Sons of Anarchy la final

Băieți pe motociclete, rebeli, ba niște bătăi pe stradă, ba niște trafic cu arme, mers cu pletele în vânt, glume de masculi feroce, femei în piele. Așa a început, fain, ușurel, relaxant. Chiar ți-erau simpatici.

Cu fiecare sezon gașca s-a scufundat mai tare și mai adânc în crimă până când, la ultimele sezoane, serialul a venit cu niște scene de ți se ridică părul pe mâini. Soții, mame, prieteni, sânge.

Finalul a fost previzibil și natural, cu secvențe lăsate lungi și fundal sonor excelent ales. Moarte liniștită.

Bun, mult peste medie, dar trebuie să-ți placă genul că nu e pentru toată lumea.

Nevasta și wok-ul

De la mine nevastă-mea a luat numai chestiile deosebit de enervante. Ceva bun nu s-ar prinde de ea nicicum (presupun c-oi avea și eu ceva cât de cât bun care s-ar putea lipi…). Printre altele și obiceiul de-a veni cu replici ”deștepte” când s-a întâmplat vreo boacănă.

*

Fiind eu la dietă carnivoro-leguminoasă și găsind în sfârșit ulei de sâmburi de struguri în Dorna, mi-am luat imediat un wok nou, că ăla vechi nu mai avea de multă vreme prestanța necesară unei prăjeli mai rapide ca fulgerul.

Și ce m-am bucurat, abia așteptam să-l folosesc pe niște miez de bambus și alte legume din astea de grădină.

Soția s-a gândit să-l spele, că na, așa e normal. După asta, dacă tot îl avea în mână și strălucea de nou ce era, s-a gândit să pună în el la fiert niște chestii – că de aia se cheamă wok ca să-l folosești la fiert morcovi și fasole. Continue reading

Cel mai sincer computer

Nici nu mă obișnuisem bine să-mi funcționeze Mac-ul perfect, fără reseturi întâmplătoare, că azi dimineață după ce i-am dat drumul, să pun ceva zgomot de fundal numai bun cât să scriu un articol genial pe reacții, a venit nenorocirea.

Aud un fel de zângănit înfundat, ca și cum ai încerca să bagi o cheie în gaură și nimerești tot timpul pe lângă, pentru că ai băut ca porcul și nu vezi gaura și pentru că îți tremură mâna de frica nevestei. Venea din măruntaiele hardului extern, adică exact măgăoaia unde-mi țin eu tot ce lucrez și pe care l-am luat tocmai pentru că e cică extrem de sigur pentru treaba asta. Continue reading

Dietă, muncă, echilibru

Prin primăvară, după vreo 2 luni de stat pe scaun și băut cola cu litrul (tabietul meu pentru când am de scris concentrat) și pus vreo 6 kile peste cele 10 în plus pe care le aveam deja, m-am hotărât așa tam-nesam să-mi schimb regimul alimentar și să revin la o suplețe de panteră.

N-am stat să-mi scot diete și alte chestiuni ci am luat-o la bunul simț, mâncat mult mai puțin, mișcat mai mult. Chestia cu mișcatul s-a dovedit rapid un vis, neavând timp sau voință să mă țin de un program clar de exercițiu fizic iar de făcut vreun sport adevărat nu prea am unde, cu cine sau cum.

De mâncat, cu excepția perioadelor de filmări în teren când nu-mi permiteam să fiu zombie, am mâncat cam 20-25% din cât mâncam înainte. Rezultatul au fost vreo 10 kilograme în minus și un tonus fizic mizerabil, dureri de cap, oboseală profundă și culmea, somn puțin și vai de capul lui și ăla. Continue reading

Cum se conduce pe polei

Încet, așa se conduce. Asta-i prima regulă iar dacă n-o respecți, nu contează cât de șofer ești tu și ce mașină ai, cu câtă inteligență artificială pe fiecare roată și ce ultra-sisteme de siguranță, vei pierde controlul.

Cea mai periculoasă șosea nu este cea acoperită de zăpadă și gheață groasă, acolo cauciucurile mai au cât de cât de ce se prinde, plus că se circulă încet. Aderența minimă o găsești pe un asfalt cu o pojghiță abia perceptibilă de polei sau pe un strat de gheață mai gros dar lovit de razele soarelui și topit doar la suprafață.

