Panarame și maidane

Trei derbiuri am urmărit în weekend: Borussia – Bayern, Milan – Juventus și Dinamo – Steaua.

Cu două săptămâni înainte să apară poza de mai sus, l-am auzit pe Becali, în direct la Digi: “Vorbesc acum cu fina și se rezolvă, da? Ea, săraca, i-a lăsat pe alții să se ocupe. Dar acum sun la fina și… băhăhăhă, când te sună nașul tău e altceva, vedeți?”

În timp ce pe Westfalenstadion se juca cel mai spectaculos meci al toamnei, noi fierbeam în mister și anxietate: Oare ce-au rezolvat Nașul Becali și Fina Firea?
Totul a decurs normal, balerinii noștri au țopăit pe fundul lacului, într-un libret de Berekovski.
Continue reading

Tipologii bucureștene (I)

Bucureșteanul vine în multe nuanțe fiind mai degrabă un reprezentant național. Descendenții ciobanului Bucur sau măcar ai grădinăresei lui Arghezi sunt procentual asemeni amerindienilor. Restul? O strânsură pestriță de fomiști, de la Maglavit la Flămânzi via Olanu. Așadar, câteva tipologii bucureștene care pot fi lejer extrapolate național:

Egoistul puturos – Acel bucureștean a cărui indolență pute peste bulevard. Îl vezi cum își aruncă chiștocul pe caldarâm, deși mai are zece pași până la tomberon. Îl vezi cum aruncă pungi și pahare pe geamul mașinii. Ori cum își lasă bonurile și ambalajul napolitanei în căruciorul de cumpărături. Extrem de rar mi se întâmplă să găsesc un cărucior/coș de cumpărături fără bucățele de hârtie, pungi, pâine. Nu îl pot folosi așa, trebuie să adun gunoiul celui dinainte; gunoiul unui egoist care preferă să lase efortul adunatului pe seama mea. Continue reading

Vânzătorul de nimicuri

Autor: Heautontimoroumenos

Vând suflet la bucată, speranţe în buchet.
Au fost a mele-odată, acum sunt de prisos.
Am spus-o adineauri şi ştiu că mă repet:
Le vând să scap de toate, de tot ce-a fost frumos…

Frumoase sunt? Frumoase, frumoase-ntr-adevăr,
Dar poate prea frumoase, să pot să le uzez,
Căci vezi, sunt ideale, sunt omului răspăr –
Îi dau dorinţi deşarte, şi-al morţii lor gol crez.
Continue reading

Frica de cutremur este absurdă

Weekendul trecut a fost cutremur de 5,7 grade. Un amănunt insignifiant, în mod normal. Nu au fost victime, nu au fost pagube, nu am revoluționat seismologia cu ocazia asta. Nu știm când și cât de puternic va fi următorul. Cutremurul de 10 secunde ar fi trebuit să conteze doar atât: 10 secunde.

Subiectul încă există, ba mai mult, a escaladat până la cereri de demisie și dat cu curul de pământ pentru aplicații prevăzătoare, Ro-alerte și alte fâțe pescuite din negura minții. Pentru că:

– Am ajuns să transformăm în măciucă politică orice element al hazardului. Furtună, fulger, cutremur; orice pică din cer ori scuipă pământul înșfăcăm hrăpăreț și aruncăm în capul “adversarilor”.

– Presa din România (și nu numai) lucrează în interes personal. Informarea cetățeanului este doar o slinoasă manifestare a ipocriziei. Presa trăiește din “DEZASTRU: O să plouă”, din horoscop, sex, minciună și vata din nările morților. Presa va alimenta frici absurde, chiar dăunătoare, pentru că frica vinde. Mai ales frica de moarte.

Frica de cutremur are sens la fel ca frica de fulger. Ori frica de avion. Știți câți oameni au murit în 1977, în București? Aproximativ 1400, din totalul de 2,5 milioane. Adică 0,05%. Sau o persoană din 2000.

Știți câți oameni mor ANUAL în România, în accidente rutiere? Continue reading

The Haunting of Hill House

Serial apărut la Netflix, luna aceasta. Un singur sezon de 10 episoade, toată producţia fiind livrată în aceeaşi zi (12 octombrie) – o caracteristică Netflix lăudabilă.
Serialul poartă mai mult amprenta scenaristului Mike Flanagan, nu a scriitoarei Shirley Jackson, autoarea romanului The Haunting of Hill House.

Publicat in anul 1959, romanul a fost tot mai schingiuit de minţile cineaştilor, până la mutilarea completă care l-a făcut irecognoscibil. Prima ecranizarea în 1963, The Haunting – regia lui Robert Wise. A doua în 1999, The Haunting – un kitsch logoreic în regia unui nene de care nu am mai auzit.
Şi acum, anul de graţie 2018, cea mai reuşită încercare cinematografică şi versiunea cea mai infidelă autoarei Shirley Jackson. Continue reading

Malambu

Drumul central părea o piele de șarpe, tăbăcită. Pe un fundal pământiu se ițeau petice negre de asfalt și smocuri verzi, crude, răsărite din balegi tasate. A fost liniște și pustiu, puteai să auzi pisocii sugând sub căpițele de fân. Sătenii fie pândeau de prin cocioabe, fie fugiseră din calea unei urgii.

