Decalogul hipsterului corect

hipster1. Să plăteşti 18 lei pe un Amstel în Centrul Vechi şi să te doară-n tenișii chinezeşti cât costă o poşircă olandeză.
2. Să te baţi cu Mărul în piept că tu vrei interzicerea fumatului ca-n West şi să nu mai calci prin cluburi de când s-a aplicat legea.
3. Să faci revoluţie pe facebook pentru “Drepturile bicicliştilor” şi să avem acum piste pentru biciclişti, absolument pustii.
4. Să faci glume cu morţii din Teleorman în anul 2016.
5. Să nu mergi la vot, dar să înjuri “pensionarii şi asistaţii social” care votează PSD-ul.
Continue reading

Un rezultat corect

dani elvetia

Singurul meu pariu de până acum. Am aşteptat ceva sigur şi nu puteam rata asemenea ocazie. De ce egal?

Elveţienii sunt mai buni ca noi, dar nu vorbim despre o diferenţă decisivă. Elveţienii s-au mulţumit cu egalul; sunt aproape calificaţi, având şanse să câştige grupa.
Românii s-au mulţumit cu egalul; suntem aproape eliminaţi, dar totuşi mai există împământenita speranţă care-şi dă duhul în finalul ultimului meci.

Un amănunt pe care nu aş fi pariat vreodată – Bogdan Stancu este golgheterul campionatului, la egalitate cu Dumitru Puiet.
Continue reading

Un basm contemporan

Un film de nota 5 pe IMDB. Un “oldie” desconsiderat fie din superficialitate, fie din snobism.
Desert Heat este o tramă genuină. Reprezintă pentru aventura comico-bombastică un fel de Diablo 1 al RPG-ului.
Putem vorbi de artă cinematografică, putem vorbi de panseu stilistic, chiar de tipologii şi subtilităţi actoriceşti.

Primele 50 de minute sunt, din punctul meu de vedere, un reper cinematografic pentru acest gen. Coerent, amuzant, metaforic, intrigant, lasciv.
Imaginea deşertului – impecabilă! Lună rece, nisip fierbinte, o sticlă de tequila, coioţi şi… supersonice.
Continue reading

Huliganii sunt fetiţe abuzate

Rusia a fost ameninţată cu excluderea de la Campionatul European de Fotbal. Amendată şi ameninţată la modul oficial – la prima bătaie în stadion, faceţi bagajele şi drum bun!

Acelaşi tratament s-ar cuveni şi pentru Anglia, dar probabil UEFA a judecat diferit din considerente geografice şi milostive. Ce-i drept, huliganii englezi sunt mai plăpânzi atât la pumn cât şi la minte.

I-au cocoşat ruşii ca pe nişte curtezane capturate de iobagi în Evul Mediu. Iar nivelul de inteligenţă nu sare de al ficusului. Oricât de nervos şi incompetent neînţeles al societăţii ai fi, nu poţi urla “Where is ISIS?” pe străzile din Marsilia. Doar dacă ai urechile prinse într-un fir de aţă şi nimic în jur.


Continue reading

Plouat în Bucureşti

În Bucureşti a plouat. A plouat mult.
20160612_185522
Am auzit şobolanii grohăind în canalizarea pufoasă.
Şi călduroasă – unde copii afumaţi îşi cântă “Mulţi ani trăiască!”

Acum s-a răcit. Doar aburi înalţă scârba spre nori.
Hârâie găleţi de tablă roasă.
Se scaldă-o ţigancă borţoasă,
În soarba de mucuri şi şlapi plutitori.
Continue reading

Ne-au cocoşit

Câteva detalii despre meciul Franţa – România:
Posesie: Noi – 41%. Ei – restul.
Şuturi la poartă: Noi – 10. Ei – 14.
Şuturi pe poartă: Noi – 2. Ei – 5.
Pase reuşite: Noi – 199. Ei – 422.

Dar francezii nu au fost mai buni ca noi, nu ne-au dominat. Am fost “cel puţin egalii lor” şi meritam un 1-1. Am avut ghinion, l-au faultat pe Tătă, viaţa este o amantă crudă!



Continue reading

Judecata lui Danileţ

Dănileţ

Fosta gimnastă Maria Olaru publică o carte în care se plânge de abuzuri psihice şi fizice: “Pretul aurului. Sinceritate incomoda. Memoriile unei campioane olimpice – Maria Olaru” Cam lung titlul. Poate era mai estetic “Amintiri din copilărie. Varianta BDSM – Maria Olaru.”