Din păcate traficul e plin de tâmpiți care nu fac nicio legătură între starea drumului și capacitatea mașinii e a sta pe el, cam cum e plină și de puști începători care trecuți rapid pe mașini puternice își închipuie că curbele se iau ca-n NFS, indiferent de viteză… Continue reading

Pârjoalele bunicii

De vreo zece ani de zile tot încerc să găsesc secretul pârjoalelor moldovenești, așa cum le făcea bunică, de se topeau în gură și nu mă mai săturam să le-nfulec imediat ce ieșeau din tigaie deși mă ardeau pe buze de numa numa.

După ce am încercat vreo câteva mii de rețete și rețetuțe, care mai de care mai păzite și mai lăudat, tot nu am reușit. Cred însă ca am prins până la urmă ideea și la vară am de gând să readuc respectiva capodoperă culinară, dispărută acum, în farfurii.

Secretul trebuie să fie nu unul ci chiar două. Primul ar fi ca legumele să fie abia atunci scoase din grădină ( striga bunica la noi ce să-i culegem și noi i le dădeam prin geamul de la bucătărie de unde ajungeau direct în tigaie) și am să am grijă să fac exact la fel când voi mai încerca. Continue reading

România suntem noi

O altă zi a României, o altă zi de efervescență patriotică cu parade, discursuri, piepturi umflate de mândrie naționalistă. Nu se vede din modul în care-mi analizez țara, ba dimpotrivă de fiecare dată când o fac se trezește vreun patriot de carton să mă tragă de urechi că nu-mi respect patria mumă, dar și eu sunt atins de nițică dragoste pentru pământul în care îmi e îngropat neamul.

De asta scrisul meu de azi nu se va îndrepta spre unde e România sau unde aș vrea să fie, ci spre noi, spre mine, românul care a rămas aici și care că-i place sau nu, că știe sau nu, este de fapt România.

Ce-ar fi ca românul ăsta să-și ia țara înapoi nu așteptând totul de la mai marii țării ci făcând el primul pas. Și nu cine știe ce salt uriaș ci pași mici, simpli de tot: Continue reading

Cum l-a bătut internetul pe Mircea Badea

Intre Mircea Badea și internetul românesc, cel puțin partea vocală a lui adică blogerii și comunitățile lor, războiul e vechi. Badea i-a categorisit ca niște nimeni în drum cu păreri de doi lei despre orice și fără să aibă habar de multe ori despre ce vorbesc iar blogerii i-au întors favorul spurcându-l la fel de consistent.

Muniție valabilă și solidă de ambele părți. Pe Badea îl vezi cum promovează fără nicio jenă și limită interesele politice ale unuia dintre cele mai mizerabile personaje politice de la noi iar pe blogeri, cel puțin ăia care contează, îi vezi având de multe ori păreri debile despre lucruri care nu știu nimic și bătându-se aiurea pe burtă cu valoarea unui conținut la limita de școală primară, dictat de necesitatea traficului. Continue reading

Miraculosul meu Mac si miraculosul lui sistem de operare

Pe scurt – iMac nou-nouț, super scula, super putere, 15-20 de restarturi pe zi, fără nicio legătură cu vreo aplicație sau cu modul de folosire, pe lung povestea aici.

Deși nou pe sistemul apple, pentru mine totul mirosea a sistem de operare care nu stăpânește bine componentele hardware și de fiecare dată când unul dintre ele nu mai are de lucru se panichează și în loc să aștepte, se restartează. Hardul extern toarce liniștit și tocmai i-am dat o comandă să rulez ceva de pe el, să-l aștept o miime de secundă până ia viteză? Nu, mai bine mă resetez. Stau câteva minute degeaba și adoarme vreo componentă, s-o aștept o clipă să se trezească? Nuuuu, mai bine bag un restart. Continue reading

Mi-a ieșit bucătăria pe nas

Găteam o dată la una-două luni, numai și numai mâncăruri de rafinament și dezmăț culinar extraordinar, la care trebuia să petrec toată ziua în bucătărie, să le mângâi, să le dezmierd, să le potrivesc și doar pe seară, când se adunau de prin lumea largă oaspeții, să le culc în blide.

Apoi, după ce s-a născut Ioana, am început să gătesc și chestii mai lumești, o dată de două ori pe săptămână ba un cartof țărănesc, ba un mușchiuleț fript, ba ceva lăsat să toarcă juma de zi în cuptor, ca să-i mai iau din povară nevestei. Niciodată fără să am chef, niciodată la vreun program, totdeauna cu plăcere și răbdare, ba chiar o luam ca un prilej de relaxare. Continue reading