Toamna vine la cinci ani

Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.

20161002_143346

Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.
Continue reading

Înapoi în Bucureşti II

dani-oaie“Câteva ore şi beri mai târziu, mă hlizeam cu prietenul Marcu la o masă de plastic, ascunsă sub ceţuri înecăcioase de mici carbonizaţi. Soarele mi-a stors scalpul şi mi-a vlăguit scaunul lăbărţat sub a pa… ori a cincea halbă. Îmi place să fac echilibristică, ameţit pe muchia pieţei imunde.

Doi fraţi măslinii, cu pantaloni sfârtecaţi şi bust dezvelit, se înjură de mamă. Ăla mai mare, la vreo zece ani, urlă cu degetele încleştate pe coaste; îi poţi număra fiecare oscior, ca la o carcasă de câine putrezit. Din coastele afumate i-a crescut o burtoacă balonată, cu pielea întinsă, gata să pârâie. Urlă la mă-sa, a renunţat la intermediari şi o înjură direct.

Asta îl ignoră şi urlă la rându-i spre oamenii care ies de la metrou: „Banane aveeem! Cinci lei mănunchiul, banane aveeem! Şosete aveeem!” Are burta la fel de expandată, acoperită parţial de un maiou cu brizbrizuri aurii şi cruste de jeg. Lasă bananele să tihnească pe un tomberon, îşi scuipă în palme, frământă, masează în jurul buricului ţuguiat. Se pregăteşte să-l toarne pe-al treilea.
Continue reading

Mântuiala statului

De doi ani jumate, cei peste o sută de mii de locuitori ai cartierului Berceni sunt zilnic testaţi psihologic. Puşi în condiţii extreme de disconfort psihic, chinuiţi, subiecţii experimentului încep să crape. Nu degeaba avem ditai spitalul de nebuni în mijlocul cartierului.

Cea mai bună metodă de tortură, supliciul suprem gândit de administratorii experimentului presupune o intersecţie şi fonduri europene. În mai 2014, au început lucrările la pasajul Piaţa Sudului. Cu ocazia asta, s-a blocat complet cel mai important nod rutier al cartierului. Şi se stă, la propriu, o oră în intersecţie. Stai o oră ca să deschizi poarta cartierului. Te uiţi la poartă ca viţelul şi rumegi.

Termenul iniţial pentru tăiatul panglicii a fost finalul lui 2015. S-a amânat pentru jumatea lui 2016, apoi finalul lui 2016. Iar vara trecută, a venit proaspăt-unsa Firea să ne anunţe că mai devreme de 2019 nu se poate. Hai, decembrie 2018, prin eforturi urieşeşti.
Încă doi ani jumate de rumegat în interesecţie. Muuu!
Continue reading

Înapoi în Bucureşti

cocosBucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.

De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.

Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading

Dezbaterea homeschooling, o aberaţie socială

analfabetism

Spre uluirea mea candidă, observ că speţa homeschooling a devenit un fenomen, un motiv de sfadă şi volbură naţională. Am ajuns într-atât de implicaţi în dezbatere, că admitem legitimitatea celor două tabere: pro şi anti homsculing.

Din punctul meu de vedere, al cetăţeanului trecut prin mai multe schooling-uri, dezbaterea nu este doar excentrică şi derizorie. Mi se pare nocivă, în contextul nostru de băltire. Voi explica imediat contextul, după încadrarea raţională a homeschooling-ului.
Continue reading

Toţi calicii se visează belferi

Pentru mine este sărbătoare la fiecare meci jucat de Steaua în cupele europene. Mă răsfăţ câteva minute într-o agenţie de pariuri sportive, apoi caut prima cârciumă cu bere şi televizor. Dar nu despre calicia mea vreau să povestesc.
Aşa arată cârciumioara în care am sărbătorit lupta de la Ankara:

ospatar

La finalul luptei, terenul încă nu se prefăcuse în mlaştină, iar paşa lor avea toţi dinţii. Eh, poate data viitoare.
În acelaşi salon cu mine, înfulecau pe nerăsuflate mesenii pozaţi, plus încă două mese care n-au mai încăput în cadru. Ştiţi câţi chelneri aveau în grijă tot ospăţul?
Unul singur.
Alerga săracul peste scaune şi mese ca la 100 metri garduri, încărcat cu platouri şi pahare, din vârful degetelor până sub bărbie.
Continue reading

Românii şi particularităţile lor

boureanuMare forfotă în tribul nostru carpatin: preocuparea supremă a devenit corecta creştere a copilului şi dojenirea părinţilor care se abat de la reguli. Care reguli? Nu sunt nici multe, nici stufoase, le-au mestecat psihologii, fără răgaz şi oprelişte, în integritatea spaţiului media.
Totul a pornit din cauza (sau datorită) unei cornute  care a înjurat-o pe fiică-sa şi a trimis-o la “şcoala de curve”.

