Șalău copt pe jar și vârsta cocălarului

Pe malul Bistriței Aurii, sub umbră de copac și-n susur de râu de munte, mă pregăteam să coc câțiva șalăi aduși tocmai de la Dunăre (dau rețeta la final de articol, aveți puțintică răbdare), când începe să-mi sară inima din piept pe ritm de bas turbat.

Găsisem greu locul, că toată valea era plină de turiști trași pe dreapta, să se bucure de-o gură de aer și de-un fir de iarbă, să pună de-un picnic, să-și lase gunoiul, tradiționale din astea. Știind că-n vreo 10 km nu am altul, am oftat și m-am apucat de aranjat pietrele pentru vatra focului.

Brad și mesteacăn pe pat de cărbune, flacără sprintenă și șalăul, ținut în sare o zi și-o noapte pus la uscat, pe bolovanii din jur – gata pregătirea. Acum aveam de stat până se potolea flacăra și se făcea patul de jar.

BUM_BUM_BUM, fără să exagerez îmi vibra pieptul ca-n club, dacă aș fi stat fix în fața boxei. Mă uit printre copaci și văd un suv argintiu, acolo o fi sursa iadului… măi și ce muzică, un hârâit cretin și-un bas de butoi spart, fără absolut nicio variație.
Continue reading

La ce-i bun un idol? Dar un idol fals?

Pentru mine, Un veac de singurătate a fost o revelație atât de puternică încât îmi definește profesia două decenii mai târziu. Am citit-o în gimnaziu, în două nopți albe, la lumina ledului unui transformator de radio (că altfel aveam oră de culcare) și m-a izbit prin frumusețea stilului atât de strașnic că de-atunci nu am mai citit niciodată ceva la fel ca înainte de ea.

Frumusețea frazei și puterea cuvintelor într-o imagine pusă pe hârtie nu însemnau absolut nimic pentru mine până la Un veac de singurătate, deși îmi plăcea să scriu și aveam deja câteva zeci de povești/poezele în ”portofoliu”.

Înainte urmăream doar ce se petrece și ce vrea să zică autorul, după cartea asta am început să mă uit în aceeași măsură la stilul și curgerea cuvintelor și am ajuns să strâmb din nas la cărți care aveau foarte multe de spus dar o făceau într-o manieră stângace sau neplăcută mie.

Schimbarea asta a adus la rândul ei altă schimbare în cum îmi construiam frazele și m-a dus într-un punct în care, dacă scriu pentru carte, nu pot să trec ceasuri întregi de un singur cuvânt care mi se pare nepotrivit (ceea ce nu e neapărat bine sau productiv). Continue reading

Țărane!!!

”Țărane”, în mediul urban și cel online, e unul dintre cele mai aspre cuvinte pe care poți să le arunci spre inamic, muniție de calibru mare, acolo cu poponar, cocălar, retard (!) și alte clasice.

Țăranul, în mediul urban și cel online, e unul dintre cei mai bine priviți cetățeni ai țării. Se udă toată hipsterimea, nostalgicii, intelectualitatea și activiștii pentru o Românie mai bună când vorbesc despre țăranul român, acest etalon al muncii curate, al traiului sănătos și al lucrului făcut după rostu-i dat de Dumnezeu. Continue reading

Gândește, bă, că nu costă nimic. Pe naiba nu costă.

De un milion și jumătate de ori am auzit îndemnul ăsta – ”Gândește, că e gratis”.

Nu e. De fapt, e unul dintre cele mai scumpe lucruri din câte poți avea pe lumea asta.

Costă timp, enorm de mult timp investit în tine, de pe vremea când ești un gândac bălos, crăcănat de pampers până când ești un tânăr rebel, crăcănat de figuri. Fiecare poveste citită la culcare, fiecare joc desfășurat în mijlocul camerei, fiecare cuvânt explicat, fiecare întrebare limpezită, toate îți construiesc mintea.

Fă un calcul și vezi cât l-ar fi costat pe angajatorul părinților timpul petrecut de ai tăi sădindu-ți semințe de gând… Continue reading

Sfada cu polițaii

Se bate monedă grea zilele astea pe reacția turmei de privitori la o acțiune decisivă a poliției în cazul unei treceri pe roșu. Ce mârlani, dom’le, ce înapoiați, ce societate de căcat e asta care nu pricepe că dacă nu respecți legea e normal să fii pedepsit…

Și așa e, că te-apucă plânsul de fiecare dată când dai piept cu strada și vezi nesimțirea, bădărănia și lipsa de obraz cu care românul se comportă și încalcă reguli atât de ușor de respectat.

DAR

Măi, băieți, noi uităm ce poliție avem? Noi uităm cine-i de vină pentru zeflemeaua asta vis-a-vis de lege?

Coruptă de la mic la mare, de la polițistul de șosea până la șeriful de capitală, plină ochi de avuții imposibil de explicat, împănată cu înceți (că nu durează juma de oră să scrii trei linii de proces verbal degeaba) care ajung în funcții grele, de prestigiu, promovați nu pe eficiență ci tocmai pe uitatul în altă parte la afacerile rechinilor.

La orice privire pe care o aruncă DNA-ul spre o secție, pleacă de acolo nu unu-doi polițiști ci mai toți…

Să recapitulăm: aproape toate cadrele de conducere au fost numite pe considerente politice/economice și aproape toți agenții sunt deschiși la șpagă, la plan de amenzi, la trecut cu vederea faptele puternicilor, adică exact la tot ce nu ar avea ce căuta Continue reading

Furie

”Cum s-a întâmplat?”

