Despre vânătoare, fără venin

Am crescut în zone unde vânătoarea face parte din mersul lucrurilor de când e lumea și Pământul și nu-i treabă rușinoasă, ba e chiar semn de bărbăție. De asta, când mă uit la turbarea cu care este atacată vânătoarea, mi-e limpede că cei care o fac nu înțeleg deloc că senzația de doborâre a prăzii e una dintre cele mai satisfăcătoare experiențe umane.

Luați bucuria victoriei la orice joc, sport, activitate pe care le practicați cu plăcere și înmulțiți-o de o sută de ori – asta este programat să simtă creierul tău, de milenii și milenii de luptă pentru supraviețuire, când îți dobori prada.

Dacă nu ai făcut-o niciodată și nici nu ai trăit într-un mediu în care legătura om-natură-hrană e încă puternică (e paradoxal cum cei mai agresivi păreriști sunt total rupți de natură), nu ai de unde să înțelegi ce putere, adrenalină și senzație îți oferă vânătoarea.

Sunt absolut convins că măcar trei sferturi dintre cei care vorbesc despre vânători ca despre niște ucigași în serie, odată duși cu arma în mână în pădure ar simți exact același lucru ca monștrii ăia.

Eu nu sunt vânător. Pur și simplu pentru mine un cerb, un lup, un cocoș de munte, e prea frumos ca să dau la schimb viața lui pe clipa aia de putere și adrenalină supremă. Asta e însă o alegere făcută știind despre ce e vorba, știind că oamenii ăia nu-s niște sadici dereglați și că felul în care sunt construit ca bărbat mi-ar umple corpul de satisfacție în cazul doborârii unui mistreț de la o sută de metri distanță, în plină goană.

Toată vorbăria asta ca să se înțeleagă unde stau: exact în mijloc – nici vânător, nici plăpândă ființă pură. Ce-i drept, mai simpatici mi-s urlătorii pro-natură decât vânătorii, pentru că dacă e să evoluăm ca specie, aia e direcția corectă – dacă am putea lăsa-o mai moale cu spiritul de dominație/agresiune/teritorialitate lumea ar fi mai bună.

Ei, aș vrea când se porcăiesc astea două tabere să nu mai folosească tâmpenii în loc de argumente, așa că fac o listuță cu cele mai gogonate dintre ele: Continue reading

Bobor, tot cu ăștia votăm?

Dom’le, ce hoți nenorociți, ce nerușinați, ce liotă de haimanele sunt în Parlamentul ăsta! Uite cum fură pe față! Uite cum blochează justiția pe față! Uite cum ne omoară cu zile, criminalii!

E plin facebook-ul de ură, cum nu se poate mai îndreptățită, față de clasa politică actuală. Cu tot efortul postacilor agramați și penibili, valul ăsta este evident.

Când spun că neamul ăsta are nevoie de educație politică cum are nevoie de apă, răspunsul este că gata, s-a trezit boborul românesc și a înțeles că toată clasa politică actuală e un gunoi și trebuie schimbată cât mai repede. Că Cioloș a arătat care e diferența între un politruc ajuns la ciolan și un profesionist pus pe treabă și ne-a luat ochelarii de cal de pe ochi.

Gata, ne-a educat nevoia și nesimțirea ăstora! Să vezi ce pățesc la alegeri!

În timpul ăsta de trezire națională, singura formațiune politică cu șanse de a intra în Parlament care nu a făcut parte din haita necrofagilor parlamentari și nici nu e partid satelit, format din scursori care nu au mai avut loc de frunte în partidele principale, nu are semnături să se treacă pe liste.

Repet. Singurul partid aparent curat (de la aparent curant și până la găunos/plin de penali dovediți e totuși o distanță evidentă) cu șanse de a ajunge să ne reprezinte legislativ, este în situația de a nu fi pe buletinele de vot. Are de strâns 200.000 de semnături, mai are vreo 2 săptămâni și a strâns abia vreo 10%.

Unde-i, mă, poporul revoltat de pe Facebook? Continue reading

Latina pentru fotbaliști, școala pentru nimeni

Cu câteva luni în urmă s-a vorbit despre latina în școli și ridicolul discuției e reprezentativ pentru toată strategia din învățământul românesc. La fel au fost discutate și zecile de reforme post-revoluție, fără nici cea mai mică legătură cu practica, de unde și mocirla în care e acum școala publică.

Domnilor, latina face parte din bagajul genetic, cultural al acestui popor, dacă nu învățăm latina ne pierdem identitatea națională, dacă scoatem ora de latină nu ne mai tragem din Traian. Zău, mă?

