Exagerări cu Beyonce

De câteva zile fierbe netul de laude și plecăciuni în fața divei mondiale, tone de articole povestind despre ce înseamnă dom’le să ai valoare, curaj și o muzică excepțională.

Toate astea pentru că Beyonce a lansat pe iTunes un album întreg fără nicio promovare, adică nu tu ieși la radio și vorbit despre ce piese țuț sunt acolo, nu tu scos single pe MTV sau TarafTV, nu tu nimic din armele de creare a interesului pentru produs cu care ne-au învățat în ultimul timp marii artiști ai neamului.

Două mari concluzii țin capul de afiș în mai toate editorialele astea de music/trend/icons/alte nișe de genul ăsta: Continue reading

De ce doarme opoziția când țara stă să erupă?

Asaltul incredibil de agresiv și de fățiș asupra unui principiu de bază al statului de drept, separarea puterilor în stat, a adus românii în pragul clocotului. Programarea unei ieșiri atât de clare a sferei politicului de sub controlul justiției și propunerea pentru Curtea Constituțională (garantul suprem al respectării legii fundamentale a statului) chiar a unuia dintre artizanii mizeriei ce neagă puterea instanțelor de judecată asupra hienelor politice au făcut din România un vulcan ce stă să erupă.

Din păcate nu o va face pentru că suntem prea ocupați cu viața de zi cu zi, sunt foarte puțini – pe cât de bine intenționați și de lăudabili ca principii și inițiativă – cei care au puterea să iasă în stradă și să încerce să facă vreo diferență așa. Probabil mulți dintre noi, ceilalți, am îngroșa rândurile lor dacă am ști că se rezolvă ceva în modul ăsta, destul de repede cât să nu ne punem în pericol slujba, securitatea financiară a familiei și așa mai departe. Continue reading

Ironia la femei

Spuneam în Povestiri de sub papuc:

” Ironie – formă de umor absolut necunoscută femeilor pe care încearcă totuși să o folosească dar le iese atât de jalnic c-ar face să crape de jenă și-o scoică tristă.

– Dragule, crezi că sacoșele ale vin singure din mașină?

– …

– Dragule, nu m-ai auzit? Crezi că sacoșele ale vin singure de la mașină?

– Nu știu, dragă, le-ai zis la ce apartament să urce?

– Hai nu fi, eram ironică!

– Aaaa…

Pac și-a crăpat scoica tristă; ”

Am dat peste un alt exemplu de genul ăsta pe dailymail. O blogeriță a hotărât să ironizeze articolele din revistele de bărbați care prezintă poze cu bunăciuni afișându-se sexy prin casă. Continue reading

Dacă era mai bine in comunism, de ce vă plângeți, viermilor?

Pentru mine sondajul din noiembrie de la INSCOP Research este pur și simplu stupefiant – 44,6 % dintre cei întrebați consideră că regimul comunism a fost un lucru bun pentru România iar 77,7% că înainte se trăia la fel sau mai bine. 77,7 la sută

Departe de mine să fiu în stare de șoc din cauza procentelor sau a seninătății cu care o mare parte din poporul ăsta declară unul dintre cele mai negre și blestemate sisteme politice ale lumii moderne drept bun.

La urma urmei cum să se gândească nea Dorel, adus de pe brazdă și făcut orășean respectabil de către comuniști sau madame Florica, vânzătoarea la care toți doctorii îi dădeau sărutmâna pentru o pungă de cafea sau Marian, turnătorul din scara blocului, la câți oameni și familii a nenorocit comunismul, la cum a ras de pe fața pământului orice coloană vertebrală avea poporul ăsta înainte și la cum  a exterminat și cea mai mică urmă de elitism real și scară a valorilor aveam ca națiune? Continue reading

Bursa de mită – o necesitate românească

– Nu te mai ține de prostii că strici piața! – îi reproșa dur preotul vechi, șerif peste catedrala orașului, unui alt preot, venit de curând la o bisericuță mai mică din apropiere.

Piața la care se referea suntem noi, noi toți și adevărul e că ne-am obișnuit cu asta și percepem situația ca pe ceva absolut normal. Primul lucru pe care-l întrebăm înainte de a ajunge la vreun spital nou, este cât să-i dăm la doctor… primul lucru care ne interesează când avem vreo autorizație sau ceva de scos de printr-un sistem public este să găsim un cunoscut care să ne spună cum merge treaba… când avem de pus un inel pe deget, de băgat un bebel în apă, nu uităm să ne interesăm la cineva din interior – nu, Doamne-ferește, nu la popă – cât trebuie să le punem în palmă. Continue reading

Cadoul perfect pentru prietenul tău – prima carte de beretristică din lume

Povestiri de sub papuc” se poate comanda aici.

