Egalitate!

Strigă victorioasă la copacul pe care-l deranjase cu jetul:

– Daaaaaa! Din picioare, deșteptule! Nu credeai că-s în stare de asta, nu? Băiiii ofilitule, tot ce poate face un bărbat pot și eu!

Și apoi băgă plasticul înapoi în poșetă, lângă biscuiții digestivi.

Lupta

”Eram amândoi flăcăi, eu și frate-miu, tineri și proști ca niște cățelandri abia înțărcați de la țâță. Când am auzit buciumul de peste munte, ne-am zvârlit pe cai și duși am fost la oaste, să ținem piept turcului, să nu ne ia păgânii pământul de sub picioare.

Ne-adunase ura față de blestematul de turc de prin toate văile și colțurile ținutului, tare mulți dintre noi cu caș la gură, că nu luptasem niciodată și nici măcar nu văzusem vreo bătălie. Oșteni adevărați erau o mână de oameni, adunați de la cetate și niște răzeși mai bătrâni, care mai trecuseră prin sabie, restul eram toți niște mucoși cu mâinile neatinse de sânge.

I-am așteptat după un tinov întins pe toată valea. Acolo ne-au zis căpitanii c-o să se împotmolească și-o să-ncetinească valurile turcești și numa’ o să-i pălim ca pe niște mâțe plouate, de-o să-i punem la pământ rând după rând.

Eram atât de tineri și proști c-am luat-o ca pe-o joacă, ca pe-o încăierare între flăcăi cu ochii pe aceeași fată, după vreo horă-ncinsă-n fapt de seară. Îi așteptam pe turci cu zâmbetul pe buze, îmbătați cu povești de vitejie auzite în jurul focului. Continue reading

Ce-i trebuie unui scriitor ca să reușească?

Adică să fie citit de o milionime de cititori cu toată gloria și bănetul care vin din asta.  Asta înseamnă pentru un scriitor să reușească. Bineînțeles, poate să zică că scrisul e răsplată suficientă, că arta se face pentru artă și dacă știe că a scris ceva genial, îi ajunge. De zis poate să zică, de crezut însă, nu crede nici el.

Bun. Ia să vedem care e rețeta.

Cu mult mult mult timp în urmă, rețeta era foarte simplă. Trebuia doar să știi să scrii. Atât de puțini erau cei care să știe să facă lucrul ăsta, încât era de-ajuns.

Apoi au apărut editurile și astea hotărau ce cărți ajung pe piață. Așa că să scrii nu mai era de-ajuns, trebuia să scrii bine, la standardele vremurilor respective. Nu conta foarte mult despre ce scriai dar textul trebuia să treacă la capitolul calitate de ochii vigilenți ai editorilor. Continue reading

Cut! Încă o dată!

Copilului îi place melodia asta – cu fata care cântă frumos și face gogoși, așa că dacă o culcă tac-su îi cere să-i pună clipul.

Iar pe tac-su clipul îl scoate din minți. Cum, mă, la buget de buget, la cadru controlat, la o secvență fără animale sălbatice și cascadorii nebune, să nu mai tragi tu, regizor de clipuri de top încă o dublă? Continue reading

Gusturi, păreri, dialog

Fiecare are dreptate în capul lui. Fiecare simte ceea ce simte. Fiecare crede în ceea ce crede.

Și atunci de ce mai discutăm? De ce mai dezbatem? De ce ne mai contrazicem?

Pentru că e o diferență majoră de sistem de referință și ce e valabil pentru noi, nu e neapărat valabil într-un cadru obiectiv.

Nu vorbim de cadrul unui adevăr absolut, omul nu a ajuns încă să aibă așa ceva, ci de un sistem de referință creat de niște date și criterii pe care societatea le consideră la un moment dat reale.

