Introspecţiile unui cocoş (fragment)

cocos

– Brrrr! Dă-le roată, dă-le roată, băăă! Brrr!
– Au înnebunit, băga-le-aş… Ptiu, drace, nu mai pot. Brrrr!
– Bă, roată, bă! Dă-le roată, zăpăcitule! Bâr! Bâr, n-auzi?!

Îmi săreau căcărezele din călcâie, iar balele s-au alungit peste umeri ca două hăţuri de plasmă translucidă. Nu ştiam dacă între degete s-au strivit fragii ori m-au sfârtecat mărăcinii de glădiţă. Ustură. Pantalonii nu mai au genunchiul stâng; se coace o crustă din sânge, argilă şi iarbă crudă. În loc de palme am doi papanaşi cu urzici, din alea vii şi arţăgoase. Între coapse am trosnit un arac de salcâm verde – încercam să dau jos berbecul din cireş. Ustură.

Când începe soarele să-şi cufunde barba în topitura orizontului, stejarii se pun pe cântat, se ridică aburi de mămăligă şi pătrunjel presărat peste cocoşul fiert. S-au plictisit oile de câtă roată le-am dat, behăie a împlinire şi au luat drumul ţarcului, cu berbecul cireşar în frunte. Ustură şi simt jegul făcându-şi culcuş sub piele. M-aş arunca în gârlă, cu tot cu haine, dacă n-ar fi adâncă de două degete şi acoperită cu o spumă prăzulie de râie.
Continue reading

O nouă campanie, aceeaşi mizerie

S-a întâmplat seara trecută. Staţi liniştiţi, nu este o fotografie de priveghi, d-l Ion Iliescu este bine, sănătos.

iliescu

Două luni până la alegeri, se aud vulturii ţipându-şi pofta de ciolan în putrescență. Stolul necrofagilor, impropriu numit “Stânga românească”, se aruncă în zborul decisiv.

În emisiunile politice impozante prin audienţă, se votează cel mai bun preşedinte, cel mai bun guvern, cel mai luminat partid. PSD-iştii se încolonează disciplinaţi, purtându-i cucernic poza unicului lider. Uluiţi, telespectatorii îşi şterg lacrimile, sting lumânările, izbucnesc în urale şi aruncă petale de trandafir spre televizor.

Se termină oda, s-au ridicat pe hote şi aburii malahiei de grup. Acum începe asaltul, tunurile sunt pregătite, conectate la vidanjere. Toată lumea atacă pe flancul lui Iohannis, acolo e rost de izbândă.
Absolut întâmplător, apare petiţia pentru demiterea preşedintelui: Referendum pentru demiterea preşedintelui României, Klaus Iohannis (link)
Continue reading

Singura soluție: propria evoluție

Arhiepiscopul Teodosie, al Tomisului a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

teodosie

S-a întâmplat la câteva ore după reportajul realizat de Carmen Avram: “În numele banului, AMIN!” O producţie spectaculoasă, de mare audienţă, în care au fost prezentate punctual câteva dintre abuzurile Bisericii Ortodoxe Române. Preoţi protejaţi de preaînalţi şi preafericiţi, indiferent de gravitatea faptelor. Preoţi daţi afară din biserică şi ponegriţi de aceiaşi preaînalţi. Toate, decizii subiective, scandaloase, luate după legea lor, a preastăpânilor.

Cum pică din cer uneori coincidenţele astea… Să fie voia Domnului? Dimineaţa următoare, arhiepiscopul Teodosie este acuzat pentru luare de mită. Fabuloasa sumă de 500 euro!
Că DNA-ul este această “attention whore” nesătulă ştiam deja. Unde apare oleacă de crustă pe turta opiniei publice, hop şi ei!
500 de euro şpagă pentru un preot. Sunteţi sănătoşi la cap? Aplicând aceeaşi măsură pentru toată breasla preasfinţiţilor, ar însemna că de mâine ne cântăm singuri la parastas.
Continue reading

Inferno sau fâsâirea lui Tom Hanks

M-a dezamăgit, plictisit, enervat şi plictisit din nou, timp de două ore.
Scenariul pare scris de un licean abţiguit, pasionat de conspiraţii prostuţe. În permanenţă veţi fi chinuiţi de întrebarea “De ce a făcut aşa ceva?”
Personajele acţionează de multe ori ilogic, artificial, forţate să urmărească un fir fatidic. Forţate de cine şi de ce… nu avem habar.

