The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out of the Window and Disappeared

de Jonas Jonasson

Scrisul curge natural, fără floricele și lasă acțiunea să fie urmărită ușor și fără niciun fel de efort. Umor dozat și sobru, pe stil britanic, foarte plăcut. Personaje haioase, imaginație din plin și totală lipsă de respect pentru istorie, toate duc la o atmosferă relaxată și lipsită de pretenții.

La un moment dat, pentru mine cel puțin, situațiile și personajele noi au devenit repetitive, fără să aducă nimic în plus, contribuind doar la lungimea cărții.

The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out of the Window and Disappeared – o lectură plăcută, într-un stil ieșit din tipare, de citit pentru relaxare și stare de zâmbet. 

3.5 puncte din 5.

Construindu-l pe Dumnezeu

2. După chipul și asemănarea noastră

Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră

Stăpânul pământului, singura creație făcută după tiparul creatorului și, mai mult, potențat într-o deplină libertate de acțiune prin liberul arbitru, omul este fără îndoială atins de divinul creștin în cel mai fericit mod.

Totuși, dacă ne uităm o clipă peste lunga și diversa listă de construcții divine ale umanității, găsim același tipar general la toate religiile bazate pe o ierarhie organizată și pe existența unui cler, tipar care ne conduce atât spre o inversare a creației cât și spre o ciclicitate a ei.

Orice fel de religie și orice fel de construcție divină stă în picioare și rezistă timpului atâta vreme cât este a celor mulți, trăgându-și seva din numărul și convingerea adepților. O anume arhitectura divină trebuie deci să corespundă așteptărilor, să fie credibilă pentru o anumită populație, într-un anumit timp și spațiu, pentru a putea prinde rădăcini și forță.

La începuturile conștiinței umane, când orice manifestare naturală violentă căpăta conotații divine și forța/lupta/crima erau singurele monede viabile în ierarhia socială, arhitectura divină mergea spre dumnezei sângeroși, cruzi, lacomi de sânge și capabili de pedepse îngrozitoare. Continue reading

Vorbitul la telefon ca hobby

Nu-l înțeleg. Sunt atâtea jmiliarde de lucruri pe care le poți vedea și urmări azi din fotoliu, încât pur și simplu nu pricep de ce ți-ai petrece timpul vorbind despre nimic la telefon.

Îți plac mâțele? Ia de-aici un catralion de pisici pe youtube. Îți plac documentarele despre sconși sau bombe atomice? Ia de-aici niște mii de clipuri/filme/texte despre sconși atomici. Dintotdeauna ai visat să construiești rachete, oale de lut sau flori din hârtie? Pac, cincisprezece mii de tutoriale la un clic. Limbi străine? La fel. Cărți, articole, texte? Infinite. Fotografie? Miliarde de miliarde. Artă? De toate felurile. Continue reading

De prin București

Să începem cu vita de la Red Angus care m-a dat pe spate. Mi-au executat un medium-rare ca la carte și imediat ce-am râșnit un pic de sare peste bucata de friptană, gustul a devenit absolut absolut perfect. Foarte bun și pe deplin recomandabil.

Am luat a doua zi și-un burger dar nu prea există comparație. Deși vita din burger e făcută și ea excelent, îi lipsesc niște condimente – nu poți face carnea tocată la fel de neutră ca o friptură că nu are același efect, iar celelalte componente ale burgerului nu sunt destul de puternice ca să aromatizeze/condimenteze carnea. Chifla veche și sfărmicioasă. Cartofii și sosul pe baza de usturoi foarte buni.

Cheescake-ul cu lămâie extra-super-excelent.

Continue reading

CFR-ul adormit

Nu că aș avea ceva împotriva aerului vintage sau că nu mi-ar conveni aerul austriac și tapițeria brodată, dar parcă totuși aș prefera altceva. Mai ales că e vorba de un tren important, principal să-i spunem, de traversează țara de la nord la sud și mai ales că suntem în 2015.

Adică nu vreau neapărat să facă 600 de km în 3 ore, dar parcă nici în 10 nu e tocmai ok. Iar ăsta e vagon de dormit, adică cea mai cu moț chestie pe care ți-o poate oferi trenul respectiv. Ăla principal, de leagă nordul de sud, nu orice mocăniță dintre 2 sate.

