Vine Anafu’

Din nou la buget au intrat mai puțin bani decât estimau, fără nici o bază, dragii noștri guvernanți. Răspunsul imediat nu a fost că așteptările au fost idioate ci că ANAF-ul nu-și face treaba, că economia subterană, că evaziunea și așa mai departe.

Bineînțeles economia subterană și evaziunea sunt chestii proaspăt apărute, normal că s-au păcălit șerifii stelari cu planificarea încasărilor dacă au apărut evazioniștii ăștia brusc și neanunțați. Între noi fie vorba ANAF-ul ăsta e cam ca o sperietoare de ciori fără brațe, îi sperie doar pe cei care n-ar fi intrat oricum pe ogor.

Din când în când mai sare unul, la o bere, cu câte o soluție practică de stârpire a evaziunii, ba să centralizeze eficient datele de pe facturi și să facă controale simultane la fabricantul de pâine și la distribuitor să-i prindă cu milioanele de pite aburinde în afara facturilor, ba să oprească tirurile pe șosea și să verifice pe tabletă dacă datele de pe document se bat cu vreo firmă valabilă, ba să se uite în curte la patron și dacă vede cinci bmw-uri și 30 de camere da’ firma e pe zero să-i dea cu spray de piper și așa mai departe. Continue reading

Lua-v-ar dracu de oameni buni!

La așa un titlu porțile iadului se deschid fulgerător, de să sară din balamale… însă chiar m-am săturat de oamenii ăștia buni până în gât și nu pentru că aș fi alergic la omenie ci pentru că, de parcă n-ar fi de-ajuns de distrusă, au stricat încă un lucru la țara asta.

Vorbesc de sfinții ce merg printre noi, ăștia de aruncă cu gologani spre mâinile întinse, hrănindu-se cu privirea de recunoștință falsă a cerșetorului și umflându-și pieptul când simt admirația celor din jur pentru așa om adevărat. Să le pun zgărzi sub tensiune și de fiecare dată când dau la cerșetori vreun ban să le sară smalțul de pe dinți de la șocuri electrice , atunci da, ar merita admirați. Continue reading

Căpşunarul

caspunaBadea Ion își ascuţea cu îndârjire coasa, când ochii îi prinseră ceva în zare. Dintre dealurile bătute de soarele amiezii se ridica un nor de praf care, deși vântul abia adia, gonea nebunește spre sat.
– Văleu, Doamne! Zici că vin turcii – spuse el cu naduf și își scuipă zdravăn în sân, atât de zdravăn că-și pierdu și ultimul dinte din gură, chit că voinicul canin supraviețuise 80 de ani spălăturilor intense cu țuică fiartă și alte feluri de trotil.
În mjilocul norului de praf, Gheorghe al nostru n-avea nicio remușcare pentru paguba pricinuită danturii moșului și călca în continuare accelerația bmw-ului negru cu trei de X pe numărul de înmatriculare.
Continue reading

Ultima generație de stat la coadă

Un pic după ora șase, când lumina zilei bătea încă spre albastru, ieșeam din scara blocului ținând strâns în mână veșnica plasă verde închis din fâș indestructibil și porneam fuga spre trei străzi mai încolo.

Înainte de a da colțul după librărie îmi bătea inima de să-mi sară din piept și mi se ascuțeau simțurile brusc, c-un singur gând în minte – azi e ziua când o să fiu primul la rând.

Nu, nu eram. Niciodată nu ajungeam primul. Mă rugam să mă lase mama să ies mai devreme, m-aș fi trezit și la patru doar să câștig odată locul unu la coadă. Îmi și imaginam cum m-aș fi simțit, primul din fața ușii, invidiat de toată lumea, ars de priviri ciudoase din spate și fără nici o grijă că s-ar putea termina smântâna înainte s-ajung la vânzătoarea grasă. Continue reading

Ray Donovan, Blacklist, The originals – trei seriale noi

Ray Donovan este unul din serialele apărute anul ăsta și este extrem de bine făcut. Are o atmosferă gen Sopranos, poate chiar un pic mai tensionată ca medie dar cu mai puține planuri secundare. Nu e chiar cu mafie dar nici departe de lumea asta nu e.

