Suntem tâmpiți. Am câștigat o bătălie, dar ne retragem…

Suntem tâmpiți? Pe bune, chiar suntem tâmpiți?

Un lider de partid declară deschis, public, pentru toată lumea, că nu-și pot face treaba dacă nu fură. Serios, la asta s-a ajuns – avem o clasă politică care nu concepe să lucreze fără să fure și o spune în gura mare.

De câteva luni, la unison, încearcă/reușește să schimbe legi și să găsească portițe de scăpare pentru furtul enorm și corupția teribilă din care fac parte. De ce timp de 25 de ani nu au avut nevoie să schimbe vreo lege?

Pentru că, pentru prima dată într-un sfert de veac, justiția începe să funcționeze nu ca instrument politic ci ca putere separată în stat. Și asta chiar cu judecători pătați. Iar aparența exagerată a efervescenței DNA-ului este dată de scara uriașă a furtului național și de realitatea că, acum, e care pe care. Continue reading

52 – balena singuratică

Oare a mai rău să știi că ești singurul om de pe Pământ sau să nu știi și să cauți în zadar altul?

De zeci de ani o balenă strigă în ocean fără să o audă nimeni. E singura care-și vorbește limba, pe o frecvență total diferită de celelalte balene, 52Hz și nimeni nu-i răspunde vreodată. Nu se știe dacă e vorba de un exemplar unicat al unei specii dispărute, un hibrid sau o balenă surdă, n-a fost văzută, doar auzită în fiecare an de peste un deceniu încoace.

Când am auzit ”știrea” mi s-a părut de un lirism extraordinar, aducător de fiori. Periodic m-am tot întrebat cum de Continue reading

La vagonu’ de dormit – sfaturi de expert

22 de grade, aer ușor ventilat cu miros de iasomie, o liniște atât de adâncă încât îi puteam auzi inima creolei ce dormea goală sub așternutul proaspăt apretat și alb ca zăpada abia căzută. Iar încurcase baba de la ghișeu sexele și mă pusese în compartiment cu o tipă de 22 de ani, tot timpul mi se întâmplă asta…

Mergeam de la Vatra Dornei la București, să-mi întâlnesc hoardele de cititori la Bookfest și, cum drumul e vreo zece ore, îmi luasem bilet la vagonul de dormit, s-ajung om în capitală că era treabă de făcut.

E bine să știți că vagonul ăla de dormit are 60 de ani, așa că e necesar un picuț de efort ca să-l aduci la zi: Continue reading

Un scriitor la Bookfest 2016

Scriu de când treceam pe sub clanța ușii, dar postura de scriitor de carte profesionist, care să vândă publicului, mi-e încă haină nouă. Bookfest-ul de anul trecut a fost primul cu mine în stand și de-atunci m-am aplecat cu toată atenția asupra cititorului de orice fel, învâțându-i pe de rost metehnele.

Relaxat. De asta la Bookfest 2016 m-am dus relaxat, fără cine știe ce așteptări, deja știind că marketingul contează enorm, poate chiar mai mult decât produsul în sine. Editură încă necunoscută publicului larg, autor la fel, hai să-ncerc să mai câștig unu-doi cititori și să mă bucur de moment. O campanie micuță pe FB și-un pic de vorbă, să văd ce iese. Relaxat.

Boier. Când am văzut standul larg, aerisit, plasat bine, cu mese pentru discutat și cuburi pentru expus atracțiile zilei, m-am simțit ca un boier în turla de unde-și vede moșia.

Iar când am aflat și surpriza, adică prețurile incredibil de joase, de n-a văzut nici Continue reading

Și-a flexat mușchii BOR-ul

Din când în când, de preferință înaintea unei perioade fertile pentru orice fel de negociere (adică atunci când omul are nevoie ca de apă de ce ai tu să-i oferi), BOR-ul își flexează bicepsul să-nțeleagă clasa politică cine poate muta poporul.

Nu cred că e cineva care să aibă vreun dubiu față de supremația organizatorică a bisericii – cea mai vastă, ordonată și ascultătoare rețea, cei mai bine înfipți agenți, plus o forță financiară de invidiat, dar: Continue reading

Câștigători Fotogeografica 2016

Dacă te uiți spre fotografii români mai vechi, o să vezi o tonă de premii pe la festivaluri comuniste sau organizate de ei pentru ei (cum e moda în toate cercurile artistice formate în comunism), o să auzi o grămadă de teorie despre puritatea artei, extraordinara stăpânire a tehnicii pe care o posedă și infinita subtilitate genială a lucrărilor lor.

Ce n-o să vezi o să fie un portofoliu valoros, asta n-o să vezi. Lucrări mediocre care nu numai că nu zic nimic, dar se vede că au fost făcute fără pic de aplecare și muncă, într-o rutină de meseriaș nu artist.

