Crăciunul lui Sasha

Sania aluneca ușor printre siluetele brazilor acoperiți de zăpadă, sub un cer prăfuit de stele. Moșul își strunește din când în când renii, pocnind cu biciul aerul înghețat, mormăind în barbă “ne așteaptă, drăguților, hai, mai cu vlagă”.

Lângă șemineul mare, de cărămidă, Sasha se chinuie să își țină ochii deschiși. Urmărește atent dansul flăcărilor și din când în când se întoarce spre bradul împodobit de lângă fereastră. De fiecare dată moșul vine după ce adoarme. Și, în fiecare an, când ia de sub brad cadoul împachetat în hârtie albastră cu steluțe aurii, lacrimi mari i se preling pe obrăjorii roșii. Continue reading

2,8 kilometri de cadou

În spiritul Crăciunului vă anunț că dac-ați întârziat cu cadoul pentru soacră nu e prea târziu. Puteți să-i oferiți ceva care o va lua total prin surprindere, nici nu va auzi când vine și nici măcar nu trebuie să fiți prin apropiere (știm cu toții cât de plăcută e compania soacrei…).

2,8 kilometri – aproximativ atât măsoară noul record de luat scăfârlia țintei cu glonțu din pușcoci. Nu a fost neapărat căpățâna nefericitului dar a fost o zonă destul de importantă cât să-l trimită în iadul teroriștilor… Continue reading

Atlantis – serial tv nou fantasy/history

Produs de BBC One. Vă mai amintiți de serialele super stupide gen Xena și Hercule cu care ne puneam cu deosebită plăcere creierașii pe pauză acu câțiva ani buni?  Ăsta e mult mai spălat, fiind totuși BBC.

Actori buni, simpatici, un Hercule gras, leneș și bețiv și alte câteva detalii amuzante. Serialul are însă ca țintă exact același copil interior căruia i se adresa și prințesa războinică doar că nu e așa de stupizel.

Cum să nu te enervezi?

Să ies din casă fără să mă enervez a ajuns să fie un eveniment la fel de rar ca aurora boreală ceea ce nu e tocmai plăcut, mai ales știind că mă apropii cu repeziciune de pragul după care bărbații de pe linia bunicii, toți unul și unul, înalți ca brazii, puternici ca taurii, un fel de feți-frumoși așa, au început să se stingă unul după altul de la draci.

De la câți draci își făceau, la fel ca mine pe teme cotidiene, le pocnea inimioara. Toți în afară de unul, care s-a înecat după o băută pe cinste sărind din barcă (fiind ceva șefuleț pe la direcția pașapoarte, a stat securitatea câteva zile pe noi cu lupa până i-au găsit corpul și n-a mai existat suspiciunea de plecat din țară), toți au plecat așa.

Dar divaghez, vă povesteam cum nu reușesc să ies din casă fără să mă enervez. Uite azi m-am dus după rezultatele unui exudat pentru mica lu tata, Ioana mică (tușește săraca de vreo 3 săptămâni și cum se face bine cum se întoarce imediat). Să venim după rezultate luni între 10-12 ni s-a spus joi. Continue reading

Cum se duc valorile personale pe apa slujbei

Ești băiat finuț, educat, cult, cu gusturi alese și ții mult la imaginea asta ba chiar ți-o cultivi cât se poate de grijuliu pe toate canalele. Comunici public doar cu persoane pe care le consideri cel puțin la fel inteligente și culte ca tine, ești atent la cum și ce vorbești, mai verifici și pe google câte o informație ca să fii sigur că nu zici vreo prostie, faci tot posibilul să nu-ți pătezi statutul cu nimic.

La slujbă nu e chiar așa că nu toți putem să facem ce visăm sau ce se potrivește cu nivelul nostru de rafinament. Așa că trebuie să pui umărul și la chestii mai populare decât ți-ar plăcea, mai o telenovelă penibilă, mai un talk-show pentru dorei și piți siliconate, mai o promovare de tractoriști, mai un serial stupid cu romi și așa mai departe. Na, e treaba ta și ți-o faci ca un profesionist.