Am mai mers și pe la europeni mai breji decât noi cu trenuri care nu erau chiar strălucitoare și mai lăsau ceva aer prin balamalele scărțăitoare ale ușilor. Da alea erau trenuri de cătun, nu din astea serioase. Și nici măcar alea nu erau mai bătrâne decât mine. Continue reading

Duo de zile mari

Azi și mâine, stăpâna casei e în deplasare cu serviciul și eu am rămas singurel cu mititica. S-a mai întâmplat o singură dată până acum și Vai Vai ce tragedie a fost… la plecare nevasta a început să plângă, copilul a percutat imediat că e un eveniment de o tristețe inimaginabilă și a început și ea și… uite-așa mi-a lăsat-o, de ziceai că tocmai mi-au deportat autoritățile nevasta și noi am rămas ai nimănui.

În mod normal e momentul în care masculul intră în panică de gradul zece, îl iau fiori pe șina spinării și se uită cu niște ochi pierduți la ceas și calculează câte secunde mai sunt până se întoarce ființa supremă, atot-stăpânitoarea forței părintești. Numai că dată trecută am salvat situația rapid, punând un filmuleț cu noi la mare, de-am potolit lacrimile cât nuca de pe obrajii micuței – ți-e dor de mami deja? ți-o arată tati imediat. Continue reading

Relaxat despre traiul decent

Marea majoritate a românilor o duc greu, tocmai de asta definiția unui trai decent este foarte subiectivă și diferențele dintre punctele de vedere sunt enorme. Eu o să încerc să fiu cât de cât obiectiv, luând ca sistem de referință niște criterii de bun simț și un pic din ce înseamnă standardul de viață al unui om care muncește legal, normă plină, în statele dezvoltate ale Europei.

Și vă mai spun, ca să nu mă treceți și pe mine în categoria de aroganți care s-au ajuns și nu mai știu pe ce figuri să-și cheltuiască banii și să se plângă că rămân fără, că eu nu am ajuns la nivelul de trai decent așa cum îl văd eu.

Vreau să mai subliniez că, tocmai din pricina nivelului de trai scăzut in țară, foarte multă lume confundă nivelul de – ne descurcăm, nu ne plângem – cu traiul decent. Asta pentru că traiul acceptabil (adică decent) este văzut la noi drept următorul nivel după cel de – abia reușesc să-mi platesc cheltuielile și mâncarea iar la final de lună rămân fără bani.

Ori, după mine, traiul acceptabil este cu 2 nivele mai sus, unde nu numai că nu te mai stresează cheltuielile dar te poți bucura de o viață relaxată, trăită fără să-ți numeri firmiturile. Continue reading

Salut, cu respect și considerație, tăietorii de lemne

Recunosc, e un pic ciudat să umbli cu toporișca după tine prin jungla de beton, bătucind cu bocancii greoi scările metroului. Poate și bărbile alea, făcute să te apere de frig și de urși, sunt un pic prea mult pentru aerul condiționat din mall. Ei, na, detalii.

Cu toate astea eu salut, susțin, respect și direcționez 2% din venit pentru orice ONG se ocupă de moda asta. Păi voi realizați magnitutindea progresului, măreția saltului înainte, gigantica evoluție a modei urbane masculine?

De la pantalonii de greier rahitic, făcuți să transforme testicole în stafide, la fularele de vară, kilometrice în cinșpe culori la pălărioarele gingașe de purtat în interior, toată moda tinerilor bărbați din ultimii ani ducea iremediabil spre Continue reading

Să luăm dacă se poate

La grădiniță, Ioana primește cornuleț și lapte. Nu tocmai proaspăt, nu tocmai bun, nu tocmai premium. La cât de fandosită e la mâncare și la cât trebuie să ne rugăm de ea ca să mănânce trei linguri făcute exact pe gustul ei, era clar că nu o să se atingă de ele.

Na, să le pună în ghiozdan la alt copil, sunt câțiva care chiar au nevoie. Lângă mine un X, cu posibilități financiare cam de 10 ori mai mari decât ale mele, împinge cutia copilului într-o parte și-i desface tacticos cornul (pâine goală nu vă gândiți la altceva) și-i zice ceva de genul – uite, e primit pe degeaba, să vezi cât e de bun. Și dă-i și convinge copilul să mănânce ceva net inferior gustării pregătite de acasă.

Pe drumul spre casă încă mă miram de gestul ăla complet anapoda când mi-a trecut brusc, amintindu-mi de zecile de șmecherii văzute la poporul ăsta de-a lungul vieții mele milenare. Continue reading