Ceai nu apă

Nu mai știu când mi s-a servit paharul cu apă și pliculețul de ceai lângă prima dată, dar știu că de atunci mi s-a părut culmea tâmpeniei. Mai ales că era o modă nouă și-ți serveau ”ceaiul” așa de ziceai că-ți fac cine știe ce favor și ca dovadă supremă că locul ăla e în avangarda serviciilor de ospitalitate de pe planetă.

Nici până acum nu am reușit să mă obișnuiesc și tot strâmb din nas când se întâmplă. Nu pot să înțeleg care ar fi ideea? Continue reading

Hunger Games 2 – Jocurile Foamei Sfidarea

Surprinzător de bun, la modul serios. La prima parte m-am uitat cu îngăduință, așa de relaxare adormită… un fel de copiii lui Rambo prin pădure, pac-țac, alea alea, happy final poetic, gata filmul.

Partea a doua în schimb duce personajele la un total alt nivel, intriga e pe mai multe planuri, atmosfera e construită perfect, tensiunea chiar se simte, filmările sunt foarte bune, decorul la fel – bun, dom’le. Continue reading

Steagul Romaniei, doar o cârpă?

Nu vreau să vorbesc despre patriotism sau simțul apartenenței la țara și poporul ăsta (ne sunt de-ajuns testate în fiecare zi ca să mai deschid și eu subiectul) ci numai despre steag, că tot am fost asaltat ieri de steaguri din toate părțile și pe toate canalele.

Fiind copil în comunism nu fac parte din generațiile României de căcat,  adică dintre cei născuți și crescuți în atmosfera, presa și trendul de ”trăim într-o țară bananieră”, așa că mi-a luat foarte mult timp, vreun sfert de veac, să mă obișnuiesc cu ideea de a vorbi despre noi ca despre un neam mizer.

Totuși, chiar când încă pe oriunde mergeam ridicam în slăvi țara de unde vin și poporul din care mă trag, ideea de steag nu-mi zicea mai nimic. Mda, o textilă colorată, ba c-o stemă ba cu alta, de atârnat pe toate gardurile și fluturat pe oriunde de către oricine vrea să arate indubitabil cât e de patriot. Continue reading

Cum mi-am luat cămașă fucsia

Viața de corporatist nu e ușoară deloc, dom’le, mai ales că e plină de aberații. Adică eu, băiat frumos de la munte drept ca bradul și tare ca granitul de stâncă, să mă văd ignorat de corporatistele fâșnețe în timp ce niște golumi, strâmbi și piperniciți, primesc atenție de parc-ar fi poleiți cu aur? Nu mai vorbesc că alde ăștia reușesc, nu am idee cum și să câștige mai mult ca mine!

De unde Doamne iartă-mă să-mi dau seama că e de la cămașă, TOTUL e de la cămașă.Noroc cu studiul ăstora de la Cotton USA că mi-a luat vălul de pe ochi, trăiam în ignoranță și-mi storceam creierii nopțile să-mi dau seama ce se întâmplă…

Zice clar ca bună ziua la hârtie lu Cotton:

1. Corporatiștii care poartă cămeși roz se simt mai atrăgători și câștigă mai mulți bani;

2. Ăia care poartă cămeși mov au aventuri la greu cu colegele lor. Și ăia care poartă violet tot. Continue reading

Iară ne informatizăm!

Mulți dintre noi suntem la curent cu tonele de bani care s-au investit până acum în informatizarea mamutului ăsta birocratic care ne încurcă și enervează pe toți – administrația publică și toate tentaculele sale.

Sute și sute de milioane de euro au luat drumul proiectelor de avansare tehnologică a sistemului și cu fiecare sută tot așteptam să se vadă ceva, măcar un singur site, o singură funcționalitate care să meargă brici peste tot în țară.