Polițistul, paralizat de la gât în jos, tată de fetiță sub un an, oftează și povestește:

” Un val de furturi de biciclete în centru… primisem dispoziție să fim atenți la tot ce mișcă. Patrulam cu mașina când am văzut un puști pe-o bicicletă nou-nouță, de marcă. Am oprit lângă el și m-am dat jos să-l întreb ce-i cu ea.

Îmi amintesc fumul și atât…”

Puștiul l-a împușcat fără să clipească. Câteva minute mai târziu l-a luat salvarea, i s-a pus lumânare la căpătâi dar cumva a reușit să supraviețuiască.

”Puștiul?”

”L-a arestat colegul. M-am dus să-l văd mai Continue reading

Care-i până la urmă ținta justiției?

Suntem furioși. Ne-au furat ăștia țara, viitorul, viitorul copiilor și tot ce-ar fi putut fi dacă un sfert de secol România nu ar fi fost condusă de niște gunoaie.

Nu-i de mirare că vrem să-i vedem chinuindu-se în focurile iadului, despuiați de averile crescute pe spinarea noastră, prinși în gratii groase și hrăniți cu cir, eventual trași pe roată. Zău dacă o abordare medievală nu ar fi pe deplin meritată…

Dar, și e un dar mare cât casa…

Care ar trebui să fie prioritatea justiției într-un sistem sufocat de corupție? Pedeapsa sau curățarea sistemului (între noi fie vorba, pedeapsa ca scop principal nu mai e de multă vreme acceptată în sistemele moderne)?

Văd peste tot oameni supărați de pedepsele mici și îi înțeleg; după cum spuneam, e normal să te simți sfidat și luat peste picior când vezi un hoțoman din ăsta abia atins de justiție. Dacă trecem însă peste partea de simțit și gândim pragmatic, înțelegem de ce metoda asta se practică mai peste tot, nu numai la noi: Continue reading

Înțepenire

”Ieri am fost la piață, i-am zis eu vreo două…”

”…”

”Păi, ce credea el? Auzi, să-mi arate mie roșii galbene, c-oi fi de ieri de azi!”

”Așa?”

”Da, măi, dar l-am pus la punct. Roșiile trebuie să fie roșii, c-așa e de când lumea… pffff, dacă vedea bunicul roșii galbene…”

Eu n-am zis nimic, am continuat să mă țin de volan și doar mi-am trimis ochii peste cap, imaginându-mi-o pe mama școlind piețarul despre blasfemia comisă cu roșiile alea galbene pe tarabă.

Le Maître, care stătea cumințel în aceeași mașină, a scăpat un mormăit de îndoială și imediat i s-au cerut explicații. Și s-a lansat, spre amuzamentul meu, într-o istorie lingvistico-grădinărească a roșiei, amintind de italianul pomodoro – măr de aur – care nu poate să vină decât de la niște roșii galbene și terminând en fanfare cu informația unui soi galben și dolofan, cultivat de când hăul la noi, în mai josul țării. Continue reading

O românească cu urși

Știți cum se mai răresc drăguții cățeluși comunitari din târgurile cele mari, mai ales când primarele tremură de frica cuțofililor?

Se pun câinii în mașini și se trimit pe capul altuia sau printr-o pădure vecină. Tipic românește, arunci problema în vecinului mai pricăjit și te speli pe mâini.

Din păcate nu e folclor urban, așa cum crede multă lume, ci e metodă confirmată și văzută chiar de al vostru eu în două orașe diferite – când îți apar peste noapte o duzină de câini de talie medie și mare acolo și încă o duzină dincolo, nu ți-a i-a adus Zâna Măseluță.

*

În ultimele două luni au luat-o razna urșii din Bucovina. Mai demult, glumeam cu un prieten de cum aici sunt urși adevărați, nu atracții turistice – pe de o parte se feresc de om, iar pe de alta, dacă se întâmplă să-i deranjezi când și unde nu e cazul, nu mai stau la vorbe, #nucaaiadinBrasov. Continue reading

Despre critică

Dorin și Roxana scriu despre critică din perspectiva consumatorului, trăgând concluzii corecte despre utilitatea ei, atât pentru industrie și consumatori cât și pentru autori/producători.

Despre orice produs ar fi vorba – carte, joc, tigaie, magneți pentru suflet – perspectiva critică a clientului ar trebui să aducă informații care să ajute.

Pe tine, ca autor/producător, ce îți poți face produsul mai bun analizând percepția țintei – clientul.

Industria de profil, care se poate îndrepta spre produse/producători ce au feedback pozitiv și ridica standardul general al domeniului.

Dacă se întâmplă ce spuneam mai sus, evident și clientul are de câștigat, primind o ofertă mai bună de la piață.

*când vorbesc de autor/producător includ absolut orice individ și proces are de-a face cu forma finală a produsului (la o carte, de exemplu, intră și scriitorul și editorul și traducătorul și designerul și tipografia).

Critica este constructivă, dar până ajunge acolo trebuie să treacă și prin niște filtre (schimb unghiul problemei și privesc de pe cealaltă parte a baricadei, a celui care este criticat): Continue reading