Nu au rost discuţii despre specimenul în cauză. Ca scurtă picanterie: După ce te baţi prin baruri ca un adolescent turbat şi noua nevastă are vârsta copiilor tăi, s-ar putea ca extravaganţa propusă de tine să mijească şi urmaşilor. Nu te aştepta să viseze la cursurile şcolilor de maici şi de taici.

Nu mitocănia cornutei mi-a atras atenţia, ci armata de psihologi năpustită ca un cârd de corbi peste cadavrul încă zvâcnind. Cu toţii erau marţiali, intransigenţi, şi mestecau aceleaşi platitudini, aceleaşi vorbe goale, de parcă-ar fi băut laolaltă apă după Sofia Sofista.
Continue reading

Zăpada şi cei şapte bondoci

cocosAstăzi trebuia să filmăm pe malul unul lac. Încă ningea în valuri de lapte vârtos, dar procrastinasem proiectul peste orice limită. M-am opintit în uşa pensiunii, până am împins un maldăr de zăpadă îndesată şi afumată – îmi ajungea până la subțioară. Satul nu mai avea poteci, te ghidai doar după moţurile caselor cufundate în albeaţă, ca nişte boturi de cârtiţă pufăind fum de pucioasă.

Bătrânelul atomic, ciotul de gorun care îmi cărase geamantanul până la pensiune, îşi legase două doage de butoi peste tălpi. Luneca pe marea îngheţată, trosnindu-şi şoldurile de streşini. Îl urmau încă şase bondoci pe doage, înşiruiţi milităreşte, înarmaţi cu lopeţi groase de lemn. „Haraaai-Hooop!” strigau lopătarii, de tremurau ţurţurii pe tâmpla munţilor. Şi lunecau neînfricaţi, în pleava de gheaţă viscolită.
Continue reading

DNA, hibrid de inorog imaculat şi oaie neagră

justitie
Eurobarometru: Increderea romanilor in justitie a scazut cu 13%, pana la 35%, cea mai mare corectie la nivel european

Datele Eurobarometrului (sondaj de opinie) au ajuns în presă în urmă cu trei săptămâni. Sunt rezultate spectaculoase, afişând cea mai mare eroziune din Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici? Ce hulă furibundă s-a ridicat în mentalul colectiv, provocând ologirea inorogului imaculat?

Poate sunt tendențios ori superficial în gândire, dar primul impuls mi-a încleştat degetele în perciunii DNA. Ei sunt instituţia cea mai mediatizată, cavaleria justiţiei, corifeii expuşi pe piedestal, în mijlocul agorei. Pentru opinia publică – majoritatea omogenă, nu particularităţi – justiţia şi DNA se identifică prin asimilare reciprocă. Deşi sintactic diferiţi, termenii rezonează la fel între ciocănelul şi nicovala poporului: sinonime paremiologice.

Şi pare mie că logica ar fi asta:
– DNA le-a dat dreptate scepticilor care explicau efervescenţa anilor 2014 şi 2015 printr-un excerciţiu de imagine.
După ce au furat ochii majorităţii şi au plutit pe valuri de încredere, chiar admiraţie, procurorii Codruţei au luat apă şi s-au dat la fund.
Continue reading

Turismul românesc şi capsula timpului

IMG_8479800pxStaţiunea Venus, septembrie 2016: Hoteluri cu forme şi dimensiuni comuniste, restaurante cu miros de cantină studenţească, în care se încing hore şi sârbe – toate lipite de buzele unui drum cocoşat. Am crezut că am intrat într-o capsulă a timpului, îndosariat lângă fotografiile îngălbenite şi filmele trase pe litoral în Epoca de Aur.

Singura diferenţă: aglomeraţia, senzaţia de asfixiere subită. Cele două trotuare au fost transformate (oficial sau nu) în parcări pentru hidoasele hoteluri, injust împopoţonate cu trei, patru sau cinci stele. Drept urmare, pietonii se deplasează laolaltă cu şoferii, vizitii, acordeoniştii, porumbarii şi clătitarii.

O ciorbă de oameni şi animale, mai aromată decât aburii îmbârligaţi cu silă între autoserviri.
Continue reading