Eu părintesc, tu părintești…

Eu părintesc

Tu părintești

El părintește

Noi părintim

Voi părintiți

Ei părintesc

Nu știu de ce nu are loc verbul ăsta în dicționar, că activitatea respectivă îți mănâncă și îți vrăjește zilele o porțiune consistentă din viață. Declar solemn că-i deschisă revoluția lingvistică pentru ”a părinti” și că voi lupta cu toate puterile pentru folosirea lui în masă și în dicționar.

-Ce faci azi, coane, ieși la o bilă?

-Nu pot, jupâne, că părintesc până diseară.

 

PS. Păi dacă scriitorii nu îmbogățesc limba, cine să o facă?

Imigranți, perspective

  1. N-o să mai aibă cine să-i șteargă la fund…

Am auzit de multe ori vorba asta spusă cu năduf când vine în discuție vreo politică anti-imigrare. E o prostie, prostie care pleacă de la un adevăr vizibil dar se oprește aiurea doar la momentul inițial.

Da, pentru un proaspăt aterizat într-o altă țară, fără rezerve financiare, fără calificări recunoscute, fără cursivitate în limbă, fără recomandări și fără experiență verificată, plaja de slujbe se rezumă la cele de jos, alea pe care le poate face oricine dacă vrea. E un lucru normal, valabil oriunde în lume, chiar și la noi.

Asta nu înseamnă că scenariul ăsta e obligatoriu și permanent pentru tot imigrantul. Specialiștii sunt curtați și aduși peste mări și țări în condiții extrem de bune, iar omul ce pleacă de la cel mai jos nivel poate urca prin muncă și seriozitate câteva trepte bune.

Să prezinți lucrurile ca și cum ștersul la fund ar fi singura aspirație posibilă pentru cei ajunși acolo e o imbecilitate și un neadevăr.

2. De ce se uită de sus la noi? Continue reading

Oboseala românului minoritate

Am obosit să fiu eu schimbarea pe care o vreau de la societate.

Nu c-aș vrea să devin mârlanus mioriticus, nu de-acolo vine lehamitea, ci din așteptarea veșnic înșelată ca puterea exemplului să funcționeze.

Nu, faptul că eu nu arunc pe jos, nu parchez aiurea, nu intru în față nimănui, nu folosesc pile, nu încerc niciodată să obțin mai mult decât face, nu mă concentrez pe cum să pară că muncesc ci pe cum să muncesc, nu răspândesc mizerii fără bază, nu arunc vina aiurea și că mă gândesc de fiecare dată cum afectează comportamentul meu străinul din jur, nu schimbă pe nimeni.

De ce? Pentru că e mai ușor să arunci pe jos decât să ții gunoiul până la un coș, e mai ușor să parchezi unde încurci decât să mergi 20 metri cu piciorul, e mai ușor să te strecori peste rând decât să stai o oră la coadă, e mai ușor să ai pile decât valoare, e mai rentabil să păcălești decît să fii corect, e mai ușor să împroști cu tâmpenii decât să taci când nu ai nimic de spus, e mai ușor să dai vina pe altul decât să zici că ai greșit, e mai ușor să te gândești numai la tine.

De asta. Pentru că ce, într-o societate civilizată, ar fi mai greu sau chiar imposibil la noi e mai ușor. Nu e românesc să alegi calea mai ușoară, e uman, de asta e atât de important sistemul din spatele unei societăți educate.

La noi sistemul nu merge, sistemul lasă mârlanul să fie mârlan și, mai mult, să-i fie mai bine decât dacă nu ar fi. Din păcate, soluția nu e Continue reading

Bula nu e nouă

După victoria lui Trump s-a ridicat un val de voci împotriva știrilor false și tâmpeniilor fără nicio bază de pe Facebook. Șeful FB-ului s-a făcut că plouă – ce treabă are el cu ce postează x-ulescu și la ce dă share y-ulescu și cum să fie oamenii atât de proști încât să voteze după minciuni atât de grosolane?

