Fiscu’ și rumânu’

Dragoste între mediul de afaceri și fisc nu e nicăieri în lumea asta, însă la noi relația dintre cele două este pur și simplu prăpăstioasă.

Motivele, uitându-ne doar la afaceristul micuț, fără spate politic și fără super firmă care să preia iubitul cu fiscul, sunt de toate felurile:

Dorin vorbește despre cum românul nu e în regulă și apoi se plânge că fiscul e nedrept, adică ori antreprenorul e hoț ori e neglijent. Când aude de ”pur și simplu nu ai cum să fii cu toate în regulă” dă neîncrezător din cap, adică ce om normal nu poate să respecte niște reguli?

Nu că ar fi o surpriză la blogeri dar și ăsta e un exemplu în care părerea se bazează ori pe lipsa de experiență ori pe o experiență limitată la niște chestii clare și simple. Continue reading

Politica, o meserie de obraz gros

Au apus demult vremurile în care erai chemat să-ți dai cu părerea în viața cetății dacă erai bun la lucrul despre care se vorbea. Acum de viața cetății se ocupă clasa politică iar problema cu asta este foarte simplă:

Politica a devenit o meserie. Sunt consilieri în țara asta care au 5-6 mandate în spate – înțelegeți? De un sfert de secol ei sunt consilieri. Vă dați seama cât de buni trebuie să fie?

Ori ca să fii bun, cu adevărat bun la ceva, orice, trebuie să faci lucrul ăla foarte mult timp. Exact cât de mult, depinde și de cap și de talent, dar puțin nu are cum să fie. Se zice că bariera peste care ar trebui să treci, pentru a stăpâni cu adevărat bine o meserie, este de 10.000 de ore dedicate ei. Continue reading

Food and wine adventures Romania

E plină țara asta de români care-și consideră neamul miezul absolut de la dodoașcă, leagănul civilizațiilor, scânteia omenirii. Nu-s printre ei și consider de multe ori pozițiile astea ridicole însă când vine vorba de mâncare, am o atitudinea oarecum asemănătoare.

Tocmai istoria care ne-a făcut constant mici, ne-a adus o gastronomie de-a dreptul fabuloasă, o împletire de gusturi cum arar găești pe pământul ăsta, o bogăție de mâncăruri și tehnici de găteală aproape fără sfârșit.

Am atins un pic marea cu degetul în Dracula’s Kitchen, dar abia aștept să intru adânc în inima gastronomiei românești și chiar să încerc s-o aduc în bucătăria modernă, că acolo stăm noi prost. Cuptoarele eterne ale bunicilor vor scoate întotdeauna minuni, nu e cine să le traducă în limbajul urban și la asta stă România destul de prost, la partea de industrie modernă a ospitalității.

C-oi face-o c-un bloguleț, c-oi face-o odată pe bune, cu mâncare în farfurie de să vină lumea să se minuneze, nu se știe, dar de făcut oi face-o odată. Până atunci însă, mă bucură când gusturile românești sunt căutate și descoperite și de alții. Continue reading

Despre niște seriale

A început sezonul 3 de la Hannibal, care, indiferent de elucubrațiile acestui blasfemiator fără nimic sfânt în el, Dani Corban, este o realizare deosebită, atât vizual, cât și ca atmosferă și joc/chimie a personajelor.

Na, acuma când îl compari cu o capodoperă plină de originalitate și la care detaliile sunt credibile până la milimetru, cum este Gladiatorul, pe care Dani l-ar vedea de o sută de ori, normal că Hannibal îți dă drept mediocru… Continue reading

#Selfie și educația media

Acu mulți mulți mulți ani de zile s-a iscat o discuție, după nu știu ce eveniment tragic de prin State, despre influența tv-ului și a mediei în general asupra copiilor. Toată generația mea și generațiile anterioare au pufnit în râs, filmele-s filme și viața e viață, cum spanac să fie o influență majoră și chiar să modeleze comportamentul puștilor?

Pentru noi așa ceva era de neconceput. Da, toți voiam să ne batem ca Van Damme când ieșeam din cinema, dar starea aia trecea repede și ne vedeam de joaca noastră. Nicio clipă nu ne-am gândit că efectul minim se datora dozajului și că situația s-ar putea schimba radical pentru generațiile următoare.

