Cei mai kitschoşi dintre pământeni

miriPoate v-am mai povestit despre cartierul Berceni. Acea zonă mitică plină de mitici (mitic, mitici – care aparţine unui mit; legendar, fabulos. Din fr. mythique).

Acolo unde corcoduşii din faţa blocului sunt dotaţi cu alarmă şi te întreabă necunoscuţii pe stradă dacă ai 10 lei împrumut. Acolo unde grădiniţele promit să îţi dea un copil asemănător celui pe care l-au pierdut. Lebedele de plastic din parc sunt pline de muşcături. Dacă nu stai la viol, eşti considerat antisocial.

Da, acel loc. Unde băncile dau credit în brânză, varză şi Babanu. Bercenarii se duc la anticariat ca să îşi plombeze dinţii. Iar de Revelion, când treci peste un canal, auzi cântându-se „La mulţi ani!”

***

În Berceni, peste stradă de mine, am văzut o trăsură somptuoasă, înflorată şi împopoțonată, trasă de doi cai albi, înalţi şi lucioşi. Din ăia de expoziţie, cu piept lat, picioare groase, pinteni şi coamă şamponată.

S-a întâmplat sâmbăta trecută, puţin după prânz. Iar în trăsura boierească erau ei, îndrăgostiţii. Doi miri, cuibăriţi între perne şi broderii festive, sorbind din pahare, cu mâinile încrucişate.
Boierul şi jupâna, în căruţa fermecată. Ca în poveeeşti…
Continue reading

Unde-am fost şi nu mai calc

mizerabilii

În topul maghernițelor cu pretenţii de cinci anvelope Michelin – La Cocoşatu’

Am trecut pe acolo când frecventam Academia de Aviaţie din Băneasa. Auzisem prin popor că se fac mici, ba ar fi şi buni, ceva taine cu muşchiuleţ şi seu, ştiute doar de faimosul cocoşat (între timp, spânzurat).

Chiţăiam de foame şi duhoarea seului ars stăpânea jumate din cartier. Puţin mai jos de Cocoşat, e altă cârciumă fătătoare de mici – Gel, Gil, Gelatu, ceva în arealul fonetic. Doar că la Gelatu eram obligat să-l ascult pe Sorinel de la Pucioasa, live şi din suflet, pentru toţi barosanii care-şi permite extratoping de muştar.
Continue reading

Viaţa la 100 de ani

neagu djuvaraNeagu Djuvara a împlinit 100 de ani săptămâna trecută, pe 18 august. Ultimul interviu este de anul trecut, l-au reuşit cei de la B1 Tv. Îmi amintesc reticenţa lui Neagu Djuvara, spre finalul dialogului – părea deznădăjduit şi dornic să scape mai repede. A lăsat de înţeles că este ultima interacţiune cu presa, iar restul zilelor rămase vor fi dedicate exclusiv cărţilor. Da, se grăbea să încheie interviul, pentru că fiecare secundă avea valoare inestimabilă şi prea multe cărţi îl aşteptau, încă nescrise.

Cum o fi viaţa la 100 de ani? Acum, când n-am bifat nici măcar prima treime a drumului, mi-o imaginez ca pe un tunel cu pereţi convergenți. Pe măsură ce înaintăm, devine tot mai îngust, spaţiul şi timpul se comprimă. O secundă la vârsta de 100 de ani mi se pare mult mai condensată decât secunda la început şi mijloc de drum. Îi preţuieşti mai mult consistenţa, o drămuieşti şi o împarţi în subdiviziuni, pe care le umpli cu toată energia, ştiind că ar putea fi ultima. Ultima ta secundă.
Continue reading

Femeile ţin la părerea lor

Două femei s-au certat opt ore, fără pauze, până au leşinat. S-a întâmplat săptămâna trecută, pe stradă, în oraşul Angkang (China).

femei părere

Nu am găsit în cadrul ştirii prezentate aici detalii despre orânduirea temporală a evenimentelor. A fost egalitate? Au leşinat în sincron?
Dacă epuizarea şi deshidratarea le-au pus capac simultan, avem cea mai echilibrată polemică din istorie.

Înţeleg egalitatea de sexe, cu toate argumentele darwiniste şi biblice – Dumnezeu l-a clonat pe Adam, l-a scopit şi i-a construit a mai sexoasă pereche de ţâţe. Egalitate, fie!
Dar nu putem ignora puzderia de diferenţe în toată egalitatea asta.
Ar fi doi bărbaţi capabili de aşa ceva? O ceartă neîntreruptă de opt ore, terminată prin leşin (posibil simultan).
Continue reading

Ce am învăţat la Rio

Noi, românii, am învăţat să fim mai modeşti, mai umili. Caii pe care am galopat lunatici în beznă s-au prefăcut în măgăruşi jigăriți. Am început să zgâriem pământul cu pintenii. Ne-a picurat şi capul dintre nori, nu înainte să aflăm adevărul funest: Ambrozia zeilor nu conţine sânge de dac.

