Andreea Bălan ia de la gura copiilor orfani africani

În afară de absolut fabulosul comentariu cu mâncarea de fasole, care m-a făcut să râd de-a binelea, ce avem noi mai jos? Îi avem pe salvatorii omenirii, pe gardienii echilibrului, pe cruciații planetei.

Să ne-nțelegem da? O vedetă pune o poză dintr-un restaurant, unde servește nește moluște, caracatițe ceva. Ce să extragem noi de aici? Că până și vedetele mănâncă? Că până și Andreea Bălan merge la restaurant?

Huoooooooooo! Huooooooooooooo! Cum își permite nesimțita pământului să mănânce când undeva în Africa lumea moare de foame? Cum mă, cum? La restaurant?? Ce fiară, ce bestie, câtă cruzime!!! Continue reading

12 years a slave – film

Știți filmele alea la care toată lumea cinematografiei se repede cu laude și entuziasm doar datorită tematicii? Filmul trebuie să nu fie chiar prost și dacă e despre holocaust, victimele nazismului, gay rights și alte chestii prin care ne demonstrăm compătimirea sau elevația umanismului interior, va ajunge rapid cap de afiș. Continue reading

Românii sunt niște flegme și Ucrainienii sunt curajoși

Acolo se moare pentru ideea de democrație, se știe că se moare și nu se dă înapoi. Îți tremură carnea pe tine de frică, milă și admirație pentru ei în același timp.

Cum așa e românul, abia așteaptă să-și pună în cap cenușă pentru ceva, mai mult de jumătate din articolele pe care le-am citit despre revoluția de acolo aruncă cu mânie în noi, românii, pentru cât de blegi suntem comparativ cu ei. Cum stăm și acceptăm mizeriile politrucilor și nu ieșim în stradă decât câteva muște.

Țin neapărat să le amintesc acestor degrabă acuzatori că și românii au fost la fel de curajoși ba chiar poate și mai curajoși de-atât. Când românii au făcut revoluție comunismul nu era ceva de ascuns sub preș, Rusia nu era reformată public și noi nu știam altceva în afară de plaga roșie. Continue reading

Opresiunea activiștilor în țâțe goale

Oriunde mă întorc primesc reproșuri că nu lupt pentru ceva, că nu ies în stradă să salvez România de români, România de americani, România de politruci, maidanezii de români, românii de maidanezi, solul de la fracturare, apa de cianură, capacele de canal de romi, perele de grauri și așa mai departe.

Orice, de la lucrurile care ne afectează pe toți până la nimicurile care-s importante doar pentru o mână de oameni, totul este o cauză pentru care au murit tineri la revoluție și eu îmi bat joc de memoria lor dacă nu ies în stradă. Continue reading

Blugii care îți zic că ești gras și frigiderul care comandă bere

Ce antrenor personal mai bun și mai motivant ai putea să ai pentru forma ta fizică decât chiar blugii pe care îi porți? Să îți zică în public când întreci măsura, să-ți sugereze numărul de calorii și meniul pentru următoarea masă și să se certe cu vânzătorul când e gata să-ți servească o bombă calorică?

Ajungi la standul tău favorit de shaorma și dai să comanzi.

– Bă, grasule, nu crezi că azi ar trebui să bagi o salată și măcar zece minute de mers pe jos? Azi dimineață abia m-ai putut închide… și tu, nu-l vezi pe umflatul ăsta? Ce-i dai shaormă, profiți că-i e Continue reading

House of Cards – serial politic excelent

A apărut sezonul doi din House of Cards, cel mai bun serial politic al momentului de departe, la câteva clase distanță de orice altceva. Nu degeaba faptul că e produs de o televiziune online și a câștigat premii cu duiumul în fața serialelor de top ale televiziunilor clasice a transmis un semnal atât de puternic în lumea media.

Sezonul doi nu dezamăgește și începe excelent. Cum a făcut și cu primul, Netflix a dat drumul tuturor episoadelor în același timp, un alt mod de a transmite cât de diferită e lumea mediei online față de cea tradițională.

Vizionare plăcută.