La un moment dat ai însă surpriza să primești unfriend pe social media, să iasă oamenii fără tine la seratele culturale, să-ți răspundă fără entuziasm la telefon și așa mai departe. Te trezești într-o enigmă înfășurată într-un mister ascuns într-o ghicitoare, ce naiba are toată lumea cu mine? Unde e ruptura? Continue reading

Cartela Cosmote – călătorie în trecut

Se pot spune multe lucruri rele despre ProTv dar echipa lor de producători e la total alt nivel și clasă față de orice altă televiziune din România când vine vorba de showuri. Nu vorbim aici de cât de antipatic mi-e nu știu ce juriu, nu știu ce concurent, cum ăla n-a meritat și ăla da și vai ce mizerie, ci strict despre modul în care cei din spatele showurilor își fac treaba.

Despre cum arată, cum se aude, cum se vede, cum se îmbină momentele, cum se fac trecerile între scene și așa mai departe… echipa asta o văd făcând față la orice nivel, indiferent despre ce emisiune titan de afară ar fi vorba.

Bazându-mă pe asta mă întreb cum de nu le-a atras nimeni atenția celor de la Cosmote sau agenției care se ocupă de brandul lor că momentul ăla de la Vocea României în care i se înmânează concurentului o cartelă ca să-și sune apropiații e un pic ridicol, un pic mai mult. Continue reading

Rush – film de formula 1

Un film de la care nu aveam mari așteptări dar m-a surprins plăcut. Nu are secvențele ultra plictisitoare de formula 1 la care mă așteptam ci e construit într-un ritm alert, are câteva faze monumentale (scena autostopului la loc de frunte), personaje puternice – bine făcute – simpatice, iar rivalitatea dintre cei doi protagoniști principali este foarte bine pusă în scenă.

Pentru mine a fost un film plăcut pentru un fan formula 1 s-ar putea să fie mai mult…

Românii cheltuie pe mâncare, britanicii sunt interesați de cultură

Una dintre concluziile articolului de aici, care analizează două studii paralele despre modul în care se cheltuie banii casei în România și UK.

Mi se pare lipsită de sens linia –

  • Românii cheltuie o grămadă pe mâncare, Britanicii au nevoie de recreere și cultură

și un pic malițioasă, din exprimare ieșind triumfătoare ideea românului veșnic interesat de crăpelniță și fără nicio aplecare culturală. Continue reading

Exagerări cu Beyonce

De câteva zile fierbe netul de laude și plecăciuni în fața divei mondiale, tone de articole povestind despre ce înseamnă dom’le să ai valoare, curaj și o muzică excepțională.

Toate astea pentru că Beyonce a lansat pe iTunes un album întreg fără nicio promovare, adică nu tu ieși la radio și vorbit despre ce piese țuț sunt acolo, nu tu scos single pe MTV sau TarafTV, nu tu nimic din armele de creare a interesului pentru produs cu care ne-au învățat în ultimul timp marii artiști ai neamului.

Două mari concluzii țin capul de afiș în mai toate editorialele astea de music/trend/icons/alte nișe de genul ăsta: Continue reading

De ce doarme opoziția când țara stă să erupă?

Asaltul incredibil de agresiv și de fățiș asupra unui principiu de bază al statului de drept, separarea puterilor în stat, a adus românii în pragul clocotului. Programarea unei ieșiri atât de clare a sferei politicului de sub controlul justiției și propunerea pentru Curtea Constituțională (garantul suprem al respectării legii fundamentale a statului) chiar a unuia dintre artizanii mizeriei ce neagă puterea instanțelor de judecată asupra hienelor politice au făcut din România un vulcan ce stă să erupă.

Din păcate nu o va face pentru că suntem prea ocupați cu viața de zi cu zi, sunt foarte puțini – pe cât de bine intenționați și de lăudabili ca principii și inițiativă – cei care au puterea să iasă în stradă și să încerce să facă vreo diferență așa. Probabil mulți dintre noi, ceilalți, am îngroșa rândurile lor dacă am ști că se rezolvă ceva în modul ăsta, destul de repede cât să nu ne punem în pericol slujba, securitatea financiară a familiei și așa mai departe. Continue reading