Da, același om care face munți de bani mulându-și constant aplicațiile pe firea omului, studiată și para-studiată constant, pe grupe de vârstă, se face că nu știe câtă priză au la public gogomăniile aruncate pe social media.

O fi strigător la cer, dar nu e nimic nou, nici de partea publicului, nici de partea cealaltă.

Alegerea voluntară a unei bule de informații ce îi convine e o pornire naturală a individului și toate mișcările sociale au o legătură substanțială cu asta. Cu greu s-ar ajunge la efervescența necesară acțiunii decisive dacă masele respective s-ar informa și din surse ce privesc problema din partea cealaltă.

Nu era altfel pe vremea ziarului tipărit, mai ales dacă vorbim de cotidiene cu tentă politică – omul își lua cu sfințenie paginile care-i confirmau doctrina și preferințele dobândite natural și fără prea mult efort de cercetare.

Radio, televiziune, papirus scris cu pana, aceeași poveste.

Cât despre tabăra producătorului sau furnizorului de conținut, mai niciodată nu și-a asumat vreo responsabilitate pentru consecințele informației aruncate spre public. Panică generală? Distrugerea unei cariere? Sinucidere? Toate date la o parte cu indiferență de scuza nobilă – publicul are dreptul să știe – până și tabloidele o folosesc pentru a spăla cele mai infecte bârfe.

Ce s-a schimbat?

Povestea e veche dar execuția e proaspătă. Continue reading

Să vorbim noi, ei să tacă

A zis Clotilde că ar merge un referendum despre componența familiei, așa cum a cerut armata BOR-ului.

Și numa’ s-a înfoiat electoratul cel super emancipat și progresist și hipsteresc și ultra-inteligent al USR-ului și-a dat cu lacrimi de dezamăgire în cucoana până atunci mesianică.

Și eu am scăpat un râu de lacrimi supărate, cât corcodușele de mari, dar nu din cauza Clotildei ci stârnite de ăl mai de seamă și cel mai breaz segment electoral al patriei noastre.

Păi cum să nu plângi când vezi că frații tăi de cruce, educații, dăștepții, premianții poporului, au aceeași hibă ca repetentul drojdier, asistat social, oaspete perpetuu la cârciuma satului? Ca și ăla, cred cu tărie în drepturile lor, când e vorba însă de drepturile altora… ia să mai tacă din gură.

Băi fulgi de nea, dacă o masă reprezentativă de cetățeni cer și îndeplinesc legal condițiile să ceară o revizuire a Constituției este normal să începi o discuție, după procedura stabilită de LEGE, dacă asta include și un referendum, corect este să-l organizezi.  Continue reading

Să arunce piatra doar cel

I-a urat lui Ponta să crape și internetul s-a împărțit în două:

  • bine i-a făcut, jegosul dracului de politruc împuțit și fără rușine, izvor nesecat de mizerie și gunoi râios! #Eroulzilei #sălcrăpăm
  • foarte urât din partea lui, standardul jurnalismului te obligă la o conduită mai elegantă de atât, este nepermis, domnule! #deontologieșiclasă

Ca de multe ori, eu sunt de acord cu ambele și cu niciuna, pentru că nuanța mi-e cam la mijloc.

Da, jurnalismul ar trebuie să fie curat de asemenea manifestări. La fel și politica și traficul și cotidianul românesc.

Nu, nu ai dreptul să bați obrazul cuiva pe subiectul ăsta dacă: Continue reading

David e Goliat

Mă uit ce desfășurare impresionantă de forțe, puse în slujba politicului și a momentului electoral, scot biserica și organizațiile ortodoxe la rampă. Cum luptă ei împotriva alegerilor altora, împotriva drepturilor altora, împotriva formei de organizare civilă a altora cu un singur argument – normalitatea definită de majoritate.

