Suntem colonie şi e bine

Una dintre numeroasele neghiobii care solicită (în mod abuziv) minţile odihnite ale multor compatrioți este statutul de colonie al României.

De ce nu suntem noi cei care trosnim pupitrul sub pumn la Bruxelles? De ce ascultăm comenzi de la Washington? De ce se bagă ambasadorii altor ţări în bucătăria noastră? Inevitabil, urmează singura concluzie demnă de aşa raţionament: Suntem colonie!
Concluzie precedată fie de un războinic “Huoooo!”, stil Floricica Dansatoarea, fie smiorcăită din putregaiul senectuţii – varianta intelectuală Ilie Şerbănescu.

Simplificând problema, într-un context lipsit de nuanţe şi accente, războinicii şi plângăcioşii au deopotrivă dreptate. Da, comportamentul României este al unei colonii. Una adaptată epocii, nu trebuie să avem în minte plantaţia de bumbac, târnăcopul înfipt în cărbune ori ghiulelele slobozite din burţile velierelor.
Continue reading

Păcăleala #Rezist

După fiecare ploaie binefăcătoare, ies ciupercile. Se ivesc ei, paraziţii, sugătorii, toţi cei largi în braţe şi înguști la minte. Nu proşti, dar meschini. De o puţinătate spirituală vecină cu ticăloşia.

Unul dintre ei este Petrică Folică, fondatorul partidului #Rezist. Citiţi mai multe AICI despre rezistentul Folică.

Pe scurt: Teleormănean, fost antitero, fost SRI, fost consilier municipal la Timișoara, fost Partidul Poporului Dan Diaconescu, fost Partidul Noua Dreaptă, fost #rezist în Piaţa Victoriei. Şi tată.
Iar în calitatea sa de tată, nu plăteşte pensie alimentară. Pentru că…
“E adevărat că de câteva luni nu am mai plătit pensia alimentară, dar nu am niciun venit. De unde să plătesc?”

Totul este mâna PSD-ul, bineînţeles. Vor să îi saboteze viitorul ilustru şi, prin intrigă şi silă, viclene uneltiri, au convins o sărmană să-i ceară lui Petrică Folică 400 de lei pensie.
Continue reading

Omul şi pădurea

Ideile puternice obârșesc din inima pădurii. La apogeul creaţiei, Eminescu a rămas înrădăcinat în codrul copilăriei, înfrăţit cu stejarii, gorunii, duzii…

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Ce poate fi mai curat, mai neprihănit şi aristocrat decât glasul pitpalacului? Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Lac, lac, lac… Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă.

„Dudul”, „Hoţii la corcoduşe”, „Mărul pădureţ”, „Curgeau nucii”, „Ghinda fermecată” – Doar o parte infimă a operei ce nu a mai apucat lumina zilei.
Continue reading

GIP – apologia mizeriei umane

Tocmai ce mă învăţasem cu porţia zilnică de ticăloşie neaoşă, cadrând-o în limite suportabile, că hop, Ciuvică Mugur cu supradoza!

Apologia mizeriei umane, o producţie GIP (Grupul de Investigaţii Politice):


Continuarea AICI

Sunt luaţi pe rând şi executaţi mişeleşte toţi intelectualii care au pomenit vreodată ceva de Udrea, în afara ploștilor invective.
Continue reading

Iertaţi fie profesorii noştri

Mi-am propus să pomenesc, fără concordie şi sfială, numele celor ce m-au dăscălit până la vârsta maturităţii. În acest articol, vreau doar să critic, deci este o listă a urgisiţilor, pomenirea celor care mi-au schingiuit personalitatea şi mi-au îngălat amintirile. Înţeleg că au avut oportunitatea asta dintr-un burlesc al sorţii ce guvernează universul, iar eu trebuie să-mi accept condiţia bobului de orez în malaxorul timpului. Totuşi, hai să-i pomenesc.

Doamna educatoare suferea de o ignoranţă infantilă, nu cred că a bifat corect mai mult de patru clase. Descoperisem precoce taina pătratelor perfecte întru impresionarea corpolentei domniţe; încep lejer, cu un radical din nouă. Şi dispare domniţa într-un trap vibrant, să înştiinţeze restul colegelor mai june (alea cu opt clase, deci dublu erudite) – “Fetilor, voi ştiţi cum e cu radicalii ăştia?!” Atunci când am întrebat despre numerele negative, mi-a răspuns că nu se poate din unu să scad doi. Această operaţie depăşeşte rigorile matematicii.
Doamna învăţătoare a fost o prezenţă binefăcătoare, sărim peste şi ajungem în gimnaziu.