Falsitatea descrie perfect şi jocul actoricesc. Personaje mai fade şi secătuite de carismă am văzut doar în producţiile low budget, notate cu mai puţin de 4 pe IMDB. Nu este cazul aici, Inferno a spart un buget de 75 mil.
Mare parte din vină o are şi dialogul pueril, lipsit de orice sclipire sau originalitate.
Banalităţi, clișee, cuvinte smulse cu forcepsul şi aruncate aiurea în conversaţii care-ţi scurtcircuitează sinapsele.
Continue reading

A picat din cer

– Acesta este un articol informativ despre supravieţuire.

picat-din-cer

Când eram copil, aveam tot felul de întrebări dubioase, unele imposibil de rezolvat chiar şi de somitățile absolute în orice domeniu (părinţii). Una dintre ele: De la ce etaj pot sări fără să mor?
Vă imaginaţi presiunea la care sunt supuşi părinţii în faţa unei asemenea întrebări capcană. Ăăăă… de la nici un etaj! Şi parterul e periculos!

Acum ştiu că există statistici şi limite umane – Cei mai mulţi dintre noi nu supravieţuim în urma unei căzături de la mai mult de 15 metri (etajul 4 sau 5).
Şi totuşi, există acele “virale” pe youtube cu rusul beat care se aruncă de la etajul 10, se scutură de praf şi încearcă să escaladeze clădirea, stil Spiderman: Hai să mai sărim o dată!

Progresăm în lista de întrebări infantile: Dacă sari din avion şi nu se deschide paraşuta, ai şanse să supravieţuieşti?
Mulţi ar fi tentaţi să răspundă că totul depinde de înălţimea săriturii/căzăturii. Parţial adevărat şi da, ai şanse, istoria ne-a demonstrat-o.
Continue reading

Drumul spre Deltă

delta“(…)

O lună mai târziu, am reluat filmările pentru Dracula’s Kitchen. Despicam valurile într-un coteţ de tablă, energizat cu motorină, înjurături şi pumni în cârmă. Plutea, ignorând fizica bunului simţ, ba mai mult, răzbea încăpăţânat prin curentul Dunării.

Are patru decenii de la ultima vopsea, pute a ulei ars, iar rugina l-a mutilat în hidosul bălţii. Îl doare-n pupă. Pufăie nervos fumuri întunecate, transpiră picuri de pucioasă, îşi zdruncină şoldurile în grinduri şi plauri.

Vlad şi-a înşurubat tunul de wild-life şi vânează himere deconspirate în legendele ghizilor. Aparatul foto turuie rafale de mitralieră spre puiul de acvilă plecat la cules de şobolani. „National Geographic scoatem aici, coane!”

La buza unui liman acoperit de stuf, o babă-şi spală zdrenţele printre nuferi. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage îndărăt chiloţii lăbărţaţi în potrivnicia valurilor. Îi ridcă, umflaţi cu apă ca o pungă de plastic, le analizează sclipirile în soarele văratic, îşi clatină capul şi mormăie dezamăgită. S-au golit prea rapid prin puzderia de găurele. Ciuruiţi de timp şi vânturi, şi-au pierdut eleganţa, curbele luxurioase s-au pleoştit, seamănă mai degrabă cu un petic de năvod. Aruncă doi paşi în larg, apoi trage: şi-a scos năvodul la vânătoare de fâţe.
Continue reading

Vinovaţi pentru disfuncționalitatea României

romania

V-aţi întrebat vreodată de ce aproape nimic bun nu s-a întâmplat în ultimul sfert de secol? În afara unor timide creşteri economice, pompate cu forţa de Uniunea Europeană, România a simţit doar dezamăgirea sistemelor retrograde. Incapabili să construim un spital, să terminăm o autostradă, să ne plătim medicii şi profesorii; incapabili să găsim drumul spre normalitate, după 27 de ani.

