Găteam o dată la una-două luni, numai și numai mâncăruri de rafinament și dezmăț culinar extraordinar, la care trebuia să petrec toată ziua în bucătărie, să le mângâi, să le dezmierd, să le potrivesc și doar pe seară, când se adunau de prin lumea largă oaspeții, să le culc în blide.
Apoi, după ce s-a născut Ioana, am început să gătesc și chestii mai lumești, o dată de două ori pe săptămână ba un cartof țărănesc, ba un mușchiuleț fript, ba ceva lăsat să toarcă juma de zi în cuptor, ca să-i mai iau din povară nevestei. Niciodată fără să am chef, niciodată la vreun program, totdeauna cu plăcere și răbdare, ba chiar o luam ca un prilej de relaxare. Continue reading