Pupatul moaștelor – prostie, disperare, credință?

Pornind de la câteva reacții surprinzătoare la articolul lui Dani am și eu niște dileme cu privire la subiect.

Încep prin a spune că orice om, cât e el de ateu convins și declarat se întoarce în momente grele către divinitate și e o reacție de înțeles, când viața te face să te simți mic și neputincios întotdeauna vei fi tentat să cauți sprijin în ceva atotputernic chiar dacă raționalul și construcția modului tău de a gândi îi neagă existența.

Și mai cred că decizia intimă de a crede sau nu în Dumnezeu nu are legătură nici cu inteligența, nici cu gradul de cultură al persoanei, ci e o alegere care poate să o facă oricine de la prostul satului până la genialul Țuțea.

Deși înțeleg foarte bine asta nu mă pot împăca deloc cu adorația, cultul moaștelor și asta din mai multe puncte de vedere, chiar și creștin. Continue reading

Hannibal sezonul 2

Hannibal nu e un serial pentru toată lumea. Îl are ca personaj pe celebrul Hannibal din Tăcerea mieilor, atât de memorabil jucat atunci de Anthony Hopkins, iar când focusul e pus nu numai pe un psihopat canibal ci și pe investigația altor criminali sadici și săriți de pe fix, e clar că imaginile vor fi într-o zonă întunecată. Continue reading

Copilăria mea comunistă

Eram, ca și restul de plozi cu care umblam în gașcă, un copil ars de soare vara și îmbujorat iarna, cu semne de purtare peste tot, ochi de drac împielițat tot timpul în căutare de ceva, fără nicio grijă pe lume și iubit fără măsură.

Băteam mingea, săream coarda, trăgeam cu cornete pac-pac, furam cireșe, pescuiam în ape în care mai era pește, începusem să citesc și deja când era vorba de bătălii cu săbii de lemn știam că-s D’Artagnan și nu altul, mâncam pe repezite roșii dulci și zemoase și dormeam buștean în pat cu arcuri.

Nu-mi lipsea nimic sau poate că țin minte greșit dar oricum sunt sigur că-mi lipseau mult mai puține decât le lipsesc copiilor de azi. Și asta nu pentru că aveam de toate ci pentru că, în afară de timpul de joacă, singura undiță pe care o văzusem într-un magazin și brifcor nu prea aveai ce să îți dorești… Continue reading

Primăvara lui crap-prăjit

Exact când a început primăvara au venit și planurile pentru un proiect incredibil de fain (carte, fotografie, video), dar despre asta vorbim un pic mai târziu, deocamdată punctăm doar că există și că deja ar trebui să fiu pe el, că deadline-ul e de-a dreptul criminal.

Stați să vedeți cum merge. Mă întorc de la Timișoara, unde dădusem practic startul proiectului de care vorbeam și, pentru că soția mai avea două zile de concediu, hotărăște să facem o aprovizionare puternică imediatamente. Continue reading

Vreau un salariu mai mic pentru pușcăriași!

Un deținut consumă cam 100 de euro pe lună la noi, zic eu decent, nu intră cine știe ce caviar și vită argentiniană în banii ăștia. Dacă însă adăugăm și costul personalului din sistemul penitenciarelor românesc atunci statul cheltuie pe cap de pușcăriaș vreo 500 de euro pe lună.

500 de euro???? Enorm, iar la vreo 30.000 de pușcăriași chiar se cunoaște… din păcate nu prea putem vorbi de o micșorare a cheltuielilor. E normal ca oamenii care au de-a face cu mizeria umană în cele mai josnice forme, expuși la o grămadă de riscuri să fie plătiți.

Și atunci ce rămâne de făcut? Continue reading

Probleme de comunicare în cuplu

În mașina, după o tură obositoare de cumpărături la o sută de kilometri de casă (lasă că e bine pentru un film la cinema trebuie să merg la două sute) venită după un drum la aproape șase sute de kilometri, pentru care șofasem o noapte dus, o noapte întors. Zic doar așa ca să înțelegi contextul din creierașii șoferului…

– Știi ce nu am găsit să-mi iau? – face nevastă-mea.

– Mmm hă?

– Urși din ăia cum îmi place mie cu maț.

– Ce urși?

– Cu maț, din ăia buni.

Hait, o fi luat-o razna soția de la proaspăta vacanță, așa de tare s-a bucurat că am mers și noi undeva că i s-au ars sinapsele. Că altfel nu-mi explic, sunt sigur că dacă nevastă-mea ar fi avut vreo preferință culinară în domeniul mațelor de urs aș fi știut până acum. Continue reading

300 Rise of an empire

După jumătate de an am văzut film la cinema. Cinemaaaaaaaaaa! Nu pot să vă spun cât îmi lipsesc mâna de filme pe care le vedeam adâncit într-un fotoliu din primele rânduri (spre constantele mustrări ale prietenilor cu care mergeam și care trebuiau să-și mute ochii ca mașina de scris ca să vadă tot ecranul) în fața marelui ecran.

Pot doar să vă zic cum la trailere deja aveam întipărit un zâmbet tâmp pe față de ziceai c-am câștigat la loto. Continue reading

Iubiți femeile care nu-s în stare să conducă

Superb da? O campanie care spune clar – femeile sunt prea vite ca să poată conduce o mașină, deci înțelegeți și voi că nu are rost să te iei de ele, mai bine dați-le lalele.

Nici nu mă obosesc să dezvolt cât de greșită e abordarea, vă dau la urmă două articole care o fac, dar aș fi extrem de curios să văd care a fost briefingul de la care s-a pornit, pentru că dacă acolo era o premisă feministă sau ceva cu respectarea femeilor aș putea râde vreo 3 săptămâni încontinuu. Continue reading