La mare în septembrie cu copilul, stațiunea Jupiter

Pentru mine mersul la mare în septembrie nu a fost dictat de faptul că vara mi-a fost extrem de ocupată (și așa am plecat înainte de a termina cu DK-ul) ci e o preferință mai veche, legată de lipsa viermuielii cocălărești de pe plajă. Ne place, nu ne place să recunoaștem acolo unde se adună mulți români nu e un spectacol deosebit de elegant…

Cu atât mai mult prefer o plajă liniștită și mai liberă când merg cu un copil micuț. Pe scurt părțile bune și rele ale vacanței la mare, în prima jumătate a lui septembrie:

Vremea. Dacă ai trăit pe lună în ultimii 20 de ani, o să-mi vii cu text de gen – vai ce frig trebuie să fie în septembrie la mare… de fapt prefer oricând o zi frumoasă de septembrie la mare uneia din iulie-august, când îți bubuie capul de cald. Pentru mine e mult mai plăcut să fac plajă la 24-27 de grade decât la 35.  Continue reading

La delfini – jurnal de vacanță pe litoralul românesc

Azi mi-am dus fetele la delfinariu. Fiică-mea nu prea știa ea cu ce se mănâncă așa că nu ar fi ținut neapărat dar mă-sa mă bârâia la cap din secunda în care am ajuns să mergem, să mergem, să mergem, să ne stropească delfinii.

După GPS-ul meu magic și-a făcut iar numărul, ducându-mă pe un bulevard care avea tot atâta legătură cu delfinariu ca borcanul cu murături al bunicii și a trebuit să folosim metodele tradiționale (oprit – întrebat – oprit – întrebat – ajuns), am aterizat unde trebuia cu fix 5 minute după începerea spectacolului. Cât mai era până la următoarea reprezentație? Ei… fix 3 ore.

Am mers pe la mini-zoo-ul din complex, a vorbit Ioana cu papagalii, a văzut zebre, iepuroi, veve, vaci, struti și alte câteva pocitănii fără importanță, a luat la rând absolut toate locurile de joacă până acolo și tot mai aveam vreo oră de omorât. Continue reading

Se duc norii – jurnal de vacanță pe litoralul românesc

Azi vântul s-a mai potolit, cel puțin dimineață a scăzut sub 200 la oră. Asta înseamnă că am putut merge pe plajă fără să legăm copilul cu sfoară de mijloc, chiar dacă restul de chestii luate cu noi au trebuit ancorate cu pietre…

Fiică-mea, după cum era și de așteptat (că așa e și tac-su), s-a declarat total deranjată de prezența nisipului între degete și a scoicilor pe plajă, de a trebuit s-o șterg pe picioare odată la 3 minute și nu s-a deplasat fără șlapi nici un metru.

Apa mării e rece tare de la furtună așa că a petrecut câteva minute cu colacul în piscină. Bucuria mare au fost de fapt locurile de joacă – ăla interior, cam sărăcuț și cam spart pe finalul de sezon și cel descoperit la hotelul de lângă, care avea de toate, inclusiv supraveghetor.

Tot zic de copil pentru că ăsta micu Continue reading

Vis, frate! – jurnal de vacanță pe litoralul românesc

Primul nostru concediu veritabil în 3 ani de zile (adică nu de genul – își ia nevastă-mea 4 zile că e epuizată și vrea să doarmă un pic mai mult sau îmi iau eu două zile și trag o fugă la o baltă sau pe un munte, să pot să-mi aud gândurile, dar mă întorc mai obosit decât am plecat).

Plecăm pe la 4 dimineața, deși planul era să demarăm la miezul nopții și dă-i și mână. GPS-ul blestemat își face din nou datoria și mă duce pe o rută mai lungă decât calculasem pe PC și în loc de 7 ore fac 9 jumate. Parfum, nu alta. Ce-i drept și eu merg ca melcul cu Ioana în mașină…

Ajung pe litoral într-un final, dărâmat (nu eram un monument de energie nici la plecare) și când dau să deschid ușa mă lovește uraganul Viorica (l-am botezat pe loc după soacră-mea că e o prezență la fel de plăcută). De la mașină până în hotel am ținut-o pe Ioana de călcâi ca pe zmeu (să vezi cum fâlfâia micuța în aer), pe nevastă-mea au ancorat-o cât de cât o parte din bagaje iar pe mine, mă rog… burta. Continue reading

Pelicanii Deltei

imagine mare

Ne-am trezi cu noaptea în cap, sperând să prindem pelicanii adunați în capul insulei exact când se ridică soarele din mare. Ne-am luat amândoi niște bluzițe subțirele să ne apere de tăuni și țânțari (asta după o tratare cu spray de abia se mai putea respira în cameră) dar în care să nu ne coacem de cald și am pornit spre malul Dunării în ceața dimineții.

– Mă, nu e cam friguț?

– Ți se pare, că abia am ieșit din pat…

În barcă însă nu mai era urmă de dubiu, venise peste noapte un front de aer siberian de Continue reading

Paradoxul Macovei

Unde ești tu Țepeș, Doamne?

De câte ori nu am auzit românii spunând cuvintele astea? De câte ori nu am înjurat printre dinții, scârbiți până la refuz, cloaca politică și piramida de hoți care fură de ani de zile țara asta? De câte ori nu ne-au dezgustat profund gesturile de traseism politic, pupatul unde ai scuipat și în general atitudinea jenantă de lins în dreapta și-n stânga și trecut dintr-o tabără în alta, de la o părere la alta, în funcție de unde era ciolanul puterii?

Offf, dacă ar veni unu’ care să se pună cu hoții ăștia, să-i taie, să-i spânzure, să-i bage în pământ. Offf, dacă ar apare cineva care să nu se schimbe de pe azi pe mâine și să nu accepte orice de dragul accesului la putere. Offf, dacă ar exista cineva care să înoate împotriva curentului ăsta putrezit al politicii. Am avea și noi cu Continue reading

The strain – serial nou 2014

O gură de aer proaspăt serialul ăsta printre toate producțiile cu vampiri seducători și iubăreți și blânzi și frumoși și strălucitori și așa mai departe. The Strain e din punctul ăsta de vedere total diferit și vine cu o serie de vampiri, așa cum ar trebui ei să fie, dracu gol, urâți cu spume, răi până-n măduva oaselor.

În afară de asta, parcă vrând să le ofere o alternativă celor care strâmbă din nas că zombii n-ar trebui să se miște pentru că le lipsește proteina, sau că nu știu ce monstru n-ar avea cum să sară atât de sus pentru că are picioare scurte, construiește vampirismul în cauză ca pe un virus complex plecat de la un vampir original despre care nu știm prea multe de la început. Cu alte cuvinte o arde științific.

Bine jucat, bine făcut, destule senzații tari și tensiune, bun dom’le bun.