Doamna educatoare, Gigel m-a pișcat!

Am reușit să ajung la frizerie când eram pe cale să devin atracție turistică – chewbacca montană de Bucovina,.  În timp ce meditam eu cum merg la tuns numai când trebuie să plec undeva și mi-e jenă să apar ca sălbaticul pădurilor – regele babuin, încep știrile pe televizorul micuț suspendat aproape de tavan.

Câteva minute pe ecran se plimbă replici și poziții asupra bugetului României venite de la președinte, premier și câțiva parlamentari. Incredibil cu câtă seninătate putea să pună cuvinte fiecare în gura celuilalt sau să scoată amenințări ridicole – mă uitam gândindu-mă cât de aproape e spectacolul de o scenă de la grădiniță unde puștii au fost prinși cu mâța în sac și dau vina unul pe altul, caraghios de stângace. Continue reading

Romania putrezita

Romania mi se stinge din suflet câte puțin în fiecare zi, ca o candelă care își consumă uleiul undeva pe colțul frigiderului.

Cât de mic eram, am trăit revoluția cu însuflețire, ascuns în lada de studio a bunicilor să nu mă prindă teroriștii. Cumva miracolul schimbării își făcuse loc în mintea mea de copil și înțelegeam – nu știu de unde și cum, poate din vorbele bunicului care suspina greu din adâncul inimii că tatăl său nu a trăit să prindă din nou libertatea – înțelegeam că va fi altfel, mai bine, pentru fiecare dintre noi.

Apoi, încet-încet, am priceput mecanismele comunismului și cât de crunt și ucigaș a fost regimul unei jumătăți de veac. Am înțeles că toți munceau fără o finalitate reală a muncii, fără o testare a calității în mediul concurențial și poate cel mai grav pentru viitor – fără necesitatea și simțul lucrului bine-făcut. Continue reading

Marvel’s Agents of Shield – serial sf nou

Serial de spălat creierașii, făcut bine, jucat bine dar fără să ridice ștacheta la un nivel peste medie.

Uitându-mă la ultimul episod, am știut pentru a mia oară care e ”șpilul” episodului cu o eternitate înainte de a fi dezvăluit de regizor. Mi se întâmplă din ce în ce mai des și nu are nici o legătură cu fantasticele mele capacități intelectuale, pur și simplu și să vrei n-ai cum să nu vezi. Continue reading

Ceai nu apă

Nu mai știu când mi s-a servit paharul cu apă și pliculețul de ceai lângă prima dată, dar știu că de atunci mi s-a părut culmea tâmpeniei. Mai ales că era o modă nouă și-ți serveau ”ceaiul” așa de ziceai că-ți fac cine știe ce favor și ca dovadă supremă că locul ăla e în avangarda serviciilor de ospitalitate de pe planetă.

Nici până acum nu am reușit să mă obișnuiesc și tot strâmb din nas când se întâmplă. Nu pot să înțeleg care ar fi ideea? Continue reading

Hunger Games 2 – Jocurile Foamei Sfidarea

Surprinzător de bun, la modul serios. La prima parte m-am uitat cu îngăduință, așa de relaxare adormită… un fel de copiii lui Rambo prin pădure, pac-țac, alea alea, happy final poetic, gata filmul.

Partea a doua în schimb duce personajele la un total alt nivel, intriga e pe mai multe planuri, atmosfera e construită perfect, tensiunea chiar se simte, filmările sunt foarte bune, decorul la fel – bun, dom’le. Continue reading

Steagul Romaniei, doar o cârpă?

Nu vreau să vorbesc despre patriotism sau simțul apartenenței la țara și poporul ăsta (ne sunt de-ajuns testate în fiecare zi ca să mai deschid și eu subiectul) ci numai despre steag, că tot am fost asaltat ieri de steaguri din toate părțile și pe toate canalele.

Fiind copil în comunism nu fac parte din generațiile României de căcat,  adică dintre cei născuți și crescuți în atmosfera, presa și trendul de ”trăim într-o țară bananieră”, așa că mi-a luat foarte mult timp, vreun sfert de veac, să mă obișnuiesc cu ideea de a vorbi despre noi ca despre un neam mizer.

Totuși, chiar când încă pe oriunde mergeam ridicam în slăvi țara de unde vin și poporul din care mă trag, ideea de steag nu-mi zicea mai nimic. Mda, o textilă colorată, ba c-o stemă ba cu alta, de atârnat pe toate gardurile și fluturat pe oriunde de către oricine vrea să arate indubitabil cât e de patriot. Continue reading

Cum mi-am luat cămașă fucsia

Viața de corporatist nu e ușoară deloc, dom’le, mai ales că e plină de aberații. Adică eu, băiat frumos de la munte drept ca bradul și tare ca granitul de stâncă, să mă văd ignorat de corporatistele fâșnețe în timp ce niște golumi, strâmbi și piperniciți, primesc atenție de parc-ar fi poleiți cu aur? Nu mai vorbesc că alde ăștia reușesc, nu am idee cum și să câștige mai mult ca mine!

De unde Doamne iartă-mă să-mi dau seama că e de la cămașă, TOTUL e de la cămașă.Noroc cu studiul ăstora de la Cotton USA că mi-a luat vălul de pe ochi, trăiam în ignoranță și-mi storceam creierii nopțile să-mi dau seama ce se întâmplă…

Zice clar ca bună ziua la hârtie lu Cotton:

1. Corporatiștii care poartă cămeși roz se simt mai atrăgători și câștigă mai mulți bani;

2. Ăia care poartă cămeși mov au aventuri la greu cu colegele lor. Și ăia care poartă violet tot. Continue reading

Iară ne informatizăm!

Mulți dintre noi suntem la curent cu tonele de bani care s-au investit până acum în informatizarea mamutului ăsta birocratic care ne încurcă și enervează pe toți – administrația publică și toate tentaculele sale.

Sute și sute de milioane de euro au luat drumul proiectelor de avansare tehnologică a sistemului și cu fiecare sută tot așteptam să se vadă ceva, măcar un singur site, o singură funcționalitate care să meargă brici peste tot în țară.

În realitate toate proiectele astea, indiferent cât de bine sunau la început și cât de complex și puternic trâmbițate erau de cei care le inițiau sau urmau să le facă , ajungeau să arate în stadiul final (glumesc când spun final, de fapt în stadiul în care teoretic ai fi putut face ceva pe ele tu ca utilizator) ca niște lucrări făcute în două săptămâni pentru laboratorul de informatică de la liceul din Popleaca de Vale. Continue reading

Restul vă rog

Domnul P lăsa cu o privire suverană, aproape disprețuitoare, mărunțișul pe tejghea încă de pe vremea când nu era chiar domn ci doar un puștan cu imens potențial de domnire. Nu că-l dădeau banii afară din casă sau că ținea neapărat să-și arate aprecierea față de vânzătoarele acre și prost dispuse peste care dădea de obicei, ci pentru că nu înțelegea cum ar fi putut umbla cu monede în buzunar.

Să-i zornăie bucățile de metale prin pantaloni,? Să-l încurce fisele alea grele la mersu-i de gazel? Să simtă nesuferitele alea de cercuri cum îl presează prin textilă? Nu, în niciun caz… și le lăsa fără să le arunce un gând. Continue reading