Solidaritate, ipocrizie, dublă ipocrizie

E fascinant jocul atitudinilor și părerilor născut din tragedia pariziană. Printre ultimele e și strâmbatul din nas la manifestările de solidaritate.

Câtă ipocrizie revoltătoare – cum putem să dăm atâta importanță unei simple duzini de morți când în Africa sunt omorâți cu miile și nimeni nu zice nimic?

Uite, mie mi se pare ipocrită exact poziția asta și din mai multe motive: Continue reading

Imitation Game

Film de văzut, atât pentru povestea extrem de importantă pe care o spune despre o parte a războiului ținută multă vreme în urmă cât și pentru o prestație actoricească de cinci stele.

Imitation Game – Bun de tot.

Dieta proteică și rinichii

Prin decembrie, stându-mi pe cap kilogramele câștigate cu ocazia forcingului de final DK, am zis să le dau jos rapid, să-mi încep anul sprinten ca un fulg de nea.

Mi-am ales o dietă care să nu mă chinuie sau să mă transforme într-un zombie lipsit de energie, deci și prin urmare CARNE, multă CARNE, CARNE la discreție și aproape numai CARNE. Că fasolele mi-au stat în gât după 3 mese…

Totul bine și frumos, burtoaca se topea văzând cu ochii, sătul eram, energie aveam, lucrurile mergeau perfect. După cam vreo 3 săptămâni și vreo 10 kile date jos, m-a luat o splendidă durere în zona rinichilor, care a ținut undeva la o săptămână.

Am trecut pe ceaiuri și efervescențe pentru rinichi și mâncare extrem de puțină, fără porci și vite colosale și sper că am reușit să dizolv ce se adunase prin ei.

O avertizare foarte serioasă, venită din experiența propri și personală – dacă Continue reading

American Sniper

Cine-ar fi crezut că o să ajung să spun despre Blondie sau Dirty Harry, pistolarul carismatic din filme exclusiv pentru masculi, că este singurul regizor de la care nu am văzut vreun film prost sau mediu, ci tot ce a făcut intră lejer în categoria filmelor bune.

În American Sniper, Clint creează tensiune din nimic și se dovedește încă odată un regizor pur și simplu mare iar Bradley Cooper face un rol perfect. Ritm lent, construcție superbă, scenariu după caz real, excelent.

Oaia rătăcită e mai mult turmă

De partea tolerantă a baricadei ridicate de ultimul eveniment major, se merge pe ideea unor minți rătăcite, fără legătură cu religia, capabile de crimă și mânate de fanatism. Și se dă și un argument practic – cum ar reacționa un grup de credincioși creștini dacă ar veni cineva să facă mișto de credința lor, cu prilejul unei slujbe.

Înțeleg dorința de a expune un spirit umanist și de a-ți arăta fața de om cu valori superioare dar asta nu ar trebui să contrazică realitatea.

1. Fanaticii, radicalii, sau oricum am vrea noi să le spunem, nu sunt niște nebuni singurei, de tipul alora care nu-și mai suportă șeful și trag cu mitraliera la birou. Radicalismul islamic este organizat și mai mult decât tolerat de guvernele și societățile respective. Acceptat și chiar sprijinit, ăstea sunt cuvintele care descriu realitatea. Sub declarațiile oficiale de condamnare ale terorismului se ascund mișcări de zeci de mii de membri, tabere de educație, rețele întregi și așa mai departe.

2. Când religia dictează într-un spațiu, la începutul mileniului trei, omorâtul cu pietre, nu ai cum să consideri uciderea unor blasfemiatori drept un accident, o întâmplare cu nebuni. Să ataci o credință, indiferent cum sau prin ce, este mai grav decât să te fuți cu vecinul. Iar dacă o societate acceptă că meriți ucisă pentru sex cum pot crede eu că atentatele astea sunt cică rodul nebuniei? Continue reading

Fanatismul ucide

Orice fel de fanatism ucide.

Zilnic un om ucide pe altul. Pentru un lănțișor de aur, pentru o vorbă spusă aiurea, pentru că i-a intrat în patul conjugal, pentru că îi încurcă afacerile, pentru că așa a primit ordin.

Ni se pare șocant că un om ucide pe altul pentru niște caricaturi, deși ne-am obșinuit cu ideea crimelor de mai sus și deși e lucru știut că în numele religiei se moare pe capete de când lumea și pământul.