Și nu e vorba de aparate, sau de spațiu sau de posibilități, ci doar despre cum (la fel e și-n literatură) nu era de fapt nevoie să fii artist ci doar să te angajezi pe postul ăla și să nu deranjezi regimul. Continue reading

Să facem românii fericiți

Nici măcar nu e greu, trebuie doar o ușoară rearanjare pe funcții:

La fisc ducem popimea și nu se mai supără nimeni. Rezolvă imediat cu evaziunea că nu scapă nici dracu netaxat de ăștia, iar contribuabilul nu se mai enervează când jupoaie statul pielea de pe el că n-are cum să-i poarte pică popii – zice un ”sărutmâna, părinte” ăla îi răspunde c-un ”Doamne-ajută, fiule” și gata-i auditul.

La rutieră ducem meseriașii. Ăștia de pun gresie-n baie, dau cu varu-n tavan și cu ciocanu-n țevi – instalatorii și meseriașii. N-au nevoie să-nvețe nimic în plus ca să sară din boscheți în mijlocul străzii.

Nu se mai oftică românul că stau polițaii la pândă. Ajungem să ne fie dor de-un radar, de-o amendă mică acolo – ne facem programare la unul din ăsta când știm c-avem drum… și cinci ore mai târziu să sunăm ”bine mă, omule, n-ai zis c-o să fii la intrarea în Tâmpești?” ca să ne spună ”șefu, n-am avut ce face, am avut lucrare grea c-un proces verbal făcut de ăla dinainte, vai și-amar totul era pe dos da’ vin șefu, vin sigur, săptămâna viitoare, să mergi cu 95 că-s sigur acolo”. Continue reading

Noaptea muzeelor și ipocrizia cultului nocturn

De fiecare dată când văd postări entuziaste din mijlocul gloatei ce ia cu asalt muzeele în noaptea muzeelor mă bușește râsul, pentru că toate-s într-un registru atât de ipocrit că n-are cum să nu fie ridicol.

”Vizităm muzee, sprijinim cultura, suntem interesați de artă, istorie, suntem ‘telectuali rasați”

Nu, mă, nu sunteți, vă duceți cu gloata exact ca-n bar, ca să aveți cu ce vă crește brandu pe FB, pentru că altfel v-ați gândi un pic la asta:

  • dacă eu mă duc la muzeu doar când e gratis, cum să meargă muzeul ăla?
  • de ce naiba să mă îngrămădesc cu alți zece pe metru pătrat pentru o chestie care e acolo tot timpul?
  • de ce, apără și păzește, să stau treaz o noapte și să alerg dintr-o parte în alta, fără să văd nimic de îngrămădeală și grabă, când pot să dau trei lei și să mă uit când, cum și la ce vreau eu în orice altă zi?

Al naibii interes cultural cum vi se trezește în suflețele numa și numa când e gratis și când e mișcare de turmă.

Banshee – ăl mai macho serial din istoria televiziunii

În weekendul trecut a rulat ultimul episod din Banshee, serial care mi s-a strecurat direct în suflețelul meu de primitiv încă de la primele trei episoade.

Așa doză de testosteron și machoism n-a văzut ecranul nici la John Wayne, nici la Dirty Harry, ba (nu-mi vine să cred ce spun) nici la Die Hard. Un orășel de la naiba-n praznic, cu lucrurile strict așezate în matca lor de-un interlop dat dracu, se-ntoarce cu fundu-n sus când vine un șerif nou.

 

 

Bine, nu e tocmai șerif, ci un hoț de mare clasă ținut după gratii jumătate de viață. Și nu e singur, are și ceva din fosta echipă cu el. Și nu prea are nimic în comun cu legea sau cu frica sau cu respectul față de orice.

Brut, violent, direct, exagerat, sexy, fermecător. Trei zile țin doliu după el. Bărbați, puneți mâna și vă uitați.

Arta-i pentru toată lumea

Pare că una dintre victimele ritmului financiar de azi este chiar arta, domeniu care, dacă-i asculți pe practicanții săi, ar trebui să se ridice deasupra monetarului și să țintească altfel de valoare.

Când însă lumea de azi apasă pe pedeala de accelerație în orice și totul trebuie să fie acum și aici, arta înseamnă din ce în ce mai puține piese reușite și din ce în ce mai mult marketing și convenție între curatorii momentului.

Nu mai ai cum să aștepți apariția unui pictor genial, nici să stai după el luni de zile, poate chiar ani, până își pune pe pânză tot potențialul său – astea-s vremuri trecute. Și-atunci faci vâlvă în jurul unei descoperiri, creezi un brand, lipești două nume, sau orice alt artificiu de marketing îți vine în cap (documentar din tranșee despre cum arată succesul în artă azi) și umfli niște lucrări banale la rang de capodopere, deși pentru orice ochi din afară sistemului sunt la fel cu toate celelalte. Continue reading