Părintești și românești

Un cuplu își tatuează picioarele ca să arate la fel cu semnele din naștere ale fetiței, încercând s-o protejeze de nesiguranța și presiunea pe care o pune pe un copil ideea că e diferit de ceilalți.

Asta e partea părintească, acu vine și partea românească:

Am dat peste link pe facebook, postat de un friend român. Avea un singur comentariu care spunea în linii mari cam așa – da, da, frumos, dar mama ar trebui să se mai ducă pe la sală, uite soțul ce lucrat e și ea e plină de celulită.

Bă, de ce mama naibii ai comenta așa ceva? Nu are nicio utilitate practică, nu e ca și cum ai sfătui-o direct pe respectiva, nici nu mai vorbesc că nu are nici în clin nici în mânecă cu tema postului. Ce piți obsedată de felul cum arată ar putea veni cu așa un comentariu, te gândești tu imediat. Nu, nu piți, nu nu obsedata, ba chiar o doamnă trecută de 50 de ani… Continue reading

Câte ceva despre briți și despre noi

Nu-s eu cel mai în măsură să-mi dau cu părerea despre englezi, nu am stat chiar atât de mult acolo încât să devin un expert, dar oricum sunt mai potrivit pentru asta decât majoritatea românilor care fumegă acum contra lor.

De multe ori poziția mea de a nu contrazice adevărul lucrurilor rele care se spun despre români este privită ca o ridicare în slăvi a străinilor, în cazul ăsta a englezilor, cărora nu le văd petele negre. Ori nu despre asta e vorba, despre pete negre, despre vârfuri culturale, despre polul de sus sau cel de jos al unei națiuni.

Când vorbești despre cât de civilizat, dezvoltat și educat este un un neam, nu te referi la excepții de niciun fel ci la climatul general pe care îl întâlnești în țara aia și la comportamentul celor mulți, a majorității.

Da și englezii au țiganii lor (nu-s așa de tuciurii ca ai noștrii, nu operează cu atâta nerușinare pe față, dar sunt mult mai răi – în general grupările mafiote/criminale din țările dezvoltate sunt mai rele/dure decât la noi). Da și englezii au nesimțiții și bădăranii lor. Da și englezii au hoții lor, încă dinainte de a veni ai noștri. Da și englezii au șmenarii lor. Ba chiar au cartiere atât de rău-famate încât nici măcar cel mai dubios cartier al nostru nu ar intra acolo în top 10. Bătăi sălbatice, ultrași cretini, mult mai rele decât la noi.

Păi și atunci? Păi uite și atunci ce: Continue reading

Exact românii trebuie să civilizeze englezii

Cum mai ia câte o poziție vreun occidental la adresa imigranților români, cum mai apare vreun documentar pe aceeași temă, cum se trezesc românii noștri să dea replici tăioase, pline de sevă patriotică și pline de penibil.

Da, penibil. Un post de genul ăsta mi-a pus capac, câteva poze cu englezoaice rupte de alcool pe la ieșirile din club însoțite de comentariul românului nostru de le postase – da, românii trebuie să vină la voi să vă civilizeze. Share-uri, like-uri, cuvinte de ocară și alte vorbe de mare clasă aruncate spre bădăranii de englezi.

Da, englezii beau. Scapă de la muncă și merg în bar să bea. În cluburi fetele se fac praștie mai tare decât la noi. Mai mult, turiștii britanici sunt recunoscuți pentru vacanțele lor gălăgioase și aburite de alcool. Niște porci, dom’le.

Și-acum să ne uităm un pic la noi. Știți care sunt principalele două probleme cu care se confruntă antreprenorul în mediul rural? Că se bea și că se fură. Da, de către muncitori și în timpul programului. Omul e obișnuit să bea când face fânul și bea și pe linia de producție.