Gemeni – o zodie extraordinară ce dă lumii femei frumoase, înţelegătoare şi deştepte, la distanţă de ani lumină faţă de scorpiile produse de celelalte unsprezece zodii. Nevastă-mea e Gemeni şi ştie să citească;

Punctul G – mit inventat de-al naibii, numai ca să aibă bărbaţii ce orbecăi pe întuneric. Şi dacă ar exista pe bune tot ar fi tot imposibil de găsit – să încerce ele să găsească un fir de nisip într-o găleată. Legate la ochi. Cu apă în găleată. Cu pulsul la două sute şi o erecţie cât coada de la lopată;

Poşetuţă – ditamai tolba de cinci kilograme pe care ea o poartă cu o lejeritate herculeană, de care nu ai crede-o în stare când îţi spune pisicoasă:

”Tati, nu mă ajuţi cu pâinea asta, că îmi rupe mâinile”

În respectivul sac fără fund se găsesc o sumedenie de dispozitive de neînţeles pentru noi, dar deosebit de utile pentru ele, medicamente pentru toate bolile pământului, oglindă de belit ochii în ea când deschizi din întâmplare sacul, gloss de buze, agendă goală, zece perechi de chei, inclusiv de la casa bunicii care s-a dărâmat în ′79 fiecare cu două brelocuri, multe pixe în caz că odată şi odată are chef de scris în agenda goală, portofele, telefoane, cremă de mâini de zi şi de noapte, cremă de picioare de zi şi de noapte, cremă de corp de zi şi de noapte, o pereche de chiloţi de schimb, două sutiene pentru urgenţe, mini-trusă completă de machiaj, parfum, apă de toaletă şi deodorant, şerveţele umede şi uscate, colecţia de pişpirici primiţi de la colegele de serviciu, o pisică mică şi un clopoţel argintiu ca să aibă pisica mică cu ce se juca.

Lactaţie – cruntă ironie a sorţii, tocmai ţi s-a îndeplinit visul şi sânii nevestei s-au mărit spectaculos peste noapte dar vezi tu… nu-s pentru tine. Continue reading

La cină – Povestiri de sub papuc

Mă uitasem la Raymond Blanc două zile şi două nopţi non-stop, aveam ochii crăpaţi şi ieşiţi din orbite de la atâta informaţie, dar mă simţeam pregătit. Cu atitudinea asta am ieşit triumfător din casă, când abia se crăpase de ziuă şi am luat-o spre piaţă, în căutare de ingrediente de cea mai bună calitate pentru prima cină pe care o pregăteam vreodată. Romantică, bineînţeles.

Peste două ore m-am întors trăgând doi saci imenşi după mine, plini cu toate buruienile pe care gospodinele mi le băgaseră pe gât, cu vreo doi peştalani mari cât braţul şi mai mulţi mici, c-un picior de viţel şi juma de pulpă de porc, trei găini jumulite şi două tone de legume, plus două sacoşe cu fineţuri. Mi-am zis să am de rezervă în caz că nu nimeresc perfecţiunea din prima.

Când am intrat în bucătărie, mai mult mort decât viu, târâind sacii ăia infernali cu ultimele puteri, mi-am spus că peste câţiva zeci de ani gastronomia mondială se va uita înapoi cu adâncă recunoştinţă spre ziua în care eu am început să gătesc. Continue reading

Când oaia spune STOP?

De ieri urlă în mine o revoltă atât de dureroasă că-mi aduce aminte de momentele în care, sleit de puteri și cu vânătăi pe brațe de la îmbrățișat porțelanul tronului, îți spui cu o voce plângăreață nu mai beau, nu mai beau, nu mai beau… când stomacul deja gol se contractă în continuare în spasme groaznice după violul bahic pe care i l-ai tras cu câteva ore înainte.

Așa mă simt de când Parlamentul României a hotărât să ucidă orice urmă de etică mai supraviețuia prin vreun colț stingher al urnelor legislative. Patru mutări au vrut să treacă, le-a ieșit doar una iar pe restul le-au amânat puțin, bazându-se probabil pe veșnica noastră toleranță ca popor – dacă ne dai două zile între palme întoarcem creștinește și celălalt obraz fără să zicem nici mâc. Continue reading

Esențialul din cutia de pantofi

De vreo 2 săptămâni tot ne moșmonim la cutia de pantofi pentru o fetiță. Ideea din spatele shoebox-ului e simplă, pui într-o cutie de pantofi cadouri de Crăciun pentru un copil.

E un gest simbolic și nu va schimba mare lucru dar aduce bucurie o clipă așa că de ceva vreme încoace tot facem permutări cu jucării și dulciuri prin cutie, sigur să îi placă, să încapă cât mai multe și cât mai bine. Ba am hotărât ca spațiile goale să le umplem cu bomboane…

Ritual ăsta se petrece pe seară, când mai prindem și noi o clipă de respiro împreună și asta mică e bineînțeles lipită de noi – dacă tot suntem amândoi în același metru pătrat.

Maică-sa, ca și mine de altfel, e pe sistemul tot ce facem explicăm copilului c-așa îi dezvoltăm creierașul așa că i-a povestit, de când ne chinuim cu cutia respectivă, despre cum unii copii nu mai au părinți, despre inegalitatea șanselor, despre cât de norocoși suntem noi, despre greutățile vieții și așa mai departe. Continue reading