Ia să vedem care-i randamentul obiectului ăsta, că de-acolo trebuie începută orice discuție care vrea rezultate. Dacă-i dăm la o parte pe elevii care dau olimpiada de latină sau se pregătesc pentru o facultate care cere latină, că ăștia o învață și în afara școlii, în timpul lor liber, câți dintre ceilalți știu când termină liceul o sută de cuvinte, să facă zece fraze corecte și să treacă cinci verbe prin toate timpurile?

Unu dintr-o sută? Poate dacă e să fim optimiști… și să ne-nțelegem, o sută de cuvinte nu înseamnă să știi o limbă, e vocabular de început de grădiniță. Unu la sută cu indulgență…

E ca și cum l-ai chema pe Dorel să-ți pună țevi în casă, cam o sută ar fi pentru apă și căldură și ăsta după o săptămână ți-ar zice – gata, am terminat. Uite, am pus una și aia picură puțin și e strâmbă, marcă banu.

Ceeee?

Da, asta e Continue reading

Ce fasole votează în țara asta?

Ce fasole să voteze în țara asta ca să nu ne mai conducă toate leprele?

Le dăm la o parte pe cele care votează pentru sticla de ulei, kilul de zahăr și cinzeaca de vodkă. Nenorocitele naibii, vând viitorul țării pe-o ciorbă goală ori pe-o gură de tărie…

Până la urmă de ce le-am aruncat, pentru că iau ceva sau pentru că votează fără să se gândească pe ce pun ștampila? A doua, că dac-ar da guvernul 100 de euroi ca să mergi la vot și să votezi liber nu s-ar scandaliza nimeni, deci problema nu e neapărat pomana ci lipsa de discernământ a votului.

Păi atunci, dacă ăsta e criteriul, trebuie să dăm la o parte și fasolele proaste, că astea și dacă vor să voteze cum trebuie, nu-s în stare. Cică-n România vreo 40-45% dintre fasole sunt analfabete funcțional, adică știu să citească și să scrie dar nu înțeleg decât sensul propozițiilor de bază… cum să aștepți de la astea să filtreze minciuni electorale, să analizeze programe de guvernare, să înțeleagă strategii de dezvoltare? Continue reading

Justiție de gherilă și bâlci

Povestește Dani despre cum ar trebui să lovească hotărât și chirurgical justiția, să-i lege pe ticăloși numai și numai cu chestii decisive și despre cum își pierde încredere populația în justiție, fără nicio legătură cu asaltul furibund al clasei politice asupra ei prin toate canalele pe care le are la dispoziție.

N-o să fiu așa de tranșant ca Dani, dar o să zic cum aș fi văzut eu lucrurile dacă aș fi rămas în sistem:

Corupția paralizează România, o poți vedea în absolut orice instituție și te lovești de ea oricând ai nevoie de ceva, orice, de la statul român. Comanda politică e lege în sine, tocmai pentru că și-a întins pânzele peste tot sistemul românesc, inclusiv o mare parte din justiție, că fără judecători și polițiști băgați în schemă, nu s-ar fi ajuns niciodată aici.

Împotriva animalului ăsta se luptă acum – cu un parlament care face tot ce poate să treacă legi care să-i apere mizeria, cu o miliție de investigație la care probabil toată structura superioară face parte din clică, cu o grămadă de judecători de prestigiu dovediți corupți și alții care tremură să nu se afle și-și dau cu mătura pe urme.

În contextul ăsta, unde chiar organele care ar trebui să-i garanteze funcționarea o atacă, justiția nu se luptă numai pentru a curăți societatea ci se luptă pentru supraviețuire, după ce a reușit să scoată capul puțin de sub clasa politică, unde a stat inertă vreo douăzeci de ani.

Ei, în peisajul ăsta Dani explică cum e de tot râsul ca țintele de mare importanță să fie atacate cu tot felul de nimicuri, în loc să li se facă dosare pentru cele mai grave chestii pe care le-au făcut – pentru că, doar știe toată lumea, într-un sistem înghețat de corupție de sus până jos, nu e nimic mai ușor decât să aduni probe decisive și judecătorul, ăla de-a stat 15 ani la căldurică în sânul mizeriei, să-ți dea decizie de tăiat capul viperei.

Eu, dacă aș fi ales o carieră în drept (corupția din interior a fost unul din motivele pentru care nu am făcut-o), mărturisesc că aș fi luat-o pe același drum, cel al justiției de gherilă și bâlci, unde obiectivul nu mi-ar fi fost să înfund unu-doi pești grași în toată cariera, lucrând la cel mai gros dosar posibil și apoi sperând să nu dau peste un judecător din clica veselă. Un pește mare scos de tot din baltă în zece ani nu schimbă mare lucru, în zece ani s-au mai îngrășat mulți pe lângă…   Continue reading

Turismul și indigenii

În Bucovina se întâmplă ce prevesteam eu acum vreo 8-9 ani și nu mă credea nimeni – vara e plin de turiști, poate anul ăsta mai mult ca niciodată. Impactul financiar pentru zonă e mai mic decât ar putea fi, românii fiind încă repetenți în a oferi oaspeților motive să scape de bani – de asta se câștigă din cazare, mâncare la restaurant și ce se mai ciupește prin parcuri.

