Să arunce piatra doar cel

I-a urat lui Ponta să crape și internetul s-a împărțit în două:

  • bine i-a făcut, jegosul dracului de politruc împuțit și fără rușine, izvor nesecat de mizerie și gunoi râios! #Eroulzilei #sălcrăpăm
  • foarte urât din partea lui, standardul jurnalismului te obligă la o conduită mai elegantă de atât, este nepermis, domnule! #deontologieșiclasă

Ca de multe ori, eu sunt de acord cu ambele și cu niciuna, pentru că nuanța mi-e cam la mijloc.

Da, jurnalismul ar trebuie să fie curat de asemenea manifestări. La fel și politica și traficul și cotidianul românesc.

Nu, nu ai dreptul să bați obrazul cuiva pe subiectul ăsta dacă: Continue reading

David e Goliat

Mă uit ce desfășurare impresionantă de forțe, puse în slujba politicului și a momentului electoral, scot biserica și organizațiile ortodoxe la rampă. Cum luptă ei împotriva alegerilor altora, împotriva drepturilor altora, împotriva formei de organizare civilă a altora cu un singur argument – normalitatea definită de majoritate.

Și-apoi mă uit spre sfinți, martiri și sumedenie de pilde creștinești, toate clădite pe modelul David și Goliat – cum erau persecutați creștinii cei puțini și buni de romanii cei mulți și răi, cum Dumnezeu i-a dat putere lui X-ulescu să nu renunțe la credința cea dreaptă nici în timp ce era omorât cu pietre de gloata asupritoare…

Știți argumentele răilor din poveștile astea? Că-s mai mulți, că posedă adevărul și normalitatea, că creștinismul le atacă valorile deja stabilite și e un pericol pentru societate.

Aham.

Românul fără legătură

Românii sunt cea mai inteligentă nație de pe pământul ăsta, se știe clar – păi nu există geniu în istoria lumii care să nu fie și-un pic român, că doar așa aflăm de prin toate paginile pline de sentiment național.

E bun românul la inventat toate cele și la soluționat miezul problemelor omenirii, la o singură chestie nu-l prea duce capul: la făcut legături de-a dreptul evidente pentru alte nații europene, mult inferioare nouă.

Nicio legătură între mersul economiei, taxele plătite de mediul privat și buget. Nu, statul stă de fapt pe o grămadă de bani, total independentă de piață și numai nenorociții ăștia de guvernanți nu vor să ne dea la toți de-un Ferrari și-o vilă la munte. Noroc cu pesedeii, că știa-s băieți buni… Continue reading

Rating și sabotaj

Review-ul/ratingul a ajuns unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important(poziționarea brandului mi se pare încă în frunte), criterii de consum modern. Lucru absolut normal de altfel, părerea unui client fiind străină de criterii de marketing și interese.

Din păcate, pe lângă expunerea prostiei strălucitoare de care poate da dovadă poporul consumator și care vine la pachet cu orice platformă de exprimare publică, un fenomen mult mai găunos începe să-și arate colții – sabotajul.

Două exemple la cald:

  1. Filmul Două Lozuri, produs independent pentru public(știm și noi câte filme pentru public se fac în țara asta, le numeri pe degetele de la o mână) primește feedback excelent de la spectatori. Nu durează mult și se mobilizează o comunitate de suricate să-i dea nota 1 pe imdb…

De ce? Unul dintre băieții umflați de bani de hoțiile părinților, cu un obraz atât de gros că de multe ori face pe victima în fața antipatiei atât de meritate pe care i-o arată păgubiții, e implicat în film.

Așa că se trezesc deștepții să-și bată joc de produs, de munca unei echipe, de viitorii producători și de public, ca să-l pedepsească pe gigelul respectiv. Nu notează filmul, îl sabotează. Continue reading

Jos cu chiaburii!

O cumplită frământare națională fierbe mocnit pe subiectul pensiilor mari (bine, e mai extinsă – salariilor mari, vecinilor cu casă mare, băiatului ăla tânăr cu mașină șmecheră).

Aici intră în joc mentalitatea anti-chiabur, atât de adânc și de eficient săpată de comunism în mentalul pensionarilor de acum. Vedeți voi, în Epoca de Aur nu conta ce făceai și cum făceai în societate, că motive de invidie și ciudă nu prea erau.