Știți cum se traduce la noi beția în cluburile din orașe mai mici și sate? În rupt pari din gard, scos securea și Continue reading

Pirateria, salvarea unei generații

La noi internetul zboară. Zboară așa de sus că lasă în urmă bandwith-ul din țări mult mai bogate, mult mai civilizate, mult mai moțate decât a noastră.

Și nu numai asta zboară. Românul stăpânește IT-ul ca nimeni altul. Și nu vorbesc despre zecile de mii de tineri profesioniști în domeniu, singurii care primesc constant salarii decente în economia noastră, ci de românul de rând. Să bage un windows, sa scoată un torrent, să folosească un soft spart, să învețe rapid și intuitiv o aplicație care-i trebuie, sunt lucruri banale pentru extrem de mulți dintre noi.

Internetul, IT-ul în general, sunt unul dintre puține lucruri care au scos România din budă, care i-au făcut românului viața mai ușoară, mai frumoasă. Iar asta, fără să ne ascundem după deget, se datorează, tam-tam-taram, pirateriei.

Fără piraterie și fără goana după fișiere mai mari decât un text, o poză și-un mail, rețelele noastre de cartier, cele care au pornit internetul pe drumul de mare viteză de acum, ar fi rămas să numere netul în kilo.  Continue reading

De sub papucul nevestei

Democraţie – sistem ce se bazează pe dreptul la opţiune. Intr-o căsnicie democraţia este sistemul în care ai opţiunea să vrei exact ce spune nevastă-ta”

Oglindă– dispozitiv de belit ochii în el, care reflectă gingăşia şi frumuseţea ei şi dacă nu o reflectă e vai şi amar de fundu‘ tău, că îi scoţi păr alb în cap cu stilul tău de măgar şi o îmbătrâneşti într-un an cât alţii-n zece. Porcule!”

Poşetuţă – sac fără fund în care se găsesc o sumedenie de dispozitive de neînţeles pentru noi, dar deosebit de utile pentru ele:medicamente pentru toate bolile pământului, oglindă de belit ochii în ea când deschizi din întâmplare sacul, gloss de buze, agendă goală, zece perechi de chei, inclusiv de la casa bunicii care s-a dărâmat în ′79, fiecare cu două brelocuri, multe pixe în caz că odată şi odată are chef de scris în agenda goală, portofele, telefoane, cremă de mâini de zi şi de noapte, cremă de picioare de zi şi de noapte, cremă de corp de zi şi de noapte, o pereche de chiloţi de Continue reading

The Romanians are coming – Vin țiganii peste regină

M-am uitat aseară la primul episod al seriei britanice ”The Romanians are coming” și cam asta mi-a dat:

1. Primele minute sunt cu țigani în sus și tigani în jos și nicăieri nu se face vreo diferență între țigani și români. Știu că sunt voci (de exemplu asta) care, de undeva dintr-un plan superior al existenței noastre muritoare, ne bat obrazul că ar trebui să ne vedem de ale noastre și nu să ne ofensăm cu orice prilej.

În parte au dreptate – românii sar ca mușcați de cur din orice motiv și cu orice prilej și de multe ori asta le macină timpul și energia în așa hal, de uită să facă și altceva. Mai mult de atât, pot să spun clar și răspicat din experiență personală, că până și în țara scorțoșilor englezi, dacă-ți vezi de treabă și aduci ceva în plus acolo unde ești, n-ai nici o problemă de integrare.

Dar la fel de clar este și că etnia țigănească este total diferită de a noastră. Altă cultură, alte obiceiuri, altă înțelegere a legii, știm cu toți despre ce e vorba și nu e numai în capul nostru, romii au devenit o problemă europeană. Ei, în momentul în care eu sunt etichetat drept țigan, startul meu într-o țară europeană nu va porni de la zero ci de la -100. Iar asta, oricum ai întoarce-o, nu e fair-play. Ești bun, reușești să treci linia și de la -100 dar asta nu face startul din spate ok și e motiv legitim de strâmbat din nas și înjurat printre dinți.

