Am intrat în repaus

poza mare

Bucureşti – Mangalia, 4 ore jumate, cu trenul. Nu pot să mă plâng, a fost un drum decent. Să vă faceţi o idee despre infrastructura feroviară: Porţiunea Bucureşti – Constanţa a durat sub două ore. Restul s-a pierdut târâș-grăpiș, de-a lungul litoralului, până în Gara Mangalia. Locomotiva, deşi arată a ceva în care şi-a pierdut Ana Pauker inocenţa, duce lejer peste 130 km/h. Problema nu poate fi decât la şine.

Pe litoral este bine, răcoare, vânt puternic, aproape pustiu. Apa arată ca într-o reclamă la Ciocolax; începe şi albastrul marin, jumate de kilometru mai în larg.
Continue reading

Filmele şi cărţile îţi modelează viaţa

pavel“Eşti ceea ce mănânci” are sens doar în plan metaforic – “mâncarea” trebuie să fie ceva aliment spiritual, nu ceafă de porc şi mămăligă cu brânză.
În cazul meu, se aplică negreşit. Sunt impresionabil, am o empatie exagerată, trăiesc acţiunea din interior, nu moţăind în fotoliu.

Sunt bondarul omniprezent în grădina cu narcise. Fiecare cadru, replică, grăunte de polen se află înregistrat în carneţelul meu.
De-asta încep să bâzâi atunci când scenariştii scapă câte-o poznă. De exemplu, în Hannibal – primul sezon, episodul cu cioara din piept.

Construieşti tot episodul exclusiv în spectrul realismului. Medicii poartă discuţii despre policlorură de vinil şi neurocysticercosis. Cântăreşti fiecare miligram de tetracaină şi faci un caz despre cum nu se pupă ceaiul de sunătoare cu protoxidul de azot. Totul este chimie, ştiinţă, precizie.
După care deschizi pieptul cadavrului şi din el zboară o cioară. Metaforă, oaieee! Ia de-aici!
Pentru cineva care se lasă înghiţit de acţiune, pentru bondarul omniprezent, fazele astea sunt nişte nuci aruncate la mişto în perete.
Continue reading

Cei mai kitschoşi dintre pământeni

miriPoate v-am mai povestit despre cartierul Berceni. Acea zonă mitică plină de mitici (mitic, mitici – care aparţine unui mit; legendar, fabulos. Din fr. mythique).

Acolo unde corcoduşii din faţa blocului sunt dotaţi cu alarmă şi te întreabă necunoscuţii pe stradă dacă ai 10 lei împrumut. Acolo unde grădiniţele promit să îţi dea un copil asemănător celui pe care l-au pierdut. Lebedele de plastic din parc sunt pline de muşcături. Dacă nu stai la viol, eşti considerat antisocial.

Da, acel loc. Unde băncile dau credit în brânză, varză şi Babanu. Bercenarii se duc la anticariat ca să îşi plombeze dinţii. Iar de Revelion, când treci peste un canal, auzi cântându-se „La mulţi ani!”

***

În Berceni, peste stradă de mine, am văzut o trăsură somptuoasă, înflorată şi împopoțonată, trasă de doi cai albi, înalţi şi lucioşi. Din ăia de expoziţie, cu piept lat, picioare groase, pinteni şi coamă şamponată.

S-a întâmplat sâmbăta trecută, puţin după prânz. Iar în trăsura boierească erau ei, îndrăgostiţii. Doi miri, cuibăriţi între perne şi broderii festive, sorbind din pahare, cu mâinile încrucişate.
Boierul şi jupâna, în căruţa fermecată. Ca în poveeeşti…
Continue reading

Unde-am fost şi nu mai calc

mizerabilii

În topul maghernițelor cu pretenţii de cinci anvelope Michelin – La Cocoşatu’

Am trecut pe acolo când frecventam Academia de Aviaţie din Băneasa. Auzisem prin popor că se fac mici, ba ar fi şi buni, ceva taine cu muşchiuleţ şi seu, ştiute doar de faimosul cocoşat (între timp, spânzurat).

Chiţăiam de foame şi duhoarea seului ars stăpânea jumate din cartier. Puţin mai jos de Cocoşat, e altă cârciumă fătătoare de mici – Gel, Gil, Gelatu, ceva în arealul fonetic. Doar că la Gelatu eram obligat să-l ascult pe Sorinel de la Pucioasa, live şi din suflet, pentru toţi barosanii care-şi permite extratoping de muştar.
Continue reading

Viaţa la 100 de ani

neagu djuvaraNeagu Djuvara a împlinit 100 de ani săptămâna trecută, pe 18 august. Ultimul interviu este de anul trecut, l-au reuşit cei de la B1 Tv. Îmi amintesc reticenţa lui Neagu Djuvara, spre finalul dialogului – părea deznădăjduit şi dornic să scape mai repede. A lăsat de înţeles că este ultima interacţiune cu presa, iar restul zilelor rămase vor fi dedicate exclusiv cărţilor. Da, se grăbea să încheie interviul, pentru că fiecare secundă avea valoare inestimabilă şi prea multe cărţi îl aşteptau, încă nescrise.