Că erai frecător de mentă în cea mai inutilă slujbă din univers sau chirurg pe creier, tot parizer și pâine pe cartelă, tot dacie, tot televizor alb-negru(măcar la vedere, acolo unde conta)… și ce fericire, dom’le! să nu te simți prost că altu e mai important, învață mai bine, muncește mai mult, raiu’, raiu leneșilor, proștilor, ciudoșilor, raiul oamenilor mici.

Bineînțeles că și atunci erau bogați, nomenclaturiști îmbuibați cu lux și averi imense, doar că nu le vedeai expuse pentru toată lumea, plus că făceau parte dintre zei – iar averea zeilor e mult mai ușor de acceptat decât averea omului din societatea imediată.

Optica asta vorbește acum prin otrava vărsată imediat ce pensionarul nostru aude de o pensie de câteva mii de euro. Domnilor, cum e posibil? Eu să iau câteva sute de lei și ăla mii de euro? Huooooooo. Continue reading

Altă pălărie

O nu știu ce trupă de actori a fost amendată pentru nu știu ce piesă jucată în public în nu știu care loc din Iași. Zic ”nu știu” pentru că nu m-a interesat destul subiectul, fiindu-mi destul de clar că amenda aia nu avea rost din moment ce piesa respectivă, cu limbajul ei cu tot, avea autorizație.

Pentru mine ăsta e lucrul greșit în conduita jandarmilor, nu faptul că era vorba de un produs cultural. În afară de faptul că mi-e silă de cum ceva ajunge sau nu cultură doar pentru că i s-a pus o etichetă care nu are nicio legătură cu valoarea produsului, nu înțeleg de ce cultura sau orice altă formă de manifestare creativă ar trebui să fie deasupra legii.

Pe bune, dacă într-un spațiu public sunt interzise prin lege sexul, limbajul vulgar și găluștele cu prune, de unde și până unde ar avea voi doi trompeți să și-o tragă în piață, vorbindu-și porno și înfulecând printre orgasme găluște cu prune de Bistrița, doar pentru că-s performeri? Continue reading

Seriale tv noi, toamnă 2016

Westworld

Serial HBO cu pedigree absolut perfect – distribuție ticsită de valoare, buget de zile mari, regizat de omul cu Interstellar, The Dark Night și de nevastă-sa (Burn Notice), scenariu după o carte decentă, grafică și cinematografie superbă (păi na, ai și cu ce lucra – lumea westernului și modernul laboratoarelor de robotică).

Așteptări mari și de la noi și de la producători. Deocamdată, după primele două episoade ne țin în faza de construcție, dar totul arată excelent – de la joc la atmosferă la idee. Continue reading

Despre vânătoare, fără venin

Am crescut în zone unde vânătoarea face parte din mersul lucrurilor de când e lumea și Pământul și nu-i treabă rușinoasă, ba e chiar semn de bărbăție. De asta, când mă uit la turbarea cu care este atacată vânătoarea, mi-e limpede că cei care o fac nu înțeleg deloc că senzația de doborâre a prăzii e una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe umane.

Luați bucuria victoriei la orice joc, sport, activitate pe care le practicați cu plăcere și înmulțiți-o de o sută de ori – asta este programat să simtă creierul tău, de milenii și milenii de luptă pentru supraviețuire, când îți dobori prada.

Dacă nu ai făcut-o niciodată și nici nu ai trăit într-un mediu în care legătura om-natură-hrană e încă puternică (e paradoxal cum cei mai agresivi păreriști sunt total rupți de natură), nu ai de unde să înțelegi ce putere, adrenalină și senzație îți oferă vânătoarea.

Sunt absolut convins că măcar trei sferturi dintre cei care vorbesc despre vânători ca despre niște ucigași în serie, odată duși cu arma în mână în pădure ar simți exact același lucru ca monștrii ăia.