În sfârșit am și eu nevastă

Stăteam noi așa și vorbeam, eu și doamna P. Despre anul care vine vorbeam și doamna era puțin iritată că-i refuzasem planul unei escapade de weekend prelungit. Refuzul nu venise din cauză că nu mi-aș fi dorit să schimb pentru câteva zile decorul, să uităm un pic de muncă, rutină, cenușiu și planuri constante despre viitorul familiei ci pentru că nu e normal să traversezi munții cu mașina la mijlocul lui ianuarie cu un copil de 2 ani în ea.

Probabil că partenerii mei de aventuri, care au trecut de zeci de ori cu mine prin situații din care nu știau dacă mai ies, prin ghețari, mlaștini, margini de prăpastie, râuri, păduri, torente, s-au crucit citind rândurile de mai sus. Se cheamă responsabilitate, fraților, RESPONSABILITATE și te izbește în moalele capului când devii tată. Continue reading

Fotografia de după weekend

Foarte hotărât să-mi respect punctul 5 alineatul 6 al rezoluției pentru 2014, acela de a nu-mi lăsa sculele de fotografie să adune praf și păianjeni, încerc ca în fiecare weekend să trag câteva cadre, indiferent că e vorba de un macro cu vreo gânganie (încă nu au apărut), vreun peisaj de vis (n-am reușit să ies pe niciun munte iarna asta dar odată și odată…), vreo conceptuală de mare efect sau două poze de familie. Continue reading

Feminisme ridicole

Later edit: După discuții cu autoarea recenziei avem așa:

//  Intenția replicii în discuție nu a fost deloc feministă, încercând să găsească o exprimare diplomatică pentru impresia că personajul principal feminin nu este bine construit (aici aș avea de făcut eu o paranteză, personajele sunt complet subordonate acțiunii și intrigii mentale și povestea lor intervine doar și dacă în măsura în care este necesară pentru a le explica reacțiile – nu e, pentru niciunul din personaje masculine/feminine, un roman de aprofundare, iar asta contribuie decisiv la ritmul și curgerea cărții) Andreea Chebac a schimbat o critică legitimă într-o observație generală cu iz feminist.

În loc de personajul feminin nu mi-a plăcut, e gol, e din carton, nu are substanță sau orice altă descriere a impresiei lăsate, autoarea recenziei, ca să fie mai blândă probabil cu o carte care i-a plăcut, a punctat general și nu la obiect. Din păcate asta a schimbat o afirmație care era normal să fie într-o recenzie într-o dojană generală asupra rolului femeii în carte, lăsând impresia încălcării unui standard de importanță pe care femeia trebuie să îl aibă într-o carte, chestie care mie mi-a displăcut enorm.

Nu asta a fost intenția din spatele replicii de unde iese că, vorba lui taică-meu, Mai binele e dușmanul binelui. Ca să mascheze politicos un punct de vedere valabil despre construcția unui personaj a trimis discuția într-o zonă care a stârnit reacții de genul – femeile din Cameleon sunt proaste sau lămpi. //

Știți foarte bine că am o problemă cu manifestările stupide ale feminismului de azi; rămăse fără obiectul muncii (negarea unor drepturi de bun simț) fetițele astea cunosc opresiunea masculină de prin articole și cărți și neavând o busolă reală iau niște lucruri normale, fără nicio conotație sexistă și le transformă ridicol în cine știe ce manifestare discriminatorie.

Că zic asta mă face evident și fără îndoială misogin, la fel cum dacă în America îi spui unui afro-american că e leneș, prost sau slab pregătit e din cauză că ești rasist nu pentru că ăla e submediocru.

Vă dau însă un exemplu. Continue reading

De ce femeile ar trebui să conducă lumea?

Suntem diferiți și oricât ar juca feminismul cartea egalității, diferențele astea rămân în picioare și dacă nu se întâmplă ceva nemaivăzut vom continua să fim diferiți și mult timp de aici înainte.

Poate unul dintre cele mai sensibile subiecte de pe lista lucrurilor care ne departajează este modul în care creierul funcționează diferit, îndreptat spre analitică, logică și construcție la noi și spre pufoșenii, feți-frumoși, fluturași și curcubee la ele.

Cam în momentul ăsta orice cititoare vrea să mă linșeze… pe bună dreptate, am exagerat puțin, dar ideea rămâne, creierul masculin și cel feminin sunt racordate altfel și deși sunt capabile de aceleași funcții potențialul lor se manifestă în toată splendoarea în arii diferite. Continue reading