Să scrii bine

”Eu nu citesc autori români în viață” așa m-a anunțat una dintre miile de vizitatoare ale standului nostru la Bookfest.

Ghinionul ei că a picat acolo exact sâmbătă când hotărâsem, într-un efort impresionant de voință, să-mi ies cu totul din piele și să fiu ăl mai lipicios librar de pe fața pământului. Odată intrat în rol, era absolut imposibil să vorbești 2 minute cu mine și să nu pleci cu o carte de acolo. Așa a făcut și ea, cu promisiunea fermă că dacă o să am un accident în următoarele zile, colegii de editură o să o anunțe ca să poată citi liniștită Cameleon-Baza.

Nu pot să zic că  m-a surprins în vreun fel reticența asta față de autorii români de literatură de consum, o împărtășesc în mare parte. La mine are un motiv foarte clar și până nu demult am crezut că așa e pentru toți – scrisul prost. Continue reading

Domnul președinte și cărțile sale

O parte destul de consistentă a reacției față de lansarea celei de-a doua cărți a iubitului nostru președinte a fost – oare nu era normal să-și vadă de treburile prezindețiale și după mandat să se relaxeze la scris cărți?

Adică după ce faci niște super chestii ca președinte, ai de unde scrie o carte palpitantă, de interes și care eventual să marcheze un capitol important din viața unui popor. Cam așa ne gândim noi, votanții, că se face.

Pe de altă partea, una dintre ambițiile declarate ale președintelui Iohannis este să aducă înapoi cartea în viața românilor. Pentru cine are sau a avut contact cu industria cărții de la noi, nu e o surpriză că peisajul în domeniu este aproape apocaliptic și că piața românească de carte este într-o prăpastie cumplit de adâncă. Continue reading

Vagonul de dormit

De fiecare dată când purced spre capitală și aleg trenul (dacă starea în care plec nu e chiar plină de energie, prefer să stau întins o noapte decât să trag de volan sau să mă bat apoi cu capitaliștii pentru cine știe ce loc de parcare) găsesc motive să mă minunez de magicul nostru CFR.

Am zis și aici câteva cuvinte dar acum vin cu niște informații noi, neverificate, transmise vouă așa cum mi le-a spus și mie nașul vagonului de dormit.

”Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru omul care a cerut vagoanele astea de la nemți. Le dădeau la fier vechi și ale noastre știți cum erau? Vai și-amar” Continue reading

Le Connaisseur

În Bucovina se mănâncă foarte bine pe la cârciume și hanuri dar se mănâncă foarte bine ce ne facem și noi acasă. Cum încerci vreo fiță venită și lăudată din/de lumea gastronomică elevată, cum îți vine să dai cu farfuria în cap bucătarului.

De asta, de fiecare dată când ajung prin vreo metropolă, îmi place să mănânc ceva din afara meniului tradițional. În tura asta de București aveam spre exemplu chef de-un burger bun. După ce m-au masacrat băieții miercuri seara cu un local hipsteresc, intim și călduț, dar cu o mâncare teribil de prost gătită (carne de miel făcută gumă, aluat de deep-fry tare de trebuia să-l spargi cu dalta, pui și cartofi fără gust, burger uscat, sosuri degeaba), am vrut revanșa. Continue reading

Dă și mia!

În toată lumea, cei 1 la sută, norocoșii care au ajuns în vârful piramidei financiare, sunt priviți cu antipatie. La urma urmei invidia e omenească și parcă e puțin nedreaptă o distribuție a viselor atât de copleșitor în favoarea unora, când sunt și atâția alții care muncesc la fel de mult, la fel de bine…

Ca la noi însă, din nou ca la nimeni. Pentru că la noi marea majoritate a ăstora 1% nu au absolut nici cea mai mică valoare și nici cel mai mic merit, în afară de șmecherie furăcioasă și neobrăzăcioasă. Continue reading

Mad Max Fury Road

Filmul e deosebit, nu zic că-i de bine sau de rău ci doar că e diferit total de orice film de acțiune văzut până acum. Citisem înainte de vizionare că nu se pune accentul deloc pe poveste, că personajul principal abia leagă două cuvinte și că e o doză de adrenlină pură.

Știam toate astea și tot m-a luat prin surprindere. Hai s-o punem altfel – eu beau cam 1 litru de cola la jumătate și ceva dintr-un film, la ăsta abia am băut 250 ml. Pur și simplu nu am avut timp destule momente de respiro să duc paiul la gură. Dacă la un film de acțiune normal, momentele tensionate țin 3-5 minute și vin cam la un sfert de oră, aici a fost exact invers – ”punctele” culminante țineau un sfert de oră (sau așa păreau să țină, că nu m-am uitat la ceas) și momentele dintre erau atât de scurte că nu apucai să-ți tragi sufletul. Continue reading

De la coadă

Trag ieri o fugă până la farmacie, să scot familia din capcana unor dureri profunde de gât dătătoare de tuse vulcanică. Inaintea mea erau trei doamne cu hârțogăraie de completat, rețete de înțeles, semnături de dat și așa mai departe, așa că m-am relaxat și pregătit pentru câteva minute bune de așteptare.

După ceva vreme intră EA. Ea din generația de aur. Generația de aur, adică cea care a scos România din epoca de piatră, a construit blocuri, a inventat respectul și politețea în societate, curentul electric și banana la ziar.

Se uită nemulțumită la scenă, ridică dezaprobator din sprâncenele trase cu creionu, strânge din buzele rujate și mă fixează câteva secunde. Eu eram singurul element mai tânăr din compoziția cozii, eu eram cel care-i furam timpul pe nedrept.

O văd cum se fofilează, discret ca un ninja în roz, pe o linie paralelă cu mine, cât să fie un pic mai aproape de tejghea. Apoi așteaptă, complet liniștită. Continue reading

Dracula’s Kitchen la Bookfest Bucuresti 2015

cartea Dracula's Kitchen la bookfest

Opreste lumea in loc. Cam asta e cu Dracula’s Kitchen la Bookfest.

PS. Si ca sa nu vorbim numai despre ea, va mai spun asa:

Cu vreo 10 minute in urma a intrat o doamna in stand, a tras un ochi spre Povestiri de sub papuc si pac a luat-o. A intrebat Dani, vazandu-i reactia extrem de iute, daca stia dinainte de carte.

“Nu, dar cum am vazut titlul, m-am gandit la sotul meu…”