posmag într-însul, ca să se umfle. Apoi pui 100 dramuri vin alb să fiarbă, amestecându-l, şi apoi îl lasă să se răcorească.
Continue reading

Ţigănismul presei româneşti

M-am plâns mai demult în România, sat fără câini  de mocirla mătăsoasă în care s-a înecat presa românească – Jurnaliştii tineri care au crezut în misiunea lor au plecat deja de la trusturile consacrate şi acum se zvârcolesc pe malul arid al independenţei sau trăiesc fantasme vremelnice prin tot felul de divane pubere. Jurnaliştii care şi-au făcut meseria din mercenarism, încă activează şi vor fi ridicaţi doar cu spatula fierbinte de pe fişicul glazurat cu rahat.

Astăzi trebuie să remarc o altă caracteristică a jurnalistului român de rânduială nouă: țigănismul.

Untitled1

Haules, muceacas, bahtalo! Au jicnito (sic) pe a noastră! Clar au făcut-o “ţigancă”, variază doar atributul, în funcţie de curentul deontologic al fiecăruia.
Cine? Păi cum cine? Francejii. Ăia care tot timpul ne fac ţigani.
Continue reading

Bibilică în aluat

Declar 4 aprilie Ziua Internaţională a Brutarului! Am pregătit plăcintă cu ceapă, langoşi cu brânză, pâine cu urdă şi… vedeta: Bibilică în aluat

danibibilic

Pentru fiecare reţetă am frământat alt aluat; bucătăreala nobilă se face cu stricteţe, migală, rafinament şi pumni îndesaţi în covată.

Aluatul în care am copt bibilica s-a înfiripat din făină, ou, unt şi telemea de vacă. Am onoarea să vă prezint minunăţia pe interior:
Continue reading

Şemineul din Mesteacăn

S-a lăsat întunericul în Ţara Haţegului. Satul Mesteacăn îşi descojeşte cleiurile timpului în suflări călâi de aprilie mămos. Miroase a iarbă zdrobită sub copite şi lut frământat.

Când te-ai săturat să tragi pe nas seva munţilor dizolvaţi în noapte, aşază-te lângă şemineu cu o ţuică veche de pară.

Să te ungă, să te blagoslovească, să-ţi pocnească sinapsele în armonie cu trosnetul mesteacănului înfofolit în jar.
Continue reading

Frunze sexy şi gulaş în vânt

Ieri am gătit ăl mai aprig gulaş, la buza râului, între colţii muntelui. Şi de ce să toc ceapa mărunt ca neghina acasă, la căldurică? Nu se face aşa. Ceapa se taie corect la limita îngheţului; într-un vânt care după ce-ţi usucă urechile şi-ţi atârnă ţurţuri de nas, îţi azvârle două linguri de nisip şi prin blide. Să aduni bob cu bob, Cenuşăreasa style.

“Nu, coane! Cum să tai ingredientele de acasă? Eu vreau să pozez ceapa întreagă, printre pietre!”

dani haiduc1 mic

Dar nu-i bai, lăsaţi viforul să mă pătrundă! Fraţii mei amerindieni mă strigă BucăTare.
Continue reading

Anton cârciumarul (II)

Continuare la Anton cârciumarul (I)

foto bar
Anton reuşise să-şi spargă o ceaşcă de cafea între degete – o fi strâns prea tare. Săraca n-a ştiut să ţipe şi nici să fete pui de urs. Şi-a legat peticul de cămaşă în jurul palmei, dar şiroaiele tot l-au înroşit pân’ la cot.

Pe faţa-i tinerică şi netedă nu a schiţat vreo urmă de supliciu. Îmi zâmbea ceremonios storcându-şi sânge din pumn.

– Am un prieten aproape… la vreo cinşpe kilometri, în Dorna.

Am simţit nevoia să-i spun asta. Amestecul de coniac şi lichior multicolor nu s-a împăcat cu liniştea supărătoare; atât de linişte încât se auzeau picurii de sânge spărgându-se de podea.

– Mai doriţi un pahar? din nou, paharul deja plin.
– Mda, mâine mă întâlnesc cu prietenu’ ăsta al meu şi ne apucăm de treabă. Am venit în interes de serviciu mai mult.

Anton a ieşit din semicercul tejghelei şi din trei paşi săltaţi şi-a lipit vârful nasului de fereastră. Se uita fără clipeală la norii vârtoşi, încolăciţi pe creste.

– Îhâm… O să ningă. O să ningă mult. La noi, pădurile respiră. Ca oamenii! Hăhăhă!
Continue reading

Bucătar ardelean = oximoron

De cinci zile am luat arta bucătăritului în serios. I-am pregătit lui Vlad cele mai scârbavnice bizare zemuri cunoscute de un almanah gastronomic – supe şi ciorbe ardeleneşti.
Am trecut peste chinuitoarea dilemă “Cum să gătesc aşa ceva?” uitându-mă la Vlad şi realizând că dracul lui e şi mai negru – “Cum să pozez aşa ceva?!”

Ca orice bucătar respectabil, am gustat în continuu din toate ingredientele, asta pe lângă cele 3 mese strașnice ale zilei. Ardelenii au obiceiul să pună în ciorbe tot ce găsesc prin cămară. Aştept să mă transform într-un porcuşor rotofei în cel mult o săptămână.

Astea sunt ingredientele folosite la singura ciorbă care a reuşit să treacă arcul Carpaţilor, fără să usuce nasurile şi papilele neardeleneşti:

cos supa fasole web
Continue reading