Zăpada şi cei şapte bondoci

cocosAstăzi trebuia să filmăm pe malul unul lac. Încă ningea în valuri de lapte vârtos, dar procrastinasem proiectul peste orice limită. M-am opintit în uşa pensiunii, până am împins un maldăr de zăpadă îndesată şi afumată – îmi ajungea până la subțioară. Satul nu mai avea poteci, te ghidai doar după moţurile caselor cufundate în albeaţă, ca nişte boturi de cârtiţă pufăind fum de pucioasă.

Bătrânelul atomic, ciotul de gorun care îmi cărase geamantanul până la pensiune, îşi legase două doage de butoi peste tălpi. Luneca pe marea îngheţată, trosnindu-şi şoldurile de streşini. Îl urmau încă şase bondoci pe doage, înşiruiţi milităreşte, înarmaţi cu lopeţi groase de lemn. „Haraaai-Hooop!” strigau lopătarii, de tremurau ţurţurii pe tâmpla munţilor. Şi lunecau neînfricaţi, în pleava de gheaţă viscolită.
Continue reading

DNA, hibrid de inorog imaculat şi oaie neagră

justitie
Eurobarometru: Increderea romanilor in justitie a scazut cu 13%, pana la 35%, cea mai mare corectie la nivel european

Datele Eurobarometrului (sondaj de opinie) au ajuns în presă în urmă cu trei săptămâni. Sunt rezultate spectaculoase, afişând cea mai mare eroziune din Uniunea Europeană. Cum s-a ajuns aici? Ce hulă furibundă s-a ridicat în mentalul colectiv, provocând ologirea inorogului imaculat?

Poate sunt tendențios ori superficial în gândire, dar primul impuls mi-a încleştat degetele în perciunii DNA. Ei sunt instituţia cea mai mediatizată, cavaleria justiţiei, corifeii expuşi pe piedestal, în mijlocul agorei. Pentru opinia publică – majoritatea omogenă, nu particularităţi – justiţia şi DNA se identifică prin asimilare reciprocă. Deşi sintactic diferiţi, termenii rezonează la fel între ciocănelul şi nicovala poporului: sinonime paremiologice.

Şi pare mie că logica ar fi asta:
– DNA le-a dat dreptate scepticilor care explicau efervescenţa anilor 2014 şi 2015 printr-un excerciţiu de imagine.
După ce au furat ochii majorităţii şi au plutit pe valuri de încredere, chiar admiraţie, procurorii Codruţei au luat apă şi s-au dat la fund.
Continue reading

Turismul românesc şi capsula timpului

IMG_8479800pxStaţiunea Venus, septembrie 2016: Hoteluri cu forme şi dimensiuni comuniste, restaurante cu miros de cantină studenţească, în care se încing hore şi sârbe – toate lipite de buzele unui drum cocoşat. Am crezut că am intrat într-o capsulă a timpului, îndosariat lângă fotografiile îngălbenite şi filmele trase pe litoral în Epoca de Aur.

Singura diferenţă: aglomeraţia, senzaţia de asfixiere subită. Cele două trotuare au fost transformate (oficial sau nu) în parcări pentru hidoasele hoteluri, injust împopoţonate cu trei, patru sau cinci stele. Drept urmare, pietonii se deplasează laolaltă cu şoferii, vizitii, acordeoniştii, porumbarii şi clătitarii.

O ciorbă de oameni şi animale, mai aromată decât aburii îmbârligaţi cu silă între autoserviri.
Continue reading

Daum & Dumber

daum1drAm văzut seara trecută cel mai slab meci al naţionalei de fotbal din ultimii patru ani. N-am mai arătat aşa buimăciţi de pe vremea când ne făceau olandezii măgăruşi: 8-1 la general, în preliminariile ultimului mondial.

Muntenegru, o echipă mulţumită cu mediocritatea, ne-a dominat în prima repriză, fără să-şi propună. La finalul partidei, posesia a fost aproape egală, noi am avut trei şuturi pe poartă, iar ei două. Probabil cel mai anost joc din prima etapă a preliminariilor.

Nu sunt de acord cu îndemnul ăsta la calm şi armonie generalizată, extrapolată în panteism: “Hai să avem răbdare, sunt doar fotbalişti, doar antrenori, doar oameni. Cu toţii suntem oameni, supuşi greşelii. Hai să fim înţelepţi şi răbdători.”
Ne pansăm cu nonsensuri şi clișee, ne imaginăm un consiliu al călugărilor budişti şi ne înnobilăm prosteşte.

Am jucat execrabil, iar Daum nu a demonstrat vreuna dintre intenţiile expuse oral.
Continue reading

Tigaia de pe plită

cocosTigaia de pe plită sfârâia pe note tot mai înalte, iar aburii ispititori s-au transformat în fumuri cenuşii. Aşteptam în picioare şi frământam cu şosetele băltoaca scursă din haine. Ea mă ignora la fel de nonşalant, legănată în jilţ, frecându-şi minuțios călcâiele.

– Ilinco! Aduceţi ş-o butelcă de leoarcă!

M-a lovit crâncen zăpuşeala din cămăruţa asta bătrânească, iar fumurile cenuşii s-au strâns deasupra capului într-un nor înecăcios. Pereţii bombaţi în interior, din lemne unsuroase şi tencuieli îngălbenite, întăreau senzaţia de sufocare subită.