Șocul nu cred că vine din crimă în sine ci din ce o compune:

– Umor, cum să mori pentru umor?

– Credință, cum să ucizi pentru credință? Continue reading

Serialul HBO Umbre și marea problemă a producțiilor românești

M-am uitat zilele trecute le primele două episoade din Umbre, povestea unui taximetrist/recuperator prins în viața asta dublă dintre familie și mafie.

I s-a făcut reclamă pe online-ul dedicat cititorilor selecți, nișa HBO-ului de la noi și abia așteptam să-i văd înaltul standard de filmare și alte puncte forte despre care se vorbise înainte de difuzare.

A început cu un generic care m-a băgat adânc în scaun și m-a făcut să zâmbesc. Foarte fain, te cufunda rapid într-o atmosferă de serial bine făcut, producție HBO adevărată.

După câteva minute însă m-am izbit de marea problemă a producțiilor romănești – Continue reading

Construindu-l pe Dumnezeu

1. Arhitectura divinității

Construcția Dumnezeilor este poate singura constantă veritabilă a umanității. Indiferent de timp și spațiu, oriunde sau oricând ți-ai întoarce privirea spre o comunitate, o vei găsi cu privirea îndreptată spre dincolo de cer.

Nevoia asta ne-a urmărit permanent ca specie, pornind aproape ca o utilitate practică – cum să supraviețuiești fără o protecție supranaturală? și ajungînd la o necesitate spirituală – cum să trăiești fără să crezi?

Arhitectura divinității este la fel de fascinantă ca evoluție și pare să imite dezvoltarea umanismului în general, trecând de la proiectarea unor zei sângeroși, mulțumiți cu sacrificii și ritualuri teribile, la dumnezei hrăniți cu credință și coduri morale.

Ce poate să facă un individ căruia tiparul deja construit al Dumnezeului timpului său nu-i inspiră credință?

Poate să aleagă să nu creadă în nimic, expunându-se la întrebarea succubus la ce bun? cu prilejul oricărui moment de meditație asupa vieții, lucru ce îl va deprima constant sau îi va paraliza potențialul de realizare personal. Continue reading

Totul se uită

Jucam fotbal bine de tot. Atât de bine că jucători din echipa orașului (ce-i drept era o catastrofă de divizia Z) cu 15 ani mai mari, trimiteau puști să mă ceară de acasă, ca să-i ajut în partidele pe bani. Atât de bine că dacă prin tabere mă nimeream să joc cu băietani din aceeași categorie de vârstă dar de la cluburi sportive, nu-mi trebuia mai mult de o partidă ca să ajung subiect de ceartă – la cine să joc. La băgat mingea în plasă și la găsit pasa decisivă uitându-mă dupa rândunici nu mă întrecea nimeni.

Ajuns în liceu la clasa de inteligenți a trebuit să renunț la vreo performanță în domeniu – cu vreo două excepții, aveam colegi cu două picioare stângi și pur și simplu nu aveam ce face în campionat. Așa că am trecut pe baschet. Continue reading

Biliard cu bile

Ca răspuns la articolul fanul din umbra, a venit pe adresa redacției răvașul ăsta:

Salutare…….reactii.ro, câte amintiri plăcute am legate de acest domeniu însă de la începuturile lui sub bagheta lui Vlad Popa (Mage cum îl alintam noi pe vremuri). Intâmplător căutam ceva legat de biliardul autohton și descopăr sub semnătura lui Dani : “Fanul din umbră”.

Da, acel tricou există și este unic, conceput de mine în onoarea grupului ce s-a împrietenit pe reactii.ro și care au participat la concursurile de biliard intitulate Muscoi. Vlad poate să-ți furnizeze toate detaliile, el e maestrul vorbelor meșteșugite presărate cu duh și puțină urzeală de provocare.

Oricând doriți să jucați biliard, să învățați corect să jucați lângă un pahar de vorbă și multă bună dispoziție vă aștept la TAC Biliard (https://www.facebook.com/tacbiliard). Am să-ți atașez o fotografie cu mine în care port tricoul menționat.

Mult noroc și sănătate, an nou cu mai multe realizari. Am zis!”

 

În completare nu pot decât să-i transmit lui Red că, deși joc cam de 2-3 ori pe an, când reușesc să ajung în București tot am să-i rup fâșul, doar din talent nativ :)))