2. Primul episod este trist. Trist la modul cel mai serios. Personajele urmărite sunt vai mama lor și zău dacă nu m-au întors pe dos. Cum să pleci într-o țară străină fără să rupi o boabă din limba de acolo și fără să ai nimic aranjat, nici măcar cazare pentru mai mult de o săptămână?

Dacă nu înțelegi nici măcar ”ridică mâna stângă”, cam cum vrei să treci de un interviu de angajare sau să lucrezi după instrucțiuni?

Ești tentat să te enervezi – bine, mă, da parcă i-au ales pe sprânceană, ce naiba, nu puteau să urmărească și ăștia vreo două cazuri mai normale? Chiar au luat ultimele două boabe din păstaie?

Din două motive, nu.

Ca om de televiziune trebuie să alegi un subiect care interesează și care să aibă impact asupra publicului țintă. Englezul nu e speriat de o mână de licențiați bine pregătiți, vorbitori fuenți de limbă engleză, care vin peste ei ci de hoarda de imigranți a căror primă grijă este să primească asistență socială și apoi să prindă și ei ceva de muncă pe firmituri (asta dacă nu aleg alte activități productive).Din punctul ăsta de vedere, să spunem mersi că nu au ales să urmărească o ceată de cerșetori că aveau de unde.

Iar al doilea motiv este că Continue reading

Cărți și hârtie

Este universal cunoscut că sunt un fan înfocat al kindle-ului și al cărților digitale. Avantajele practice sunt imense: spațiu de stocare zero, acces imediat la aproape orice carte vrei (bine, nu în română), portabilitate maximă și bibliotecă la purtător.

Dacă vrei să citești, să consumi cărți ca pe aer (pfuai ce bine mi-ar fi prins e-book-urile pe vremea când și eu o făceam), un reader digital este fără nicio urmă de îndoială alegerea potrivită.

Dacă nu ești însă acolo, la vîrsta sau la momentul în care devorezi cărți pe nemâncate, atunci citești ca să Continue reading

Kiss the Water – the art of fly fishing

E mai mult despre arta de a lega muște artificiale și despre un artizant desăvârșit al acestui meșteșug, recunoscut pentru asta până și de casa regală britanică. Fascinația și profunzimea pescuitului cu muscă pe râu sălbatic se împletește cu câte un episod din viața legendarei Megan Boyd.

Plăcut, dar un pic prea sobru pentru gustul meu, probabil din cauza cinematografiei folosite. Cel puțin pentru mine, nu a reușit să aducă în prim plan și bucuria pe care Continue reading

Gray în sus, Gray în jos, cu toate cele 50 de umbre

Cartea:

Multe, multe lucruri ne învață pe noi, aspiranți la marele succes literar, 50 shades of Gray.

Primul ar fi că nu e nevoie să scrii foarte bine ca să ai succes, nici măcar nu e nevoie să scrii decent, la naiba, nici măcar nu e nevoie să nu scrii absolut mizerabil.

Și da, indiferent de părerea criticilor, sau a oricărui om care a citit o carte adevărată în viața lui, 50 shades of Gray e un succes de proporții mitice. Citit în 52 de limbi, adaptat pentru marele ecran, subiect de știri și pe buzele tuturor cel puțin un an de zile, nu e nevoie să zici mai multe.

Lucrul ăsta se extinde asupra personajelor, intrigii, ideilor, imaginației. Se pare că niciuna din chestille astea nu e absolut necesară.

Al doilea e că dacă vrei să fii citit poți să scrii liniștit pentru public și să ignori complet lumea literară bună și standardele ei. Nu e însă așa de simplu cum pare, însă e cheia succesului pe bază de recomandare între prieteni. 50 shades a țintit comunitatea perfectă pentru așa ceva – femei sărite de 30, măritate, probabil plictisite și cu un gol în stomac și o vulnerabilitate completă când vine vorba de romanță și sex din pasiune. Continue reading