Prodigiosul Bookfest 2016

Într-un ceas urnit de vreme şi cu limba-ncovoiată
Râd fecioare gâdilate, când păşesc desculţe-n nuferi
Unde cântă versul dulce despre barzi cu fruntea lată
S-a născut un pui de corb, într-un tei sculptat de îngeri.
(…)
Fete mici cu faţa albă îi înalţă zmei ofrandă
Şi în plisc îi poartă broaşte, corbii mari cu aripi sure
Inima-i lungeşte gâtul, vrea să guste din ghirlandă
Plutitor pe luntre calde, puful cerului s-adune.

IMG_20160531_184814
*
Da, după inimoase reverențe, am fost desemnat Mascota Editurii Datagroup. Din unghiul ăsta pare să am un început de guşă, dar staţi liniştiţi: Este doar un banal halo format în jurul sinapselor incandescente.
Nu ştiu cine a avut sadica inspiraţie să îmi agaţe cătuşe de cioc, dar promit să aflu!

În altă ordine de idei (una judicioasă), vă aştept începând de mâine la Romexpo, pavilionul C4-C5.
Continue reading

Idei de weekend pentru bucureşteni II

Tot m-am smiorcăit AICI de jegoşenia CFR-ului, mai ceva ca o fată mare într-un dormitor de eunuci.
Astăzi, am luat atitudine şi am schimbat firma. Da, uneori există alternativă la mizeria Căilor Furate Române. Se numeşte Regiotrans şi mi-a cerut 24 de lei pentru un bilet Bucureşti – Braşov.

La preţul ăsta mă aşteptam să împing singur vagonul. Totuşi, nu. Trenul arată ca o păpuşică din Thomas the Tank Engine. Sau ca tractoraşul scundac şi lunguieţ care transportă orăşenii către ştranduri. Dar este curat, surprinzător de spaţios, are câte o priză pentru fiecare loc, aer condiţionat Funcţional! şi WiFi. Servicii care există într-un univers paralel cu obtuzitatea gloabelor ceferiste. Şi când zic “gloabe” mă refer strict la cei care au jefuit gospodărit CFR-ul în ultimii 26 de ani, nu la banalii angajaţi.

Un drum plăcut, liniştit; puteai să sari din vagon, să culegi câteva conuri de brad şi să-l prinzi din urmă. Puteai face orice în cele 5(cinci) ore. Apropo, absurdele restricţii de viteză, de care ar fi râs şi Watt, sunt din cauza terenului şi a liniilor. Săracele locomotive nu au vină.

Aşa arată o fotografie corectă făcută de mine cu un telefon incorect. Gara din Ploieşti:
IMG_20160528_094740

Odată ajunşi în Braşov, nu vă plictisiţi. Metropola este doldora de atracţii turistice Internaţionale! ca Piaţa Sfatului, Biserica Neagră, Strada Sforii sau Dodo Pizza.
Eu am preferat să mă joc puţin cu un Bell 407.
Continue reading

S-a inventat umorul pentru femei

femeiDe câte ori n-aţi auzit o femeie zicând “Îmi plac bărbaţii amuzanţi, bărbaţii care mă fac să râd, bărba…” Stop! Ce sună greşit în enunţul ăsta? Nu este pleonasm, este incongruență.
Bărbaţii amuzanţi, bărbaţii care mă fac să râd.

Dacă faci o femeie să râdă, nu eşti amuzant. Nu eşti acolo, în turma ta de masculi care contează. Eşti amuzant în afara turmei, la marginea oazei, unde te hlizeşti cu hienele.
Continue reading

Doroş dordora de tupeu

“Plătesc ceva taxe, dar ele se află în același pool de analiză în felul în care plătesc taxe și ar trebui să plătească taxe. O să vedem în urma analizei dacă ar trebui sau nu să plătească mai multe taxe”

Gângăvel ăsta, care nu e în stare să formuleze un enunţ simplu, vrea taxe. De la Facebook şi Google. Nu ştie sigur dacă ar trebui mai multe taxe, dar ar fi bune mai multe taxe. Şi el crede că da, că taxe.
Continue reading

Să nu mai moară moldoveanul!