Ray, personajul pe care se concentrează seria, este un fixer dur și fără scrupule pe care ieșirea tatălui său din închisoare  îl aruncă într–un vârtej de resentimente și amintiri dureroase. De-aici totul denaturează într-o luptă surdă în care fiecare își folosește abilitățile interlope pentru a-și atinge scopul. De remarcat șarmul diferit al cuplului tată/fiu. Continue reading

Cum evadezi în România


Sunset in Bucovina by Vlad Popa on 500px.com

Pornind de la articolul ăsta – Românul care mă face să emigrez – și de la consensul general al comentariilor că mă consum prea mult încercând să lupt cu mentalitățile și personajele de care mă izbesc la tot pasul în țară, am ajuns să mă gândesc ce mi-ar trebui mie ca să mă liniștesc.

E greu să fii liniștit în România de azi, poate cel mai greu… sunt atâtea lucruri de care trebuie să te rupi ca să nu simți nevoia să urli încât pare aproape imposibil. Și dacă nu ești dintre cei pe care calmul interior îi face să treacă ușor peste mizerii atunci trebuie pur și simplu să te ferești de ele.

0. Să accept că nu au nici un rost conflictele sau interacțiunea de orice fel cu românii care nu mă reprezinta, să-i ignor total și să nu-mi pierd o secundă cu ei. Asta chiar ține doar de mine și de-acum încolo o să încerc să fac asta mai tare decât am încercat vreodată. Eu cu prietenii mei și cu oamenii de calitate pe care îi întâlnesc din când în când. Continue reading

Invazia cracilor lungi

„Sticla” e a cracilor lungi, a decolteelor generoase, a sfârcurilor scăpate din greșeală peste bluză, a tot ce înseamnă piele de fufă expusă. Uite-așa, oriunde mă uit, e cu Biance, Daniele, Simone, Monice, smârțe, tâmpe, ieftine cum era margarina odată…

Și nici măcar nu e un accident ci o evoluție normală a televiziunii îndreptată, ca orice lucru care se respectă în capitalismul sălbatic, spre atotputernicul ban. Realizatorii tendrului se ascund, rușinați de ce publicul îi obligă să producă pentru a fi competitivi, în spatele frazei magice care le ridică de pe umeri orice responsabilitate ”asta vrea poporul”.
Continue reading

Românul care mă face să emigrez

Discutam zilele trecute despre sila pe care ți-o provoacă starea țării ăsteia și cum picătura cu Roșia montană a pornit chiar gânduri de emigrare. Nu vă gândiți la o discuție între ecologiști turbați, mâncători de salată care se leagă cu lanțuri de copaci să protesteze, ci la niște oameni normali care sunt scârbiți de episodul ăsta pentru că scoate la iveală și-ți aruncă în față toată mizeria și lipsa de decență cu care este condusă România.

Am înțeles despre ce vorba și cum ajungi să te saturi de statul pe care tu îl ții în spate cu taxele puse pe orice, dar am replicat că pe mine mă deranjează mai mult altceva decât cretinii de sus. De ăștia încerc să mă izolez cât pot de mult, văzându-mi de ale mele și ignorând cât pot de mult știrile cu și despre ei, ce mă distruge însă infinit mai mult sunt cretinii din popor. Continue reading

Niște adormiți

Henri Bresson tineri in tren

Întotdeauna m-a fascinat cum criticii, specialiștii și snobii reușesc să găsească o mie de nuanțe, un milion de straturi și un miliard de fire complexe în orice bucată de telemea aparține domeniului lor.

Pentru primii e un mod de a-și dovedi pregătirea și expertiza care-i califică pentru pâinea de zi cu zi, iar pentru ultimii, un mod de a arăta tuturor cât de profunzi, înzestrați și inteligenți sunt dumnealor. Pentru niciunul dintre ei nu contează ce a vrut autorul/artistul să spună sau cât de simplă a fost viziunea acestuia, important este numai ce poate el susține că vede în opera respectivă. Continue reading