The Musketeers – serial BBC capă și spadă nou 2014

Hai să fim serioși, ce om care-a citit aventurile nemaipomenite ale mușchetarilor în copilărie nu vrea să îi vadă pe ecran?

Când am auzit de noul serial am tresărit plăcut surprins, imediat transportat în cămăruța inundată de soarele amiezii unde îmi pierdeam ore în șir cufundat în cărțile lui Dumas. La fel de repede mi-au coborât colțurile gurii anticipând dezamăgirea…

Problema cu serialele astea croite pe figuri celebre este că-s făcute ca niște desene animate – Hercules, Xena, Robin Hood, Fata lui D’Artagnian toate sunt construite în bășcălie pentru puștani. Se vor ușoare și sunt, iar stupiditatea scenelor e parte din farmecul lor. Continue reading

Ah, bine

Pe vremuri eram un artist al multi-taskingului, împărțindu-mi atenția între 4-5 sarcini diferite fără mari probleme dar situația s-a schimbat dramatic în ultimul timp, mai ales de când a venit pe lume asta mică și mi-a prăjit în primele șase luni aproximativ cinci miliarde de neuroni.

Și uite așa am ajuns să mă forțez îngrozitor să pot urmări niște chestii elementare când lucrez, adică un meci de tenis, un documentar, un serial sau ce vorbește nevastă-mea. Na acuma cu primele nu e mare pericol, că nu se supără dacă le mai pierd firul din când în când dar la ultima e bai mare când se întâmplă.

De aia sunt deosebit de vigilent la cuvintele pline de înțelepciune ale nevestei, exact cum se întâmpla și ieri. Continue reading

Fotografii de milioane de euro

Acestea sunt cele mai scumpe fotografii din lume. Evident nu-s nici pe departe cele mai frumoase, cele mai impresionante, cele mai interesante conceptual, ci doar cele mai scumpe.

fotografii scumpe 2

Milioane peste milioane de euro pentru niște imagini care azi n-ar intra nici într-o galerie minoră. Milioane peste milioane de euro pentru nișe imagini care la concurență cu fotografiile din ultimii 5 ani să spunem, n-ar intra în top 5000. Și totuși valorează de mii de ori mai mult decât orice imagine uluitoare care ne-a oprit din ritmul cotidian… Continue reading

The tomorrow people – serial sf nou 2014

Din nou cu super-oameni. Abilități speciale teleportare-telekinezie-telepatie si imposibilitatea de a ucide (mi-a plăcut găselnița asta că-n rest… șabloane peste șabloane). Clasica organizație care-i vânează, clasicul grup underground care îi protejează și așa mai departe.

Destul de spalat serialul dar cred ca nișa lui Tomorrow people e un pic mai tânără decât mine, serial deci pentru liceeni, nu că eu nu am să mă uit la el dar e la limită.. adica trebuie să fac și alte trei lucruri simultan cu vizionarea ca să nu mă deranjeze că e prea tineresc.

Să-l ucidem pe Dan Puric

România de azi este copacul uscat, care şi-a pierdut frunzele. Aceste frunze, în căderea lor la pământ, au şoptit în taină sau au strigat, neauzite, sensul vieţii, al morţii şi al suferinţei la care au fost supuse

Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru.

Dacă priveşti România prin ochii lui Sancho Panza, un ţăran plin de vitalitate, cu simţul realităţii, vezi un ghetou neocomunist, fără perspectivă politică, fără viitor, trăind o confuzie şi o improvizaţie totală. Un destin aproape tragic. Dacă priveşti prin ochii lui Don Quijote, vezi o ţară cu o taină imensă, capabilă să dăruiască şi celorlalţi. Depinde prin ce ochi o priveşti. El s-a îndrăgostit de Dulcineea nu din văzute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndrăgostit de România, nu din văzute, pentru că îţi vine să te sinucizi dacă ieşi acum pe stradă, ci din ce-am citit şi din ce mi-au povestit alţii despre ea.

Numai oamenii fără Dumnezeu se simt singuri.

Cam așa vorbește Dan Puric cu poporul, cam ăsta e genul de mesaj pe care îl transmite – un râu de naționalism naiv, de ortodoxism adânc și de încredere într-un spirit românesc care e la fel de iluzoriu ca un unicorn cu trei cozi, asta ai să auzi în discursurile, conferințele, interviurile sale.

Eu nu-i sunt în public, sunt prea înclinat spre analiză și probabil prea mândru pentru a mă lăsa sedus de niște fraze la care lirismul întrece cu mult profunzimea sensului. Ultima dată l-am văzut pe scenă în Sinucigașul, splendidă performanță actoricească, desăvârșită aș putea spune… da și pentru mine Dan Puric e actor nu filosof, nu specialist în taine sfinte, în creștinism și rolul mesianic al poporului român. Continue reading

Un orgasm de-am băgat-o în spital

O spintecam cum desface prova unui spărgător gheața, o pistonam ca o locomotivă cu abur tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm de se mișca patul ca pe șine, îi dădeam la rame ca fiul lui Poseidon, împingeam în ea ca un titan al munților de mi-era teamă c-o rup în două, în trei, c-o să pocnească bum ca un pepene roșu scăpat pe beton.

Era udă ca o piscină olimpică și fierbinte ca un fier de călcat, se zvârcolea săraca de ziceai c-o exorcizez, nici nu mai știa ce e cu ea, nu știa dacă să vină sau să plece, dacă să stea sau să fugă, dacă să leșine sau să crape. Valuri și valuri de plăcere o izbeau din toate părțile ca niște tsunamuri orgasmice, țipa încontinuu nu mai pot, nu mai pot, mai vreau, mai vreau, vai mor și Dumnezeule, Dumnezeule Mare. Continue reading

O familie capitalistă

– Tati, închide, închide eptopu! Tati, jos, joacă Ioana!

– Ioana, tati lucrează.

– Aaaaaa, închide, închide,  joacă, joacă!

– Ioana, termină. Tati are de lucru, ne jucăm când termină.

Își ia poziția de fatality. Picioarele crăcanate, mâinile făcute pumni și ținute strâns la piept, privire în sus și capul puțin pe spate, ochii în lacrimi și colțurile buzelor plonjate spre podea.

– Hai, mă Ioana… hai să-ți explice tata cum stă treaba. Continue reading

Ender’s Game

Fan declarat al cărții abia așteptam sa văd filmul, ba chiar pe lângă dorința de a-l vedea se suprapunea și o masivă curiozitate. Aveam în buzunar două păreri total diferite despre film, una foarte bună și una foarte proastă.

Ambele venite de la oameni care știu ce vorbesc. Cum spanac era posibil? Mai ales că nu se punea problema de gustat genului filmului, care era pe placul amândurora… Continue reading

Adică ce, bă? Delfinii nu e și ei oameni?

Nu, nu e dar ei e pe aproape:

”toate speciile de delfin se bucură de protecţie specială pe teritoriul României, iar fiecare individ al acestor specii este considerat persoană non-umană”

Ce este aceasta o persoană non-umană?

”o fiinţă înzestrată cu inteligenţă dezvoltată şi cu capacitatea de a avea relaţii sociale complexe, care nu aparţine speciei umane şi care se bucură de următoarele drepturi, dreptul la viaţă, dreptul la integritate corporală Continue reading