Am pierdut noţiunea timpului. M-am uitat la moldoveanul ăsta de vreo 10 ori, fără pauză. Mi se pare fabulos. Nu atât de mult ce spune cât felul cum o spune. Joc actoricesc genial: mimică, intonaţie, energie – perfecţiune!

În sfârşit, şhow-urile de talentoşi carpato-danubiano-pontici au produs ceva. Ne-au lăsat moştenire o voce, o figură, un actor.

Înainte de a vă lansa în cârcoteli elitiste, ţineţi cont de natura emisiunii. Este un concurs televizat despre umor. Judecaţi actul exclusiv în spectrul comediei!
Continue reading

Cum faci catharsis în duş

Cu apa fierbinte spărgându-se de grumaz şi tălpile masate pe flori îngheţate.

20160508_235142

Explicaţia tratamentului transcende legile anatomice. Nu este vorba doar despre centrii nervoşi, ci şi despre cei energetici. Cei trei centri energetici aflaţi la extremităţile corpului: Chakra Sahasrara, în creştet şi Piroanele Mântuitorului, unul în fiecare talpă.
Între aceste extremităţi energetice se realizează fluxul Kundalini – ne pătrunde energia telurică. O simţiţi?
Continue reading

Să vină Cristina Neagu!

cristina neaguCSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor la handbal! Este cea mai mare surpriză din handbalul feminin. Cel puţin în ultimii 10 ani, de când am prins drag de Oltchim Rm. Vâlcea şi urmăresc fenomenul, nu s-a mai pomenit aşa ceva. O echipă proaspăt înfiinţată câştigă Liga Campionilor la prima participare.

Nimeni nu a anticipat; din momentul în care au intrat în semifinale, ale noastre au fost outsiderii învederați ai caselor de pariuri. Conducerea CSM-ului a primit cupa pe nepusă masă, le-a picat din cer direct în căpăţânile buimace. Dovadă că n-au avut habar de fenomenul pe care-l păstoresc: Încă nu i-au propus antrenorului prelungirea contractului. Contractul expiră luna viitoare. După un început șovăielnic de sezon, au vrut să scape de Rasmussen!

A picat para mălăiaţă, acum conducerea CSM-ului trebuie să realizeze performanţa şi să acţioneze. Să vină Cristina Neagu de la Buducnost! Ar fi exact piesa lipsă din mecanismul echipei – cea mai bună jucătoare de atac din lume.
Continue reading

Spirit civic românesc

O angajată Hexi Pharma a fost ieri agresată în București.
”Avea o mașină inscripționată cu Hexi Pharma. S-a oprit la stop și cineva a venit i-a deschis ușa și a luat-o la bătaie” (Loredana Albu, purtător de cuvânt Hexi Pharma)
animal sociabil

Pentru că noi, românii, nu permitem abuzuri şi ştim să luăm atitudine. Dacă asta implică şi agresarea unei femei sau a unor copii, cu atât mai bine. Aici e de noi!

Şi de fiecare dată rezolvăm problema. O companie farmaceutică a făcut mișmașuri cu dezinfectanți? Puneţi mâna pe furci şi la atac, plăieşii mei! Prindeţi-le femeile şi arătaţi-le bărbăţia ardentă!
Continue reading

Game of turds

Ştii că te uiţi la serialul greşit atunci când majoritatea comentariilor laudative par scrise de un fecior care repetă clasa a patra.
Şi începuse atât de frumos…

game of turds

Asta se întâmplă când geniile de la HBO condimentează produsul pentru gustul majorităţii. Şi nu sunt ironic când spun “geniile”. Atunci când numeri click-urile, like-urile şi ecranele aprinse ca pe stropii de ploaie, cauţi o furtună vulgară, nu roua dimineţii agăţată pe flori de colţ.
Continue reading