Cartea învolburează lumea sportului, Bellu şi Bitang nu mai sunt “antrenorii secolului” ci nişte torţionari care au abuzat minore. Sunt puse la îndoială până si performanţele obţinute de români la gimnastică, decenii în care România a dominat gimnastica feminină.
Îngerese frigide bocesc pe la tv sub aripioarele de bumbac însângerat: “Nu se poate aşa ceva! Vai, ce traume! Vai, câtă cruzime! Să vă băgaţi medaliile în…”
Continue reading

Bucureştenii s-au resemnat

fireaCum era de aşteptat, PSD-ul a câştigat Bucureştiul: definitiv şi irevocabil, toate sectoarele şi primarul general. Rezultat normal, ţinând cont că au fost singurul partid mare care a participat la aceste alegeri.

Am ascultat ieri toţi analiştii plescăitori de gogoşi uleioase; unii frapaţi, unii indignaţi (şi nu înţeleg de ce), iar restul, puţini ce-i drept, jucându-se cu cioara vopsită prin studiouri: “V-am zis că aşa se întâmplă? V-am zis?”

Sunt dispus să îi cred pe toţi, să fiu de acord cu analizele lor derizorii. Până la urmă, facem filozofia nimicului. Greu de pus pe masă certitudini, ales adevăruri şi uşuit minciuni. Cu o singură teorie nu sunt de acord. Nerozia asta: “Iar au votat toţi moşii, toţi asistaţii social, toţi fomiştii mituiţi cu ulei şi zahar. Huuuo, pensionari şi sărăntoci care ţineţi PSD-ul în braţe!”
Continue reading

Un Bookfest reuşit

Îmi place Bookfestul. Îmi place pentru că este aglomerat, spoit, vulgar, zgomotos, murdar. Are toţi alergenii care îmi fac pielea să fiarbă de urticarie. Şi sunt dependent de ei; îi consum în masochismul cronic, în slăbiciunea fizică, în micimea sufletească.

Îmi place turma de ultramodernişti scuipaţi din pixelii iphonelor direct pe treptele Romexpo. Acolo unde şi-au ridicat aşezământ din rucsacuri brânzite, borcane cu zacuscă şi cutii de margarină. Sunt tinerii stăpâni de paraclis, care recită din sfânta carte “I don’t give a fuck!”
Nici cu spatula nu-i mai dezlipeşti de pe scări. Acolo şi-au slobozit rădăcinile: să pătrundă, să curgă, să sugă.

Îmi place şi bocetul elogios al vechii gărzi – amanţii rataţi ai senescenței. Drogaţi cu o malahie perpetuă, bătrâneii aştia au naufragiat pe insula alienării absolute. În sărbezimea lor, sunt veșnici. Nici moartea nu-i mai poate fu**.
Continue reading

Bookfest, balene şi perverşi

Editura noastră este oaza de prospeţime a Bookfestului. Aici se retrag la vatră mamuţii, cașaloții epuizaţi între valurile erudiţiei. Se aşază la masă, împreună cu sacoşa de rafie şi pungile din Kaufland, îşi întind ciolanele năduşite, oftează lung şi apăsat – Greu. Greu cu supliciul omniscienţei.

Oamenii se văd că au ajuns la destinaţie. Loc răcoros, mese, scaune, pereţi tapetaţi cu nişte paralelipipede ciudate, frumos colorate. Te aştepţi în orice moment să ridice mâna şi să pocnească meşterit din degete: “Băiatu, băiatu, o bere la masa asta. Rece!”

Ieri ne-au deşălat scaunele două modele Rubens, încă suculente, dar împinse bine spre marginea presenescenței. După ce şi-au săltat paporniţele pe sticla proaspăt lustruită de mine, au început să ţăţească (Verbul a ţăţi este sinonim cu a ţopârlăni, dar potrivit căprioarelor care păşesc legănat spre asfinţit. Astea nu mai ţopârlănesc, nu mai pot de mult “ţop-ţop!”. Dar ţăţesc într-un mare stil).

Şi cum nu era suficientă conversaţia maiestuos purtată pe culmile culturii de volubilă precupeaţă, încep voinicele mele să cotrobăie pe la fundul pungilor. Un şir nelimitat de pungi, ascunse una-ntr-alta pe model Matrioșka.
Nu pot să zic că am rămas uimit. De când s-au aşezat la masă m-a bântuit un gând: Băi, oare cât durează până le loveşte foamea pe delfiniţe?
Continue reading