Tată de fata III

– Abia aștept să-i cumpăr set de cănițe și ceainic, să le dea la păpuși să bea. Mă topesc numai când mă gândesc…

– Ce prostie, niciodată n-am suportat chestia asta. Pentru ce s-o-nveți să bea ceai imaginar? Încă să mai dea și la alții… bleah, n-ai decât să-i iei, da pe mine să nu mă frecați la cap cu din astea.

 

*     6 luni mai târziu

 

– Tati, tatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

– Da, gâzu!

– Nu vrei niște ceai? Continue reading

Cartea ta de suflet? Autorul tău preferat?

Nu mai sunt un cititor tipic de multă vreme, nici nu știu când am început să las o carte deoparte după primele zece pagini dacă nu-mi place stilul în care este scrisă, indiferent de ce ar fi avut extraordinar sau nu de spus autorul.

Când pun mâna pe o carte de beletristică mă aștept să citesc literatură nu teze de idei, este răspunsul meu invariabil la mustrările amicilor care-mi atrag atenția că am renunțat la o carte care ori avea un fir epic colosal ori conținea niște concepte de te dădeau pe spate.

Acum, de când sunt scriitor cu acte în regulă (Povestiri de sub papuc, Cameleon – Baza), e oarecum de înțeles să strâmb din nas uitându-mă cum e scrisă o carte (na, dacă nu te înfoi un pic în pene pe nișa ta parcă Continue reading

A murit

A murit autorul cărții mele preferate și omul datorită căruia mi-am zis, copil fiind, că odată am să scriu o carte la fel de puternică, magică și fermecătoare în stil  ca cea pe care tocmai o terminasem de citit.

Da, o sută de ani se singurătate.

În comunism era stabilitate

Nu are rost să ne ascundem după deget, în comunism era stabilitate. Nu tremurai pentru un acoperiș deasupra capului, nu tremurai nici după un loc de muncă, nici ca să ai ce pune pe farfurie.

Dacă nu erai unul dintre dușmanii partidului, conducătorului iubit și implicit poporului în general, toate lucrurile de mai sus veneau de la sine. Mă uit cum generațiile care s-au angajat și au muncit pe vremea aceea nu au nici cea mai vagă idee prin ce trece un tânăr care-și începe profesia acum sau la ce presiune e supus sau care e ritmul de muncă în mediul privat.

Continue reading

Tata de fata II

Ieri.

Avusesem o dimineață/primă jumate de zi extrem de nenorocită, frig, umed, efort absolut degeaba. Totul încununat de o teribilă și infinit de pătrunzătoare durere de cap.

Vine fiică-mea la mine, cu ochii ăia mari mari mari de căprioară și-ntreabă rugător:

– Tati, jucăm cu puzzle-ul pe care l-a cumpălat mama ieri?

– Ioana, tati nu poate, îl doare așa de tare capul că nu se poate concentra la nimic, mai ales la puzzle-ul de ieri. Lasă că vine mami și se joacă ea.

O văd că-și lasă tristă capul în jos și după aia începe să se fâțâie pe lângă scaunul meu. Se ridică pe vârfuri, își întinde mânuțele, mă prinde de-o ureche și mă Continue reading

Ce naiba a gândit Coca-cola?

Când îți construiești o campanie cu nume e la mintea cocoșului că numele pe care le alegi trebuie să-ți aducă un plus de imagine și e la fel de evident că pe lângă asta, cei selectați trebuie să reprezinte, să sugereze spiritul din spatele mesajului, să se potrivească cu textul, conceptul și contextul reclamei.

Mă uit la campania Coca-cola și-l văd pe Chiriță și culmea, culmilor pe nimeni altul decât marele Dodel. Cum să-i pui pe ăștia să joace rolul de modele, de sportivi legendari și împliniți, de lideri, de atleți cu performanțe extraordinare?

Nici palmares, nici imagine, nici simpatie din partea publicului, nici nimic. De unde și Continue reading