Open. O Autobiografie – Andre Agassi

Niciodată nu m-au atras biografiile, majoritatea sunt scrise mediocru picând ori în extrema unui stil rece, de contabilitate a datelor, ori în cea a unui stil trâmbițător, exagerat, extra somputos și numai fascinația pentru numele subiectului ajută cititorul să treacă peste gustul de cretă al textului.

Majoritatea, nu și Open. Nararea la persoana I și ruperile dese de ritm și de idee te duc parcă în fața unui Agassi care îți povestește atunci, pe loc, nerepetat, ce simte și ce gândește. Așa reușește cartea să te transporte lângă Andre pe terenul de tenis sau în afara lui, fără să explice sportul și fără să facă o cronică detaliată a meciurilor. Continue reading

Cum sa culegi urzici ca un cunoscător

– Uite pe-aici e verde, tre să fie.

Coborâm din mașină după vreo cinșpe kilometri și alte câteva zeci de opriri pentru a găsi urzici într-un decor cât de cât filmabil (adică fără modernisme sau gunoaie), ne depărtăm un pic de șosea și voila! URZICI.

Eu îmi setez camera, aleg încadrarea și tufa de urzici mici, plăpânde, numa-bune de gătit și Dani își începe treaba. Îl văd cum pune mâna blând pe o urzică și cum o trage mult mult mult mai violent înapoi.

Mă gândesc la ce mâini de păpușică are tânărul meu personaj dar nu zic nimic. A doua încercare decurge fix la fel nici n-apucă să pună bine mâna c-o și trage înapoi, strâmbându-se de durere.

– Ia baby urzică, ia din cele mai mici că alea cică Continue reading

O scârbă de bondar

Tocmai ce îi spuneam lui Dani plin de năduf că am găsit degeaba brândușele, nu e în tot luminișul ăla nicio încadrare mai de Doamne-ajută și că n-am chef să fac nicio poză că nu merită, că îl aud pe el.

Un bâzâit de ziceai că vin 13 blackhawkuri toate odată cu boxele la maxim, zic un ăsta-i și mă reped în direcția sunetului să-l reperez. Îl văd. E mare, colosal de mare și gras, colosal de gras. Nici nu prea înțeleg cum poate să zboare la ce fund de butoi are, mai ales cu aripioarele alea mici mici care păreau de împrumut.

Îmi zic, pfuai umflatul ăsta e țintă sigură… cât de repede poate să Continue reading

Totul e marketing iar naivii sunt ținte sigure

În fiecare săptămână maică-mea îmi mai povestește despre o nouă minune, despre un nou descoperit efect extrem de distructiv, despre o nouă apariție politică valoroasă sau despre cine știe ce job bine plătit pe care, nu-i așa, un tânăr inteligent și pregătit l-ar lua imediat prin concurs.

Minunile sunt variate, de la semințe de balaur pitic la iarbă magică de brad la germinate de fasole filipineză până la stuchiuchi care te face mai tânăr. Dacă le-aș lua pe rând cred c-aș putea face un atlas botanic iar dacă ar fi să le enumăr efectele benefice asupra corpului uman, maică-mea ar trebui să arate și să se simtă ca un bebe abia născut.

Astea distructive sunt și ele la fel de variate și cumva legate strict de ce consum sau fac eu, dacă le-aș pune și pe astea cap la cap atunci ar trebui să arăt ca o mumie egipteană. Ea ca un bebe mic mic eu ca o mumie de 2000 de ani. Continue reading

Cancerul guvernării Ponta

Clasa noastră politică, clientela ei, baronii ce o conduc, puroiul ce-o ține lipită mai ceva ca mortarul, corupția venerică ce-o conduce, toate TOATE și-au găsit exprimarea cea mai clară, cea mai agresivă și de departe cea mai fățișă în guvernarea Ponta.

Să ne-nțelegem, România nu a avut după revoluție nicio guvernare care să nu mintă, să nu-și servească clientela politică, să nu dea legi fără acoperire practică sau pur și simplu ridicole, să nu facă gafe monumentale la nivel de declarații sau conduită oficială.

Sa ne-nțelegem din nou, România nu a avut după revoluție niciun singur partid politic care să nu fie legat de personaje dubioase sau să nu fie compus din oameni cel mult mediocri, fără nicio pregătire nu  numai în domeniile în care își dădeau cu părerea ci în general și fără o brumă de caracter și verticalitate.

Ce s-a întâmplat în politica românească de aproape un sfert de veac e nici mai mult nici mai puțin decât absolut și eminamente grețos. De ce aș fi așa de consternat de prestația ultimei cete de paraziți slinoși ce ne conduce? De ce aș fi atât de înfuriat de ultimele lovituri când ar trebui să fiu deja amorțit de toate guvernările anterioare?
Continue reading

DK – The Vlad Identity

Ia uitați-vă la omul asta. Privire ageră și dură de vultur al norilor, păr negru și neînfricat, trup oțelit, numa fibră și vână pe toate colțurile și spirit, ce să mai vorbim de spirit, liber ca vântul stepei mongoleze…

Ăla eram eu cu aproape un deceniu în urmă. Acum, soț și tată iubitor, colțurile pline de vână de care vorbeam nu se mai văd, privirea mi-a îmblânzit-o fiică-mea punându-mi clămițe în păr (măcar asta nu s-a schimbat prea mult) și Continue reading

Tata de fata I

– Tati, tati! Dă brățara Ioana!

– Sunt prea mici pentru tata, uite ce mâna mare are tata, nu încap.

– Dă, tata, două degete.

Na, încerc s-o învăț să găsească soluții când se poticnește, nu să urle în gol de ciudă și de la o vreme asta se cam întoarce împotriva mea.

– Uite, ia două degete.

Se chinuie mica să-mi Continue reading

Șpaga înainte și după revoluție

Nu pot să înțeleg cum s-a născut în capul unora ideea că șpaga aparține perioadei post-revoluționare și aici vorbesc despre cei care au trăit comunismul și au uitat cumva, inexplicabil, cum mergeau lucrurile pe atunci.

Pentru mine două aspecte sunt clare: șpaga era în comunism un fenomen generalizat într-atât încât devenise la fel de natural cum e plata prețului afișat acum și că efectele și circuitul șpăgii sunt mult mai vizibile acum, în democrație. Continue reading