În realitate toate proiectele astea, indiferent cât de bine sunau la început și cât de complex și puternic trâmbițate erau de cei care le inițiau sau urmau să le facă , ajungeau să arate în stadiul final (glumesc când spun final, de fapt în stadiul în care teoretic ai fi putut face ceva pe ele tu ca utilizator) ca niște lucrări făcute în două săptămâni pentru laboratorul de informatică de la liceul din Popleaca de Vale. Continue reading

Restul vă rog

Domnul P lăsa cu o privire suverană, aproape disprețuitoare, mărunțișul pe tejghea încă de pe vremea când nu era chiar domn ci doar un puștan cu imens potențial de domnire. Nu că-l dădeau banii afară din casă sau că ținea neapărat să-și arate aprecierea față de vânzătoarele acre și prost dispuse peste care dădea de obicei, ci pentru că nu înțelegea cum ar fi putut umbla cu monede în buzunar.

Să-i zornăie bucățile de metale prin pantaloni,? Să-l încurce fisele alea grele la mersu-i de gazel? Să simtă nesuferitele alea de cercuri cum îl presează prin textilă? Nu, în niciun caz… și le lăsa fără să le arunce un gând. Continue reading

Când banii nu ne aduc nimic

Dacă ne întrebi care ni-s ofurile cred că în primele trei se află mult iubitul nostru sistem de sănătate, care ne umilește pe toți și pacienți și medici, în ultimul hal. Dacă într-un spital ajungi să te trimită să-ți cumperi până și o nenorocită de fașă sau 5 cm de leucoplast e clar că nu te poți opri să te întrebi unde naiba se duc banii pe care tot îi dai, tu și ceilalți.

Nu că ar fi vorba de sume enorme, până la urmă salariul mediu în România este mizer, iar contribuțiile la sănătate sunt mari pentru cei care le dau însă nu la nivel de economie. Chiar și așa însă simți, pur și simplu simți că ceva nu e în regulă și că sărăcia asta lucie din spitale nu e chiar vina noastră, a contribuabililor.

Și dacă nu știi de achizițiile de 4-5 ori mai mari decât prețul pieței pe care directorii le fac, nici de furturile constante de medicamente, mâncare și orice altceva se poate lua din spital de către personal, tot îți dă cu minus…

E pur și simplu imposibil să crezi că e normal ca la un spital de capitală să trebuiască să-ți cumperi tu leucoplastul sau că un spital de oraș poate sta ani de zile fără anestezist, de să nu se poată face acolo (deși chirurgi sunt) nicio operație… Continue reading

Mașa și ursul – desene animate adevărate

Timpul s-a comprimat enorm în zilele noastre și cred că unul dintre locurile cele mai lovite de scurtarea asta masivă a duratei în care e social și mai ales economic acceptabil să faci ceva este arta, în orice formă a ei. Atingând doar două dintre formele serioase, pictura și sculptura – care s-au transformat din căutări ale frumosului și expresivității în bazaconii menite să șocheze și în pur marketing, într-un exercițiu de dat pe repede înainte și sacrificat chinul creației – trec imediat la ce mă interesează adică desenele animate.

Nu știu exact când s-a petrecut transformarea oribilă a desenelor animate dintr-o lume de vis care vrăjea copiii într-o serie neîntreruptă de caractere hidoase și strâmbe, executând același fel de vorbărie murdară, exagerată și vulgară pe care o simți în emisiunile de prost gust pentru adulți, cert este că s-a întâmplat. Continue reading

Braconajul și braconierii

Pentru multă lume ideea de braconier e similară cu imaginea unei siluete de sărman, abia vizibilă în ceața dimineții, încercând să prindă două-trei fâțe pentru masa copiilor. Nu știu de ce ești așa de supărat pe ei, prind și ei pește cât să nu moară de foame…

Din păcate aceeași percepție o au și procurorii care dau amenzi de 2 lei, indiferent a câta oară individul le vine cu dosar penal și nici prin cap nu le trece să bage pe vreunu în închisoare. Ba chiar îmi povestea un amic, tot procuror însă și pescar, cum se uitau cruciți la el colegii că le dădea la braconieri amenzi la limita superioară… Continue reading