A murit

A murit autorul cărții mele preferate și omul datorită căruia mi-am zis, copil fiind, că odată am să scriu o carte la fel de puternică, magică și fermecătoare în stil  ca cea pe care tocmai o terminasem de citit.

Da, o sută de ani se singurătate.

În comunism era stabilitate

Nu are rost să ne ascundem după deget, în comunism era stabilitate. Nu tremurai pentru un acoperiș deasupra capului, nu tremurai nici după un loc de muncă, nici ca să ai ce pune pe farfurie.

Dacă nu erai unul dintre dușmanii partidului, conducătorului iubit și implicit poporului în general, toate lucrurile de mai sus veneau de la sine. Mă uit cum generațiile care s-au angajat și au muncit pe vremea aceea nu au nici cea mai vagă idee prin ce trece un tânăr care-și începe profesia acum sau la ce presiune e supus sau care e ritmul de muncă în mediul privat.

Continue reading

Tata de fata II

Ieri.

Avusesem o dimineață/primă jumate de zi extrem de nenorocită, frig, umed, efort absolut degeaba. Totul încununat de o teribilă și infinit de pătrunzătoare durere de cap.

Vine fiică-mea la mine, cu ochii ăia mari mari mari de căprioară și-ntreabă rugător:

– Tati, jucăm cu puzzle-ul pe care l-a cumpălat mama ieri?

– Ioana, tati nu poate, îl doare așa de tare capul că nu se poate concentra la nimic, mai ales la puzzle-ul de ieri. Lasă că vine mami și se joacă ea.

O văd că-și lasă tristă capul în jos și după aia începe să se fâțâie pe lângă scaunul meu. Se ridică pe vârfuri, își întinde mânuțele, mă prinde de-o ureche și mă Continue reading

Ce naiba a gândit Coca-cola?

Când îți construiești o campanie cu nume e la mintea cocoșului că numele pe care le alegi trebuie să-ți aducă un plus de imagine și e la fel de evident că pe lângă asta, cei selectați trebuie să reprezinte, să sugereze spiritul din spatele mesajului, să se potrivească cu textul, conceptul și contextul reclamei.

Mă uit la campania Coca-cola și-l văd pe Chiriță și culmea, culmilor pe nimeni altul decât marele Dodel. Cum să-i pui pe ăștia să joace rolul de modele, de sportivi legendari și împliniți, de lideri, de atleți cu performanțe extraordinare?

Nici palmares, nici imagine, nici simpatie din partea publicului, nici nimic. De unde și Continue reading

Open. O Autobiografie – Andre Agassi

Niciodată nu m-au atras biografiile, majoritatea sunt scrise mediocru picând ori în extrema unui stil rece, de contabilitate a datelor, ori în cea a unui stil trâmbițător, exagerat, extra somputos și numai fascinația pentru numele subiectului ajută cititorul să treacă peste gustul de cretă al textului.

Majoritatea, nu și Open. Nararea la persoana I și ruperile dese de ritm și de idee te duc parcă în fața unui Agassi care îți povestește atunci, pe loc, nerepetat, ce simte și ce gândește. Așa reușește cartea să te transporte lângă Andre pe terenul de tenis sau în afara lui, fără să explice sportul și fără să facă o cronică detaliată a meciurilor. Continue reading

Cum sa culegi urzici ca un cunoscător

– Uite pe-aici e verde, tre să fie.

Coborâm din mașină după vreo cinșpe kilometri și alte câteva zeci de opriri pentru a găsi urzici într-un decor cât de cât filmabil (adică fără modernisme sau gunoaie), ne depărtăm un pic de șosea și voila! URZICI.

Eu îmi setez camera, aleg încadrarea și tufa de urzici mici, plăpânde, numa-bune de gătit și Dani își începe treaba. Îl văd cum pune mâna blând pe o urzică și cum o trage mult mult mult mai violent înapoi.

Mă gândesc la ce mâini de păpușică are tânărul meu personaj dar nu zic nimic. A doua încercare decurge fix la fel nici n-apucă să pună bine mâna c-o și trage înapoi, strâmbându-se de durere.

– Ia baby urzică, ia din cele mai mici că alea cică Continue reading

O scârbă de bondar

Tocmai ce îi spuneam lui Dani plin de năduf că am găsit degeaba brândușele, nu e în tot luminișul ăla nicio încadrare mai de Doamne-ajută și că n-am chef să fac nicio poză că nu merită, că îl aud pe el.

Un bâzâit de ziceai că vin 13 blackhawkuri toate odată cu boxele la maxim, zic un ăsta-i și mă reped în direcția sunetului să-l reperez. Îl văd. E mare, colosal de mare și gras, colosal de gras. Nici nu prea înțeleg cum poate să zboare la ce fund de butoi are, mai ales cu aripioarele alea mici mici care păreau de împrumut.

Îmi zic, pfuai umflatul ăsta e țintă sigură… cât de repede poate să Continue reading

Totul e marketing iar naivii sunt ținte sigure

În fiecare săptămână maică-mea îmi mai povestește despre o nouă minune, despre un nou descoperit efect extrem de distructiv, despre o nouă apariție politică valoroasă sau despre cine știe ce job bine plătit pe care, nu-i așa, un tânăr inteligent și pregătit l-ar lua imediat prin concurs.

Minunile sunt variate, de la semințe de balaur pitic la iarbă magică de brad la germinate de fasole filipineză până la stuchiuchi care te face mai tânăr. Dacă le-aș lua pe rând cred c-aș putea face un atlas botanic iar dacă ar fi să le enumăr efectele benefice asupra corpului uman, maică-mea ar trebui să arate și să se simtă ca un bebe abia născut.

Astea distructive sunt și ele la fel de variate și cumva legate strict de ce consum sau fac eu, dacă le-aș pune și pe astea cap la cap atunci ar trebui să arăt ca o mumie egipteană. Ea ca un bebe mic mic eu ca o mumie de 2000 de ani. Continue reading