Aşa arată topul mondial. Aşa arată normalitatea, francheţea. De ce ne-am fi imaginat vreodată că ne putem număra printre aceste state/continente?

medalii rio
Continue reading

Asta-i pohta ce-am poftit: Manele!

Tocmai aţi ascultat o melodie cu peste 18.546.901 de vizionări. Raportul like/dislike este de 27 la 1. Adică din 28 de consumatori, doar unul s-a arătat nemulţumit.
Este cea mai vizionată şi apreciată melodie de Chopin de pe youtube!

Doar că nu este Chopin. Cum?!
Da, cică e ceva imitaţie de Richard Clayderman:

Am crezut că este vreo romanţă cântată de Copilul Minune feat. Prinţesa Ardealului, dar nu. Este o imitaţie de Clayderman.
Şi anomalia continuă – Originalul lui Richard Clayderman are doar 6,5 mil. vizionări. Adică de vreo trei ori mai puţine decât copia fraudulos semnată “Chopin”.
Continue reading

Pepite de fabuloşenie

Îmi place atunci când facebook-ul îmi forează în amintiri şi scoate la suprafaţă pepite. Imagini şi evenimente care m-au bucurat cândva şi s-ar fi dizolvat în neființa uitării. Dacă nu exista facebook-ul, bineînţeles, această ingenioasă sondă de amintiri.
Astăzi, de exemplu, mi-a găsit fotografiile făcute în urmă cu 4 ani la Gura Portiţei

poza2
Continue reading

S – 0: Silenzio, Orchi!

Helmut DucadamÎn caz că nu înţelegeţi ce s-a întâmplat în partida de mare anvergură Steaua – City, vă explic eu: Trupa lui Reghe a făcut catenaccio. Păcat că au luat 5. Puteau fi 7, ghinion!

Acest rezultat este o injecţie de sănătate pentru mentalul colectiv, pentru orcii deliranți şi nevrozaţi.
Dacă rupea Nicuşor plasa şi se termina un 1-2 ori 1-3, nebunii noştri o luau razna. Pare greu de acceptat, dar există specimene exotice care au crezut în calificarea românlor şi ar fi sperat în continuare, dacă ne ardeau “cetăţenii” mai cu milă.

Pentru că ei atât înţeleg din fotbal, din viaţă, din orice. Neuronul muribund scuipă în neant ultimele expectorații radioactive. Da, prostia ingenuă, concentrată, este radioactivă – o vezi din blogosferă stratosferă strălucind.
“Yeaaah, le dăm cu terenu-n cap! 3-0 le dăm. Cine, bă? Milogul de Guardiola? Ăla e un habarnist, bă, îl umileşte Reghe! Reghe, Reghe, Reghet on, on, on, Regheton!”
Continue reading

Bahamas a revoluţionat atletismul

Foto: Reuters

Foto: Reuters

Ne-au trebuit mii de ani şi mii de experimente cu stupefiante şi steroizi pentru a duce atletismul într-o nouă eră.

Da, bahamiana Shaunae Miller a reuşit, a inventat o nouă metodă de alergare. Şi a câştigat megalia de aur. Pentru că nu scrie nicăieri că n-ai voie să te arunci în cap ori pe burtă, într-o cursă de atletism.

Sper să nu apară surprize la testul antidoping de după cursă. Fizic, cred că a fost curată, dar o bănuiesc de ceva tunning cerebral. Cum altfel să fii atât de ingenios?


Continue reading

Călăuza

Un film aruncat injust în categoria sf-urilor; singura scenă ce ar putea îmbrăca fantasticul are câteva secunde şi coboară cortina. Ştiinţific? Nici măcar. Călăuza este un film de primordialitate telurică, nu avangardism celest.

Farfuriile zburătoare sunt înlocuite cu farfurii sparte, acoperite de mâl. Roboţii şi laserele nu au rost în lumea cioturilor, a frunzelor prăfuite, a lingurilor uitate pe fundul bălţii.

Mi-a plăcut, dar asta nu îl face automat un film bun. Am sesizat elemente care foarte uşor l-ar putea transforma într-un film plicticos, leşietic, imposibil de înghiţit două ore jumate, în continuu.
Totul ţine de gusturi, de sensibilitatea, firea spectatorului.
Continue reading