Senzaţia mea este de periodicitate, de cercuri desenate cu tălpile în nisipul deşertului. Sau, mai în ton cu mohoreala anotimpului, de câine plouat care se învârte în jurul cozii, până se prăbuşeşte leşinat de foame.
Am trăit dezamăgirile cu repetiţie, ne-am antrenat să ratăm, să fim pierzători, până când disfuncționalitatea României a devenit normalitate.

Vinovatul identificat de mine este binomul. O colaborare malefică între politicieni şi presă: Binomul politică – mass media. Ei ne-au “condus” şi “informat” în postcomunism, ne-au ţinut în beznă fie din incompetenţă, fie din interes.
Continue reading

Cărţile care ne-au eliberat

martinica

Cărţile copilăriei, refugiul nostru, portalul iluzoriu care ne teleporta de fiecare dată într-o altă lume: străină, hipnotică, eliberatoare.

Nu ştiu ce mai ajunge astăzi în mâinile copiilor, pe lângă Martinică ori poznașul cuplu Bombardel şi Murdărica.
bombardel

Poate, într-un moment de exalaţiune publicistică (la nişte beri), autorul trilogiei Ronţ ne va oferi câteva picanterii din piaţa de carte destinată copiilor.
Continue reading

Să vină americanii!

circ5

Mike Tyson, la pupitrul Parlamentului, lângă drapelul României, jucându-se cu un ciocănel de lemn. Jubilează, se simte puternic, ciocănelul probabil îi aminteşte de instanţa SUA şi de condamnarea pentru viol.

În jurul lui, gărzi de corp, prieteni, fani şi sute de jurnalişti care au năpustit în Casa Poporului. Bineînţeles, în interesul şi de dragul poporului – Acasă, milioane de poporani îşi privesc casa şi oaspetele de onoare.

Cei trecuţi de prima tinereţe îşi amintesc cum au ridicat-o: fiecare a cărat un bec, o placă de marmură, o yală de aur. Melancolici, dar mângâiaţi de brizele mândriei. Rugăciunile lor şoptite pe ascuns în vremurile comuniste au trecut oceanul. În sfârşit, au venit americanii în casa noastră, în casa poporului!

Aşa arată un rezumat romantic al caraghioslâcului grotesc promovat ieri de întreaga suflare media. Depăşind romantismul, ce s-a întâmplat de fapt? De ce ne-a vizitat Mihai Cap de Fier? Omul a fost sincer, nu s-a complicat cu eschive şi dedublări.
Continue reading

Toamna vine la cinci ani

Mai jos de buza izlazului, pădurile se scufundă în mărăcinii plini de praf. Iepurii sunt gri şi mărunţi, şoarecii rod rădăcini uscate, smulse din crăpătura brazdelor. Începe câmpia. Peste pământul din vale al ţaţei Raida, raţele şi-au făcut culcuş printre snopii de stuf şi noroaie. Trag la apă. Aici Oltul clocoteşte într-o deltă mlăştinoasă. E mlaştina unde Dracu şi-a făcut casă. Şi a înghiţit gâşte, porci, vaci, oameni, lăsând în urmă cruci ruginite, cu poze şterse de soare şi ploi; simple trofee. În depărtarea prăfuită, un martor îngrozit: teiul hâd, borna satului Olanu.

20161002_143346

Cea mai mare plăcere a ciobăneştilor germani sunt drumeţiile lungi prin mărăcini şi buruieni macerate în aburelile toamnei.
Continue reading