Cum o fi viaţa la 100 de ani? Acum, când n-am bifat nici măcar prima treime a drumului, mi-o imaginez ca pe un tunel cu pereţi convergenți. Pe măsură ce înaintăm, devine tot mai îngust, spaţiul şi timpul se comprimă. O secundă la vârsta de 100 de ani mi se pare mult mai condensată decât secunda la început şi mijloc de drum. Îi preţuieşti mai mult consistenţa, o drămuieşti şi o împarţi în subdiviziuni, pe care le umpli cu toată energia, ştiind că ar putea fi ultima. Ultima ta secundă.
Continue reading

Femeile ţin la părerea lor

Două femei s-au certat opt ore, fără pauze, până au leşinat. S-a întâmplat săptămâna trecută, pe stradă, în oraşul Angkang (China).

femei părere

Nu am găsit în cadrul ştirii prezentate aici detalii despre orânduirea temporală a evenimentelor. A fost egalitate? Au leşinat în sincron?
Dacă epuizarea şi deshidratarea le-au pus capac simultan, avem cea mai echilibrată polemică din istorie.

Înţeleg egalitatea de sexe, cu toate argumentele darwiniste şi biblice – Dumnezeu l-a clonat pe Adam, l-a scopit şi i-a construit a mai sexoasă pereche de ţâţe. Egalitate, fie!
Dar nu putem ignora puzderia de diferenţe în toată egalitatea asta.
Ar fi doi bărbaţi capabili de aşa ceva? O ceartă neîntreruptă de opt ore, terminată prin leşin (posibil simultan).
Continue reading

Ce am învăţat la Rio

Noi, românii, am învăţat să fim mai modeşti, mai umili. Caii pe care am galopat lunatici în beznă s-au prefăcut în măgăruşi jigăriți. Am început să zgâriem pământul cu pintenii. Ne-a picurat şi capul dintre nori, nu înainte să aflăm adevărul funest: Ambrozia zeilor nu conţine sânge de dac.

Aşa arată topul mondial. Aşa arată normalitatea, francheţea. De ce ne-am fi imaginat vreodată că ne putem număra printre aceste state/continente?

medalii rio
Continue reading

Asta-i pohta ce-am poftit: Manele!

Tocmai aţi ascultat o melodie cu peste 18.546.901 de vizionări. Raportul like/dislike este de 27 la 1. Adică din 28 de consumatori, doar unul s-a arătat nemulţumit.
Este cea mai vizionată şi apreciată melodie de Chopin de pe youtube!

Doar că nu este Chopin. Cum?!
Da, cică e ceva imitaţie de Richard Clayderman:

Am crezut că este vreo romanţă cântată de Copilul Minune feat. Prinţesa Ardealului, dar nu. Este o imitaţie de Clayderman.
Şi anomalia continuă – Originalul lui Richard Clayderman are doar 6,5 mil. vizionări. Adică de vreo trei ori mai puţine decât copia fraudulos semnată “Chopin”.
Continue reading

Pepite de fabuloşenie

Îmi place atunci când facebook-ul îmi forează în amintiri şi scoate la suprafaţă pepite. Imagini şi evenimente care m-au bucurat cândva şi s-ar fi dizolvat în neființa uitării. Dacă nu exista facebook-ul, bineînţeles, această ingenioasă sondă de amintiri.
Astăzi, de exemplu, mi-a găsit fotografiile făcute în urmă cu 4 ani la Gura Portiţei

poza2
Continue reading

S – 0: Silenzio, Orchi!

Helmut DucadamÎn caz că nu înţelegeţi ce s-a întâmplat în partida de mare anvergură Steaua – City, vă explic eu: Trupa lui Reghe a făcut catenaccio. Păcat că au luat 5. Puteau fi 7, ghinion!

Acest rezultat este o injecţie de sănătate pentru mentalul colectiv, pentru orcii deliranți şi nevrozaţi.
Dacă rupea Nicuşor plasa şi se termina un 1-2 ori 1-3, nebunii noştri o luau razna. Pare greu de acceptat, dar există specimene exotice care au crezut în calificarea românlor şi ar fi sperat în continuare, dacă ne ardeau “cetăţenii” mai cu milă.

Pentru că ei atât înţeleg din fotbal, din viaţă, din orice. Neuronul muribund scuipă în neant ultimele expectorații radioactive. Da, prostia ingenuă, concentrată, este radioactivă – o vezi din blogosferă stratosferă strălucind.
“Yeaaah, le dăm cu terenu-n cap! 3-0 le dăm. Cine, bă? Milogul de Guardiola? Ăla e un habarnist, bă, îl umileşte Reghe! Reghe, Reghe, Reghet on, on, on, Regheton!”
Continue reading