Eu nu sunt vânător. Pur și simplu pentru mine un cerb, un lup, un cocoș de munte, e prea frumos ca să dau la schimb viața lui pe clipa aia de putere și adrenalină supremă. Asta e însă o alegere făcută știind despre ce e vorba, știind că oamenii ăia nu-s niște sadici dereglați și că felul în care sunt construit ca bărbat mi-ar umple corpul de satisfacție în cazul doborârii unui mistreț de la o sută de metri distanță, în plină goană.

Toată vorbăria asta ca să se înțeleagă unde stau: exact în mijloc – nici vânător, nici plăpândă ființă pură. Ce-i drept, mai simpatici mi-s urlătorii pro-natură decât vânătorii, pentru că dacă e să evoluăm ca specie, aia e direcția corectă – dacă am putea lăsa-o mai moale cu spiritul de dominație/agresiune/teritorialitate lumea ar fi mai bună.

Ei, aș vrea când se porcăiesc astea două tabere să nu mai folosească tâmpenii în loc de argumente, așa că fac o listuță cu cele mai gogonate dintre ele: Continue reading

Bobor, tot cu ăștia votăm?

Dom’le, ce hoți nenorociți, ce nerușinați, ce liotă de haimanele sunt în Parlamentul ăsta! Uite cum fură pe față! Uite cum blochează justiția pe față! Uite cum ne omoară cu zile, criminalii!

E plin facebook-ul de ură, cum nu se poate mai îndreptățită, față de clasa politică actuală. Cu tot efortul postacilor agramați și penibili, valul ăsta este evident.

Când spun că neamul ăsta are nevoie de educație politică cum are nevoie de apă, răspunsul este că gata, s-a trezit boborul românesc și a înțeles că toată clasa politică actuală e un gunoi și trebuie schimbată cât mai repede. Că Cioloș a arătat care e diferența între un politruc ajuns la ciolan și un profesionist pus pe treabă și ne-a luat ochelarii de cal de pe ochi.

Gata, ne-a educat nevoia și nesimțirea ăstora! Să vezi ce pățesc la alegeri!

În timpul ăsta de trezire națională, singura formațiune politică cu șanse de a intra în Parlament care nu a făcut parte din haita necrofagilor parlamentari și nici nu e partid satelit, format din scursori care nu au mai avut loc de frunte în partidele principale, nu are semnături să se treacă pe liste.

Repet. Singurul partid aparent curat (de la aparent curant și până la găunos/plin de penali dovediți e totuși o distanță evidentă) cu șanse de a ajunge să ne reprezinte legislativ, este în situația de a nu fi pe buletinele de vot. Are de strâns 200.000 de semnături, mai are vreo 2 săptămâni și a strâns abia vreo 10%.

Unde-i, mă, poporul revoltat de pe Facebook? Continue reading

Latina pentru fotbaliști, școala pentru nimeni

Cu câteva luni în urmă s-a vorbit despre latina în școli și ridicolul discuției e reprezentativ pentru toată strategia din învățământul românesc. La fel au fost discutate și zecile de reforme post-revoluție, fără nici cea mai mică legătură cu practica, de unde și mocirla în care e acum școala publică.

Domnilor, latina face parte din bagajul genetic, cultural al acestui popor, dacă nu învățăm latina ne pierdem identitatea națională, dacă scoatem ora de latină nu ne mai tragem din Traian. Zău, mă?

Ia să vedem care-i randamentul obiectului ăsta, că de-acolo trebuie începută orice discuție care vrea rezultate. Dacă-i dăm la o parte pe elevii care dau olimpiada de latină sau se pregătesc pentru o facultate care cere latină, că ăștia o învață și în afara școlii, în timpul lor liber, câți dintre ceilalți știu când termină liceul o sută de cuvinte, să facă zece fraze corecte și să treacă cinci verbe prin toate timpurile?

Unu dintr-o sută? Poate dacă e să fim optimiști… și să ne-nțelegem, o sută de cuvinte nu înseamnă să știi o limbă, e vocabular de început de grădiniță. Unu la sută cu indulgență…

E ca și cum l-ai chema pe Dorel să-ți pună țevi în casă, cam o sută ar fi pentru apă și căldură și ăsta după o săptămână ți-ar zice – gata, am terminat. Uite, am pus una și aia picură puțin și e strâmbă, marcă banu.

Ceeee?

Da, asta e Continue reading