Drumul colorat venea dinspre oraș și se intersecta cu poteca bătucită de-a lungul gârlei uscate. În intersecție, câteva scânduri cu urme de sfinți se propteau pe tubul unei fântâni. Păreau rămășițele unei troițe vandalizate de timp și nepăsare.

Au început să iasă câinii pe sub uluci și au urcat la drum, formând o haită înaintea lui Ștefuț. Nu latră, nu mișcă, doar așteaptă cu privirile înfipte în noul venit.

Primul glas de întâmpinare a fost al unui vițel, uitat să flămânzească în vreun grajd dărăpănat. Glasul s-a scurs în fântână și s-a spart în ecouri tremurate. După o analiză severă, câinii au plecat plictisiți spre gospodării. Fântâna plânge. Continue reading

Casa veche

Ștefuț a ajuns în Casa Veche cu o geantă de voiaj plus o tolbă ciuruită de bețe telescopice și cârlige. L-a așteptat o arșiță uscată, mai tăioasă decât supliciul îndurat în tren, jumate de zi. Simțea aerul mișcând pe sub cămașă doar atunci când îl dezechilibra peronul compus din trunchiuri de salcâm, sparte pe jumate.

Din gară cobora o potecă de praf, separând oștirea aracilor câteva sute de metri, până la ulucile primelor gospodării. Satul părea mărunt: o adunătură de case, grajduri, petice cu zarzavat, toate înghesuite între movile scundace, acoperite cu viță de vie.

Focul verii a lustruit strugurii plini de zahăr, gata să plesnească. Aracii sunt goi, cocoșați peste ciorchinii supraponderali. Par o armată înfrântă care cerșește îndurare cu capul plecat. Cerșetorii dezbrăcați sunt infiniți, urcă odată cu movilele spre un alt sat, de-a lungul unei gârle uscate.

Ștefuț își mângâie tolba cu undițe și privește pofticios în dreapta spre chipul trandafiriu al Oltului. Lunca Oltului tremură, ca într-un clocot. În ea se dizolvă movilele cu zemuri dulci, iar aracii lunecă spre izbăvire. Continue reading

Micile plăceri

Duhovnicul familiei Pandele la slujba de duminică:

“Românii le-au dat Preafericitului Daniel şi Preacondamnatului Dragnea o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot” Zise Traian Băsescu, după ce a participat la vot.

Iar în PNL, foștii conducători pierzători îi atacă pe actualii. Alina Gorghiu: “Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventură si către un nou eșec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă. #ajunge”

Haștag mă bucur. După un referendum scump despre nimic și care a interesat aproape pe nimeni, măcar să culegem micile plăceri. Politicienii noștri purulent de ipocriți au avut încă o șansă să-și dea în petic. Se ne amintească tuturor de ce ne-am scârbit de politică și de orice inițiativă civică venită din mințile lor putrede.
Continue reading

Enigma neurochirurgului habotnic

Absolut înduioșător…

Din punctul meu de vedere, medicina și habotnicia nu fac casă bună; sunt un cuplu anormal. Prima regulă a habotniciei este să ignori logica laică. Ești naiv dacă aduci argumente mirenești în credința bisericească. Totuși, există oameni (supraoameni) care reușesc să le combine, dincolo de capacitățile mele. Nu pot să înțeleg următoarele:

– Spui că votezi “DA” pentru libertate. Pe cine eliberezi?

– Spui că iubești tradițiile și învățătura ortodoxă. Și apreciezi nespus țările europene care interzic căsătoria persoanelor de același sex. Am aruncat un ochi în Google, majoritatea sunt țări ortodoxe ori sovietice. Și totuși, familia ta a emigrat din tradiția românească în SUA, nu în URSS. Iar tu ai fost educat și îți crești cei 6 copii în SUA, nu în Belarus, nu în Grecia, nu în Ucraina. Continue reading

Noua dimensiune a șahului

DarkPada este noul meu nume pe chess.com. Am vrut să fiu Dark Panda, dar am mâncat o literă și am observat prea târziu, contul era gata.

Plăcerea noului cont vine odată cu ratingul de începător: 800. Asta înseamnă că, în primele 15-20 de partide, te vei duela numai cu diletanți și îți vei pompa ego-ul cu victorii neîntrerupte. Nu înseamnă că ai devenit un jucător mai bun, dar chiorul în țara orbilor își mângâie orgoliul și adoarme zâmbitor.

Asta am experimentat și eu, până mi-a ieșit în cale un indian-minune: nivel de GM (Grandmaster) și rating 1650.

Continue reading