Pârjoalele bunicii

De vreo zece ani de zile tot încerc să găsesc secretul pârjoalelor moldovenești, așa cum le făcea bunică, de se topeau în gură și nu mă mai săturam să le-nfulec imediat ce ieșeau din tigaie deși mă ardeau pe buze de numa numa.

După ce am încercat vreo câteva mii de rețete și rețetuțe, care mai de care mai păzite și mai lăudat, tot nu am reușit. Cred însă ca am prins până la urmă ideea și la vară am de gând să readuc respectiva capodoperă culinară, dispărută acum, în farfurii.

Secretul trebuie să fie nu unul ci chiar două. Primul ar fi ca legumele să fie abia atunci scoase din grădină ( striga bunica la noi ce să-i culegem și noi i le dădeam prin geamul de la bucătărie de unde ajungeau direct în tigaie) și am să am grijă să fac exact la fel când voi mai încerca. Continue reading

România suntem noi

O altă zi a României, o altă zi de efervescență patriotică cu parade, discursuri, piepturi umflate de mândrie naționalistă. Nu se vede din modul în care-mi analizez țara, ba dimpotrivă de fiecare dată când o fac se trezește vreun patriot de carton să mă tragă de urechi că nu-mi respect patria mumă, dar și eu sunt atins de nițică dragoste pentru pământul în care îmi e îngropat neamul.

De asta scrisul meu de azi nu se va îndrepta spre unde e România sau unde aș vrea să fie, ci spre noi, spre mine, românul care a rămas aici și care că-i place sau nu, că știe sau nu, este de fapt România.

Ce-ar fi ca românul ăsta să-și ia țara înapoi nu așteptând totul de la mai marii țării ci făcând el primul pas. Și nu cine știe ce salt uriaș ci pași mici, simpli de tot: Continue reading

Cum l-a bătut internetul pe Mircea Badea

Intre Mircea Badea și internetul românesc, cel puțin partea vocală a lui adică blogerii și comunitățile lor, războiul e vechi. Badea i-a categorisit ca niște nimeni în drum cu păreri de doi lei despre orice și fără să aibă habar de multe ori despre ce vorbesc iar blogerii i-au întors favorul spurcându-l la fel de consistent.

Muniție valabilă și solidă de ambele părți. Pe Badea îl vezi cum promovează fără nicio jenă și limită interesele politice ale unuia dintre cele mai mizerabile personaje politice de la noi iar pe blogeri, cel puțin ăia care contează, îi vezi având de multe ori păreri debile despre lucruri care nu știu nimic și bătându-se aiurea pe burtă cu valoarea unui conținut la limita de școală primară, dictat de necesitatea traficului. Continue reading

Miraculosul meu Mac si miraculosul lui sistem de operare

Pe scurt – iMac nou-nouț, super scula, super putere, 15-20 de restarturi pe zi, fără nicio legătură cu vreo aplicație sau cu modul de folosire, pe lung povestea aici.

Deși nou pe sistemul apple, pentru mine totul mirosea a sistem de operare care nu stăpânește bine componentele hardware și de fiecare dată când unul dintre ele nu mai are de lucru se panichează și în loc să aștepte, se restartează. Hardul extern toarce liniștit și tocmai i-am dat o comandă să rulez ceva de pe el, să-l aștept o miime de secundă până ia viteză? Nu, mai bine mă resetez. Stau câteva minute degeaba și adoarme vreo componentă, s-o aștept o clipă să se trezească? Nuuuu, mai bine bag un restart. Continue reading

Mi-a ieșit bucătăria pe nas

Găteam o dată la una-două luni, numai și numai mâncăruri de rafinament și dezmăț culinar extraordinar, la care trebuia să petrec toată ziua în bucătărie, să le mângâi, să le dezmierd, să le potrivesc și doar pe seară, când se adunau de prin lumea largă oaspeții, să le culc în blide.

Apoi, după ce s-a născut Ioana, am început să gătesc și chestii mai lumești, o dată de două ori pe săptămână ba un cartof țărănesc, ba un mușchiuleț fript, ba ceva lăsat să toarcă juma de zi în cuptor, ca să-i mai iau din povară nevestei. Niciodată fără să am chef, niciodată la vreun program, totdeauna cu plăcere și răbdare, ba chiar o luam ca un prilej de relaxare. Continue reading

Pui la ceaun românesc

O găteală simplă și primordială, fără sosuri de soia și alte încâlceli de astea de te doare capul, ce rumenește puiul întreg și-l lasă fraged pe dinăuntru.

Iei puiul și-l freci bărbătește cu sare și piper și-apoi îl lași la odihnă în timp ce sprijini un ceaun pe foc mic și torni în el untură fără măsură. Când începe să bolborosească, îneci puiul în ea și-l lași acolo până se rumenește. Continue reading

Ponta câștigătorul României trecute, Iohannis exemplul României viitoare?