Uscăţica a oftat încă o dată cu poftă, până şi-a golit fiecare alveolă. A ţopăit din jilţ, s-a uitat fugitiv la tigaia fumegândă şi a mai agăţat între unghii un picioruş de broască – negru, carbonizat, acoperit de o mâzgă tulbure, ca un ulei de motor ars. Se auzea trosnind între dinţi de parcă mesteca sticlă.
Continue reading

Florică are crap prăjit

Probabil cel mai bun crap prăjit de pe litoralul românesc. Exact cât trebuie de gras, tăvălit printr-o pudră de mălai şi pesmet (mi-a amintit de crusta în care sfârâie aripioarele KFC), completat cu mămăliguţă şi sosuri.

Salata de icre, excelentă, cu multă ceapă roşie, tocată mărunt. Doar la un pescăresc din Giurgiu m-a impresionat într-atât salata de icre.
La tochitura de somn aş putea comenta, dar nu o fac. Pentru că Nea’ Florică a fost simpatic şi a schimbat vreo zece pălării cât timp ne-a servit.

cherhana
Continue reading

Am intrat în repaus

poza mare

Bucureşti – Mangalia, 4 ore jumate, cu trenul. Nu pot să mă plâng, a fost un drum decent. Să vă faceţi o idee despre infrastructura feroviară: Porţiunea Bucureşti – Constanţa a durat sub două ore. Restul s-a pierdut târâș-grăpiș, de-a lungul litoralului, până în Gara Mangalia. Locomotiva, deşi arată a ceva în care şi-a pierdut Ana Pauker inocenţa, duce lejer peste 130 km/h. Problema nu poate fi decât la şine.

Pe litoral este bine, răcoare, vânt puternic, aproape pustiu. Apa arată ca într-o reclamă la Ciocolax; începe şi albastrul marin, jumate de kilometru mai în larg.
Continue reading

Filmele şi cărţile îţi modelează viaţa

pavel“Eşti ceea ce mănânci” are sens doar în plan metaforic – “mâncarea” trebuie să fie ceva aliment spiritual, nu ceafă de porc şi mămăligă cu brânză.
În cazul meu, se aplică negreşit. Sunt impresionabil, am o empatie exagerată, trăiesc acţiunea din interior, nu moţăind în fotoliu.

Sunt bondarul omniprezent în grădina cu narcise. Fiecare cadru, replică, grăunte de polen se află înregistrat în carneţelul meu.
De-asta încep să bâzâi atunci când scenariştii scapă câte-o poznă. De exemplu, în Hannibal – primul sezon, episodul cu cioara din piept.

Construieşti tot episodul exclusiv în spectrul realismului. Medicii poartă discuţii despre policlorură de vinil şi neurocysticercosis. Cântăreşti fiecare miligram de tetracaină şi faci un caz despre cum nu se pupă ceaiul de sunătoare cu protoxidul de azot. Totul este chimie, ştiinţă, precizie.
După care deschizi pieptul cadavrului şi din el zboară o cioară. Metaforă, oaieee! Ia de-aici!
Pentru cineva care se lasă înghiţit de acţiune, pentru bondarul omniprezent, fazele astea sunt nişte nuci aruncate la mişto în perete.
Continue reading

Cei mai kitschoşi dintre pământeni

miriPoate v-am mai povestit despre cartierul Berceni. Acea zonă mitică plină de mitici (mitic, mitici – care aparţine unui mit; legendar, fabulos. Din fr. mythique).

Acolo unde corcoduşii din faţa blocului sunt dotaţi cu alarmă şi te întreabă necunoscuţii pe stradă dacă ai 10 lei împrumut. Acolo unde grădiniţele promit să îţi dea un copil asemănător celui pe care l-au pierdut. Lebedele de plastic din parc sunt pline de muşcături. Dacă nu stai la viol, eşti considerat antisocial.

Da, acel loc. Unde băncile dau credit în brânză, varză şi Babanu. Bercenarii se duc la anticariat ca să îşi plombeze dinţii. Iar de Revelion, când treci peste un canal, auzi cântându-se „La mulţi ani!”

***

În Berceni, peste stradă de mine, am văzut o trăsură somptuoasă, înflorată şi împopoțonată, trasă de doi cai albi, înalţi şi lucioşi. Din ăia de expoziţie, cu piept lat, picioare groase, pinteni şi coamă şamponată.

S-a întâmplat sâmbăta trecută, puţin după prânz. Iar în trăsura boierească erau ei, îndrăgostiţii. Doi miri, cuibăriţi între perne şi broderii festive, sorbind din pahare, cu mâinile încrucişate.
Boierul şi jupâna, în căruţa fermecată. Ca în poveeeşti…
Continue reading

Unde-am fost şi nu mai calc

mizerabilii

În topul maghernițelor cu pretenţii de cinci anvelope Michelin – La Cocoşatu’

Am trecut pe acolo când frecventam Academia de Aviaţie din Băneasa. Auzisem prin popor că se fac mici, ba ar fi şi buni, ceva taine cu muşchiuleţ şi seu, ştiute doar de faimosul cocoşat (între timp, spânzurat).

Chiţăiam de foame şi duhoarea seului ars stăpânea jumate din cartier. Puţin mai jos de Cocoşat, e altă cârciumă fătătoare de mici – Gel, Gil, Gelatu, ceva în arealul fonetic. Doar că la Gelatu eram obligat să-l ascult pe Sorinel de la Pucioasa, live şi din suflet, pentru toţi barosanii care-şi permite extratoping de muştar.
Continue reading