Cu valul de turiști, așa cum ni-i știm atât de bine pe-ai noștri, vin și mizeriile bine-cunoscute: trafic și parcări mârlănești, gunoaie pe trasee altădată ferite de bădăranus prostanus, aglomerație și gălăgie în plus.

În afară de deranjul sezonier, turismul de genul ăsta schimbă unele lucruri permanent: Continue reading

Șalău copt pe jar și vârsta cocălarului

Pe malul Bistriței Aurii, sub umbră de copac și-n susur de râu de munte, mă pregăteam să coc câțiva șalăi aduși tocmai de la Dunăre (dau rețeta la final de articol, aveți puțintică răbdare), când începe să-mi sară inima din piept pe ritm de bas turbat.

Găsisem greu locul, că toată valea era plină de turiști trași pe dreapta, să se bucure de-o gură de aer și de-un fir de iarbă, să pună de-un picnic, să-și lase gunoiul, tradiționale din astea. Știind că-n vreo 10 km nu am altul, am oftat și m-am apucat de aranjat pietrele pentru vatra focului.

Brad și mesteacăn pe pat de cărbune, flacără sprintenă și șalăul, ținut în sare o zi și-o noapte pus la uscat, pe bolovanii din jur – gata pregătirea. Acum aveam de stat până se potolea flacăra și se făcea patul de jar.

BUM_BUM_BUM, fără să exagerez îmi vibra pieptul ca-n club, dacă aș fi stat fix în fața boxei. Mă uit printre copaci și văd un suv argintiu, acolo o fi sursa iadului… măi și ce muzică, un hârâit cretin și-un bas de butoi spart, fără absolut nicio variație.
Continue reading

La ce-i bun un idol? Dar un idol fals?

Pentru mine, Un veac de singurătate a fost o revelație atât de puternică încât îmi definește profesia două decenii mai târziu. Am citit-o în gimnaziu, în două nopți albe, la lumina ledului unui transformator de radio (că altfel aveam oră de culcare) și m-a izbit prin frumusețea stilului atât de strașnic că de-atunci nu am mai citit niciodată ceva la fel ca înainte de ea.

Frumusețea frazei și puterea cuvintelor într-o imagine pusă pe hârtie nu însemnau absolut nimic pentru mine până la Un veac de singurătate, deși îmi plăcea să scriu și aveam deja câteva zeci de povești/poezele în ”portofoliu”.

Înainte urmăream doar ce se petrece și ce vrea să zică autorul, după cartea asta am început să mă uit în aceeași măsură la stilul și curgerea cuvintelor și am ajuns să strâmb din nas la cărți care aveau foarte multe de spus dar o făceau într-o manieră stângace sau neplăcută mie.

Schimbarea asta a adus la rândul ei altă schimbare în cum îmi construiam frazele și m-a dus într-un punct în care, dacă scriu pentru carte, nu pot să trec ceasuri întregi de un singur cuvânt care mi se pare nepotrivit (ceea ce nu e neapărat bine sau productiv). Continue reading

Țărane!!!

”Țărane”, în mediul urban și cel online, e unul dintre cele mai aspre cuvinte pe care poți să le arunci spre inamic, muniție de calibru mare, acolo cu poponar, cocălar, retard (!) și alte clasice.

Țăranul, în mediul urban și cel online, e unul dintre cei mai bine priviți cetățeni ai țării. Se udă toată hipsterimea, nostalgicii, intelectualitatea și activiștii pentru o Românie mai bună când vorbesc despre țăranul român, acest etalon al muncii curate, al traiului sănătos și al lucrului făcut după rostu-i dat de Dumnezeu. Continue reading

Gândește, bă, că nu costă nimic. Pe naiba nu costă.

De un milion și jumătate de ori am auzit îndemnul ăsta – ”Gândește, că e gratis”.

Nu e. De fapt, e unul dintre cele mai scumpe lucruri din câte poți avea pe lumea asta.

Costă timp, enorm de mult timp investit în tine, de pe vremea când ești un gândac bălos, crăcănat de pampers până când ești un tânăr rebel, crăcănat de figuri. Fiecare poveste citită la culcare, fiecare joc desfășurat în mijlocul camerei, fiecare cuvânt explicat, fiecare întrebare limpezită, toate îți construiesc mintea.

Fă un calcul și vezi cât l-ar fi costat pe angajatorul părinților timpul petrecut de ai tăi sădindu-ți semințe de gând… Continue reading