Victor Ponta a câștigat alegerile pe un segment clar al populației. Peste 61 de ani, studii primare, mediul rural. Ăștia sunt votanții la care Ponta a avut peste 50%, de fapt a avut mult mai mult, învingând clar. Cu cât media de vârstă scade și studiile cresc cu atât procentul lui Victor scade mai dramatic.

Cifrele astea se potrivesc de minune cu cele ale nostalgicilor comuniști, incapabili să înțeleagă democrația, incapabili să reziste tentațiilor reducerilor la tigăi dar ținând pe perete, lângă pat, tabloul cu Ceaușescu.

S-a vorbit cu ură lunile astea între cele două părți ale electoratului și nu puțini dintre votanții lui Ponta s-au simțit jigniți când li se bătea obrazul că votează la fel cu analfabeții. Cifrele însă pictează destul de clar:

Oameni care nu au liceul și nici profesionala. Oameni din mediul rural, din cele mai sărace zone ale țării. Oameni ieșiți la pensie. Cu alte cuvinte oameni care nu produc mai nimic pentru economia țării, care nu sunt interesați nici cât negru sub unghie de fiscalitate, impozite, infrastructură, oameni care în marea lor majoritate sunt ieșiți din circuitul economic. Continue reading

De frică

Fiind extrem de clar în opțiunea mea politică și susținând furibund un candidat, ceea ce în general nu prea e stilul meu, am fost întrebat dacă am vreun interes personal. Nu, nu-s implicat de niciun fel în politică și renunțarea la tonul meu de scârbă generală la adresa clasei politice a venit de frică.

Da, de frică. Ce a demonstrat PSD-ul și Ponta în câteva luni este de-a dreptul înspăimântător și asta fără să aibă toate pârghiile care le trebuie. Continue reading

De ce-l votez pe Iohannis

În ultimele două săptămâni am tot explicat de ce motivele pentru care lumea îl votează pe Ponta sunt imbecile și cum nu stau, pe rând, în picioare. Un exercițiu inutil de altfel, electoratul pontist fiind presărat mai degrabă cu pereți decât cu urechi. Daca vre’i s[ trece’i direct la concluzie ea ar suna cam asa: cu Iohannis pot sa fiu naiv la Ponta nu este omeneste posibil.

Am făcut însă lumea curioasă să afle motivele din spatele votului meu pentru Iohannis și mi se pare corect să le expun și pe astea. Începem logic cu ce vreau eu de la un președinte, nu acum, ci ce am vrut de când mi-am dat primul vot:

– un președinte care să mă reprezinte în spațiul public așa cum o presupune onoarea funcției

– un președinte care să nu își folosească mandatul bătându-se cu opoziția partidului din care a venit

– un președinte care să nu încalce constituția băgându-se acolo unde puterea lui ar trebui să se oprească

– un președinte care să orienteze discuțiile interne și externe spre mediul economic pentru că acolo suferă România.

Eu nu vreau și nu am vrut niciodată un justițiar, un rege medieval care să facă totul, un Vlad Țepeș venit să ne salveze. Eu vreau un președinte care să se comporte așa cum îi stă bine unui șef de stat, care să aibă ca prioritate problemele majore ale statului din momentul respectiv și pe care să le rezolve nu el ci moderând forțele politice. Continue reading

2 pentru Romania

2 pentru Romania – Cei doi candidați văzuți prin obiectivul camerei, ochii familiei și vecinilor, în două documentare de o oră lungime. Departe de a mă da pe spate calitatea și profunzimea lor, mă gândesc ca valul admirativ ce le descrie drept documentare eveniment vine din două motive.

Primul ar fi că media românească este atât de jegoasă și de compromisă politic încât o apariția unei producții curate e într-adevăr un eveniment.

Al doilea ar fi că fiecare se bucură și vede ce vrea în materialele astea.

Susținătorii lui Ponta văd un băiat tânăr, capabil și înfipt de mic, cu o ascensiune rapidă și pe deplin meritată. Ceilalți văd un parvenit clasic, oportunist fără scrupule care s-a folosit de politică pentru a ajunge mai repede și mai sus decât ar fi putut-o face prin meserie.

Susținătorii lui Iohannis văd un om serios, gospodar, cumpătat, care a făcut bine tot ce și-a propus să facă, respectat de toți cei care îl cunosc și decorat de nemți. Un om intrat în politică nu ca să ajungă sus ci ca să facă treabă. Ceilalți îl văd un molâu, bun de primar dar fără vână de politician, fără emoție, fără suflet, un robot antipatic.

De reținut ca amândoi aveau succes la femei, unul din postura de macho activ dus la discotecă să agațe, celălalt reținut dar arătos ca o stea de cinema la care veneau gagicile singure.