Numai aici intervine cunoașterea unui domeniu, accesul la nișe date, ascuțimea intelectului ce le corelează și așa mai departe, numai după ce părerea personală a traversat drumul de la sistemul de referință interior la cel, să-i spunem, public, fără să-și păstreze caracteristicile din interior. Continue reading

Seriale de IT-iști

Prima oară vorbim despre The Big Bang Theory și Silicon Valley, două seriale de comedie cu geekși. Deși am mai amintit de ele, acum le pun cap la cap pentru că observ un fenomen foarte mișto la audiența target.

Înainte de a studia problema, precizez că a trebuit să mă chinui cu aproape 2 sezoane de BB Theory până să nu mă mai deranjeze râsul la comandă de pe fundal și că la Sillicon Valley nu știu dacă am râs de 3 ori până acum. Dacă vă întrebați de ce atâta muncă, primul a venit cu recomandări demne de luat în serios și a confirmat dacă i-am dat destul timp să o facă, iar la al doilea mă uit pentru că sunt lipit de comunitatea asta a geekșilor prin istoria personală, sunt un fel de geek prin simpatie. Continue reading

Fiscu’ și rumânu’

Dragoste între mediul de afaceri și fisc nu e nicăieri în lumea asta, însă la noi relația dintre cele două este pur și simplu prăpăstioasă.

Motivele, uitându-ne doar la afaceristul micuț, fără spate politic și fără super firmă care să preia iubitul cu fiscul, sunt de toate felurile:

Dorin vorbește despre cum românul nu e în regulă și apoi se plânge că fiscul e nedrept, adică ori antreprenorul e hoț ori e neglijent. Când aude de ”pur și simplu nu ai cum să fii cu toate în regulă” dă neîncrezător din cap, adică ce om normal nu poate să respecte niște reguli?

Nu că ar fi o surpriză la blogeri dar și ăsta e un exemplu în care părerea se bazează ori pe lipsa de experiență ori pe o experiență limitată la niște chestii clare și simple. Continue reading

Politica, o meserie de obraz gros

Au apus demult vremurile în care erai chemat să-ți dai cu părerea în viața cetății dacă erai bun la lucrul despre care se vorbea. Acum de viața cetății se ocupă clasa politică iar problema cu asta este foarte simplă:

Politica a devenit o meserie. Sunt consilieri în țara asta care au 5-6 mandate în spate – înțelegeți? De un sfert de secol ei sunt consilieri. Vă dați seama cât de buni trebuie să fie?

Ori ca să fii bun, cu adevărat bun la ceva, orice, trebuie să faci lucrul ăla foarte mult timp. Exact cât de mult, depinde și de cap și de talent, dar puțin nu are cum să fie. Se zice că bariera peste care ar trebui să treci, pentru a stăpâni cu adevărat bine o meserie, este de 10.000 de ore dedicate ei. Continue reading

Food and wine adventures Romania

E plină țara asta de români care-și consideră neamul miezul absolut de la dodoașcă, leagănul civilizațiilor, scânteia omenirii. Nu-s printre ei și consider de multe ori pozițiile astea ridicole însă când vine vorba de mâncare, am o atitudinea oarecum asemănătoare.

Tocmai istoria care ne-a făcut constant mici, ne-a adus o gastronomie de-a dreptul fabuloasă, o împletire de gusturi cum arar găești pe pământul ăsta, o bogăție de mâncăruri și tehnici de găteală aproape fără sfârșit.

Am atins un pic marea cu degetul în Dracula’s Kitchen, dar abia aștept să intru adânc în inima gastronomiei românești și chiar să încerc s-o aduc în bucătăria modernă, că acolo stăm noi prost. Cuptoarele eterne ale bunicilor vor scoate întotdeauna minuni, nu e cine să le traducă în limbajul urban și la asta stă România destul de prost, la partea de industrie modernă a ospitalității.

C-oi face-o c-un bloguleț, c-oi face-o odată pe bune, cu mâncare în farfurie de să vină lumea să se minuneze, nu se știe, dar de făcut oi face-o odată. Până atunci însă, mă bucură când gusturile românești sunt căutate și descoperite și de alții. Continue reading