Și-apoi mă uit spre sfinți, martiri și sumedenie de pilde creștinești, toate clădite pe modelul David și Goliat – cum erau persecutați creștinii cei puțini și buni de romanii cei mulți și răi, cum Dumnezeu i-a dat putere lui X-ulescu să nu renunțe la credința cea dreaptă nici în timp ce era omorât cu pietre de gloata asupritoare…

Știți argumentele răilor din poveștile astea? Că-s mai mulți, că posedă adevărul și normalitatea, că creștinismul le atacă valorile deja stabilite și e un pericol pentru societate.

Aham.

Românul fără legătură

Românii sunt cea mai inteligentă nație de pe pământul ăsta, se știe clar – păi nu există geniu în istoria lumii care să nu fie și-un pic român, că doar așa aflăm de prin toate paginile pline de sentiment național.

E bun românul la inventat toate cele și la soluționat miezul problemelor omenirii, la o singură chestie nu-l prea duce capul: la făcut legături de-a dreptul evidente pentru alte nații europene, mult inferioare nouă.

Nicio legătură între mersul economiei, taxele plătite de mediul privat și buget. Nu, statul stă de fapt pe o grămadă de bani, total independentă de piață și numai nenorociții ăștia de guvernanți nu vor să ne dea la toți de-un Ferrari și-o vilă la munte. Noroc cu pesedeii, că știa-s băieți buni… Continue reading

Rating și sabotaj

Review-ul/ratingul a ajuns unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important(poziționarea brandului mi se pare încă în frunte), criterii de consum modern. Lucru absolut normal de altfel, părerea unui client fiind străină de criterii de marketing și interese.

Din păcate, pe lângă expunerea prostiei strălucitoare de care poate da dovadă poporul consumator și care vine la pachet cu orice platformă de exprimare publică, un fenomen mult mai găunos începe să-și arate colții – sabotajul.

Două exemple la cald:

  1. Filmul Două Lozuri, produs independent pentru public(știm și noi câte filme pentru public se fac în țara asta, le numeri pe degetele de la o mână) primește feedback excelent de la spectatori. Nu durează mult și se mobilizează o comunitate de suricate să-i dea nota 1 pe imdb…

De ce? Unul dintre băieții umflați de bani de hoțiile părinților, cu un obraz atât de gros că de multe ori face pe victima în fața antipatiei atât de meritate pe care i-o arată păgubiții, e implicat în film.

Așa că se trezesc deștepții să-și bată joc de produs, de munca unei echipe, de viitorii producători și de public, ca să-l pedepsească pe gigelul respectiv. Nu notează filmul, îl sabotează. Continue reading

Jos cu chiaburii!

O cumplită frământare națională fierbe mocnit pe subiectul pensiilor mari (bine, e mai extinsă – salariilor mari, vecinilor cu casă mare, băiatului ăla tânăr cu mașină șmecheră).

Aici intră în joc mentalitatea anti-chiabur, atât de adânc și de eficient săpată de comunism în mentalul pensionarilor de acum. Vedeți voi, în Epoca de Aur nu conta ce făceai și cum făceai în societate, că motive de invidie și ciudă nu prea erau.

Că erai frecător de mentă în cea mai inutilă slujbă din univers sau chirurg pe creier, tot parizer și pâine pe cartelă, tot dacie, tot televizor alb-negru(măcar la vedere, acolo unde conta)… și ce fericire, dom’le! să nu te simți prost că altu e mai important, învață mai bine, muncește mai mult, raiu’, raiu leneșilor, proștilor, ciudoșilor, raiul oamenilor mici.

Bineînțeles că și atunci erau bogați, nomenclaturiști îmbuibați cu lux și averi imense, doar că nu le vedeai expuse pentru toată lumea, plus că făceau parte dintre zei – iar averea zeilor e mult mai ușor de acceptat decât averea omului din societatea imediată.

Optica asta vorbește acum prin otrava vărsată imediat ce pensionarul nostru aude de o pensie de câteva mii de euro. Domnilor, cum e posibil? Eu să iau câteva sute de lei și ăla mii de euro? Huooooooo. Continue reading