Doamna Veronica, diriginta! Niciun pamfletar nu ar fi în stare să întruchipeze atât de loial (şi generos) scrofoşenia scăpată de sub coada vacii într-un bloc turn, la oraş. Cei care aţi auzit-o pe Elena Ceauşescu în puţinele înregistrări ştiţi vocea ţărănismului pur, sunetul hodorogit şi cioplirea vocalelor cu barda, tonul care întoarce brazda fără plug şi boul fără bici. Ei, în comparaţie cu Doamna Veronica, Leana părea cel mai iscusit orator al Academiei Române.
Şi Doamna Veronica, diriga, era profă de română şi latină!
Continue reading

Pariu pe un meci plicticos


M-aş fi încumetat la un 0-0 limpede, dacă nu mă speria imaginea scundacului Toşca, deşelat de căpcăunii Jorgensen şi Cornelius.
Mai degrabă 1-1, al lor cu capul şi al nostru cu sufletul.

Daum rămâne consecvent promisiunii din prima zi de muncă “Vom ataca, vom construi, vom schimba mentalitatea!”
Vom fi din nou cea mai ofensivă şi pasatoare echipă din Europa, nu există alt rezultat atunci când joci cu 5 (cinci) fundaşi pe teren propriu.
Continue reading

Bate fierul! Se ascute coasa.

Mă pregătesc, peste un număr secret de zile (poate săptămâni), să împuşc al treizecilea an de umbră făcută pământului. Văd deja moţul bornei funeste – imaterial, dar pustiitor. Un nod de energie diavolească în care se dezintegrează limba orologiului, lăsând doar pulberea să curgă peste cifrele rămase.

E borna care marchează degenerescenţa fizică şi psihică. Sau, cum ar zice furnizorii noştri de cultură, it’s all downhill from here! Iar asta nu este o smiorcăială cauzată de menopauza combinată cu mai multe pahare de vin. Doar anatomie.
Unde s-au scurs treizeci de ani, fără un număr secret de zile (poate săptămâni)? Ăştia au fost ultimii patru:

Înaintea lor, îmi amintesc doar curajul prostesc al peştişorului care vrea să înoate dincolo de pereţii acvariului.
Continue reading

Pleşu – comedie şi prostie

Prima picanterie mi se pare colaborarea universitar-clericală. Materialul cu Pleşu în rol de Micutzu a fost postat pe youtube de Arhiepiscopia Tomisului. Iar printre invitaţii din Aula Magna, blagosloveşte Înalt Prea Sfinţitul Teodosie Coruptul. La acea vreme, era Teodosie Hoţul sau Teodosie Escrocul; încă nu intrase pe fir Direcţia Naţională Anticorupţie.

Mi-a plăcut discursul şi mai ales veşmântul universitar al d-lui Pleşu. Nu este cusut cu aur ca mantia preasfinţiţilor, dar îmbracă într-un sporostegiu princiar preaplinul sapienţei. Digerabile glumiţele, deşi calităţile d-lui Pleşu sunt mai degrabă scriitoriceşti, nu oratorice. Trecând peste cacofonii şi bâlbâieli, am avut impresia că elocvența a fost sabotată dintr-un exces de comoditate (atunci când începi să spui ceva, dar te înmoaie lenea pe la mijloc).
Continue reading

Dreptatea lui Dănăilă

Atunci când nu distingem culori, rătăcim într-un labirint cu pereţi albi şi negri, convinşi că în orice poveste există doar personaje pozitive şi negative. Care sunt ăia buni? Eu pentru cine scandez, cu cine votez, pe cine înjur?

Într-un astfel de micro-univers, putem avea impresia că există adevăr, dreptate, perfecţiune şi eroi. Un neurochirurg care a salvat mii de pacienţi cum poate fi în micro-universul nostru construit din ipoteze false? Simpla informaţie a salvării de vieţi omeneşti ne agaţă în piroanele subconştientului o nesfârşită împletitură de însuşiri pozitive. Atributele supereroului!
Poate supereroul nostru să fie misogin şi homofob? Conform standardelor sociale la care ne raportăm în această etapă istorică, nu. În niciun caz!
Continue reading

România, ţara trolilor

troll

Atunci când te împaci cu hidoşenia sorţii, parcă nu mai simţi aceeaşi repulsie. Mai mult, după ce soarta te iubeşte cu forţa de câteva ori, începe să-ţi placă. Am auzit teoria asta la un filozof vasluian.

Aplicat la cazul meu, pot spune că m-am liniştit în privinţa traiului românesc, alături de iubiţii mei români. Mi-am propus să nu mai critic politicienii aleşi. Doar sunt oglinda noastră, a tuturor, nu s-au teleportat de pe Planeta Urâţilor Libidinoşi şi Afurisiţi.

Da, au apărut şi unele himere, jocuri de lumini hipnotice testate de soartă. Iohannis, Cioloş, băieţi buni. Doar că nu e vremea lor. Au fost prezentaţi prematur, înaintea programului. La fel ca şi hipsterul suprem – Remus Cernea. Nu e rău ce lozeşte prin spaţiul public; delfinii sunt nişte fiinţe adorabile. Dar nu te poţi îngrijora de statutul social al delfinilor, într-o ţară în care copiii mor cu zile din lipsa medicamentelor elementare.
Continue reading