Ecuația este simplă. Copilul este un burete și va absorbi o cantitate enormă de date din toate sursele care îi sunt deschise. Cum ritmul vieții profesionale a crescut enorm în ultima perioada, timpul dedicat de părinți educației clasice s-a micșorat teribil și tentația a a avea liniște acasă crescut proporțional. Continue reading

Românul și portița

Românul găsește o portiță. Tot timpul. La orice.

Legi care funcționează bine mersi de zeci de ani sunt fentate în două zile de românul abia ajuns acolo. Sisteme întregi cad ca niște castele de nisip în fața românului descurcăreț. Fără studii, fără specializări, fără consultanță, românul miroase portița pe unde se poate strecura, de la jumătate de continent distanță.

De unde a venit capacitatea asta nativa a neamului nostru? Din nevoie. Din practică. Continue reading

Să scrii bine

”Eu nu citesc autori români în viață” așa m-a anunțat una dintre miile de vizitatoare ale standului nostru la Bookfest.

Ghinionul ei că a picat acolo exact sâmbătă când hotărâsem, într-un efort impresionant de voință, să-mi ies cu totul din piele și să fiu ăl mai lipicios librar de pe fața pământului. Odată intrat în rol, era absolut imposibil să vorbești 2 minute cu mine și să nu pleci cu o carte de acolo. Așa a făcut și ea, cu promisiunea fermă că dacă o să am un accident în următoarele zile, colegii de editură o să o anunțe ca să poată citi liniștită Cameleon-Baza.

Nu pot să zic că  m-a surprins în vreun fel reticența asta față de autorii români de literatură de consum, o împărtășesc în mare parte. La mine are un motiv foarte clar și până nu demult am crezut că așa e pentru toți – scrisul prost. Continue reading

Domnul președinte și cărțile sale

O parte destul de consistentă a reacției față de lansarea celei de-a doua cărți a iubitului nostru președinte a fost – oare nu era normal să-și vadă de treburile prezindețiale și după mandat să se relaxeze la scris cărți?

Adică după ce faci niște super chestii ca președinte, ai de unde scrie o carte palpitantă, de interes și care eventual să marcheze un capitol important din viața unui popor. Cam așa ne gândim noi, votanții, că se face.

Pe de altă partea, una dintre ambițiile declarate ale președintelui Iohannis este să aducă înapoi cartea în viața românilor. Pentru cine are sau a avut contact cu industria cărții de la noi, nu e o surpriză că peisajul în domeniu este aproape apocaliptic și că piața românească de carte este într-o prăpastie cumplit de adâncă. Continue reading

Vagonul de dormit

De fiecare dată când purced spre capitală și aleg trenul (dacă starea în care plec nu e chiar plină de energie, prefer să stau întins o noapte decât să trag de volan sau să mă bat apoi cu capitaliștii pentru cine știe ce loc de parcare) găsesc motive să mă minunez de magicul nostru CFR.

Am zis și aici câteva cuvinte dar acum vin cu niște informații noi, neverificate, transmise vouă așa cum mi le-a spus și mie nașul vagonului de dormit.

”Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru omul care a cerut vagoanele astea de la nemți. Le dădeau la fier vechi și ale noastre știți cum erau? Vai și-amar” Continue reading

Le Connaisseur

În Bucovina se mănâncă foarte bine pe la cârciume și hanuri dar se mănâncă foarte bine ce ne facem și noi acasă. Cum încerci vreo fiță venită și lăudată din/de lumea gastronomică elevată, cum îți vine să dai cu farfuria în cap bucătarului.

De asta, de fiecare dată când ajung prin vreo metropolă, îmi place să mănânc ceva din afara meniului tradițional. În tura asta de București aveam spre exemplu chef de-un burger bun. După ce m-au masacrat băieții miercuri seara cu un local hipsteresc, intim și călduț, dar cu o mâncare teribil de prost gătită (carne de miel făcută gumă, aluat de deep-fry tare de trebuia să-l spargi cu dalta, pui și cartofi fără gust, burger uscat, sosuri degeaba), am vrut revanșa. Continue reading